Decizia civilă nr. 1113/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 1113/2011
Ședința publică din 15 martie 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE : D. P. JUDECĂTOR : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I.
GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de D. G. A F. P. ÎN N. A. F. P. A M. Z., împotriva sentinței civile nr. 3210 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., cauza privind și pe SC T. C. SRL și A. F. PENTRU M. - M. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare OUG nr. 5..
La apelul făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei SC T. C. SRL, prin care s-a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 3 pct. 1 C.pr.civ. și 10 din L. nr. 554/2004. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 3210 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. s-a admis acțiunea S. T. C. S. - prin administrator D. F., împotriva A. F. P. Z. și a DIRECȚIEI G. A F. P. A J. S., și s-a dispus anularea adresei nr. 20334/2010 a pârâtei A. F. P. Z. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2.785 lei reprezentând taxă poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății până la restituirea efectivă. A fost respinsă cererea de chemare în garanție împotriva A. F. pentru M., precum și excepția invocată în cauză. În motivare se arată că prin cererea sa reclamanta S. T. C. S. a chemat în judecată pârâta A. F. P. Z., solicitând pronunțare unei hotărâri prin care să se dispună anularea adresei nr. 20334/(...) a pârâtei și obligarea acesteia la restituirea sumei de 2.785 lei cu dobânda legală de la data achitării până la plata efectivă. Reclamanta arată că s-a adresat pârâtei cu o plângere prin care a solicitat restituirea taxei de poluare, plângere care însă a fost respinsă. Referindu-se la nelegalitatea perceperii acestei taxe, reclamanta invocă și dezvoltă pe larg aspecte privind prioritatea dreptului comunitar față de prevederile naționale, respectiv tratamentul discriminatoriu al taxei speciale de poluare. Prin întâmpinare pârâta invocă excepția inadmisibilității acțiunii, cu argumentul care în esență, se circumscriu următoarelor: Dispozițiile art. 7 din L. nr. 554/2004 prevăd expres parcurgerea procedurii prealabile de către partea care se consideră vătămată într-un drept al său prevăzut de lege, printr-un act administrativ. De asemenea, la alin. (2) al textului mai sus invocat se arată că dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta. Așa cum rezultă și din contestația formulată, reclamanta S. T. C. S. a formulat o cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare, înregistrată la organul fiscal competent respectiv administrația F. P. Z. Urmare cererii s-a emis o Decizie de restituire, decizie ce nu reprezintă un act administrativ fiscal conform art. 88 din O. nr. 92/2003 republicată și modificată, și care trebuia contestată conform dispozițiilor art. 205. Pe fond, pârâta se apără cu aceea că O. nr. 5. a fost emisă ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. și pentru evitarea oricărei consecințe negative ale situației create. Această taxă este aplicabilă în statele membre ale Uniunii E., s-a aliniat la regulile liberei concurențe „Noua formă a taxei, care se referă la gradul de poluare, este asemănătoare cu ce există și în alte state și cu ce se va înmatricula în altele";. Măsurile stabilite prin O. nr. 5. sunt compatibile cu prevederile art. 90 din T.ul de instituire a C. E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, așa cum rezultă din Hotărârea C. E. de J. Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție împotriva A. F. Pentru M., solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, chemata în garanție să fie obligată la restituirea sumei reprezentând taxă de poluare. Asupra cauzei de față instanța a reținut următoarele: Deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut următoarele: A. 1 alin. (1) din L. nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată. Reclamanta s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal. Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Prin urmare, raportat la faptul că reclamanta a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din L. nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din L. nr. 554/2004. Asupra cauzei pe fond instanța a reținut următoarele: Prin chitanța TS5 1985108/(...) reclamanta a achitat în contul pârâtei suma de 2.785 lei, cu titlu de taxă de poluare. Reclamanta s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, cu adresa nr. 7024/2010 aceasta din urmă comunicând refuzul său. Potrivit O. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primeiînmatriculări a unui autovehicul în R. [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în R. și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în R., nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)]. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R.. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru cele ce preced tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, pe care a admis-o în sensul în care a fost formulată. În privința cererii de chemare în garanție instanța a reținut că reclamanta a achitat suma de 2.785 lei cu titlu de taxă specială pentru autovehicule, încasată și administrată de către M. F. Adevărat, taxa de poluare, percepută în baza O. nr. 5., constituie buget la F. de M. și se gestionează de către A. F. pentru M.. În cazul de față însă, taxa de poluare a fost reținută dintr-o sumă achitată inițial bugetului de stat, fără a se proba vărsarea ei ulterioară către F. pentru M.. Așa fiind, nu se poate susține că, în speță, chemata în garanție este beneficiara efectivă a taxei în litigiu, pentru a fi obligată la restituirea ei, sens în care cererea a fost respinsă. Împotriva sentinței a formulat recurs D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. Z., solicitând respingerea acțiunii formulată de S. T. C. S. ca inadmisibilă și respingerea capatului de cerere privind acordarea dobinzii ca nefondat. În motivarea recursului recurenta arată că, consideră criticabila sentinta pronuntata prin prisma art. 304 punct. 7, 8,9 Cod Procedura C. si in considerarea dispozitiilor art. 3041 deoarece: - instanta de fond in mod nelegal a admis actiunea si a dispus obligarea D. S. -aceasta nefiind parte in aceasta cauza -si AFP Z. la restituirea sumei de 2785 lei reprezentind taxa de poluare cu dobinda legala de la data platii până la restituirea efectiva, in conditiile in care tot in mod nelegal a dispus anularea adresei 20334/2010 emisa de A. F. P. R. la anularea adresei nr. 20334/2010 considera ca in mod netemeinic si nelegal instanta a admis si acest capat de cerere deoarece aceasta adresa emisa de AFP Z. nu este un act administrativ in sensul definit de art. 2 lit. C din L. nr. 554/2004, generator de efecte juridice, ci doar o simpla operatiune tehnico materiala. Stabilirea cuantumului sumei si a obligatiei platii taxei de poluare instituita prin OUG nr. 5. au fost stabilite prin D. de calcul a taxei pe poluare nr. 69187/(...) in urma careia reclamantul a platit suma de 2785 lei cu chitanta seria TS5 nr. 1985108/(...). Asa cum rezulta din economia dispozitiilor art. 5 si art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea,colectarea si executarea silita, inclusiv solutionarea contestatiilor privind taxa datorata de contribuabili, se realizeaza de catre autoritatea fiscala competenta potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura F., republicata cu modificarile si completarile ulterioare. A. fiind, actul autoritatii fiscale reprezinta un titlu de creanta si constituie instiintare de plata conform legii. D. poate fi contestata in termen de 30 de zile de la data comunicarii sub sanctiunea decaderii, potrivit dispozitiilor art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicata cu modificarile si completarile ulterioare. Natura juridica a acestui act este surprinsa de insusi legiutorul delegat in conditiile art. 7 din OUG nr. 5. si a fost determinata de initierea si desfasurarea procdurii de infringement demarata de C. E. in cursul careia una dintre criticile adresate statului a fost aceea ca taxa nu este stabilita pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi sa poata fi contestat in concret si efectiv de catre contribuabil. Reclamantul nu a urmat aceasta procedura prevazuta de legea procesuala fiscala pentru a contesta in substanta legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a marginit sa declanseze un litigiu distinct de contestare a legalitatii actului administrativ fiscal. Prin urmare calea aleasa de reclamant ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel daca s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. În acest sens invocă si practica judiciara , respectiv D. C. nr 1832/(...) pronuntata de Curtea de A. C. in speta similara. Reclamantul a disimulat demersul sau de a pune in discutie legalitatea stabilirii si incasarii taxei de poluare prin prisma apelarii la procedura administrativa de drept comun, ignorind faptul ca pentru a se statua asupra acestui conflict exista norme procesuale speciale clare, accesibile, previzivile si predictibile compatibile cu exigentele de calitate a unei legi asa cum rezulta din jurisprudenta instantei europene de contencios al drepturilor omului. Reclamantul a platit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire si calculare a taxei. Desigur plata acestei taxe si maniera in care a fost stabilita nu inlatura dreptul contribuabilului de acontesta taxa si implicit de a se solicita verificarea in substanta a legalitatii impunerii. In aceasta ambianta factuala si procesuala atât in faza administrativa de solutionare cât si ulterior in faza de control judecatoresc si judiciar se poate pune in discutie nu numai modalitatea factuala si legala de stabilire a taxei ci si compatibilitatea normei interne cu norma comunitara pertinenta. Prin uramre, calea aleasa de reclamanta ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel daca s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict , ceea ce nu ar putea fi admis. Potrivit art. 1 din L. nr. 554/2004 "persoana care se considera vatmata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata" Acelasi act normativ, dupa ce prin art. 7 regelementeaza institutia plingerii prealabile, pe care persoana care se considera vatamata este datoare sa o urmeze mai inainte de sesizarea instantei de contencios administrativ, precizaza prin art. 8 care este obiectul actiunii: anularea in tot. Reclamantul este obligat sa determine, prin cererea de chemare în judecata, obiectul actiunii în cadrul caruia urmeaza sa se solutioneze procesul, în virtutea principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil instanta