Sentința civilă nr. 458/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINTA CIVILA NR. 458/2013
Sedinta publica din data de 15 februarie 2013 Instanta este constituita din:
JUDECATOR SINDIC: M. C. B. GREFIER: T. G.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolventei deschisa impotriva debitoarei S.C I. P. S.R.L, la solicitarea acesteia, in conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezinta reprezentanta administratorului judiciar desemnat in prezenta procedura, C.I.I M. G., d-na practician in insolventa I. G., lipsind restul partilor.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care se constata ca s-au depus la dosar urmatoarele:
- la data de_ de catre administratorul judiciar tabel definitiv al
creantelor.
la data de_, de catre administratorul judiciar plan de
reorganizare al activitatii debitoarei, cu acte in anexa.
la data de_, raport de activitate intocmit de catre administratorul judiciar cu acte in anexa.
la data de_, prin fax de catre creditoarea SC F. SA, concluzii scrise pentru neconfirmare plan reorganizare propus de catre debitoare intr-un singur exemplar, cu acte in anexa.
Reprezentanta administratorului judiciar depune dovada publicarii procesului verbal al adunarii creditorilor debitoarei incheiat la data de_ in Buletinul procedurilor de insolventa nr.2534/_ si dovada publicarii raportului intocmit pentru acest termen in Buletinul procedurilor de insolventa nr. 2622/_ . Sustine raportul intocmit pentru acest termen si arata ca pentru supunerea spre aprobare a planului a convocat adunarea creditorilor pentru data de_ . Convocatorul a fost comunicat cu toti creditorii la data de_ si publicat in BPI nr.1765/_ . Ordinea de zi a adunarii creditorilor a fost:
supunerea spre aprobare a planului de reorganizare.
Confirmarea administratorului judiciar C.I.I M. L. G. si aprobarea onorariului in suma de 1.000 lei +TVA lunar pentru perioada de observatie, si reorganizare.
Prezenta creditorilor, voturile exprimate in scris, precum si hotararile adoptate sunt urmatoarele: creantele garantate - prezente 61,68 % ( SC F. SA) nu aproba planul de reorganizare; creantele salariale prezente 100% - aproba planul de reorganizare; creantele bugetare prezente 99,58 % aproba planul de reorganizare; creantele chirografare, prezente 64,26 % din categorie - aproba planul de reorganizare. Avand in vedere voturile prezentate si cele exprimate in scris, se constata ca sunt intrunite cerintele art. 101 aliniatul 1 litera a din legea nr. 85/2006, motiv pentru care solicita aprobarea planului re reorganizare ca urmare a votului afirmativ a 3 din cele 4 categorii.
Mai arata cu privire la confirmarea administratorului judiciar si aprobarea onorariului, la punctul 2 al ordinei de zi s-a supus aprobarii creditorilor confirmarea administratorului judiciar C.I.I G. M. L. si onorariului in suma de 1000 lei+TVA lunar pentru perioada de observatie si reorganizare. Solicita confirmarea administratorului judiciar C.I.I G. M. L. si onorariului in suma de 1000 lei+TVA lunar pentru perioada de observatie si
reorganizare si acordarea unui termen mai indelungat pentru punerea in executare a planului de reorganizare.
Judecatorul sindic va proroga pronuntarea asupra ultimei solicitari a administratorului judiciar privind confirmarea administratorului judiciar C.I.I G.
M. L. si onorariului in suma de 1000 lei+TVA lunar pentru perioada de observatie si reorganizare, avand in vedere data la care s-a publicat procesul - verbal al adunarii creditorilor, respectiv data de_, si necesitatea expirarii termenului de formulare a contestatiilor impotriva hotararii.
In ceea ce priveste cererea de confirmare a planului, judecatorul sindic aduce la cunostinta administratorului judiciar ca au fost depuse concluzii scrise de catre SC F. SA pentru neconfirmare plan de reorganizare propus de SC IORF. P. S., prin administrator judiciar, intr-un singur exemplar.
Reprezentanta administratorului judiciar declara ca nu a avut cunostinta de depunerea acestor concluzii.
Judecatorul sindic pune in discutie necesitatea lasarii cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitate administratorului judiciar sa studieze concluziile scrise pentru neconfirmare plan reorganizare, depuse de catre SC F. SA.
La a doua strigare se prezinta reprezentanta administratorului judiciar desemnat in prezenta procedura, C.I.I M. G., d-na practician in insolventa I. G., lipsind restul partilor.
