Sentința civilă nr. 427/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 427
Ședința publică din 24 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. O. -judecător sindic
G. ier: M. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei de faliment privind pe creditoarea D.
G. A F. P. M. cu sediul în B. M., A. S., nr.2A, jud. M. în contradictoriu cu debitoarea SC M. I. S. cu sediul în V. Ș. nr.254, jud. M., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul de astăzi, când instanța, în urma deliberării, a pronunțat următoarea hotărâre.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cererii de față,
Prin cererea înregistrată sub număr de mai sus, creditoarea D. G. A F. P. M. a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC M. I. S., motivat de neîncasarea unei creanțe în sumă de 966.549 lei.
Cererea formulată la data de_ de creditoarea D. G. A F.
P. M. a fost comunicată debitoarei la data de_, împotriva acesteia nu s-a formulat contestație, potrivit art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței.
Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii trebuie să înțelegem atât acel creditor care dovedește cele trei caractere ale creanței (certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea) și în favoarea căruia operează prezumția vădită de insolvență, cât și acel creditor care dovedește că patrimoniul debitorului se află în stare de insolvență iminentă.
În situația de față, creanța creditoarei în sumă de 966.549 lei este certă, lichidă și exigibilă, este dovedită cu înscrisurile depuse în probațiune la dosar, motiv pentru care cererea creditoarei va fi admisă potrivit dispozitivului, cu consecința deschiderii procedurii împotriva debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea
formulată de creditoarea D. G. A F. P. M.
, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, județul M., pentru deschiderea procedurii insolvenței (procedură generală) împotriva debitoarei SC M. I.
S. .
În temeiul art. 33 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței.
Dispune deschiderea procedurii generale
împotriva debitoarei SC M.
I. S.
, cu sediul în V. Ș. nr. 254, jud. M. având nr. de înregistrare la Registrul C. J_ și codul fiscal 18575931
, în temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței.
Numește administrator judiciar
pe d-l C. L.
, cu sediul în B. M., str. 9 Mai, nr. 31, județul M., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor și O. ui registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș/ registrului societăților agricole/registrului asociațiilor și fundațiilor/altor registre, în vederea efectuării mențiunii, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
În temeiul art. 62 din Legea privind procedura insolvenței,
Fixează termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la _
.
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea,
afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .
Contestațiile se vor depune la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.
Fixează termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la tabelul preliminar și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la _ .
Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de _, ora 10,00,
la sediul administratorului judiciar și convoacă creditorii debitorului.
Dispune ca în conformitate cu dispozițiile art. 54, 58 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar să întocmească și să depună la dosar un raport, în termen de 20 de zile de la desemnarea sa.
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.
Fixează termen de continuare a procedurii în conformitate cu art. 21 din lege la data de _ .
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE
GREFIER
O. A. C.
S.
M.
Red..A.C.O./_
Tehnored.M.S._ -5ex.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B-dul Republicii nr. 2 A Dosar nr. _
COMUNICARE
Sentința Civilă NR. 427/_ emisă la: ziua 29, luna 01, anul 2013
Către,
2 A;
- D. G. A F. P. M., cu sediul în B. M., A. S. nr.
SC M. I. S.
, cu sediul în V. Ș. nr. 254, județul M. având nr. de înregistrare la Registrul C. J_
C. INDIVIDUAL DE I. C. L.
, cu sediul în B. M., str. 9 Mai nr. 31, județul M. ,
se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr. 427/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC M. I. S. , cu sediul în V.
Ș.
nr. 254, județul M.
având
nr.
de
înregistrare la Registrul C.
J_
și codul fiscal 18575931.
Parafa președintelui instanței,
G. ier,
(semnătura și ștampila)
S.
M.
← Sentința civilă nr. 3409/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 740/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|