Sentința civilă nr. 579/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 579/2013
Ședința publică din data de 26 februarie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - S. I.
GREFIER - DP
Pe rol fiind examinarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SC T.
S. DEJ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, la solicitarea creditoarei SC T. L.
I. SA B. .
La apelul nominal, la ambele strigări ale cauzei, nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-au înregistrat oferte de preluare a poziției de administrator/lichidator judiciar din partea următorilor practicieni în insolvență: CII GEORGE BOGD. ILEA, JURIS I. S., CII BORȘA D. CRISTINA, CII SĂVUȘ CRISTIAN, SCP T. & ASOCIATII S., CII NICORICI SILVIU PAVEL, JUDICIAR S., REDRESARE LICHIDARE S., DM INSOLV CONSULT IPURL, PHOENIX OMEGA IPURL, CII P. VASILE, CII JOSAN A. TRAIAN, H&B INSOLV S., CII LUPU M., BERCEAN RADU IPURL, SP GRP IPURL, D. I. S. .
Din partea creditoarei s-au înregistrat: la data de_ dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 120 lei și timbre judiciare de 0,3 lei, iar la data de_ prin fax o cerere, prin care solicită desemnarea în calitate de administrator judiciar a SP D. I.
S. .
De asemenea, se constată că s-a solicitat de către creditoare judecarea cauzei în lipsă și apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată, judecătorul sindic o reține în pronunțare, pe baza actelor de la dosar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2013 sub nr. de mai sus, creditoarea T. L. I. SA a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC T. S., apreciind că se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale și deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 6.241,96 lei + 18.179,62 euro.
În susținerea cererii creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul de leasing financiar nr.54009N/_ prin care i-a acordat finanțarea pentru achiziționarea în sistem leasing a unui autoturism marca Nissan Navara. În conformitate cu prevederile contractului de leasing creditoarea a achitat furnizorului prețul de achiziție al bunului, sumă pe car aceasta trebuia să o recupereze de la debitoare prin plata ratelor de leasing timp de 48 luni. Întrucât debitoarea nu și-a respectat obligațiile contractuale, creditoarea a reziliat contractul de leasing, aplicând pactul comisoriu de gradul IV inserat în art.9.7 din contract. Rezilierea contractului de leasing de către finanțator are semnificația încetării unilaterale a contractului și generează automat în sarcina utilizatorului obligația de a achita debitul restant format din ratele de leasing datorate până la data rezilierii contractului și ratele de leasing datorate în conformitate cu prev. art.9.9 din contract și de a preda creditoarei bunul ce a format obiectul contractului de leasing.
Creditoarea a arătat că în baza prevederilor OG nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, utilizatorul are obligația de a achita toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe, în cuantumul și la termenele menționate în contract, să își asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulații contrare, totalitatea obligațiilor care decurg din folosința bunului direct sau prin prepușii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite și continuarea plăților cu titlu de rata de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing și să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing.
În ceea ce privește creanța invocată, creditoarea a arătat că aceasta se compune din 4.275,60 lei contravaloare facturi emise și neachitate, 1.966,36 lei contravaloarea asigurărilor datorate în conformitate cu art.2.8 din contract și 18.179,62 euro contravaloarea daunelor
1
interese datorate în conformitate cu art.9.9 din contract, astfel cum au fost acestea asumate de către debitor prin semnarea anexei nr.2 la contractul de leasing.
S-a mai arătat că creanța este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile și valoarea acesteia depășește valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
Analizând probele administrate în cauză, raportat la prevederile art.33 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic reține următoarele:
Creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, apreciind că aceasta se află în stare de insolvență.
Raportat la înscrisurile aflate dosarul cauzei, respectiv contract de leasing financiar nr.54009N/_, contract de novație nr.54009N/_, actul adițional nr.1 la contractul de leasing, facturi fiscale depuse la dosar la filele 9-30, judecătorul sindic apreciază că cererea creditoarei întrunește condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței, respectiv creanța solicitată este mai mare decât valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, este o creanță certă, lichidă și exigibilă al cărui cuantum rezultă din titlurile executorii aflate la dosarul cauzei, scadența acesteia fiind împlinită cu mai mult de 90 de zile în urmă, putându- se astfel prezuma că debitoarea este în insolvență potrivit disp. art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Astfel, în temeiul art. 33 alin.6 din Legea nr. 85/2006 se va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoare, iar în temeiul art. 34 din același act normativ va desemna în calitate de administrator judiciar provizoriu pe D. I. S., care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 20 din lege.
Desemnarea acestui practician în insolvență pentru a îndeplini atribuțiile specifice calității de administrator judiciar s-a făcut cu luarea în considerare a ofertelor de preluare a acestei calități depuse la dosar, avându-se în vedere că practicianul în insolvență are pregătire juridică și experiență în domeniul lichidărilor judiciare, precum și împrejurarea că în dosarele în care a fost desemnat în calitate de lichidator sau administrator judiciar a dat dovadă de profesionalism și a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege și stabilite de judecătorul sindic în termenele fixate.
În temeiul art. 35 din lege, stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Potrivit dispozițiilor art. 47 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului, iar în baza art. 18 alin.1 va dispune desemnarea administratorului special, în vederea reprezentării intereselor asociaților.
Se va stabili în sarcina administratorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006 se va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Conform art. 44 din lege, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar, toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
În temeiul art.48 alin.1 din lege, se va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 33 alin.7 din Legea nr. 85/2006 se va dispune în sarcina administratorului judiciar efectuarea notificărilor prev. de art.61 din Legea nr.85/2006.
În baza prev. art.62 lit.b,c,d din Legea nr.85/2006 se va fixa termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de_, termenul limită pentru verificarea, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de_, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații care se formula în termenul stabilit de art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .
În temeiul art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006, se va dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art.54 din Legea nr.85/2006 în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a notifica creditoarea și debitoarea în cazul formulării unei propuneri de intrare a
2
debitoarei în faliment în procedura simplificată și va fixa termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de_, sala 249, ora 8,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de creditoarea SC T. L. I. SA, cu sediul în B., str.P. lui Z. nr.8-12, sector 1, în contradictoriu cu debitoarea SC T. S., cu sediul în Dej, str.S. nr.13, jud.C., J_, CUI 15304377, pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC T. S.
.
Numește administrator judiciar provizoriu pe D. I. S. care va îndeplini
atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006.
Stabilește în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și imprejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art.59 din Legea nr.85/2006.
Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Dispune desemnarea administratorului special.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prev. de art. 61 din Legea nr. 85/2006.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de_, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de_, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații care se vor formula în termenul stabilit de art. 73 al 2 din Legea 85/2006 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale cu obligația de a notifica debitoarea în cazul formulării unei cereri de intrare în faliment în procedură simplificată și fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de _
.
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.
JUDECATOR SINDIC, GREFIER,
S. I. DP
Red.SI/MM 9 ex./_
3
← Decizia civilă nr. 10566/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 6369/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|