Sentința civilă nr. 1142/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

COD OPERATOR DATE CU CARACTER PERSONAL 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1142/2013

Ședința publică din data de 16 aprilie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - S. I.

GREFIER - DP

S-au luat spre examinare stadiul procedurii insolvenței debitoarei SC B. T. S.

C. -N., precum și contestațiile formulate de contestatoarele SC T. M. S. C. -N.

, SC A. C. C. S. C. -N. și SC B. T. S. - prin administrator special, ce fac obiectul dosarelor asociate a1,a2,a3 conexate prezentului dosar împotriva tabelului preliminar al creanțelor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta creditoarelor SC T. M. S. C. -

N. și SC A. C. C. S. C. -N., d-na M. G. C., cu împuterniciri din partea administratorului statutar al acestora, depuse în dosarele conexate a1 și a2, reprezentantul lichidatorului judiciar al debitoarei, O. S. I., d-l R. N., practician în insolvență și reprezentanta debitoarei prin administrator special C. M., d-na avocat Grama C., cu împuternicire avocațială depusă la acest termen de judecată, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că lichidatorul judiciar a înregistrat la data de_ întâmpinare cu privire la cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar, cu acte în susținere.

Judecătorul sindic acordă cuvântul asupra contestației formulate de contestatoarea SC

A. C. C. S. C. -N., ce face obiectul dosarului asociat a1.

Reprezentanta contestatoarelor SC T. M. S. C. -N. și SC A. C. C.

S. C. -N. arată că renunță la judecarea contestației formulate împotriva creanțelor deținute de creditoarea D. C. și împotriva creanței debitoarei, sens în care depune în scris această poziție, rămânând doar contestația în ceea ce privește creanța proprie.

Reprezentantul lichidatorului judiciar și reprezentanta debitoarei prin administrator special solicită a se lua act de manifestarea de voință a contestatoarei.

Părțile arată că nu au alte cereri de formulat în ceea ce privește contestația formulată de contestatoarea SC A. C. C. S. C. -N. .

Nefiind alte cereri și apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată, judecătorul sindic acordă cuvântul asupra contestației.

Reprezentanta contestatoarelor SC T. M. S. C. -N. și SC A. C. C.

S. C. -N. solicită admiterea contestației formulate de contestatoarea SC A. C. C.

C. -N., a se dispune înscrierea creditoarei cu suma de 131.684,61 lei în categoria creanțelor garantate. În susținere, arată că această creanță are la bază două contracte de închiriere încheiate între contestatoare și debitoare, iar în baza acestora chiriașul a achitat la data semnării fiecăruia dintre contracte suma de 6.200 Euro și respectiv suma de 8.000 Euro echivalent în lei la data închirierii, garanțiile fiind constituite de către chiriaș în vedere acoperirii obligațiilor restante, locatorul având dreptul de a reține aceste sume pentru debitele restante.

Atât reprezentantul lichidatorului judiciar, cât și reprezentanta debitoarei prin administrator special arată că sunt de acord cu admiterea contestației.

Judecătorul sindic acordă cuvântul asupra contestației formulate de contestatoarea SC

M. S. C. -N., ce face obiectul dosarului asociat a2.

Reprezentanta contestatoarelor SC T. M. S. C. -N. și SC A. C. C.

S. C. -N. arată că renunță la judecarea contestației formulate împotriva creanțelor deținute de creditoarea D. C. și împotriva creanței debitoarei, sens în care depune în scris această poziție, rămânând doar contestația în ceea ce privește creanța proprie.

Reprezentantul lichidatorului judiciar și reprezentanta debitoarei prin administrator special solicită a se lua act de manifestarea de voință a contestatoarei.

Părțile arată că nu au alte cereri de formulat în ceea ce privește contestația formulată de contestatoarea SC T. M. S. C. -N. .

Nefiind alte cereri și apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată, judecătorul sindic acordă cuvântul asupra contestației.

Reprezentanta contestatoarelor SC T. M. S. C. -N. și SC A.

