Decizia civilă nr. 1173/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 1173/2011
Ședința ta de 21 martie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : M. I. I.
JUDECĂTOR : A. C.
GREFIER : L. F.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. F. P. A M. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M. împotriva sentinței civile nr. 4512 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimatul B. D., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat T. C. pentru intimat, lipsă fiind recurentele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care reprezentantul intimatei invocă excepția tardivității recursului promovat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M. având în vedere că hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la data de 29 octombrie 2010 iar recursul a fost înregistrat la data de 15 noiembrie
2010, respectiv la o zi după expirarea termenului de recurs.
Întrebat fiind dacă își susține excepția invocată având în vedere că termenul de recurs se împlinea într-o zi nelucrătoare, reprezentantul intimatei învederează instanței că nu mai susține excepția invocată și nemaiavând de formulat cereri în probațiune solicită cuvântul pe fond.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și 10 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și constatând că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond . Reprezentantul intimatului depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea celor două recursuri ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute oral în fața instanței. În susținere se arată că în speță cadrul procesual a fot corect stabilit, obligația de a face este independentă de anularea unui act al administrației, restituirea se poate dispune independent de anularea vreunui act sau independent de menținerea vreunui act cum este decizia de calcul. C U R T E A P rin sentința civilă nr.4512 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea reclamantei (lui) B. D. împotriva pârâtei D. S. - A. Z., și s-a dispus anularea deciziei de calcul nr.68737/(...) emisă de pârâtă, pe care a obligat-o la restituirea către reclamantă a sumei de 2467 lei, reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda legală aferentă de la data cererii de restituire și până la achitarea integrală. A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de D. S. în nume propriu și în numele A. Z. a A. F. DE M. - M. M. pe care a obligat-o la restituirea către D. S. - A. Z. a sumei de 2467 reprezentând taxă de poluare. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin chitanța seria TS3A nr. 7463511/(...), reclamantul a achitat la T. M. Z. suma de 1046 lei, cu titlu de taxă pe poluare, prevăzută de O. 5.. Înscrisurile depuse la dosar atestă faptul că autoturismul a fost achiziționat dintr-un stat membru a Uniunii E.; în urma deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, reclamantul a solicitat restituirea sumei în discuție, solicitare care i-a fost respinsă. Argumentele de natură juridică pe care reclamantul își întemeiază acțiunea vizează două aspecte asupra cărora instanța este chemată să se pronunțe: unul se referă la libera circulație a mărfurilor în cadrul Uniunii E., iar cel de-al doilea aspect privește interzicerea discriminării între produsele comunitare și cele naționale, sub aspectul impozitării. Judecând pe fond cauza, tribunalul găsește că argumentele invocate de partea reclamantă în sprijinul cererii sale sunt pertinente și convingătoare în sensul că „taxa pe poluare"; ce trebuie achitată cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R., în conformitate cu prevederile O. nr. 5., are în realitate aceeași finalitate (scop) cu „taxa specială de primă înmatriculare"; prevăzută de art. 2141 - 2143 Cod fiscal, - pe care, de altfel, o înlocuiește - și anume, restricționarea la import a autovehiculelor„second-hand";, inclusiv a celor provenite din spațiul Uniunii E., după cum se va arăta în continuare. A., OUG nr. 50/(...) stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.. Într-adevăr, determinarea taxei pe poluare se realizează, conform art.6 din OUG nr.5., pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) respectiv caracteristicile tehnice din punct de vedere al poluării,luându-se in considerare și deprecierea autovehiculului, conform coeficienților descriși în anexa 4. O. nr. 50/(...) privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, a fost modificată și completată de O. 2..XII.2008. Potrivit dispozițiilor art. II din această nouă ordonanță „autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale Uniunii E. începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.. În conformitate cu art. III al aceluiași act normativ, prevederile de mai sus urmau a fi valabile până la data de 31.XII.2009. Ulterior, O. 208/2008 a fost abrogată prin art. I a O. 2..XII.2008 privind modificarea Ordonanței de U. a G. nr. 5. , pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Potrivit art. III din O. 2. „se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare stabilită prin O. 5., autovehiculele M1cunormă de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu normă de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale U.E. în perioada 15.XII.2008-31.XII.2009."; Din nota de fundamentare a acestei ultimeordonanțe de urgență rezultă că scopul său este păstrarea locurilor de muncă în economia românească, prin susținerea sectorului de automobile, ca urmare a scăderii piețelor auto, aspecte survenite ca urmare a gradului de adâncire a crizei financiare și economice din luna octombrie 2008. Având în vedere faptul că prin O. 2. s-a creat o discriminare nejustificată între persoanele care au achiziționat autovehicule în vederea înmatriculării, anterior datei de 15.XII.2008, a fost adoptată O. nr. 7 din (...), privind modificarea O. