Sentința civilă nr. 7375/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7375

Ședința publică din 17 Decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S. - Președintele secției

- judecător sindic

G. ier: A. Ana C.

Pe rol fiind judecarea cererii având ca obiect deschiderea procedurii generale de insolvență promovată de creditoarea A. M. (S. A DGFP

M. ȘI A A. B. M. ), cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., împotriva debitoarei SC M. M. S. , CUI 2198452, J_, cu sediul în B.

M., str. G. C. nr. 25/50 A, județul M. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Judecătorul sindic procedând la verificarea competenței potrivit art. 131 alin. 1 din Noul cod procedură civilă, constată că întemeiat pe dispozițiile art. 120 din Noul cod procedură civilă coroborat cu art. 11 din Legea nr. 85/2006 modificată, este competent general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză și în baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de_ creditoarea D. GENERALA A F. P. M. - actualmente A. M. a solicitat declanșarea procedurii de insolvență pentru debitoarea SC M. M. S. , în scopul recuperării creanței datorate în cuantum de 402.291 lei, reprezentând creanțe bugetare neachitate.

Debitoarea nu a contestat insolvența în termen de 10 zile de la comunicare în conformitate cu prevederile art.33(2) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, situație în care judecătorul sindic va da o sentință de deschidere a procedurii generale întemeiat pe dispozițiile art.33(6) din lege.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile legii, respectiv existența unei creanțe certe rezultată din titlurile executorii depuse la dosar (f.3-93), lichidă și care depășește valoarea prag de 45.000 lei, precum și exigibilă de mai bine de 90

de zile va fi admisă cererea creditoarei, urmând a se dispune măsurile prevăzute de lege.

În temeiul art. 11 alin.1 lit. c teza finală și art. 19 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, judecătorul sindic va desemna ca administrator judiciar pe C. I. DE I. B. C. -M. , întrucât creditoarea nu a solicitat numirea unui practician în insolvență, iar judecătorul sindic a apreciat că are capacitatea de a administra prezenta procedură.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de către creditoarea A. M. (fostă D. GENERALA A F. P. M. ), cu sediul în B. M., A. S., nr. 2 A,

județul M., și în consecință :

În temeiul art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006,

Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva

debitoarei SC M. M. S.

, CUI 2198452, J_, cu sediul în B. M., str. G.

C. nr. 25/50 A, județul M. .

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței:

Numește administrator judiciar pe C. I. DE I. B. C. -M.

, cu sediul în B. M., str. Bd. Unirii, nr. 12/132, județul M.,

care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege cu un onorariu ce va fi stabilit ulterior.

În temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006 în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul va depune actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din lege.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței:

Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Dispune notificarea tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar.

Fixează termenul limită pentru înregistrarea creanțelor la _ ;

Fixează termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .

Contestațiile se vor înregistra în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.

Fixează termenul pentru soluționarea contestațiilor la _ ;

Fixează termenul pentru întocmirea tabelului definitiv al creanțelor la

_

;

Stabilește data ședinței adunării creditorilor la_, orele 16,00, la sediul administratorului judiciar

și dispune convocarea creditorilor de către

acesta cu următoarea ordine de zi: confirmarea administratorului judiciar, stabilirea retribuției acestuia desemnarea comitetului creditorilor, dacă creditorii avansează cheltuieli pentru desfășurarea procedurii, diverse.

Stabilește data ședinței cu acționarii/asociații, societății comerciale debitoare pentru desemnarea administratorului special, la data de _ la sediul administratorului judiciar, care va face convocarea.

Raportul prevăzut de art.54 alin.1 urmează a fi depus pentru data de _ iar cel prevăzut de art.59 din Legea nr.86/2006 urmează a fi depus pentru data de _ .

Administratorul judiciar va menționa în raport dacă debitoarea funcționează și are bunuri la sediul declarat în Registrul comerțului și dacă administratorii locuiesc la adresele menționate în acest registru.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii de către administratorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței dispune deschiderea de către debitoare a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la

notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Fixează termen pentru continuarea procedurii în conformitate cu art.21 din lege la data de_ NCPC Complet specializat Falimente nr.8, sala 78, orele 11:00

.

Definitivă și executorie.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 17 Decembrie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A. S.

A.

Ana C.

Red. AS/_

Tred. A.C./23 Decembrie 2013 - 6 ex

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de către creditoarea A. M. (fostă D. GENERALA A F. P. M. ), cu sediul în B. M., A. S., nr. 2 A,

județul M., și în consecință :

În temeiul art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006,

Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva

debitoarei SC M. M. S.

, CUI 2198452, J_, cu sediul în B. M., str. G.

nr. 25/50 A, județul M. .

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței:

Numește administrator judiciar pe C. I. DE I. B. C. -M.

, cu sediul în B. M., str. Bd. Unirii, nr. 12/132, județul M.,

care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege cu un onorariu ce va fi stabilit ulterior.

În temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006 în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul va depune actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din lege.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței:

Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Dispune notificarea tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar.

Fixează termenul limită pentru înregistrarea creanțelor la _ ;

Fixează termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .

Contestațiile se vor înregistra în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.

Fixează termenul pentru soluționarea contestațiilor la _ ;

Fixează termenul pentru întocmirea tabelului definitiv al creanțelor la

_

;

Stabilește data ședinței adunării creditorilor la_, orele 16,00, la sediul administratorului judiciar

și dispune convocarea creditorilor de către acesta cu următoarea ordine de zi: confirmarea administratorului judiciar,

stabilirea retribuției acestuia desemnarea comitetului creditorilor, dacă creditorii avansează cheltuieli pentru desfășurarea procedurii, diverse.

Stabilește data ședinței cu acționarii/asociații, societății comerciale debitoare pentru desemnarea administratorului special, la data de _ la sediul administratorului judiciar, care va face convocarea.

Raportul prevăzut de art.54 alin.1 urmează a fi depus pentru data de _ iar cel prevăzut de art.59 din Legea nr.86/2006 urmează a fi depus pentru data de _ .

Administratorul judiciar va menționa în raport dacă debitoarea funcționează și are bunuri la sediul declarat în Registrul comerțului și dacă administratorii locuiesc la adresele menționate în acest registru.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii de către administratorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței dispune deschiderea de către debitoare a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la

notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Fixează termen pentru continuarea procedurii în conformitate cu art.21 din lege la data de_ NCPC Complet specializat Falimente nr.8, sala 78, orele 11:00

.

Definitivă și executorie.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 17 Decembrie 2013.

PREȘEDINTE,

S.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7375/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)