C.

C.

S. C. -N. solicită admiterea contestației formulate de contestatoarea SC T.

M.

S.

C. -N., a se dispune înscrierea creditoarei cu suma de 20.223,90 lei în categoria creanțelor garantate, reprezentând chirie scadentă și penalități de întârziere.

Atât reprezentantul lichidatorului judiciar, cât și reprezentanta debitoarei prin administrator special arată că sunt de acord cu admiterea contestației.

Judecătorul sindic acordă cuvântul asupra contestației formulate de contestatoarea SC

B. T. S. - prin administrator special C. M. împotriva creanței deținute de creditoarea SC A. C. C. S. C. -N., ce face obiectul dosarului asociat a3.

Reprezentanta SC B. T. S. - prin administrator special C. M. depune cerere de renunțare la judecată a contestației formulate împotriva creanței deținute de creditoarea SC A. C. C. S. C. -N. .

Reprezentantul lichidatorului judiciar și reprezentanta contestatoarelor SC T. M.

S. C. -N. și SC A. C. C. S. C. -N. solicită a se lua act de manifestarea de voință a contestatoarei.

Asupra stadiului procedurii, reprezentantul lichidatorului judiciar solicită a se dispune definitivarea tabelului în forma în care a fost publicat în BPI ca și tabel preliminar. Învederează că în prezent procedează la identificarea și evaluarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, urmând să întocmească regulamentul de valorificare a acestora, care să fie supus spre aprobare adunării creditorilor. Solicită acordarea unui termen în acest sens.

Reprezentantele contestatoarelor arată că sunt de acord cu concluziile lichidatorului judiciar.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererilor de renunțare la judecată formulate de contestatoarele SC A. C. C. S. C. -N., SC T. M. S. C. -

N., SC B. T. S. - prin administrator special C. M., asupra contestațiilor formulate în dosarele asociate a1,a2,a3 conexate prezentului dosar și asupra definitivării tabelului creanțelor. Stabilește termen de examinare a stadiului procedurii pentru data de 25 iunie 2013, pentru când lichidatorul judiciar va efectua demersurile privind identificarea și evaluarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, urmând să întocmească regulamentul de valorificare a acestora, care să fie supus spre aprobare adunării creditorilor, sens în care va întocmi raportul de activitate, care să fie comunicat și publicat în BPI.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin raportul de activitate depus la dosar la data de 18 martie 2013, lichidatorul judiciar O. S. SPRL desemnat în procedura debitoarei SC B. T. S., a învederat judecătorului sindic faptul că a urmat procedura de notificare a creditorilor în vederea depunerii declarațiilor de creanță, fiind înregistrată la dosarul cauzei mai multe declarații de creanță, care au fost verificate, propunându-se încuviințarea tabelului definitiv al creanțelor întocmit ca urmare a acestor verificări, tabel care a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență și comunicat creditorilor și administratorului special al debitoarei (f.40-46).

Prin contestațiile formulate împotriva tabelului preliminar al creanțelor înregistrate la data de 14 martie 2013 sub nr._ /a1 și respectiv nr._ /a2, creditoarele SC A. C.

C. S. și SC T. M. S. au contestat tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC B. T. S. în ceea ce privește cuantumul creanțelor bugetare înscrise care exced sumele solicitate prin cererile de admitere a creanțelor formulate, De asemenea, cu privire la modul în care lichidatorul judiciar a înțeles să înscrie la masa credală creanțele contestatoarelor, s-a arătat că nu au fost luate în considerare drepturile de retenție, de preferință și garanțiile conform art.5.3, 11.2, 11.6 din contractele de închiriere nr.3/_ și nr.5/_ referitoare la spațiul comercial situat în C. -N., B-dul E. nr.20, jud.C. .

Contestatoarele au criticat și cuantumul creanțelor înscrise în favoarea SC B. S., arătându-se că eventuala plată eronată a avut ca scop asigurarea dreptului creditoarei de a face parte din comitetul creditorilor. Totodată, creditoarea a arătat că lista plăților și transferurilor patrimoniale efectuate de către debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive este falsă (sau cel puțin incompletă), ridicând suspiciuni, în balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2012, nefiind evidențiate stocurile de marfă existente în magazin la data de_ .

