Sentința civilă nr. 4451/2013. Procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4451
Ședința publică din _
Completul constituit din:
PREȘEDINTE N. B. -judecător sindic
G. ier R. J.
Pe rol fiind pronunțarea asupra raportului cuprinzând propunerea de intrare în faliment a debitoarei SC O. E. S.R.L. cu sediul în B. M.
, Bd.B., nr.21, jud.M., nr. de ordine în registrul comerțului J/_
, CUI RO 15336972 întocmit de administratorul judiciar P. G. I. cu sediul în B. M., Bd.B. nr.25, etaj I, jud.M. .
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din_, susținerile și concluziile administratorului judiciar fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de azi, când, judecătorul-sindic a pronunțat prezenta hotărâre.
JUDECĂTORUL SINDIC
Constată că prin Încheierea civilă nr. 4127 din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui M., s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei S.C. O. E. S.R.L. cu sediul în B.
M., Bd.B., nr.21, jud.M., nr. de ordine în registrul comerțului J/_, CUI RO 15336972, fiind numit în calitate de administrator judiciar P. G. I. cu sediul în B. M., Bd.B. nr.25, etaj I, jud.M.
.
La data de_, administratorul judiciar depus la dosar raport prin care a solicitat a se dispune intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.107 alin.1 lit.A pct.c și lit.B din Legea nr.85/2006 - modificată, motivat de faptul că debitoarea și-a declarat intenția de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare prin nu a propus un plan de reorganizare și niciunul dintre
subiectele de drept îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare.
Raportul a fost comunicat creditorilor și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.4473 din_ .
Constatând că sunt îndeplinite condițiile intrării în faliment în formă generală, potrivit art.107 alin.1 lit.A pct.c și lit.B din Legea nr.85/2006 - modificată, judecătorul sindic va aproba raportul administratorului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar P. G. I. cu sediul în B. M., Bd.B. nr.25, etaj I, jud.M. și în consecință:
În temeiul art.107 lit.B din Legea nr.85/2006 - modificată,
Dispune intrarea în faliment în procedură generală
a debitoarei
S.C. O. E. S.R.L. cu sediul în B. M., Bd.B., nr.21, jud.M., nr. de ordine în registrul comerțului J/_, CUI RO 15336972.
Dispune dizolvarea societății și ridică dreptul de administrare al debitoarei, conform art. 107 pct. 2 lit. a din Legea nr. 85/2006 modificată.
În temeiul art. 107 alin.2 lit.b din Legea privind procedura insolvenței:
Confirmă în calitate de lichidator judiciar P. G. I. cu sediul în B.
M., Bd.B. nr.25, etaj I, jud.M., cu o retribuție ce se va stabili prin încheiere separată, după adoptarea criteriilor de retribuire care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25.
În baza art. 113 din lege dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune indisponibilizarea acțiunilor sau a părților sociale sau de interes în registrele speciale de evidență sau în conturile înregistrare electronic.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligația de înștiințare a băncilor respective revenindu-i lichidatorului judiciar.
Stabilește termen maxim 10 zile de la data deschiderii procedurii falimentului pentru predarea gestiunii averii de la debitor/administrator la lichidator, împreună cu actele prev. de art. 28 din lege.
Fixează termenul limită pentru înregistrarea creanțelor născute în cursul procedurii la _ .
Fixează termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la _ .
Contestațiile la tabelul suplimentar se vor depune până la data de
_
, la Tribunalul Maramureș.
Fixează termenul pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la _ .
Raportul prevăzut de art.59 din lege, va fi depus până la data de _
.
Lichidatorul va verifica și menționa în raport dacă debitoarea
funcționează și are bunuri la sediul ei și dacă administratorii locuiesc la adresele cunoscute din Registrul comerțului, sens în care se vor cere relații de la Serviciul de evidență informatizată. Dacă actele prevăzute de art. 28 din lege nu vor fi depuse la termenul legal, va formula plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.147.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Dispune notificarea de către lichidatorul judiciar a intrării în faliment către toți creditorii, debitoare, O. M. .
Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de _ , Complet specializat falimente nr.5, sala 76, ora 8,30.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. B. R. J.
Red.B.N./tehnored.J.R._ /5 ex.-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B-dul Republicii nr.2A
Dosar nr._ 4204
COMUNICARE
Sentința civilă nr.4451
emisă la: ziua 02, luna 07, anul 2013
C ă t r e ,
- S.C. O. E. S.R.L. cu sediul în B. M., Bd.B., nr.21, jud.M.
- P. G. I. cu sediul în B. M., Bd.B. nr.25, etaj I, jud.M.
Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr.4451 din data de _
, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea S.C. O. E.
S.R.L.
cu sediul în B. M., Bd.B., nr.21, jud.M., nr. de ordine în registrul comerțului J/_, CUI RO 15336972.
Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) R. J.
| ← Sentința civilă nr. 2876/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 8389/2013. Procedura insolvenței → |
|---|








