Sentința civilă nr. 433/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

T. S. IZAT C. DOSAR NR. UNIC _

Cod operator de date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 433/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - C. C. GREFIER - T. B.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei C. S. F. C. U.

C. F., în conformitate cu prevederile Legii 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar al debitoarei C. de

I. T. S., practician în insolvență Nemeș L., cu mandat de reprezentare depus la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus din partea practicianului în insolvență, la data de 29 ianuarie 2013, raport final cu dovada afișării acestuia la ușa instanței și la data de 11 februarie 2013, note de ședință.

De asemenea, se constată că s-au înregistrat la dosar, la data de 11 februarie 2013, din partea A. inistrației F. P. C. -N., obiecțiuni la raportul final.

Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că a studiat obiecțiunile formulate de creditoarea A.F.P. C., considerând că sunt identice cu cele expuse în cuprinsul poziției scrise, din cadrul Adunării creditorilor ce a avut loc în data de 7 februarie 2013. Arată că și-a exprimat poziția cu privire la aceste obiecțiuni în cuprinsul notelor de ședință.

Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării obiecțiunilor de către creditoarea A. inistrației F. P. C. -N., prin raportare la dispozițiile art.129 alin.2 din Legea 85/2006.

Reprezentant lichidatorului judiciar solicită admiterea excepției invocate din oficiu de către instanță.

Instanța acordă cuvântul practicianului în insolvență asupra raportului final. Reprezentanta lichidatorului judiciar susține raportul final astfel cum a fost întocmit,

apreciind că se impune închiderea procedurii de faliment a debitoarei și solicită descărcarea lichidatorului judiciar de atribuții și îndatoriri, aprobarea din fondul de lichidare a sumei de

3.000 lei, reprezentând o parte din retribuția lichidatorului judiciar rămasă neîncasată și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrul Comerțului.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu și asupra raportului final, respectiv asupra cererilor conexe formulate de practicianul în insolvență.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin raportul final de activitate înregistrat de lichidatorul judiciar C. DE I. T.

S. sub nr.865/_ și depus la dosarul cauzei la data de 29 ianuarie 2013, în cadrul procedurii falimentului privind pe debitoarea C. UL S. F. C. U. C. F., a fost analizată întreaga activitate derulată pe parcursul procedurii, solicitându-se aprobarea raportului final de activitate, închiderea procedurii de faliment, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de toate îndatoririle și responsabilitățile privitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În cuprinsul raportului lichidatorul judiciar a arătat că prin sentința comercială nr.159/C/_ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma generală împotriva debitoarei. În cuprinsul raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei administratorul judiciar a arătat care sunt motivele care nu au permis reorganizarea debitoarei și a propus intrarea în faliment a debitoarei, măsură dispusă de judecătorul sindic prin sentința comercială nr.4589/_ .

În ceea ce privește activul debitoarei, lichidatorul judiciar a arătat că în ultima balanță predată, respectiv cea din mai 2006, asociația figurează ca având echipamente tehnologice (mașină de tuns și mașină de spălat) în valoare de 1.955,84 lei, mobilier, aparatură birotică în valoare de 1.350 lei și obiecte de inventar în valoare de 85.606,09 lei. Deși în contabilitate figurau aceste bunuri, faptic societatea nu mai deținea nici un bun la data deschiderii procedurii, fapt constatat și la efectuarea inventarului patrimoniului debitoarei.

Lichidatorul judiciar a arătat că la predarea documentelor contabile reprezentanții debitoarei au afirmat că bunurile acesteia au fost preluate de SCS CFM U C. SA în temeiul unui contract de cesiune. În realitate, bunurile asociației au fost folosite din februarie 2005 de către SCS CFM U C. SA, iar, ca urmare a demersurilor efectuate de către practicianul în insolvență, după numeroase discuții și întâlniri cu reprezentanții SCS CFM U C. SA s-a ajuns la concluzia că aceste bunuri nu au fost preluate în baza vreunui titlu, astfel că în data de_ au fost predate lichidatorului o parte a bunurilor existente la SCS CFM U C. SA.

Pentru bunurile identificate (obiecte de mobilier și echipamente sportive) s-a procedat la declanșarea operațiunilor de evaluare, iar ulterior de valorificare.