fiind obligata sa respecte aceste limite ale investirii sale. În considerarea dispozitiilor art. 129 Cod procedura civila, care consacra si principiul rolului activ al judecatorului, coroborate cu cele ale art. 84 Cod procedura civila, instanta este obligata însa sa dea actiunii calificarea juridica exacta, în functie de scopul urmarit, ea nefiind tinuta de denumirea pe care partea a dat-o cererii. În speta, sesizând initial Tribunalul S., reclamantul a chemat în judecata in conditiile art. 8 din L. nr. 554/2004, AFP Z. , solicitând a se dispune "anularea adresei nr.20334/2010 si restituirea sumei de 2785 lei .. ". Pronunându-se în limitele acestei învestiri, asupra actiunii având calificarea juridica corect determinata, instanta de fond a examinat admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii conditiilor specifice de exercitare rezultate din dispoziiile art. 1 coroborat cu art. 8 din L. nr. 554/2004. Între conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numara si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al L. nr. 554/2004 si, respectiv, ca acest act sa vatame un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c), teza I din L. nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publica, în vederea organizarii executarii legii sau a executarii în concret a legii, care da nastere, modifca sau stinge raporturi juridice. Acelasi text de lege asimileaza, prin alineatul (2), actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului în termenul legal. Reglementând obiectul actiunii în contencios administrativ, art. 8 alin. (1) din L. nr. 554/2004, prevede ca, sesizând instanta competenta, persoanavatamată, poate solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, potrivit tezei a II-a a acestui text, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel ce se considera vatmata într-un drept sau interes legitim al sau, prin nesolutionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Rezulta din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din L. nr. 554/2004 care reglementeaza solutiile pe care le poate da instanta, ca judectorul de contencios administrativ este obligat sa stabileasca daca actiunea priveste un act administrativ, tipic sau asimilat În sensul respectivei legi, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odata cu acesta, sau simple adrese, notificari, puncte de vedere, etc., exceptate controlului judecatoresc în aceasta procedura. În speta, actul contestat, respectiv adresa nr. 20334/2010, nu este un act administrativ În sensul dispozitiilor legale anterior aratate, cum corect a retinut si instanta de fond respingind ca inadmisibil acest capat de cerere, astfel ca nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanta de contencios administrativ În temeiul art. 1 alin. (1) din L. nr. 554/2004. In acest context, demersul judiciar al reclamantului, nu se incadreaza in prevederile textelor legale precizate, acesta urmărind repararea unei pagube fără ca in prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei sa fi fost desfiintat. Fără o analiza a actului administrativ prin care s-au stabilit in sarcina reclamantului obligatii fiscale, instanta nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei attel achitata chiar daca reclamantul si-a întemeiat în drept cererea pe dispozitiile L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin obiectul sau, cauza nu este de contencios administrativ, aceasta având drept finalitate restituirea unei sume. Din coroborarea dispozitiilor L. nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta ca pentru sesizarea instantei de contencios administrativ, este necesar ca situatie premisa, fie existenta unui act administrativ susceptibil prin efectele sale sa vatame un drept ori un interes legitim, fie existenta unui refuz de solutionare a unei cereri sau nesolutionarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauza. Critică sentința instanței de fond și sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a Administrație F. pentru M. având în vedere urămătoarele considerente: Textul OUG nr. 5. cuprinde suficiente prevederi care sa asigure si sa garanteze afectarea speciala a sumelor de bani rezultate din plata taxei pe poluare. A., art. 1 alin. (1) prevede ca taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestioneaza de A. F. pentru M., în vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului. Totodata, alineatul 2 al aceluiasi articol prevede programele si proiectele pentru protectia mediului finantate din plata taxei pe poluare. Mai departe, art. 5 alin. (4) prevede ca taxa se plateste de catre contribuabil într-un cont distinct deschis la unitatile T. S. pe numele A. F. pentru M.. A. 5(4) Taxa se plateste de catre contribuabil într-un cont distinct deschis la unitatile T. S. pe numele A. F. pentru M.. Dovada faptului ca suma platita la trezorerie a fost achitata in contul A. F. pentru M., contul 51.16.10.09 indicat in HG 686/2008 privind aprobarea normelormetodologice de aplicare a OUG nr. 5., A. 3, codificat cu codul de identificare fiscala a contribuabililor persoane fizice sau juridice, rezulta din chitanta nr. 1985108/(...). Potrivit HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5., A. 3 (6) În ultima zi lucratoare a lunii, unitatile T. S. transfera în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele A. F. pentru M. la T. S. 6, sumele