Reprezentanta administratorului judiciar solicita respingerea concluziilor scrise pentru neconfirmare plan reorganizare, depuse de catre SC F. SA, ca fiind inadmisibile avand in vedere dispozitiile art. 14 aliniatul 6,7 si 8 din Legea nr. 85/2006, care prevede ca pozitia creditorului privind desfiintarea procesului-verbal al Adunarii creditorilor debitoarei se poate face doar in conditiile de nelegalitate, motiv pentru care solicita respingerea acestor concluzii. Arata ca isi mentine cererea si solicita aprobarea planului re reorganizare ca urmare a votului afirmativ a 3 din cele 4 categorii.
Judecatorul sindic retine cauza in pronuntare asupra propunerii administratorului judiciar privind aprobarea planului de reorganizare.
Stabileste termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 17 mai 2013, sala 249, ora 11, 00, pentru cand administratorul judiciar va efectua operatiunile ce se impun in acest stadiu al procedurii si va intocmi, comunica si publica in Buletinul procedurilor de insolventa raportul privind descrierea modului de indeplinire a acestor atributii.
JUDECATORUL SINDIC,
Deliberand, constata ca prin raportul de activitate depus la dosar la data de_, administratorul judiciar C. GIORGIU M. - L. al debitoarei SC I. P. S., a solicitat confirmarea planului de reorganizare propus pentru debitoare si acordarea unui termen in vederea realizarii demersurilor procedurale.
In motivare, administratorul judiciar a aratat ca a intocmit planul de reorganizare, iar debitoarea si-a manifestat intentia de a-si reorganiza activitatea prin cererea introductiva formulata in temeiul art.27 din Legea nr.85/2006. Acest plan a fost depus la dosar inauntrul termenului limita de 30 zile prevazut de art.94 al.1 lit.a. Planul a fost publicat sub forma unui anunt in BPI nr.1765/_
, inregistrat la O. sub nr.5784/_ si comunicat cu toti creditorii la data de_ . Adunarea creditorilor a fost convocata pentru data de_ . Planul de reorganizare a fost aprobat ca urmare a votului afirmativ a 3 din cele 4 categorii de creante, fiind votat favorabil de creantele salariale, creantele bugetare si creantele chirografare.
Analizand propunerea formulata de administratorul judiciar al debitoarei SC I. P. S., judecatorul sindic constata ca planul de reorganizare a fost propus de o persoana indreptatita, si anume de administratorul judiciar al debitoarei, cu respectarea termenului de 30 zile de la momentul afisarii tabelului
definitiv de creante, a fost depus la grefa tribunalului si a fost comunicat conform art. 98 din lege (filele 196, 200-222, 229-235).
De asemenea, a fost legal convocata adunarea creditorilor pentru data de_, pe ordinea de zi figurand supunerea spre aprobare a planului (filele 227-228). Potrivit procesului verbal al adunarii creditorilor debitoarei SC I. P.
S. nr.157/_, planul a fost aprobat ca urmare a votului favorabil exprimat de 3 categorii dintre cele 4 existente in tabelul definitiv al creantelor, respectiv au votat pentru confirmarea planului categoriile creantelor salariale, a creantelor bugetare si a creantelor chirografare si a votat impotriva categoria creantelor garantate (filele 245-246).
Raportat la procesul verbal al adunarii creditorilor, judecatorul sindic retine ca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 101 alin. 1 lit. A din Legea nr. 85/2006, planul de reorganizare fiind votat favorabil de trei categorii de creante dintre cele patru categorii mentionate in plan.
Cu toate acestea, planul nu respecta in integralitate prevederile art.95 din Legea nr.85/2006, nefiind intrunita conditia prevazuta de art.101 al.1 lit.E. Astfel, potrivit art.95 al.5 lit.G, planul de reorganizare va mentiona modificarea sau stingerea garantilor reale, cu acordarea obligatorie, in beneficiul creditorului garantat, a unei garantii sau protectii echivalente, in conditiile prevazute la art.39 al.2 lit.c din acelasi act normativ, respectiv prin novatia obligatiei de garantie prin constituirea unei garantii suplimentare, reale sau personale, ori prin substituirea obiectului garantiei cu un alt obiect.