Celelalte elemente de activ au fost înstrăinate prin contractul de cesiune încheiat în data de_ între C. ul S. F. C. U. C. F. în calitate de cedent și S. C.

S. C. F. M. U. C. SA în calitate de cesionar. Cu privire la acest contract de cesiune s-a arătat că lichidatorul judiciar a solicitat în dosarul nr._ anularea acestuia în temeiul prev. art.80 din Legea nr.85/2006, însă cererea a fost respinsă.

În ceea ce privește valorificarea acțiunilor pe care asociația le avea la SCS CFM U.

C. SA (în număr de 50 acțiuni) a fost aprobată de către creditori valorificarea acestor acțiuni la valoarea nominală a acestora, respectiv 10 lei/acțiune. Cu ocazia licitației care a avut loc la data de_ pachetul de acțiuni a fost adjudecat de dl.C. Mocan L. T. care a oferit prețul de strigare de 1.250 lei cu TVA inclus.

În ceea ce privește debitorii asociației, lichidatorul judiciar a arătat că potrivit balanței din mai 2006 debitele care trebuie recuperate de asociație sunt în valoare de 14.652,73 lei. Având în vedere că nu au fost predate actele justificative care să facă posibilă recuperarea debitelor, lichidatorul judiciar a arătat că nu a fost în măsură să realizeze alte demersuri de recuperare a debitelor.

În cuprinsul raportului lichidatorul judiciar a arătat că reprezentanții debitoarei au efectuat o serie de plăți ulterior deschiderii procedurii insolvenței, deși dreptul de administrare al debitoarei a fost ridicat în totalitate prin sentința nr.159/C/2006, motiv pentru care practicianul în insolvență a formulat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat constatarea nulității plăților efectuate după data deschiderii procedurii, cerere care a fost admisă de judecătorul sindic prin încheierea comercială nr.2852/_ .

Întrucât doar RATUC și SC TUROSM F. SA au efectuat restituirea sumelor încasate de bună voie,lichidatorul judiciar a procedat la punerea în executare a încheierii comerciale din data de_, cererile de executare fiind adresate BEJ Cîmpian M. Radu. Prin adresa din data de_ executorul judecătoresc a arătat că din cele 11 dosare execuționale, 9 sunt împotriva unor persoane care nu dețin în evidențele fiscale bunuri urmăribile și conform adreselor de la dosar nu sunt încadrate în muncă, iar în urma popririlor înființate la diverși terți nu au fost indisponibilizate sume de bani, iar la unii dintre aceștia în cursul urmăririi silite le-au fost închise conturile bancare întrucât nu au mai rulat sume de bani în ultimele 12 luni.

Ulterior, executorul judecătoresc a constatat că persoana urmărită N. G. nu realizează venituri, singura lui sursă de trai fiind indemnizația de cre4ștere a copilului. Totodată, în eea ce privește persoana urmărită T. F. A. executorul judecătoresc a comunicat faptul că pentru acesta plățile se efectuează de către tatăl acestuia o dată la 2 luni fiind achitată suma de 100 lei/lună, până în prezent fiind achitată suma de 1.601 lei din totalul de 2.990 lei.

Lichidatorul judiciar a arătat că a procedat la notificarea deschiderii procedurii insolvenței, din cei 24 de creditori notificați au depus declarație de creanță la dosarul cauzei 16 creditori, fiind întocmit tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, care a fost definitivat, tabelul definitiv cuprinzând creanțe în sumă totală de 6.029.178,57 lei.

Ulterior deschiderii procedurii falimentului împotriva debitoarei au fost depuse la dosar

5 declarații de creanță suplimentare, fiind întocmit tabelul suplimentar al creanțelor care cuprinde creanțe în sumă de 19.936,12 lei și, ulterior, tabelul definitiv consolidat al creanțelor care cuprinde creanțe în sumă totală de 6.533.293,69 lei.

