Sentința civilă nr. 4267/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
4204
Dosar nr._ /a2
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4267
Ședința publică din 19 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:A. C. O. -judecător sindic
G. ier M. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației formulate de către debitoarea SC R. S. cu sediul în R. C. nr. 62A, județul M. prin administrator special G. A. D. împotriva tabelului preliminar de creanțe al debitoarei întocmit de administratorul judiciar C. DE I. R. S. cu sediul în A., str. S. G. nr.3A, județul A. .
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată la data de_ și pentru termenul de astăzi, când instanța, în urma deliberării, a pronunțat următoarea hotărâre.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M., debitoarea SC R.
, prin administrator special G. A. D., a formulat o contestație împotriva tabelului preliminar de creanțe al debitoarei, întocmit de administratorul judiciar C. DE I. R. S. .
În motivare, s-a solicitat a se lua în considerare comunicarea primită de la Administrația Finanțelor Publice Șomcuta Mare, în care se menționa că, la data de_ debitoarea SC R. S. figurează cu debite restante în sumă de
48.472 lei.
În probațiune au fost depuse înscrisuri, iar instanța a solicitat informații actualizate referitoare la debitul evidențiat în sarcina debitoarei.
Administratorul judiciar C. DE I. R. S. a depus concluzii scrise de admitere a contestației.
reține:
Potrivit art. 3 pct. 16-17 din Legea nr. 85/2006: tabelul preliminar de creanțe cuprinde toate creanțele născute înainte de data deschiderii procedurii curente, scadente, sub condiție sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora. În tabel vor fi menționate atât suma solicitată de către creditor, cât și suma acceptată și rangul de preferință.
Prin tabel definitiv de creanțe se înțelege tabelul care cuprinde toate creanțele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar și împotriva cărora nu s-au formulat contestații în conformitate cu prevederile art. 73, precum și creanțele admise în urma soluționării contestațiilor. În acest tabel se arată suma solicitată, suma admisă și rangul de prioritate a creanței;
18. tabelul suplimentar cuprinde toate creanțele născute după data deschiderii procedurii generale și până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator în urma verificării acestora. În tabel vor fi menționate atât suma solicitată de către creditor, cât și suma acceptată și rangul de preferință.
Având în vedere că prin sentința civilă nr. 1961/_ a fost deschisă procedura generală de insolvență împotriva debitoarei SC R. S., iar la data de_ Administrația Finanțelor Publice Șomcuta Mare comunica faptul că debitoarea SC R. S. figurează cu debite restante în sumă de 48.472 lei, iar la data de_ menționa că debitul cert pentru care a formulat declarația de creanță înscrisă în tabelul preliminar are valoarea de 48.472 lei, diferența reprezentând TVA de plată, al cărei cuantum se stabilește trimestrial, suma putând suferi modificări, tribunalul va admite contestația formulată de către debitoare și va dispune înscrierea în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC R. S. a creanței creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice M.
- Administrația Finanțelor Publice Șomcuta Mare cu suma de 48.472 lei, pentru diferența de achitat urmând a se întocmi un tabel suplimentar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite contestația
promovată de către debitoarea SC R. S., cu sediul în R. C. nr. 62A, județul M., prin administrator special G. A. -
D., împotriva tabelului preliminar de creanțe al debitoarei întocmit de administratorul judiciar C. de I. R. S., cu sediul în A., str. S. G. nr. 3A, județul A., și în consecință:
Dispune înscrierea în tabelul preliminar de creanțe
al debitoarei SC R.
S. a creanței creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice M. - Administrația Finanțelor Publice Șomcuta Mare, cu sediul în Baia Mare, Aleea Serelor nr.2A, jud. M., cu suma de 48.472 lei.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. S. M.
Red. A.C.O/_
Tred. M.S. / 26 Iunie 2013 - 4 ex
← Sentința civilă nr. 1914/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 3041/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|