colectate în contul prevazut la alin. (4). (8) Concomitent cu efectuarea operatiunilor de transfer prevazute la alin. (6), unitatile T. S. transmit în sistem electronic A. fondului pentru M. un fisier continând toate operatiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule". Aceeasi este situatia si in cazul restiturii sumelor reprezentând diferentele de taxa pe poluare rezultate în urma contestarii taxei. A. la art. 8 se prevede: (1) În cazul contestarii taxei platite, contribuabilul poate solicita restituirea diferentei de taxa fata de cea platita cu ocazia înmatricularii autovehiculului în R.. (5) Cererea de restituire se solutioneaza de organul fiscal competent în termenul prevazut de lege, iar restituirea sumelor reprezentând diferenta de taxa se face din bugetul F. pentru mediu. In concluzie, nu organul fiscal este beneficiar al platii, si prin urmare nu are obligatia legala de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamant. Din prevederile imperative reglementate de O. nr. 5., rezulta ca această sumă constituie venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionata de A. F. pentru M., în vederea finantarii programelor și proiectelor pentru protecția mediului, aspecte ignorate de instanța de fond, iar hotărârea astfel pronunțată este opozabilă și A. F. pentru mediu. Recurenta consideră că acordarea dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă s-a făcut fără temei legal, deoarece taxa de poluare a fost încasată în temeiul OUG nr. 5., reclamantul nedovedind că ar fi suferit un prejudiciu, astfel că solicită respingerea recursului. Analizând recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. S. - înnumele A. F. P. Z. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea reține următoarele considerente: Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ, desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organele administrative și-sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii, pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal, definit de art. 41 C.pr.fiscală. Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate. Legiuitorul a statuat, prin art. 7 din OUG nr. 50/(...) pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule că stabilirea, cerificarea colectarea și executarea silită inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile, iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că A. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. A. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5.. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxăriiautovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unorprincipii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitateafiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 Comisia C. E. c. Republicii Elene, par. 17). De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.) S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E. Jurispudența C. a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într- un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sausa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49). S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european. Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabileștecadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și segestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. Obligația de plată a taxei se naște, conform art. 4 din OUG nr.5. cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9. În speță se susține că dispozițiile OUG 5. cu privire la taxa de poluare sunt în contradicție cu dispozițiile art. 25, 28, 90 paragraf 1 din T.ul privind instituirea C. E. A. 25 din T.ul Constitutiv al Uniunii E. interzice între statele membre taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal. A. 28 din T.ul Constitutiv al Uniunii E. interzice între statele membre restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent. Conform art. 90 paragraf 1 din T.ul Constitutiv al Uniunii E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Problema care trebuie lămurită este aceea de a stabili dacă taxa de poluare este contrară normelor amintite. Cu privire la natura taxei de poluare C. s-a pronunțat la (...) asupra acțiunilor preliminare formulate de H.-B. M. B. și B. K. M. B. în cauzele reunite C-29012005 Nadasdi și C-33312005 Nemeth, ocazie cu care a statuat că o taxă care nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru ci pentru prima înregistrare a autoturismului pe teritoriul acelui stat membru, în vederea punerii în circulație nu constituie o taxă vamală în sensul art. 25 din tratat ci face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și trebuie examinată în lumina art. 90 din T.ul CE. În aceste condiții, susținerea reclamantului privind încălcarea art. 25 din tratat este nefondată întrucât taxa de poluare este datorată pentru punerea în circulație a autovehiculului , astfel că nu se poate susține cu temei că este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru. Nici încălcarea art. 28 din T. nu poate fi reținută; conform formulei Dassonville impusă în jurispudența C. sunt măsuri cu efect echivalent nu numai acele măsuri care tratează discriminativ, în mod deschis sau ascuns marfa străină adusă dintr-un alt stat membru dar și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea. Mai mult, Curtea a conchis că restricționările importului sau exportului sunt permise doar în situația în care în domeniu lipsesc reglementările comunitare, restricțiile sunt necesare pentru asigurarea supravegherii fiscale a corectitudinii în relațiile comerciale, pentru asigurarea protecției consumatorului, pentru protecția valorilor social- culturale naționale dacă reglementările sunt valabile în mod nediscriminatoriu pentru mărfurile din producția internă sau externă. Atâta timp cât OUG 5. nu cuprinde dispoziții privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu efect echivalent nu se poate reține încălcarea art.28 din T. reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă cât și cea externă. Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât si prin modul de impunere. De aceea, elementele ce stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon și se poate conchide că criteriile ce stau la baza taxei au un caracter adecvat obiectivului de protejare a mediului, având în vedere ca în calculul cuantumului acesteia sunt importante emisiile de noxe toxice precum si cele de dioxid de carbon iar nu alte criterii precum valoarea de facturare. Prin urmare, întrucât taxa este stabilită în funcție de gradul de poluare si de eficienta energetica, ea are un caracter proporțional fiind stabilita într-un cuantum mai mare pe măsură ce performanțele de mediu scad. În aceasta privință, actul normativ analizat respectiv OUG nr.5. a fost adus în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de pierdere a valorii de piață si care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă face dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă. În concret, pe baza unor elemente precum rulajul mediu anual, starea tehnică si nivelul de dotare al autovehiculului, contribuabilul poate contesta suma de plata si obține o valoare mai mare a deprecierii. Aceasta posibilitate a contribuabilului asigură ca în toate cazurile, valoarea taxei percepute asupra unui autovehicul second-hand de import nu va depăși valoarea reziduala a taxei existente într-un autovehicul deja înmatriculat. În ceea ce privește art. 90 din T., trebuie reținut că C. a apreciat cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C-Z90J2005 Nadasdi și C-33312005 Nemeth că o comparație cu autoturismele second- hand plasate în circulație înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare (în speță, de poluare) nu este relevantă. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate este necesar să fie comparate efectele taxei pentru vehiculele nou-importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză(în speță Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv (Ungaria) și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă. S-a concluzionat că art. 90 par.l din T.ul CE trebuie interpretat ca interzicând o taxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâtatimp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate. Așa cum rezultă din cuprinsul OUG 5. (varianta în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului), actul normativ român respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful din T.ul CE. A., după cum se poate constata, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective - (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării - luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4 (Cota fixă de reducere prevăzută în anexa nr. 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei vor fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterile de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență) astfel că exigențele stipulate de C. cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite 290/2005 Nadasdi și C-333/2005 Nemeth sunt respectate. Față de aceste împrejurări instanța reține că taxa de poluare reglementată de OUG 5. (varianta în vigoare la momentul solicitării de înmatriculare formulată de reclamant) nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraful 1 din T.ul CE și se poate așadar concluziona că O. nr. 5. respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din T.ul C. E. Mai mult, așa cum rezultă din art. 8: „(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în R. esteulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei înconformitate cu prev. alin. (2). (2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.";. Așadar, atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național, nu se poate pretinde o discriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită și evident nici nu se poate pune problema restituiri ei. Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâta D. S. ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.20 din L. nr. 554/2004 modificată și completată, îl va admite, va modifica hotărârea recurată iar în baza dispozițiilor legale enunțate o va admite în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca fiind nefondată. PENTRU ACESTE MOTIVE IN N. L. D E C I D E : Admite recursul declarat de D. G. A F. P. S. pentru A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 3210 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. pe care o modifică în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. P. A.-A. I. C. I. V. D. Red. D.P. dact. GC 3 ex/(...) Jud.primă instanță: D.D.I.
| ← Decizia civilă nr. 4576/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4480/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