În drept, au fost invocate prevederile art.73 și altele din Legea nr.85/2006.

Prin încheierea pronunțată la data de 19 martie 2013 s-a dispus conexarea dosarelor nr._ /a1 și nr._ /a2 la dosar nr._, fiind avute în vedere disp. art.73 din legea nr.85/2006 și art.164 C.pr.civ.

Prin contestația formulată împotriva tabelului preliminar al creanțelor înregistrată la data de 22 martie 2013 sub nr._ /a3 debitoarea SC B. T. S. prin administrator

C. M. a contestat modalitatea în care administratorul judiciar a înscris creanța în

cuantum de 131.684,61 lei pretinsă de creditoarea SC A. C. C. S. în tabelul preliminar de creanțe.

În motivarea contestației debitoarea a arătat că a derulat relații comerciale cu creditoarea SC A. C. C. S. în baza contractelor nr.3/_ și nr.5/_, contracte în cadrul cărora debitoarea are calitatea de locatar chiriaș. În baza acestor contracte debitoarea a arătat că a achitat garanțiile prevăzute în cadrul acestora, destinația garanțiilor fiind acoperirera datoriilor în caz de neplată de către debitoare. Pe cale de consecință, debitoarea solicită reducerea sumei datorate cu contravaloarea acestor garanții, sau în caz contrar punerea la dispoziție de către creditorul SC A. C. C. S. a sumelor înregistrate în contabilitatea debitoarei în contul 2678 drept garanții și care fac parte din activul societății, iar aceste sume să fie supuse procedurii și împărțite în ordinea indicată în tabelul de creanțe. De asemenea, debitoarea a arătat că în baza contractelor încheiate cu creditoarea aceasta din urmă și-a exercitat dreptul de retenție asupra bunurilor aflate în spațiul la care se referă contractele menționate. Pe cale de consecință, debitoarea solicită reducerea sumei datorate cu valoarea justă de piață a bunurilor, sau în caz contrar punerea la dispoziție de către creditoarea SC A. C. C. S. a bunurilor reținute conform clauzei contractuale, iar sumele rezultate din valorificarea în procedură a bunurilor să fie supuse procedurii și împărțite în ordinea indicată în tabelul de creanțe.

Prin încheierea civilă nr. 989/2013 pronunțată la data de 2 aprilie 2013 s-a dispus conexarea dosarului nr._ /a3 la dosar nr._, fiind avute în vedere disp. art.73 din legea nr.85/2006 și art.164 C.pr.civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 29 martie 2013 (f.103-106), lichidatorul judiciar OMNISA S. I. a solicitat respingerea contestației creditorului SC T. M. S. împotriva tabelului preliminar al creanțelor în ce privește creanța D. C. - AFP mun. C. -N.

, ca fiind neîntemeiată, respingerea contestației creditorului SC T. M. S. împotriva tabelului preliminar al creanțelor în ce privește creanța B. S. C. -N., ca fiind neîntemeiată, admiterea contestației formulate de contestatoarea T. M. S., împotriva tabelului preliminar al creanțelor în ce privește propria creanță și dispunerea înscrierii acestei creanțe în categoria creanțelor garantate.

În susținerea poziției procesuale lichidatorul judiciar a arătat că prin sentința civilă nr.187/_ pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC B. T. S. . Creditoarea D.G.F.P. C. pentru A.F.P.