În ceea ce privește distribuirile efectuate în procedură, lichidatorul judiciar a arătat că după achitarea cheltuielilor de procedură și reținerea sumei de 56.938,35 lei reprezentând bugetul previzionat pentru următoarele 18 luni, prin distribuirea din mai 2009 s-au stins următoarele creanțe: 9.748,06 lei - creanțe izvorâte din raporturi de muncă - art.123 alin.1 pct.2, 14.957,12 lei - creanțe izvorâte din continuarea activității debitoarei după deschiderea procedurii - art.123 alin.1 pct.3 și 145.294,82 lei - creanțe bugetare - art.123 alin.1 pct.4.

Totodată, în luna martie 2012, după achitarea cheltuielilor de procedură și reținerea sumei de 8.000 lei reprezentând bugetul previzionat pentru următoarele 18 luni, au fost stinse creanțe bugetare în sumă de 20.620,85 lei - art.123 alin.1 pct.4.

În ceea ce privește arhiva debitoarei, lichidatorul judiciar a arătat că la data de_ s-a încheiat cu administratorul special al debitoarei un proces-verbal de predare-primire a arhivei.

În vederea recuperării pasivului debitoarei lichidatorul judiciar a formulat o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților B. S. și G. M., cererea care a fost admisă de judecătorul sindic prin sentința comercială nr.2932/2012 pronunțată la data de _

, pârâții fiind obligați să plătească, în solidar, întregul pasiv al debitoarei în sumă de 6.342.673,84 lei. Această hotărâre a fost pusă în executare silită la BEJ Cîmpian M. Radu, fiind format dosarul de executare nr.898/2012.

Având în vedere că în patrimoniul societății debitoare nu mai există bunuri care să poată fi valorificate pentru obținerea lichidităților necesare achitării creanțelor deținute de către creditori, lichidatorul judiciar apreciază că în cazul debitoarei sunt incidente dispozițiile art.129 din Legea nr.85/2006, motiv pentru care consideră că se impune închiderea procedurii de faliment și radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Raportul final de activitate a fost afișat la ușa instanței la data de 29 ianuarie 2013 (f.16 vol.VIII), comuniat creditorilor (f.42-73 vol.VIII), publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.2167/_ (f.76-81 vol.VIII), convocatorul adunării creditorilor având pe ordinea de zi aprobarea raportului final și propunerea de închidere a procedurii fiind publicat în același BPI.

Împotriva raportului final de activitate creditoarea A.F.P. C. -N. prin D.G.F.P. C. a formulat obiecțiuni, motivat pe faptul că închiderea procedurii se consideră a fi nelegală, atâta timp cât pe rolul Curții de A. C. se află dosarul nr._ /a1 având ca obiect recursul formulat de B. S. și M. G. împotriva sentinței prin care a fost angajată răspunderea acestora, considerând că până la finalizarea acestui dosar nu se poate închide procedura, lichidatorul judiciar având obligația de a duce la bun sfârșit litigiul privind atragerea răspunderii persoanelor cu funcții de conducere.

Totodată, creditoarea a arătat că nu a fost publicată în BPI hotărârea T. ui S. izat C. prin care s-a respins cererea lichidatorului judiciar având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de cesiune încheiat la data de_ între debitoare în calitate de cedent și SCS C. F. C. U. C. F. în calitate de cesionar.

În ceea ce privește obiecțiunile formulate de creditorul bugetar, judecătorul sindic va reține faptul că, în conformitate cu disp. art.129 alin.2 din Legea nr.85/2006, dreptul creditorilor de a formula obiecțiuni la raportul final se impune a fi exercitat cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării pentru supunerea spre aprobare a raportului.

Convocarea adunării creditorilor s-a făcut de către lichidatorul judiciar în baza disp. art.129 din Legea nr.85/2006 pentru data de 14 februarie 2013, obligația efectuării convocării fiind stabilită în sarcina practicianului în insolvență de către judecătorul sindic.

Obiecțiunile au fost înregistrate la dosarul cauzei la data de 11 februarie 2013, în condițiile în care prin raportzare la alineatul 2 al articolului sus menționat, înregistrarea acestora la dosarul cauzei se impunea a se face cel mai târziu până la data de 9 februarie 2013.