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. O. 5., în formă actualizată statuează prin art. 1 alin. (1) că"; taxa pe poluare pentru autovehicule se virează în bugetul F. pentru mediu și se manageriază de către A. F. pentru M.."; urmărindu-se în mod evident stabilirea neutralității fiscale a taxei însă, pe de altă parte, s-a stabilit că obligația de plată a acestei taxe se naște, potrivit art. 4 lit. „a"; din același act normativ, „cu ocazia primei înmatriculări a unuiautovehicul în R.";. Rezultă din cele ce preced, că actuala reglementare nu înlătură discriminarea produsă de normele legale anterioare, care au reglementat taxa specială de primă înmatriculare (art.214/1-2. Cod fiscal) deoarece taxa pe poluare se stabilește și în prezent tot raportat la"; prima înmatriculare în R."; și nu conform principiului specific legislației de mediu, acela că";poluatorul plătește„ Ca urmare a numeroaselor acțiuni judiciare și a unei practici judecătorești constante, autoritățile române au recunoscut nelegalitatea taxei de primă înmatriculare stabilită inițial prin codul fiscal - art.214 (1-3)- , au abrogat respectivele articole prin OUG nr.5., însă această taxă rămâne în fapt aceeași, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxa specială de primă înmatriculare în taxa de mediu. Prin L. nr.157/2005 R. a ratificat T.ul privind aderarea Republicii Bulgaria și R. la U. E., efectele acestei ratificări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția R., astfel cum aceasta a fost republicată, în sensul că prevederile T.elor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Organele fiscale din R. au invocat legalitatea incasarii taxei pe poluare, ca urmare a aplicarii dreptului intern, respectiv a OUG 5.. în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicarii directe a reglementarii comunitare. A. 90 par.l din T.ul de instituire a C. E. prevede: "Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natura, mai mari decat cele care se aplica, direct sau indirect produselor nationale similare". Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulatie a marfurilor. Acest articol se refera la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparatie cu produsele interne. Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară. Locul și rolul pe care disp. art. 90 alin. 1 TCE îl ocupă în sistemul prevăzut de T. este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE,respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. În timp ce art. 23-25 TCE stabilesc faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea E. de J. în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre";. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T., să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. A., in jurisprudenta referitoare la art. 90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor. Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate. Taxa pe poluare introdusă prin disp. OUG nr. 5., reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei pe poluare, mai exact, a neutralității taxei. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. Analizând comparativ prevederile O. 5. cu textul mai sus evocat, se poate constata că, reglementarea taxei pe poluare prin actul normativ intern contravine dreptului comunitar chiar și numai dacă, se ia în considerare faptul că, prin măsura luată de autoritățile române- cu motivația la început arătată,ce se îndepărtează scopului declarat prin însăși textul legii, acela de protecție a mediului- scade în mod evident interesul cumpărătorilor români pentru autoturismele second-hand achiziționate din țările comunitare, fiind protejată astfel producția internă de autovehicule. Or, după aderarea R. la U. E., nu este admisibilă favorizarea, în mod direct sau indirect a vânzarii autoturismelor second-hand deja înmatriculate în R. (ce pot fi considerate autoturisme naționale), atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate similare, influențând astfel alegerea consumatorilor (a se vedea în acest sens: C.J.C.E., Hotararea din 7 mai 1987,cauza 193/85: Cooperativa Co- Frutta S.R.L. - c/a. Administrazione dell Finanze della Stato) Rezultă așadar, din cele ce preced, că taxa pe poluare,- instituită prin O. 5., astfel cum a fost completată și modificată - are, prin direcționarea ei, o aparentă neutralitate fiscală, , însă prin scop și conținut este similară taxei speciale instituită prin art.214/1-2. Cod fiscal, ca urmare a condiționării sale de prima înmatriculare a unui autovehicul în R., păstrându-și astfel caracterul de impozit intern („măsură cu efect echivalent"; taxelor vamale, în sensul definit de art. 28 din T.ul C. E.) cu efect discriminator și restrictiv asupra produselor similare importate din state membre ale Uniunii E. . În consecință, în baza considerentelor expuse, tribunalul a admis acțiunea, și a obligat în solidar pârâtele, inclusiv chemata în garanție, să restituie părții reclamante, suma de 2467 lei, taxă pe poluare, achitată cu chitanța seria TS3A nr. 7463511/(...), la care se adaugă majorările legale de întârziere,calculate de la data achitării până la data restituirii, cu motivarea că taxa pe poluare se face venit la bugetul de stat (bugetul consolidat al statului) chiar dacă în conformitate cu prev. art.1 din OUG nr.5., se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului ,astfel încât răspunderea acestor instituții ale statului, nu poate să fie decât solidară, conform competențelor legale care le revin privind administrarea finanțelor publice. În ce privește cheltuielile de judecată, acestea nu se justifică atâta vreme cât nu se poate reține o culpă procesuală din partea autorităților administrației publice, atributul interpretării legilor interne prin prisma normelor de drept comunitar, revenind exclusiv instanțelor de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. S.solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței fondului în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul B. D. ca inadmisibilă, și admiterea cererii de chemare în garanție a A.F.M. Consideră criticabilă sentința pronunțată prin prisma art. 304 punct.9 Cod Procedură Civilă si în considerarea dispozițiilor art. 304/1 deoarece interpretând greșit dispozițiile art. 1 din OUG nr.5., instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea