Sentința civilă nr. 376/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.376/2013
Ședința publică din data de 7 februarie 2013 Instanța constituită din :
JUDECĂTOR SINDIC: N. K. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC I.
C. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar al debitoarei, M. R. L. I. S., d-na P. Noemi Andreea, practician în insolvență, cu delegație existentă la dosar, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că stadiul procedurii în prezenta pricină este următorul :
Prin sentința civilă nr.1776/_ s-a admis cererea formulată de creditoarea A.F.P. C. N. prin D.G.F.P. C. împotriva debitoarei SC I. C. S., s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei și s-a desemnat în calitate de administrator judiciar Societatea M. R. L. I. S. ;
Prin sentința civilă nr. 2097/3 mai 2012, s-a dispus intrarea debitoarei în faliment în procedură simplificată și a fost confirmat în calitate de lichidator judiciar M. R. L. I. S. ;
De asemenea, se constată că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
în data de 15 ianuarie 2013, înaintat la dosar prin fax, respectiv în data de 16 ianuarie 2013, prin poștă, raportul de activitate al lichidatorului judiciar întocmit în conformitate cu prevederile art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006;
în data de 5 februarie 2013 cerere de închidere a procedurii de faliment cu acte anexă.
Judecătorul sindic solicită lămuriri reprezentantei lichidatorului judiciar cu privire la modul de calcul al cheltuielile poștale efectuate în procedură, respectiv cu privire la faptul că, atașat fiecărei facturi, a depus un borderou însă din borderou rezultă faptul că recomandatele respective au fost expediate către diverse societăți.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că s-au extras din fiecare factură doar cheltuielile poștale care vizau societatea în insolvență.
De asemenea, judecătorul sindic solicită lămuriri reprezentantei lichidatorului judiciar cu privire la ordinul de plată nr.534 privind achitarea sumei de 624,65 lei în contul beneficiarului Sigmaro Consult.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că Sigmaro Consult este agenția care a publicat anunțurile publicitare postate.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar procesul verbal al Adunării Creditorilor debitoarei încheiat în data de 6 februarie 2013, ședința având pe ordinea de zi: prezentarea stadiului procedurii falimentului debitoarei; având în vedere faptul că nu au fost identificate bunuri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, în situația în care adunarea creditorilor menționează alte modalități de identificare a bunurilor mobile sau imobile, decât cele efectuate de lichidatorul judiciar, solicitarea adresată creditorilor privind avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006; procesului verbal i-a fost atașat un extras din Buletinul procedurilor de insolvență nr.2125/5 februarie 2013 pentru a se face dovada publicării convocării Adunării creditorilor debitoarei pentru data de 6 februarie 2013, cu ordinea de zi menționată.
De asemenea, reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar o copie a adresei nr.12241 din data de 30 august 2012 a Municipiului Baia Mare din care rezultă că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale ale acestei instituții cu bunuri impozabile, o copie a adresei nr.1. din data de 10 septembrie 2012 emisă de Serviciul Public C. unitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului-Județul Maramureș din care rezultă că debitoarea nu figurează în evidențele instituției cu autovehicule, precum și o copie a adresei nr.7790/5 octombrie 2012 prin care OCPI a comunicat faptul că debitoarea nu a fost identificată cu bunuri imobile în evidențele de carte funciară.
Având cuvântul cu privire la cererea de închidere a procedurii, reprezentanta lichidatorului judiciar arată că susține cererea de închidere a procedurii așa cum a fost formulată.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC I.
C. S. .
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 5 februarie 2013, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței, radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Cluj și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.
În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că efectuat toate operațiunile prevăzute de art. 20/25 din Legea insolvenței.
Având în vedere că debitoarea nu mai deține nici un bun în patrimoniu care să poată fi valorificat și nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar apreciază că se impune închiderea procedurii.
Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea administratorului judiciar, ulterior lichidator judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii, lichidatorul a constatat că debitoarea nu deține nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creanțelor.
Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se va dispune și radierea debitorului din registru în care este înmatriculat.
Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței.
Ca atare, judecătorul sindic constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există nici un fel de bunuri de valorificat și nici unul din creditori nu a arătat că înțelege să avanseze suma pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel încât cererea lichidatorului urmează a fi încuviințată, urmând să se dispună închiderea procedurii, iar în temeiul disp. art. 135 și 136 din același act normativ, să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D.G.F.P. C. și
O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.
În temeiul disp. art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei precum și cheltuielile de procedură în cuantum de 624,96 lei (f.79-96 și 99-102, vol.II), care urmează a fi achitate din fondul special de lichidare, fiind respinsă, ca neîntemeiată, restul cererii privind cheltuielile de procedură, până la concurența sumei de 714,96 lei.
Referitor la cheltuielile de procedură, judecătorul sindic reține că o parte din aceste cheltuieli, astfel cum rezultă din factura aflată la fila 97 depusă de lichidator reprezintă contravaloarea unor consumabile, astfel încât acestea nu pot fi decontate întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin.7 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, consumabilele, abonamentele și alte cheltuieli indirecte, nu reprezintă cheltuieli de procedură, ci sunt cheltuieli proprii ale cabinetului sau ale societății profesionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea privind închiderea procedurii insolvenței, formulată de lichidatorul judiciar Societatea M. R. L. I. S. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC I. C. S., J_ și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei.
Dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a jud. C. și Oficiului Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei+TVA, încuviințează în parte cheltuielile de procedură în cuantum de 624,96 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006 și respinge, ca neîntemeiată, restul cererii privind cheltuielile de procedură până la concurența sumei de 714,96 lei.
Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
N. K. C. P.
Red.5.ex. NK/LU/_
← Sentința civilă nr. 818/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 894/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|