C. -N. prin cererea de admitere a creanței la masa credală a debitoarei a solicitat înscrierea sa în tabelul de creanțe pentru suma de 24.295 lei, reprezentând creanță bugetară, sumă cu care societatea figurează în evidențele fiscale la data de_ pe baza declarațiilor debitoarei, solicitând de asemenea ca pe lângă creanțele fiscale mai sus menționate, înscrierea cu creanțele fiscale ce rezultă din evidențele contabile ale debitoarei, aferente unor declarații sau deconturi nedepuse de aceasta la instituția fiscală, iar lichidatorul judiciar, în urma verificărilor efectuate a înscris în tabelul preliminar al creanțelor pe acest creditor cu suma de 35;2l8,64 lei, aceasta fiind suma totală cu care figura organul fiscal in lista creditorilor depusă de debitoare la dosarul de insolvență și în evidențele contabile ale acesteia.

Creditoarea SC B. S., prin cererea de admitere a creanței la masa credală a debitoarei, a solicitat înscrierea sa în tabelul de creanțe pentru suma de 14.012 lei, reprezentând marfa furnizată și plată eronată (nedatorată), iar lichidatorul judiciar, în urma verificărilor efectuate a înscris în tabelul preliminar al creanțelor pe SC B1OCHEM1CALS S. cu această sumă.

Creditoarea-contestatoare SC T. M. S., prin cererea de admitere a creanței la masa credală a debitoarei, a solicitat înscrierea sa în tabelul de creanțe pentru suma de 20.223,90 lei, reprezentând chirie scadentă și penalități de întârziere, iar lichidatorul judiciar, în urma verificărilor efectuate a înscris în tabelul preliminar al creanțelor pe contestatoare cu această sumă.

Contestația privind creanța D. C. - AFP mun. C. -N. este neîntemeiată întrucât contestatoarea a solicitat reducerea în tabelul preliminar a creanței pretinse de către creditoarea D. C. - AFP mun. C. -N. la suma expresă solicitată de .acest creditor de

24.295 lei cu titlu de creanță bugetară. Astfel, contestatoarea creditoare susține în cuprinsul contestației că sumele înscrise în tabelul de creanțe exced suma expres solicitată de creditorul bugetat, arătând că este posibil ca lichidatorul judiciar să fi luat în calcul accesorii după data deschiderii procedurii. Această susținere nu este conformă cu realitatea faptică, nefiind prezentată nicio probă pertinentă în sprijinul afirmațiilor sale.

Lichidatorul judiciar, în cadrul activității de analizare a declarațiilor de creanță, a constatat că declarația de creanță a creditorului bugetar a fost întemeiată în totalitate. Pentru a ajunge la această concluzie, s-a reținut că, prin cererea de înscriere la masa credală a debitoarei B. T. S., creditorul bugetar a solicitat de fapt nu doar înscrierea sa în

categoria creanțelor bugetare cu suma de 24.295 lei, reprezentând creanță bugetară, sumă cu care societatea figurează în evidențele fiscale la data de_ pe baza declarațiilor debitoarei, ci a solicitat de asemenea ca pe lângă creanțele fiscale mai sus menționate, înscrierea cu creanțele fiscale ce rezultă din evidențele contabile ale debitoarei, aferente unor declarații sau deconturi nedepuse de aceasta la instituția fiscală.

Or, analizând actele contabile depuse de debitoare la dosarul cauzei de insolvență și prezentate și lichidatorului judiciar, respectiv balanța analitică la ianuarie 2013 și lista creditorilor la momentul deschiderii procedurii, s-a constatat că în evidențele contabile ale debitoarei, creditorul bugetar figurează cu o creanță totală de 35.218.64 lei. Prin urmare, fiind vorba de creanțe născute înainte de deschiderea procedurii, solicitate în mod expres de creditorul bugetar pentru a fi înscrise la masa credală, recunoscute de debitoare prin însăși cererea de deschidere a procedurii de insolvență și atestată în anexele acesteia, lichidatorul a procedat în mod corect la înscrierea în tabelul preliminar de creanțe a creanței bugetare în cuantumul cu care figura aceasta în evidențele contabile ale debitoarei.