Deciziei calcul a taxei de poluare din emisă de A. F. P. Z. și obligarea instituției noastre să-i restituie reclamantului suma de 2467 lei cu dobânda aferentă de la data plății până la achitarea integrală. Precizează faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ în înțelesul Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ. Adresa a cărei anulare o solicită reclamantul nu poate fi atacată pe calea contenciosului administrativ, potrivit art.8 alin.1 din L. nr.554/2004. Simplele adrese cum este cea emisă de A. sau notificări, punte de vedere, etc. sunt exceptate controlului judecătoresc în procedura de contencios administrativ iar acțiunile îndreptate împotriva unei adrese sunt fără echivoc inadmisibile, instanța de judecată trebuind să le respingă ca atare. Având în vedere faptul că, adresa nu constituie act administrativ, recurenta solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pe calea contenciosului administrativ. Totodată, critică sentința instanței de fond și sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a A. F. pentru mediu având în vedere că taxa pe poluare se face venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, alin.2 al aceluiași articol prevede programele și proiectele pentru protecția mediului finanțate din plata taxei pe poluare. A. alin.4 prevede că taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile T. S. pe numele A. F. pentru M.. Recurentul arată că taxa se calculează, conform art.3 alin.1 din OUG nr.5., de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de A. F...., A. (4) prevede că taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile T. S. pe numele A. F. pentru M.. Textul OUG nr.5. cuprinde suficiente prevederi care să asigure și să garanteze afectarea specială a sumelor de bani rezultate din plata taxei pe poluare. A., art.1 alin.(1) prevede că taxa pe poluare constituie: (6) în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile T. S. transferă în contul 50.17 „Disponibil al fondului pentru mediu";, deschis pe numele A. F. pentru M. la T. S. 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin.(4); /7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 „disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule";, codificat cu codul de identificare fiscal atribuit T. S. (8609468), la nivelul soldului creditor al contului; (8) concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prev.la alin. (6) unitățile T. S. transmit în sistem electronic A. F. pentru M. un fișier continuând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 „Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule";. Precizează că, situația este aceeași și în cazul restituirii sumelor reprezentând diferențele de taxa pe poluare rezultate în urma contestării taxei. În concluzie, recurentul arată că, nu organul fiscal, obligat prin sentință la restituirea sumei solicitate de reclamant, este beneficiar al plății și prin urmare, nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamantul-intimat. Referitor la admiterea de către instanța de fond a capătului de cerere privind acordarea sumei actualizate cu indicele de inflație de la data cererii de restituire până la data restituirii efective, solicită respingerea acestuia, având în vedere faptul că taxa a fost încasată în temeiul OUG nr.5., act normativ care este în vigoare și pe care, Curtea Constituțională, în numeroasele D. emise cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor OUG nr.5., l-a declarat ca fiind pe deplin constituțional. Față de aceste considerente, rezultă că încasarea taxei pe poluare este legală și temeinică și nu este în contradicție cu normele europene, neputând fi reținută discriminarea invocată de către reclamant. Împotriva acestei sentințe a mai declarat recurs și A. F. pentru mediusolicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe calede consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului. În dezvoltarea motivelor de recurs arată că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a legii invederând că acțiunea este inadmisibilă motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului gratios, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente dispozițiile art.7 alin.1 din L. 554/2004 privind contenciosul administrator. De asemenea, cum decizia de calcul a taxei de poluare reprezintă un act administrativ fiscal, constatarea acesteia se face în limita termenelor și a procedurii speciale prevăzută de OG 9. privind Codul de procedură fiscală. A.206, 207, 209 din Codul de proc. fiscală arată în mod expres forma șiconținutul contestației, termenul de depunere a acestuia și organul competent de a soluționa. Or, reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă fiind incidentă sancțiunea decăderii, astfel încât acțiunea este inadmisibilă. Apreciază că soluția instanței de fond este nelegală și nefondată întrucât instanța fondului în mod eronat a reținut o distincție între proveniența autovehiculelor, în fapt legea nefăcând o atare distincție și instituind obligația de plată a taxei de poluare pentru orice autovehicul, la prima înmatriculare în R.. De altfel, nici la art.3 (2) și 9 care prevăd scutiri și excepții de la plata taxei, nu se prevede soluția reținută de instanța fondului. Singura distincție este în funcție de gradul de poluare al autovehiculului, de vechimea acestuia și de cilindree. În funcție de aceste criterii se stabilește nivelul taxei de poluare, conform anexelor la OUG nr.5. și se datorează pentru toate autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în R., indiferent de țara de producție. Atât timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare a autoturismului este egală cu valoarea reziduală a taxei pentru un autoturism identic cu cel cumpărat de reclamant, scos din parcul auto național în aceeași zi cu cea în care s-a solicitat înmatricularea primului, exigențele stipulate de C. cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi și C 33/2005 Nemeth sunt respectate. Cu alte cuvinte, nu se poate invoca discriminarea dobânditorilor autoturismelor