Așa fiind, judecătorul sindic va reține faptul că obiecțiunile au fost formulate cu nerespectarea termenului de decădere reglementat de norma legală invocată, înregistrarea acestora la dosar făcându-se tardiv, motiv pentru care acestea vor fi respinse, reținându-se excepția tardivității formulării obiecțiunilor, situație față de care aspectele invocate de creditoarea A.F.P. C. -N. prin D.G.F.P. C. pe fondul cererii nu vor mai fi analizate.

Analizând raportul final de activitate și cererile formulate de practicianul în insolvență, judecătorul sindic va reține faptul că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri a căror valorificare să permită recuperarea pasivului debitoarei și că, în ceea ce privește demersurile făcute de lichidatorul judiciar împotriva debitorilor față de care persoana juridică aflată în procedura falimentului deținea creanțe au relevat faptul că recuperarea acestora nu mai este posibilă, întrucât debitorii nu au bunuri care să poată fi supuse urmăririi silite în cadrul procedurilor de executare silită demarate în dosarele execuționale.

Dispozițiile art.129 alin.1 din Legea nr.85/2006 statuează asupra faptului că lichidatiorule ste obligat să supoună aprobării judecătorului sindic raportul final însoțit de situațiile financiare finale, în condițiile în care bunurile din averea debitoarei au fost lichidate. Ori, în cazul în speță, în patrimoniul debitoarei nu mai există nici un fel de bunuri care să poată fi valorificate.

În plus, se reține faptul că și celelalte elemente de activ au fost înstrăinate prin contractul de cesiune încheiat la data de 17 februarie 2005 între C. UL S. F. C. U.

C. F. în calitate de cedent și S. C. S. C. F. M. U. C. în calitate

de cesionar și că acest contract de cesiune a cărui anulare s-a solicitat într-un dosar conex aflat pe rolul T. ui S. izat C. s-a soluționat în sensul respingerii cererii.

Practicianul în insolvență a procedat la valorificarea acțiunilor pe care asociația le avea la SCS CFM U. C. SA, în conformitate cu hotărârea aprobată de creditori, licitația având loc la data de_, pachetul de acțiuni fiind adjudecat de dl. C. Mocan L. T. care a oferit prețul de strigare de 1.250 lei cu TVA inclus.

Se impune a se preciza și faptul că împotriva modului de distribuire a sumelor acumulate în contul averii debitoarei prin valorificarea bunurilor acesteia, a pachetului de acțiuni și inclusiv prin recuperarea creanțelor, nu au fost formulate contestații de către creditori, în condițiile pe care legea le reglementează în cadrul prev. art.122 alin.3 din Legea nr.85/2006, distribuirile făcându-se în modalitatea propusă de practicianul în insolvență.

Distribuirile au avut loc în mai 2009 și, respectiv în luna martie 2012, o parte din sumele distribuite fiind recuperate de către administratorul special al debitoarei cu titlu de taxe de solidaritate cuvenite persoanei juridice în urma unor transferuri ale jucătorilor clubului sportiv, transferuri efectuate anterior deschiderii procedurii.

Judecătorul sindic a admis cererea de angajare a răspunderii organelor de conducere, cerere formulată de lichidatorul judiciar, prin sentința nr.9232/2012 și a dispus obligarea pârâților B. S. și G. M. la suportarea pasivului debitoarei în cuantum de 6.342.673,84 lei, fiind demarată executarea silită de către lichidatorul judiciar, formulându-se cerere de executare silită ce face obiectul dosarului execuțional nr.898/2012 aflat pe rolul BEJ Cîmpian M. Radu.

Din această perspectivă, judecătorul sindic consideră că nu are relevanță împrejurarea că această hotărâre nu are caracter irevocabil și că din întreaga economie a Leii nr.85/2006 nu se poate reține existența unei norme legale care să condiționeze aprobarea raportului final de activitate de rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri.

