Sentința civilă nr. 437/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R.
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.437/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - C. C. GREFIER - T. B.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă față de debitoarea SC I.
S. B., la solicitarea acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, d-na practician în insolvență G. M., lipsind creditorii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că administratorul judiciar al debitoarei a depus la dosar în data de_, proces verbal încheiat cu ocazia Adunării creditorilor din data de_, fiind convocată în vederea supunerii spre aprobare a planului de reorganizare a debitoarei și în data de 11 februarie, raport de activitate, însoțit de acte anexă.
Reprezentanta administratorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2667/_ a raportului de activitate. Arată că a fost aprobat planul de reorganizare de către creditori, fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 101 alin. 1 lit a din Legea 85/2006, având în vedere că 4 categorii de creanțe din cele 5 au aprobat planul, categoria creanțelor bugetare reprezentantă exclusiv de A. F. P. C. nefiind de acord cu aprobarea planului, deși creanța acestei creditoare în cuantum de 30.000 lei a fost cuprinsă în plan cu plata de 60 de zile.
La interpelarea instanței, reprezentanta administratorului judiciar arată că debitoarea a mai deschis două puncte de lucru, în comuna Florești și în comuna G. ni și că mai există o sumă considerabilă de încasat de la Casa de Asigurări de Sănătate. De asemenea, arată că în plan era menționată începerea plăților din luna ianuarie 2013, dar raportat la faptul că termenul pentru confirmarea planului a fost stabilit pentru luna februarie 2013, se va proroga începerea executării planului pentru luna martie 2013.
La interpelarea instanței, în ceea ce privește administratorul statutar al debitoarei, d-na
M. I., având o creanță salarială de recuperat în cuantum de 13,59% din categoria creanțelor salariale, practicianul în insolvență susține că nu a votat decât în ceea ce privește onorariul și nu planul de reorganizare.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită confirmarea planului de reorganizare în urma aprobării de către creditori, confirmarea administratorului judiciar și a onorariului aprobat de creditori, constând în suma de 1.000 lei+ TVA și acordarea unui termen în vederea punerii în executare a planului de reorganizare.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii formulate de către administratorul judiciar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin încheierea civilă nr.2936/2012 pronunțată la data de 6 iulie 2012 a fost admisă cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitoarea SC I. S. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, fiind numit în calitate de administrator judiciar C.I.I. G. M. - L. .
Prin aceeași sentință s-a luat act de faptul că debitoarea și-a manifestat intenția de reorganizare, fixându-se și termenele prevăzute de art.62 din Legea nr.85/2006, stabilindu-se în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art.61 din același act normative.
La data de 28 septembrie 2012 administratorul judiciar a procedat la afișarea tabelului preliminar al creanțelor la ușa instanței, iar la data de 22 octombrie 2012 a fost afișat tabelul definitiv al creanțelor.
La data de 21 noiembrie 2012, a fost înregistrat la dosarul cauzei planul de reorganizare a activității debitoarei SC I. S., întocmit de administratorul judiciar C.I.I. G.
L. în baza documentelor depuse și însușite de administratorul special al debitoarei, în conformitate cu disp. art. 94 din Legea nr.85/2006.
Acesta a fost comunicat creditorilor pe fax și prin poștă la data de 26 noiembrie 2012, precum și prin înregistrare la registratura creditorilor la data de_, fapt ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar la filele 207-210, fiind publicat în BPI nr.17000/_, cu indicarea persoanei care l-a propus și a datei de 11 decembrie 2012, când urma să fie votat în adunarea creditorilor.
Planul a fost înregistrat și la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, practicianul în insolvență depunând la dosar dovezile în acest sens.
inistratorul judiciar a procedat la convocarea adunării creditorilor pentru data de_ prin convocatorul nr.1421/_, publicat în BPI nr.17000/_, pe ordinea de zi fiind menționată propunerea de aprobare a planului de reorganizare.
La data de 11 decembrie 2012, adunarea generală a creditorilor convocată de practicianul în insolvență a aprobat planul de reorganizare judiciară propus de debitoare, având o durată de 3 ani.