In planul de reorganizare propus de administratorul judiciar, s-a specificat faptul ca nu este cazul sa fie mentionate modificarea sau stingerea garantilor reale si nici nu au fost propuse masuri care sa asigure o protectie adecvata creditorilor garantati, pentru ipoteza modificarii sau stingerii garantiilor acestora.
In raport de inscrisurile depuse la dosar, se observa faptul ca creditoarea SC F. SA B. detine o creanta garantata in valoare de 55.536,27 lei, cu care a fost inscrisa in tabelul definitiv al creantelor asupra averii debitoarei (fila 196). Potrivit inscrisurilor anexate declaratiei de creanta depuse de aceasta creditoare, suma de 55.536,27 lei reprezinta contravaloarea medicamentelor si a celorlalte produse comercializate de creditoare, conform facturilor depuse la dosar, livrate debitoarei in temeiul Contractului de vanzare- cumparare nr.2475/_ . Potrivit art.13 din acest contract, in vederea garantarii obligatiei de plata de catre debitoare in termenul stabilit contractual, cumparatorul debitor instituie in favoarea vanzatorului o garantie reala mobiliara fara deposedare asupra creantelor sale banesti nascute in baza contractului de furnizare medicamente cu si fara contributie personala in tratamentul ambulatoriu, in cadrul sistemului de asigurari de sanatate incheiat cu Casa de Asigurari de Sanatate a J. C. nr.220/2011, in vigoare la data semnarii acestui contract, precum si a contractelor de furnizare incheiate ulterior intre cumparator si Casa de Asigurari de Sanatate a J. C. nr.220/2011, in temeiul HG nr.1389/2010. Aceasta garantie a fost inscrisa in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, fiind asigurata astfel opozabilitatea, respectiv rangul de prioritate.
Prin planul de reorganizare propus, administratorul judiciar a enumerat printre resursele financiare pentru sustinerea realizarii planului si suma de 246.534 lei de la Casa Judeteana de Sanatate, aceasta suma fiind inclusa in bugetul de venituri si cheltuieli al debitoarei si fundamentand sustinerea financiara a planului de reorganizare, alaturi de vanzarile realizate ca urmare a continuarii activitatii de comert cu produse farmaceutice.
Astfel cum in mod corect a observat creditoarea SC F. SA, sumele pe care debitoarea le are de incasat de la Casa de Asigurari de Sanatate a J.
C. ar urma sa fie destinata sustinerii planului de reorganizare, ceea ce ar duce la o "disparitie"; a obiectului garantiei. Pentru o atare situatie, s-ar fi impus propunerea unor masuri de protectie corespunzatoare dintre cele mentionate la
art.39 al.2 lit.c, iar propunerea acestora era obligatorie, dupa cum rezulta din dispozitiile imperative ale art.95 al.5 lit.G din Legea nr.85/2006.
Sub acest aspect, se impune si observatia ca invocarea unor neregularitati ale planului de reorganizare de catre creditorul indreptatit, cu ocazia solutionarii propunerii de confirmare a planului de catre judecatorul sindic, se poate face si prin depunerea unor note scrise la dosar, cuprinzand pozitia procesuala a creditorului, care are calitatea de parte in procedura insolventei. Desigur ca un creditor are la dispozitie si calea procedurala a cererii de desfiintare a hotararii adunarii creditorilor formulata in conditiile art.14 al.7 si 8 din Legea nr.85/2006, pentru motivele de nelegalitate a hotararii (cum sunt cele privind cvorumul si majoritatea prevazuta de lege la adoptarea hotararilor), insa contrar celor sustinute de catre administratorul judiciar, depunerea unor note sau formularea unor concluzii cu ocazia dezbaterilor asupra raportului cuprinzand propunerea de confirmare a planului, privind alte aspecte decat cele legate de legala adoptare a hotararii creditorilor, nu atrage sanctiunea inadmisibilitatii. Confirmarea planului urmand a fi analizata in conformitate cu dispozitiile art.101 din Legea nr.85/2006, creditorul are dreptul de a-si exprima pozitia procesuala cu privire la intrunirea sau nu a tuturor conditiilor acolo prevazute.
Avand in vedere cele expuse, se va retine ca nu au fost intrunite cumulativ toate conditiile prevazute de art.101 al.1 din Legea nr.85/2006, planul de reorganizare nefiind conform tuturor cerintelor prevazute de art.95, astfel ca, in baza dispozitiilor mentionate, judecatorul sindic va respinge cererea administratorului judiciar de confirmare a planului de reorganizare al debitoarei SC I. P. S., propus de administratorul judiciar.
