Sentința civilă nr. 6968/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA CIVILĂ NR.6968

Ședința publică din_ Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. O.

- judecător sindic

GREFIER: A. H.

Pe rol fiind soluționarea raportului privind propunerea de închidere a procedurii simplificate de faliment formulat de către lichidatorul L.G. I. S.P.R.L., cu sediul în B. M., str. Hortensiei nr. 5A, județul M., desemnat să administreze procedura de faliment a debitoarei S.C. P. C. S. cu sediul în Șomcuta M., sat F. M., nr.56 jud. M. , înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, Cod fiscal 7065163, județul M. în temeiul art. 129 din Legea 85/2006.

Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, din partea lichidatorului judiciar dovada publicării și a comunicării raportului final în Buletinul Procedurilor de I. ență.

Se constată că s-dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 2013, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta și prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 18 noiembrie 2013, 25 noiembrie 2013 apoi pentru data de azi, când în urma deliberării judecătorul sindic a pronunțat hotărârea de mai jos.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra raportului final de față,

Constatând că la data de_, lichidatorul judiciar L.G. I. S.P.R.L., cu sediul în B. M., str. Hortensiei nr. 5A, județul M. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei S.C. P. C. S. cu sediul în Șomcuta M., sat F. M., nr.56 jud. M. , înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, cod fiscal 7065163 a solicitat să se dispună închiderea procedurii potrivit art. 129 din Legea nr. 85/2006.

Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 4435 din data de_ .

Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,

În temeiul art. 129 din legea privind procedura insolvenței va dispune încheierea procedurii insolvenței și radierea debitoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul privind propunerea de închidere a procedurii de faliment formulat de către lichidatorul judiciar LG. I. S.P.R.L., cu sediul în B. M., str. Hortensiei nr. 5A, județul M. .

În temeiul art. 129 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. P. C. S. cu sediul în Șomcuta M., sat F. M., nr.56 jud. M. și radierea debitoarei înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, cod fiscal 7065163.

În temeiul art. 136 descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatorire și responsabilități.

Cesionează în favoarea creditorilor, dreptul de executare silită în baza sentinței civile nr.2129/_ pronunțată în dosar nr._ /a2 de T.

M. .

Aprobă decontul, pentru sumele de 2.123,74 din averea debitoarei precum și suma de 2.266,57 lei din din fondul de lichidare U.N.P.I.R.

Definitivă și Executorie.

Se notifică creditorilor, debitoarei prin lichidator, O. ui R. ui C.

, Administrației Județene a F. P. M. .

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Se comunică prin Buletinul Procedurilor de I. ență.

Pronunțată în ședința publică, azi_ .

Președinte, G. ier,

S. O. A. H.

Red. S.O./_

Tred A.H./_ -5 ex.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II -A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

B. M., Bd.Republicii nr.2A Dosar._ /a1

COMUNIC. E

sentință civilă

nr. 6968, emisă la: ziua 02, luna 12 anul 2013

Către,

2)

S.C. P. C. S.

cu sediul în Șomcuta M., sat F. M., nr.56 jud. M.

L.G. I. S.P.R.L.,

cu sediul în B. M., str. Hortensiei nr. 5A, județul M.

Se comunică

, sentința civilă nr. 6968 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ /a1, de Tribunalul Maramureș, Secția Comercială, De Contencios Administrativ și Fiscal, privind debitorul S.C. P. C. S.

cu sediul în Șomcuta

, sat F. M., nr.56 jud. M. , înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, cod fiscal 7065163 .

Parafa președintelui instanței, G. ier,

H.

2)Se completează în cazul în care sunt mai mulți destinatari.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6968/2013. Procedura insolvenței