În plus, executarea silită efectuându-se în condițiile Codului de procedură civilă, cu luarea în considerare a ordinii de prioritate prevăzută de art.123 din Legea nr.85/2006 și a tabelului definitiv consolidat al creanțelor, condiționarea închiderii procedurii de rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-a dispus angajarea răspunderii ori de finalizarea executării silite a persoanelor față de care s-a dispus angajarea, nu are nici un fel de justificare legală, atâta timp cât în patrimoniul debitoarei nu mai există nici un fel de bunuri și nu se mai justifică efectuarea de către lichidatorul judiciar a unor cheltuieli care să greveze procedura, în condițiile în care titularii creanțelor sunt cei care au in interes direct, născut și actual în a solicita executarea silită ori a solicita continuarea acesteia în modalitățile pe care normele Codului de procedură civilă referitoare la executarea silită le impune.

Totodată, judecătorul sindic va reține faptul că întreaga procedură a falimentului împotriva debitoarei s-a derulat cu respectarea legii, astfel încât apreciază că cererea formulată de lichidatorul judiciar de închidere a procedurii este fondată și, pe cale de consecință, cu luarea în considerare a disp. art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006, o va admite, reținându-se faptul că în speță au fost respectate disp. art.129 din Legea nr.85/2006.

În baza acelorași dispoziții legale, teza finală, se va dispune radierea debitoarei C. UL S.

F. C. U. C. F. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza prev. art.135 din Legea nr.85/2006, sentința de închidere a procedurii va fi notificată lichidatorului, debitoarei, tuturor creditorilor, asociaților debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii radierii și închiderii procedurii.

În baza art.136 din același act normativ, lichidatorul va fi descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori sau asociați.

În baza prev. art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, se va respinge cererea lichidatorului judiciar având ca obiect plata unei remunerații în cuantum de 3.000 lei, motivat pe faptul că solicitarea practicianului în insolență nu are nici o bază legală, atâta timp cât pe parcursul derulării procedurii au fost încasate creanțe în contul unic al averii debitoarei și conform disp. art.4 alin.1 din norma legală enunțată, toate cheltuielile aferente procedurii, inclusiv cele ce vizează remunerația practicianului în insolvență prin raportare la dispozițiile alineatului 9 al aceluiași articol, se impun a fi suportate din averea debitoarei.

Împrejurarea că practicianul în insolvență a înțeles să distribuie sumele recuperate în favoarea unora dintre creditori nu justifică admiterea cererii acestuia de plată a remunerației în condițiile reglementate de disp. art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, atâta timp cât remunerația sa a fost încuviințată de creditori și încasată pe parcursul derulării procedurii.

Pe de altă parte, întreaga practică judiciară a statuat în mod unitar faptul că plata unei remunerații în cuantum de 3.000 lei, în condițiile reglementate de art.4 alin.4, are în vedere situația în care se procedează la închiderea procedurii în condițiile prev. de art.131 din Legea

nr.85/2006, întrucât debitoarea nu a avut bunuri a căror valorificare să poată fi efectuată pe parcursul procedurii și nici lichidități. Altfel spus, în contul unic al averii debitoarei nu au fost înregistrate sume a căror destinație să fie menită să acopere măcar cheltuielile de procedură și onorariul practicianului.

Ori, în cazul în speță pe parcursul derulării procedurii practicianul în insolvență a încasat remunerația stabilită de creditori și și-a recuperat cheltuielile de procedură ocazionate atât cu ocazia primei distribuiri, cât și cu ocazia celei de a doua distribuiri propuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge, ca fiind tardive, obiecțiunile formulate de creditoarea A. F. P. A MUNICIPIULUI C. -N. prin DIRECȚIA G. Ă A F. P. A JUDEȚULUI C. împotriva

raportului final de activitate întocmit de lichidatorul judiciar în cadrul procedurii falimentului debitoarei C. UL S. F. C. U. C. F. .

Aprobă raportul final de activitate și situațiile financiare finale întocmite de lichidatorul judiciar C. DE I. T. S. în cadrul procedurii falimentului debitoarei C. UL S. F.

C. U. C. F., CUI 4305911, și în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea debitoarei din registrul comerțului.

Descarcă lichidatorul de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

Respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar având ca obiect plata în favoarea lichidatorului a unei remunerații în cuantum de 3.000 lei în condițiile reglementate de art. 4 alin 4 din Legea nr. 85/2006.

Dispune notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului,

D.G.F.P. a jud. C. și O. de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. C. T. B.

Red.CC/MM 6 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 433/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)