In baza dispozitiilor art.107 al.1 lit.A pct.c din Legea nr.85/2006, constatand ca a fost respinsa cererea de confirmare a planului de reorganizare propus de administratorul judiciar al debitoarei si a expirat termenul de depunere a unui plan de catre alte persoane indreptatite, operand decaderea din dreptul de a depune un plan de reorganizare in conformitate cu art.95 al.5 din Legea nr.85/2006, in temeiul dispozitiilor mai sus mentionate se va dispune intrarea in faliment in procedura generala a debitoarei SC I. P. S., fiind desemnat in calitate de lichidator judiciar provizoriu C. G. M. L. in baza art.107 alin.2 lit. b din Legea nr. 85/2006, care va indeplini atributiile prevazute de art. 25 din Legea nr.85/2006.
In baza art. 107 alin. 2 din acelasi act normativ, va dispune dizolvarea societatii debitoare si ridicarea dreptului de administrare.
In temeiul art. 108 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 va dispune notificarea de catre lichidator a intrarii in faliment tuturor creditorilor notificati conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj pentru efectuarea mentiunii, precum si aducerea la indeplinire a prevederilor art. 108 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
In temeiul dispozitiilor art. 107 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, va dispune intocmirea de catre fostul administrator judiciar, in termen de 5 zile de la intrarea in faliment, a unei liste cuprinzand numele si adresele creditorilor si toate creantele acestora la data intrarii in faliment, cu indicarea celor nascute dupa deschiderea procedurii insolventei, precum si a unei liste cuprinzand actele si operatiunile efectuate dupa deschiderea procedurii mentionate la art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
In temeiul art. 113 si urmatoarele din Legea nr. 85/206, va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei si indeplinirea celorlalte operatiuni de lichidare.
In baza art. 108 alin. 2 din acelasi act normativ, va fixa termenul limita pentru depunerea cererilor de admitere a creantelor nascute dupa data deschiderii procedurii la data de 1 aprilie 2013, termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului suplimentar al creantelor la data de 18 aprilie 2013, termenul pentru inregistrarea eventualelor contestatii la data de 6 mai 2013, termenul pentru solutionarea eventualelor
contestatii si pentru intocmirea tabelului definitiv consolidat al creantelor la 17 mai 2013.
Se va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de_, sala 249, ora 11.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:
Respinge cererea de confirmare a planului de reorganizare al debitoarei SC I. P. S., propus de administratorul judiciar C. G. M. L.
, cu sediul in C. N., Piata A. I. nr.15 jud.C., al debitoarei SC I. P. S. cu sediul in C., str.S. B., nr.38A jud.C. .
Dispune intrarea in faliment in procedura generala a debitoarei SC I.
P. S. si numeste in calitate de lichidator judiciar provizoriu pe C. G. M.
L., care va indeplini atributiile prevazute de art. 25 din Legea nr.85/2006. Dispune dizolvarea debitoarei SC I. P. S. .
Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Dispune intocmirea de catre fostul administrator judiciar, in termen de 5 zile de la intrarea in faliment, a unei liste cuprinzand numele si adresele creditorilor si toate creantele acestora la data intrarii in faliment, cu indicarea celor nascute dupa deschiderea procedurii insolventei, precum si a unei liste cuprinzand actele si operatiunile efectuate dupa deschiderea procedurii mentionate la art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei si indeplinirea celorlalte operatiuni de lichidare.
Dispune notificarea de catre lichidator a intrarii in faliment tuturor creditorilor notificati conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj pentru efectuarea mentiunii, precum si aducerea la indeplinire a prevederilor art. 108 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Fixeaza termenul limita pentru depunerea cererilor de admitere a creantelor nascute dupa data deschiderii procedurii la data de 1 aprilie 2013, termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului suplimentar al creantelor la data de 18 aprilie 2013, termenul pentru inregistrarea eventualelor contestatii la data de 6 mai 2013, termenul pentru solutionarea eventualelor contestatii si pentru intocmirea tabelului definitiv consolidat al creantelor la 17 mai 2013.
Stabileste termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 17 mai 2013, sala 249, ora 11,00.
Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 15 februarie 2013.
JUDECATOR SINDIC:
GREFIER:
M. C. B.
T.
G.
Red./dact./MCB/3ex/_
← Sentința civilă nr. 3265/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 421/2013. Procedura insolvenței → |
---|