La întocmirea planului de reorganizare s-a avut în vedere faptul că obiectul principal de activitate al debitoarei este comerțul cu amănuntul al produselor farmaceutice în magazine specializate și că resursele necesare susținerii planului urmau să fie obținute din vânzările realizate ca urmare a continuării activității de comerț cu produse farmaceutice, încasarea creanțelor de la Casa de Asigurări de Sănătate C. în sumă de 105.417 lei și recuperarea debitelor.
Totodată, în cuprinsul planului s-a prevăzut faptul că pe parcursul a 3 ani începând cu data confirmării, urmează să fie achitate integral toate creanțele, creanțele garantate în sumă totală de 204.279,77 lei, în rate egale, pe parcursul celor 3 ani de executare, ca de altfel și creanțele salariale în cuantum de 12.509 lei, iar în privința creanțelor bugetare s-a stabilit faptul că acestea, în sumă de 30.322 lei, se vor achita integral, eșalonat în primele 60 de zile.
Cât privește creanțele chirografare care însumează 545.301,72 lei s-a prevăzut în programul de plăți a se achita eșalonat în anul II și III, în timp ce creanțele prevăzute de art.96 alin.1 din Legea nr.85/2006, în sumă de 1.375,32 lei, urmează să se achite integral, eșalonat în primele 60 de zile.
Se impune a se face precizarea faptului că în cuprinsul planului de reorganizare au fost avute în vedere toate creanțele în sumă de 793.937,05 lei reprezentând totalul masei pasive, astfel cum rezultă din tabelul definitiv rectificat de practicianul în insolvență.
În conformitate cu disp. art.100 alin.3 lit.a-e din Legea insolvenței, votarea planului de reorganizare s-a făcut de 4 categorii de creanțe din cele 5 categorii înscrise în tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, respectiv creanțe garantate, salariale, creanțele prevăzute de art.96 din legea nr.85/2006 și creanțele chirografare.
Din categoria creanțelor garantate au votat aprobarea planului de reorganizare creditoarea SC F. S. reprezentând 63,87% din categorie și creditoarea SC F. SA reprezentând 36,12% din categorie.
Categoria creanțelor bugetare, respectiv creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. A J. C. reprezentând 100% din această categorie, nu a aprobat planul de reorganizare.
Din categoria creanțelor salariale, salariații prezenți reprezentând 85,41% din categorie, au votat în unanimitate planul de reorganizare.
Din categoria creanțelor chirografare au votat pentru aprobarea planului creditoarea SC
M. E. S. reprezentând 16,94% din categorie, creditoarea SC F. S. reprezentând 23,06% din categorie, creditoarea SC F. T. S. reprezentând 11,62% din categorie, creditoarea SC B. S. reprezentând 6,33% din categorie, iar creditoarea SC F. S. reprezentând 5,32% din categorie nu a votat planul de reorganizare.
Din categoria creanțelor prevăzute de art.96 din Legea nr.85/2006 au votat planul de reorganizare creditoarea SC E-ON E. SA C. reprezentând 73,03% din categorie și SC E.
F. SA C. reprezentând 26,97% din categorie.
Procesul-verbal al adunării creditorilor din_ întocmit de administratorul judiciar, în cuprinsul căruia au fost consemnate prezența la vot a creditorilor și modalitatea în care aceștia și-au exprimat votul, a fost depus la dosarul cauzei la filele 222-224.
Planul de reorganizare se află la dosar la filele 175-201, cuprinzând și programul de plată al creanțelor, precum și veniturile preconizate ce urmau să rezulte din activitatea curentă a debitoarei, din încasarea creanțelor de la Casa de Asigurări de Sănătate C. în sumă de
105.417 lei și din recuperarea de creanțe.
Pe cale de consecință, față de considerentele mai sus reținute, având în vedere faptul că planul de reorganizare a fost acceptat de 4 categorii de creanțe din cele 5 categorii înscrise în tabel menționate în tabelul definitiv, judecătorul sindic, cu luarea în considerare a disp. art.100 și 101 din Legea nr.85/2006, va confirma planul de reorganizare, apreciind că acesta întrunește cerințele prevăzute de lege, cu mențiunea că din plan face parte integrantă și
programul de plăți și modalitatea de asigurare a plăților, precum și sursele de finanțare ale acestuia.
Raportat la disp. art.103 din același act normativ, debitoarea urmează să-și conducă activitatea sub conducerea administratorului special M. I. și sub supravegherea administratorului judiciar, urmând ca realizarea planului să se facă în conformitate cu cele menționate în cuprinsul său, executarea planului de reorganizare având o durată de 3 ani, începând cu data pronunțării hotărârii.