În consecință, s-a apreciat că s-a procedat în mod corect la înscrierea în tabelul preliminar de creanțe a creanței bugetare în cuantumul cu care figura aceasta în evidențele contabile ale debitoarei și nu a fost dovedită în vreun fel de către contestatoare înscrierea în tabelul preliminar de creanțe în favoarea D. C. - AFP mun. C. -N. a unor accesorii născute după data deschiderii procedurii, astfel că se impune respingerea contestației acesteia ca neîntemeiată și nedovedită.

Lichdiatorul judiciar a arătat că contestația privind creanța B. S. este neîntemeiată. astfel, s-a arătat că contestatoarea a solicitat reducerea din tabelul preliminar a creanței pretinse de către creditoarea B1OCHEM1CALS S. C. -N. contestând parțial creanța acesteia. Contestatoarea creditoare susține în cuprinsul contestației că suspectează că plata nedatorată a sumei de 7.006 lei nu ar fi avut loc, întrucât nu ar apărea în extrasele de cont depuse de debitoare la dosarul cauzei. Această susținere nu este conformă cu realitatea faptică, nefiind prezentată nicio probă pertinentă în sprijinul afirmațiilor sale, după cum vom arăta în cele ce urmează. Lichidatorul judiciar, în cadrul activității de analizare a declarațiilor de creanță, a constatat că declarația de creanță a SC B. S. a fost întemeiată în totalitate. Pentru a ajunge la această concluzie, s-a constatat că, prin cererea de înscriere la masa credală a debitoarei B. T. S., creditorul a solicitat înscrierea sumei de 14.012 lei.

Or, analizând actele contabile depuse de debitoare la dosarul cauzei de insolvență și prezentate și lichidatorului judiciar, respectiv balanța analitică la ianuarie 2013 și lista creditorilor la momentul deschiderii procedurii, s-a constatat că în evidențele contabile aje debitoarei, s-a constatat, în cadrul operațiunii verificării declarațiilor de creanță, că B. S. figura în acestea cu o creanță totală de 14-012 lei, compusă din 7006 lei, reprezentând marfa furnizată și neachitată, conform facturii nr.l205/_ emise de B. S. și înregistrate în contabilitatea debitoarei și din suma de 7.006 lei, reprezentând plată efectuată din eroare de către B. S. către B. T. S. în contul aceleiași facturi. Această plată nedatorată s- a efectuat prin ordinul de plată nr. 463 din_, anexat declarației de creanță. Pe de altă parte, din extrasul de cont la luna noiembrie 2012 emis de INTESA SANPAOLO BANK SA către

T. S. a fost înregistrată realitatea operațiunii plății mai sus-menționate. Prin urmare, fiind vorba de creanțe născute înainte de deschiderea procedurii, solicitate în mod expres de creditorul B. S. pentru a fi înscrise la masa credală, recunoscute de debitoare prin însăși cererea de deschidere a procedurii de insolvență și atestată în anexele acesteia, lichidatorul a procedat în mod corect la înscrierea în tabelul preliminar de creanțe a creanței solicitate.

În consecință, s-a apreciat că nu a fost dovedită în vreun fel de către contestatoare nerealitatea efectuării plății nedatorate în cuantum de 7.006 lei și pe cale de consecință înscrierea din eroare a creanței B. S. în tabelul preliminar de creanțăe, astfel că se impune respingerea contestației acesteia ca neîntemeiată și nedovedită.

Lichidatorul judiciar a arătat că contestația privind creanța T. M. S. este întemeiată. Contestatoarea a solicitat înscrierea creanței sale în cuantumul acceptat în tabelul preliminar în categoria creanțelor garantate. Astfel, contestatoarea creditoare susține în cuprinsul contestației că a fost eronat înscrisă creanța sa în categoria creanțelor chirografare, pentru că lichidatorul nu a luat în considerare drepturile sale de retenție, de preferință și garanții, conform art. 5.3, 11.2 și 11.6 din Contractul de închiriere nr.6/_ referitor la spațiul comercial situat în C. -N., b-dul 21 Decembrie 1989, nr.3, ap.8, jud. C. .