înmatriculate sub incidenta OUG 5. față de dobânditorii autovehiculelor înmatriculate sub incidența altor acte normative, pentru a reclama încălcarea art.90 din T., taxa pe poluare percepută pentru cu ocazia primei înmatriculări restituindu-se atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național. Recurenta mai arată că, așa cum menționase anterior, C. E. a apreciat OUG 5. aplicabilă raportului juridic dedus judecății, a fi conformă normelor dreptului comunitar, drept pentru care procedura de infringement declanșată împotriva R. drept urmare a instituirii taxei de primă înmatriculare prin prevederile art.214 Cod fiscal, a fost ridicată odată cu adoptarea OUG nr.5.. Cât privește capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, consideră soluția instanței de fond ca fiind nelegală. În mod total neîntemeiat, instanța a dispus obligarea la plata către reclamant a dobânzii legale, aferente sumei reprezentând taxa pe poluare. A. au prevederile OG nr.9. privind Codul de proc.fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C.pr. civ., Curtea reține următoarele: 1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și /sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală . Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate . Legiuitorul a statuat prin art. 7 din ORDONANȚA DE U. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că A. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlăturădreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). A. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. 2. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T.ul CE. Trebuie avute în vedere o serie de circumstanțe care grefează prezenta acțiune de contencios fiscal, circumstanțe care vizează atât instabilitatea legislativă cât și lipsa, până la un moment dat, a unei practici unitare la nivelul instațelor de judecată cu privire la soluționarea unor astfel de litigii. Prin modificările aduse acestui OG 5. de Ordonanța de Urgență ale G. nr. 208/(...) și 7. se introduc, începând cu data de (...), elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate în perioada (...)-(...) de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează și ea pe acest criteriu. La data de (...), C. comunică autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în R. cu art. 90 din T.ul C. E. ). Comunicatul de presă al C. din (...) semnala: „conform legislației românești în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria E.4 cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata pe poluare în R. dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din UE în perioada (...)-(...). Aceeași legislație prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe. C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar . Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,, Rezultă așadar că o poziție fermă a C. E. cu privire la modificările legislative în materia taxei de poluare a fost exprimată doar la (...), prin declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 ). Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar. Nu în ultimul rand, trebuie avute în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare. Prin Hotararea din 4 mai 2000 in cauza Rotaru impotriva R., Curtea E. de J. a statuat:Conform art. 13:"Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale." Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata AFP Z. nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac - plângerea prealabilă - ar fi fost efectivă. Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond. 3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5.. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea D.le C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C- 132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17). De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.) S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E. Jurispudența C. a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într-un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49). S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european. Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R.. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru toate aceste considerente se poate susține că în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantului în limitele analizate. Recursurile formulate apar ca fondate în ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat . T. a apreciat în mod eronat ca in speta se poate acorda dobinda legala intrucit perceperea taxei din speta cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite adica de la data incasarii sumei din speta în lipsa unei cereri fundamentate în acestă manieră . Deși , s-a afirmat că astfel tribunalul nu a dat altceva ci a inteles sa repare acelasi prejudiciu respectiv lipsa folosintei banilor dar in alt cuantum decit cel pretins de reclamantă soluția pronunțată nu este la adăpost de critică întrucât instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut încălcând limitele investirii , fiind astfel în prezența motivului de recurs prevăzut de art 304 pct 6 C prciv . Pentru motivele sus expuse, se va respinge cererea de acordare a dobânzii fiscale. Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul pârâtei ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va admite, va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că va înlătura dispoziția referitoare la acordarea dobânzii legale și va menține celelalte dispoziții. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. S. și chemata în garanției A. F. pentru M. B. împotriva sentinței civile nr.4512 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația de plată a dobânzii legale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 21 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. S. M. I. I. A. C. L. F. GREFIER R ed.A.C./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.M. S.
← Decizia civilă nr. 3625/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 129/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|