În baza prev. art.106, debitoarea va fi obligată prin administratorul special să prezinte trimestrial rapoarte comitetului creditorilor asupra situației financiare a averii debitoarei, cu mențiunea că ulterior aprobării de către comitet, rapoartele urmează să fie înregistrate la grefa tribunalului, administratorului judiciar revenindu-i și obligația de a notifica aceste rapoarte tuturor creditorilor în vederea consultării lor.
Totodată, în sarcina administratorului judiciar se va stabili obligația de a prezenta situația cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activității, în vederea recuperării acestora, pentru avizare de către comitetul creditorilor, conform disp. art. 102 alin.4 și art. 106 din Legea nr.85/2006.
Prin raportul de activitate depus la dosar la data de 11 februarie 2013, administratorul judiciar C.I.I. M. L. G. a solicitat confirmarea sa în calitatea de administrator judiciar al debitoarei SC I. S. și aprobarea onorariului administratorului judiciar în cuantum de 1.000 lei + TVA lunar în perioada de observație și reorganizare.
Examinând procesul verbal al adunării generale a creditorilor debitoarei, încheiat la data de_, se constată că ședința adunării creditorilor a avut loc în condițiile prevăzute de disp. art. 15 alin.1 din Legea nr. 85/2006, fiind convocată în condițiile prev. de art. 13 și 14 din același act normativ.
Având în vedere că împotriva hotărârii adunării creditorilor nu a fost formulată o cerere în anulare, în condițiile reglementate de disp. art. 14 alin.7 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic, în temeiul disp. art. 11 lit. d din Legea nr. 85/2006, va confirma în calitate de administrator judiciar C.I.I. M. L. G. și remunerația acestuia în cuantum de 1.000 lei + TVA lunar pe perioada de observație și reorganizare.
Prin raportare la disp. art.16 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va dispune desemnarea în cauză a comitetului creditorilor format din SC F. D. SA, SC A. F. P.
și A. F. P. A MUNICIPIULUI C. -N., apreciind că erste necesară constituirea unui astfel de comitet, desemnarea acestuia făcându-se prin raportare la disp. art.15 alin.2 lit.b din actul normativ invocat, urmând ca acesta să îndeplinească atribuțiile prev. de art. 17 din Legea nr.85/2006.
Se va stabili termen în vederea continuării procedurii pentru data de_, sala 249, ora 8,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
ite cererea formulată de administratorul judiciar al debitoarei SC I. S., C.I.I. G.
M. cerere având ca obiect confirmarea planului de reorganizare și, în consecință:
Confirmă planul de reorganizare a debitoarei SC I. S., admis și votat în sensul acceptării de adunarea creditorilor la data de 11 decembrie 2012, având o durată de 3 ani de la data confirmării, plan din care face parte integrantă programul de plăți și modalitatea de asigurare a plăților depus la dosarul cauzei la filele 176-201.
Dispune continuarea activității debitoarei sub conducerea administratorului special M.
I. și sub supravegherea administratorului judiciar.
Stabilește în sarcina administratorului special obligația de a prezenta trimestrial rapoarte comitetului creditorilor asupra situației financiare a averii debitoarei și de a le înregistra la grefa T. ui Specializat C., ulterior aprobării lor și, în sarcina administratorului judiciar, obligația de a notifica rapoartele creditorii în condițiile prev. de art.106 teza finală din Legea nr.85/2006, în vederea consultării, precum și de a prezenta situația cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activității, în vederea recuperării acestora, pentru avizare comitetului creditorilor.
Confirmă în calitate de administrator judiciar C.I.I. M. G. conform hotărârii adoptate de adunarea creditorilor la data de 11 decembrie 2012 și remunerația în cuantum de
1.000 lei+TVA lunar pe perioada de observație și reorganizare.
Desemnează comitetul creditorilor ca fiind format din SC F. D. SA, SC A. F. P.
S. și A. F. P. A MUNICIPIULUI C. -N. urmând să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 17 din Legea nr. 85/2006.
Stabilește termen pentru continuarea procedurii data de_, sala 249, ora 8,00. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 3 ex./_
← Sentința civilă nr. 1469/21. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2315/2013. Procedura insolvenței → |
---|