Lichidatorul judiciar, în cadrul activității de analizare a declarațiilor de creanță, a constatat că declarația de creanță a SC T. M. S. a fost întemeiată în totalitate. Pentru a ajunge la această concluzie, s-a constatat că, prin cererea de înscriere la masa credală a debitoarei B. T. S., creditorul T. M. S. a solicitat înscrierea

sumei de 20.223,90 lei, reprezentând creanțe certe, lichide și exigibile aferente unor facturi de chirie neachitate și penalităților izvorând din acestea, prezentând dovezile necesare în acest sens.

Contestatoarea nu a solicitat în mod expres prin declarația sa de creanță înscrierea în categoria creanțelor garantate. însă, a menționat în aceasta natura creanțelor sale, arătând că acestea au ca izvor Contractul de închiriere nr.6/_ referitor la spațiul comercial situat în

-N., b-dul 21 Decembrie 1989, nr.3, ap.8, jud. C. prin care i-au fost conferite drepturi de retenție, de preferință și garanții. Verificând contractul invocat de contestatoare, lichidatorul judiciar apreciază că într-adevăr creanța sa beneficiază de drept de retenție asupra bunurilor debitoarei care au rămas în spațiul proprietatea contestatoarei situat în C. -N., b-dul 21 Decembrie 1989, nr.3, ap.8, jud. C., fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 11.6 din Contractul de închiriere nr. 5/_ .

Prin urmare, întrucât prevederile art. 3 pct. 9 din Legea nr.85/2006 coroborat cu prevederile art. 121 din lege conferă caracter de creanță garantată și creanțelor creditorilor care beneficiază de drepturi de retenție la data deschiderii procedurii, s-a apreciat ca fiind întemeiată contestația formulată împotriva înscrierii creanței solicitate de T. M. S. în categoria creanțelor chirografare și nu în cea a creanțelor garantate.

Prin cererile depuse la dosar la filele 131-132 creditoarea SC A. C. C. S. a arătat că înțelege să renunțe la judecata contestațiilor formulate împotriva tabelului preliminar al creanțelor în ceea ce privește creanțele creditoarelor D.G.F.P. C. prin A.F.P. C. -N. și SC

B. S., solicitând judecătorului sindic să ia act de manifestarea sa de voință.

Prin cererile depuse la dosar la filele 133-134 creditoarea SC T. M. S. a arătat că înțelege să renunțe la judecata contestației formulate împotriva tabelului preliminar al creanțelor în ceea ce privește creanțele creditorilor D.G.F.P. C. pentru A.F.P. C. -N. și SC

B. S., solicitând judecătorului sindic să ia act de manifestarea sa de voință.

Prin cererea depusă la dosar la fila 135 debitoarea SC B. T. S. a arătat că înțelege să renunțe la judecata contestației formulate împotriva tabelului preliminar al creanțelor în ceea ce privește creanța creditoarei SC A. C. C. S., solicitând judecătorului sindic să ia act de manifestarea sa de voință.

Conform prev. art.246 C.pr.civ., reclamantul poate renunța oricând la judecata cererii sale, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă.

Având în vedere manifestarea de voință a contestatoarelor, în temeiul prev. art.246 C.pr.civ., judecătorul sindic va lua act de renunțarea creditoarei SC A. C. C. S. la judecarea contestației formulate împotriva înscrierii creanțelor creditoarelor D. C. și SC B.

S. în tabelul preliminar al debitoarei SC B. T. S., va lua act de renunțarea creditoarei SC T. M. S. la judecarea contestației formulate împotriva înscrierii creanțelor creditoarelor D. C. și SC B. S. în tabelul preliminar al debitoarei SC B. T. S. și va lua act de renunțarea creditoarei SC B. S. la judecarea contestației formulate împotriva înscrierii creanței creditoarei SC A. C. C. în tabelul preliminar al debitoarei SC B. T. S. .

Analizând fondul contestațiilor formulate de creditoarele SC A. C. C. S. și SC

T. M. S. cu referire la propriile creanțe, judecătorul sindic reține următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 187/_ pronunțată de tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC B. T. S. și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei fiind desemnat lichidator judiciar provizoriu O. S. I. . Prin aceeași hotărâre judecătorul sindic a stabilit termenele pentru notificarea deschiderii procedurii insolvenței.

