Decizia civilă nr. 09/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR 09/2011
Ședința ta de16 Noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. B. L. SRL Z. împotriva sentinței civile nr. 4300 din data de (...), pronunțată în dosarul nr.
(...) al T.ui S., în contradictoriu cu pârâta G. N. DE M. - C. R. C. - C. J. S., având ca obiect - ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, datorate pentru recursul declarat.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei o cerere de acordare a unui nou termen de judecată.
Se constată că de la dosar lipsesc motivele de recurs pentru demersul promovat.
Curtea constatând că până la acest termen recurenta S. B. L. SRL Z. nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei, datorate pentru recursul declarat, deși a fost legal citat cu această mențiune, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 6 din dosar, în temeiul dispozițiilor art. 137
C., coroborat cu prevederile art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului declarat.
În subsidiar, în situația în care această obligație va fi îndeplinită până la momentul închiderii dezbaterilor, Curtea din oficiu, în temeiul art. 137, raportat la art. 582 C. invocă excepția tardivității declarării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare, pe excepțiile invocate, cu prioritate pe excepția nelegalei timbrări.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4300 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondată cererea formulată de S. B. L. SRL privind suspendarea provizorie a executării Note de constatare nr. 10/(...) emis de G. de M. -C. R. C. - C. J. S. și a măsurilor dispuse prin aceasta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC B. L. SRL Z.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantei recurente obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr.
32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât
și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s- a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 6), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC B. L. SRL împotriva sentinței civile nr. 4300 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2011.
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: R.a M.lena P.
← Sentința civilă nr. 340/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4527/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|