Sentința civilă nr. 566/2013. Procedura insolvenței

România

T. Specializat cluj Dosar nr. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

Sentința civilă nr. 566/2013

Ședința publică din data de 25 februarie 2013 Instanța este constituită din:

Judecător sindic: I. P. Grefier: S. M.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC D. I. SRL C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, practicianul în insolvență A.

D. .

Procedura este legal îndeplinită.

făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, de către lichidatorul judiciar, în data de 13 februarie 2013, o cerere de închidere a procedurii, cu acte anexe.

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 766/_ a sentinței de antrenare, dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2079/_ a convocării adunării creditorilor. și dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2628/_ a cererii de închidere a procedurii. Sentința de antrenare a răspunderii personale a rămas irevocabilă, nefiind recurată. Nu mai are alte cereri de formulat și solicită închiderea procedurii de faliment a debitoarei în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități referitoare la procedură,conform art. 136 din Legea nr. 85/2006 și aprobarea recuperării cheltuielilor de procedură în cuantum de 203,90 lei și a onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 plus TVA pentru întreaga activitate depusă în prezenta procedură, sume care urmează să fie achitate din fondul de lichidare prevăzut de art. 4, al. 4 din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra propunerii formulate de către reprezentanta lichidatorului judiciar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin încheierea civilă nr. 2783/_ a T. ui Specializat C., a fost admisă cererea formulată de către debitoarea SC D. I. SRL C. -N., dispunându-se deschiderea procedurii falimentului, în formă simplificată, împotriva acesteia, fiind numită, în calitate de lichidator judiciar, D. A. .

Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2013 (fila 60) lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii de faliment a debitoarei, radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului.

În cuprinsul cererii lichidatorul judiciar a arătat că a procedat la obținerea de informații necesare derulării procedurii, notificarea creditorilor și debitoarei, publicarea deschiderii procedurii insolvenței în ziarul "Monitorul de C. ";, publicarea notificării deschiderii procedurii de insolvență în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 9459/_, demersuri în vederea identificării domiciliului administratorilor statutari, întocmirea tabelului preliminar și definitiv al creanțelor, publicarea tabelului preliminar în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 13436/_, întocmirea raportului privind cauzele și împrejurările care au determinat insolvența debitoarei și publicarea acestuia în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 15915/_ . În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006 a procedat la notificarea instituțiilor bugetare, notificarea fiind publicată în ziarul "Monitorul de C. ";, fiind depusă la dosar o singură cerere de admitere a creanțelor din partea creditoarei A. C. -N. prin D. C. și fiind întocmit tabelul preliminar al creanțelor care a fost ulterior definitivat, cuprinzând creanța în sumă de 21.755 lei. Referitor la cauzele și împrejurările care au condus debitoarea la faliment lichidatorul judiciar a arătat că starea de insolvență a debitoarei se datorează managementului defectuos al administratorilor statutari și abandonării societății. Lichidatorul judiciar a formulat o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva administratorilor statutari ai debitoarei, cerere care a fost admisă de judecătorul sindic la data de_, pârâții fiind obligați la plata, în solidar, a pasivului debitoarei. Având în vedere că în averea debitoarei nu există bunuri prin valorificarea cărora să fie posibilă acoperirea creanțelor înscrise în tabelul de creanțe și nici disponibilități bănești și unicul creditor implicat în procedură nu a fost de acord să avanseze sumele necesare continuării acesteia, lichidatorul judiciar a arătat că se impune închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea acesteia din evidențele registrului comerțului. Referitor la cheltuielile de procedură lichidatorul judiciar a arătat că acestea se ridică la suma de 203,90 lei, solicitând plata acestora din fondul special de lichidare, precum și plata onorariului în sumă de 3.000 lei + TVA din același fond.

Judecătorul sindic, având în vedere faptul că în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate, va încuviința, în parte, cererile formulate și bilanțul general întocmit de către lichidatorul judiciar și în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, va dispune închiderea procedurii falimentului față de debitoarea SC D. I. SRL C. -N. și radierea acesteia din evidențele registrului comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 va fi descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.

În baza art. 135 din același act normativ se va dispune notificarea prezentei hotărâri Direcției Generale a Finanțelor Publice C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. ui C., pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În temeiul art. 4, al. 4 din Legea nr. 85/2006 se va dispune plata către lichidatorul judiciar a cheltuielilor făcute cu procedura, în cuantum de 203,9 lei și a onorariului în cuantum de 2.500 lei, considerat a fi îndestulător pentru activitatea prestată, având în vedere vechimea și complexitatea dosarului, sume ce urmează să fie achitate din fondul special de lichidare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite, în parte, cererile lichidatorului judiciar D. A., desemnată în procedura privind-o pe debitoarea SC D. I. SRL C. -N. .

Dispune închiderea procedurii deschisă față de debitoarea SC D. I. SRL C. -N. .

Dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune plata către lichidatorul judiciar, a cheltuielilor făcute cu procedura, în cuantum de 203,9 lei și a onorariului său, în cuantum de 2.500 lei, din fondul special de lichidare.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de șapte zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

P. S. M.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 566/2013. Procedura insolvenței