Creditoarea SC A. C. C. S. a formulat la data de 27.02.203 o cerere de admitere a creanței în cuantum de 131.684,61 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, penalități de întârziere și daune contractuale. În cerere s-a arătat că izvorul creanței îl reprezintă contractele de închiriere nr. 3/_ și nr. 5/_ care conferă creditoarei un drept de retenție, de preferință și de garanție.

Creditoarea SC T. M. S. a formulat la data de 27.02.203 o cerere de admitere a creanței în cuantum de 20.223,90 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și penalități de întârziere. În cerere s-a arătat că izvorul creanței îl reprezintă contractul de închiriere nr. 6/_ .

Analizând aceste cereri de admitere a creanțelor, lichidatorul judiciar a procedat la înscrierea acestora în tabelul preliminar de creanțele solicitate, însă în categoria creanțelor chirografare(f.37-38).

Creditoarele SC A. C. C. S. și SC T. M. S. au contestat caracterul creanțelor cu care au fost înscrise la masa credală, invocând faptul că cele două creanțe pretinse au caracter garantat și nu chirografar.

Judecătorul sindic reține că prin contractul de închiriere nr. 3/_ creditoarea SC A.

C. C. S., în calitate de proprietar, a închiriat debitoarei SC B. S. o suprafață de 160 mp din spațiul comercial situat în C. -N., Bd. E. nr. 20, ap. 15, jud. C. . Prețul chiriei a fost stabilit la 2.200 euro +TVA, iar începând cu data de_ prețul chiriei a fost stabilit la suma de 2.700 euro+TVA, plata acesteia devenind scadentă în prima zi lucrătoare a lunii pentru luna în curs. Conform art. 3.2 din contract, chiriașul avea obligația de a plăti și contravaloarea utilităților, respectiv energie electrică, apă-canal, gaz și salubritate.

Conform, art. 5.3 din contract, locatarul a constituit o garanție în cuantum de 6.200 euro care urma a fi reținută la încetarea contractului pentru debite restante, prejudicii, daune, inclusiv penalități.

Conform art. 11.6 din contractul încheiat între părți, în cazul în care chiriașul nu își achită chiria și orice alte obligații bănești în 30 de zile de la scadență, contractul se reziliază de plin drept, fără notificare, fără punere în întârziere și fără intervenția instanția de judecată, iar proprietarul are un dreptul de a reține în spațiul închiriat toate bunurile aparținând locatarului.

Prin contractul de închiriere nr. 5/_ creditoarea SC A. C. C. S., în calitate de proprietar, a închiriat debitoarei SC B. S. o suprafață de 110 mp din spațiul comercial situat în C. -N., Bd. E. nr. 20, ap. 15, jud. C. . Prețul chiriei a fost stabilit la

4.000 euro +TVA, iar locatarul a constituit și o garanție în cuantum de 8.000 euro. Clauzele acestui contract cu privire la obligațiile părților și la instituirea dreptului de retenție în favoarea proprietarului sunt aceleași ca și în contractul de închiriere nr. 3/_ .

Prin contractul de închiriere nr. 6/_ creditoarea SC T. M. S., în calitate de proprietar, a închiriat debitoarei SC B. S. o suprafață de 110 mp din spațiul comercial situat în C. -N., Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 3, ap. 8 parter, jud. C. . Prețul chiriei a fost stabilit la 3.000 euro +TVA, iar locatarul a constituit și o garanție echivalentă cu chiria pe două luni. Clauzele acestui contract cu privire la obligațiile părților și la instituirea dreptului de retenție în favoarea proprietarului sunt aceleași ca și în contractul de închiriere nr. 3/_ .

În conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006 sunt garantate creanțele care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, iar în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 13 din Legea nr. 85/2006 sunt chirografare creanțele care nu au constituite garanții față de patrimoniul debitorului și care nu au privilegii însoțite de drepturi de retenție.

Având în vedere obiectul raportului juridic existent între creditoarele contestatoare și debitoare, judecătorul sindic reține că cele două creditoare beneficiază de privilegiul locatorului asupra bunurilor mobile ale debitoarei aflate în imobilele care au format obiectul închirierii, în temeiul dispozițiilor art. 1730 alin. pct. 1 c.civ. Acest privilegiu legal a fost inserat de părți și în art. 11.6 din contractele de închiriere încheiate. Privilegiul locatorului este însoțit de un drept de retenție deoarece proprietarul imobilului închiriat poate sechestra bunurile aflate în imobil, iar privilegiul legal este instituit pentru a se asigura plata sumelor datorate de chiriași în temeiul contractului de locațiune. De asemenea, creditoarele contestatoare beneficiază, în temeiul contractelor de locațiune încheiate, un drept de retenție asupra sumelor plătite de debitoare cu titlu de garanție, astfel încât și din acest punct de vedere, creanțele solicitate au un caracter garantat.

Față de considerentele reținute, se apreciază ca fiind întemeiate contestațiile formulate de creditoarele SC A. C. C. S. și SC T. M. S. și se va dispune înscrierea creditoarelor în tabelul preliminar de creanțe întocmit împotriva averii debitoarei SC B.

T. S. cu o creanțe garantate în cuantum de 131.684,61 lei, respectiv 20.223,90 lei.

În ceea ce privește propunerea de încuviințare a tabelului creanțelor, judecătorul sindic constată că lichidatorul judiciar a respectat procedura prevăzută de art. 72 și următoarele din Legea nr. 85/2006, verificând declarațiile de creanță și comunicând tabelul întocmit cu debitoarea și creditorii, fiind urmată și procedura de afișare a lui la ușa instanței.

Judecătorul sindic, în temeiul art. 73 alin. 3 din Legea nr.85/2006, va încuviința tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC B. T. S. în forma afișată la ușa instanței la data de_ și publicată în BPI nr. 4620/_, cu modificarea caracterului creanțelor înscrise în favoarea creditoarelor SC A. C. C. S. și SC T.

M. S. .

În temeiul art.74 alin.1 din Legea nr. 85/2006 va dispune afișarea la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor la sediul T. ui Specializat C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Ia act de renunțarea creditoarei SC A. C. C. S. la judecarea contestației formulate împotriva înscrierii creanțelor creditoarelor D. C. și SC B. S. în tabelul preliminar al debitoarei SC B. T. S. .

Ia act de renunțarea creditoarei SC T. M. S. la judecarea contestației formulate împotriva înscrierii creanțelor creditoarelor D. C. și SC B. S. în tabelul preliminar al debitoarei SC B. T. S. .

Ia act de renunțarea creditoarei SC B. S. la judecarea contestației formulate împotriva înscrierii creanței creditoarei SC A. C. C. în tabelul preliminar al debitoarei SC B. T. S. .

Admite contestația formulată de creditoarea SC A. C. C. S. și dispune înscrierea creditoarei în tabelul preliminar de creanțe întocmit împotriva averii debitoarei SC B.

T. S. cu o creanță garantată în cuantum de 131.684,61 lei.

Admite contestația formulată de creditoarea SC T. M. S. și dispune înscrierea creditoarei în tabelul preliminar de creanțe întocmit împotriva averii debitoarei SC B.

T. S. cu o creanță garantată în cuantum de 20.223,90 lei.

Definitivează tabelul creanțelor întocmit împotriva averii debitoarei SC B. T. S. în forma afișată la ușa instanței la data de_ și publicată în BPI nr. 4620/_, cu modificarea caracterului creanțelor înscrise în favoarea creditoarelor SC A. C. C. S. și SC T. M. S. .

Dispune afișarea de către lichidatorul judiciar a tabelului definitiv de creanțe la ușa instanței.

Executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

S. I. DP

Red.SI/MM

6 ex./_ .2013

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1142/2013. Procedura insolvenței