Decizia civilă nr. 3625/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ Nr. 3625/2011

Ședința data de 05 O. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. A.-L. împotriva Sentinței civile nr. 881 din data de (...) pronunțată în dosarul nr.

(...) al T. C., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. nr. 1.).

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, achitată cu chitanța nr. 541100222 din (...), aflată la fila 2 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei .

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) recurenta a depus la dosarul cauzei note de ședință, în două exemplare.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 3

C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 881 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins cererea de suspendare.

S-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M. A. - L. în contradictoriu cu pârâtul P. MUN.C.-N., având ca obiect anularea Dispoziției P.ui mun.C.-N. nr. 3020/28 mai 2010 și plata drepturilor salariale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reține că reclamanta este funcționar public în cadrul P. mun. C.-N., iar prin D. 3020 din 28 mai 2010 emisă de P. mun. C.-N. s-a modificat dispoziția P.ui nr. 1092 din (...) în sensul că începând cu data de 01ianuarie 2010 drepturile salariale cuvenite reclamantei sunt compuse doar din salariul de bază, spor de vechime și spor pentru condiții periculoase, fiind eliminate din drepturile salariale sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate.

La baza emiterii dispoziției contestate au stat D. 2142/(...), privind modificarea statului de personal al primăriei și al serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al mun. C.-N. precum și a dispozițiilor / deciziilor de reîncadrare a personalului acestora, adresa nr. 386/R/(...) a Agenției Județene de P. S. C., O. comun al M. M., F. și protecției S. și al Misterului Finanțelor P.e nr.(...) privind monitorizarea și controlul aplicării prevederilor L. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale.

Modul de calcul al drepturilor salariale, potrivit dispoziției contestate, a fost făcut în baza prevederilor art. 30 din L. 3. și OUG 1., fără a se mai acorda indemnizația de dispozitiv și sporul de stabilitate.

Cu referire la primul motiv de nelegalitate al dispoziției contestate, și anume cel care se referă la nulitatea absolută a acesteia, reține că aceasta nu încalcă principiul neretroactivității deoarece a fost emisă în baza O. (...), menționat mai sus, și în baza căruia Agenția Națională de P. S. C., căreia i s-au acordat atribuții de control asupra modalității de stabilire a drepturilor salariale potrivit L. 3., a fost îndrituită să verifice drepturile salariale acordate funcționarilor publici în baza acestei legi care se referă la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și în conformitate cu care, începând cu data de 01 ianuarie 2010, toți funcționarii publici trebuie reîncadrați pe categorii de personal, funcție de prevederile acestei legi.

Referitor la abrogarea O. (...) intervenit la (...) prin O. comun al M. și

MFP NR. 727/(...) , emis în aplicarea acestei legi, reține că în materie de abrogare ca formă de încetare în timp a unui act normativ, este un principiu general cunoscut și necontestabil acela că norma juridică activează atâta timp cât este în vigoare. În speță, acest ordin fost anulat prin S. civilă nr. 2. mai 2010 a C. de A. C., sentință nedefinitivă și care potrivit art. 23 din L.

554/2004 a contenciosului administrativ are putere numai pentru viitor.

Mai apoi, reținem că în baza acestui ordin Agenția Județeană de P. S. C. a efectuat controlul sus amintit în cadrul P. Mun.C.-N., iar în urma controlului această agenție a emis adresa nr. 386/R/(...) prin care a încunoștiințat instituția primarului că există nereguli la reîncadrarea personalului propriu, în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a L. 3., în sensul că sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate, nefiind prevăzute în legislația salarizării, aplicabilă până la (...), sunt nelegale, motiv pentru care nu mai pot fi acordate în anul 2010, începând cu data intrării în vigoare a L. - cadru 3..

În baza acestei adrese, P. mun. C.-N. a emis dispoziția 2142/(...) prin care a fost modificat statul de personal al P. mun.C.-N. și al serviciilor publice aflate în subordinea Consiliului Local al mun.C.-N.

Din cronologia actelor sus expuse rezultă că D. 2142/(...) a fost emisă în intervalul în care O. (...) producea efecte, nefiind abrogat și tocmai în scopul respectării prevederilor L. 3., lege declarată constituțională în urma controlului de constituționalitate declanșat în condițiile legii.

Apoi, cu referire la problema de fond a speței, și anume dacă reclamanta este îndreptățită sau nu la acordarea sporului de dispozitiv și sporului de stabilitate, respectiv dacă dispoziția contestată este nelegală încontextul în care a eliminat aceste două sporuri fără un temei legal, reține următoarele:

Cu referire la sporul de dispozitiv reține că în cauză a fost pronunțată

și o decizie de recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv D. 3. prin care s-a stabilit că acest drept salarial se acordă doar funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul MAI și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I.

Potrivit art. 10 din OUG 1. dată în aplicarea L. 3., se arată că „înconformitate cu prevederile art. 30 din L. - cadru 3., la stabilirea salariilorpersonalului bugetar începând cu 01 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. - cadru 3.";.

Prin urmare, în raport de acest text de lege, rezultă că trebuie a se analiza dacă drepturile salariale stabilite anterior intrării în vigoare a L. 3. erau legale sau nu la momentul emiterii lor.

Apreciază că în condițiile în care prin D. I. nr. 3. a stabilit în mod obligatoriu că acest spor era reglementat prin lege numai pentru personalul din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, acest drept salarial nu mai poate fi acordat începând cu data intrării în vigoare a L. 3..

Mai apoi, chiar dacă nu ar fi fost această decizie de recurs în interesul legii, trebuie să ne raportăm la temeiul invocat de reclamantă pentru acordarea acestui spor cât și a sporului de stabilitate, și anume, acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul P. mun. C.-N., nr. 224076/(...).

Reclamanta este funcționar public și în acest context îi sunt aplicabile dispozițiile L. 1. în conformitate cu care, respectiv în conformitate cu art. 31 din această lege, se stabilește că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă, iar funcționarii publici mai pot beneficia și de alte drepturi salariale doar în condițiile legii.

Urmează deci să analizăm dacă cele două sporuri solicitate de reclamantă și care nu sunt prevăzute de L. 1. pot fi negociate printr-un acord colectiv de muncă.

Apreciază că aceste sporuri nu pot fi negociate printr-un atare acord deoarece potrivit art.29 din aceeași lege organizațiile sindicale ale funcționarilor publici pot să aibă ca scop doar protejarea intereselor profesionale, iar potrivit art. 72 din aceeași lege 1., autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele funcționarilor publici, care să cuprindă doar măsuri referitoare la:constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul demuncă; sănătatea și securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecționarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere al organizațiilor sindicale.

În concluzie, acordurile colective de muncă ale funcționarilor publice pot viza doar măsurile sus menționate și nici într-un caz nu se pot referi la drepturile salariale. Acest aspect rezultă și din interpretarea art. 12 din L.

130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia acesta se poate încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă se stabilește în mod imperativ că nu se poate negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

În raport de toate considerentele anterior expuse, rezultă că funcționarii publici nu își pot negocia drepturile salariale, drepturile acestea

și compunerea lor, fiindu-le stabilite prin lege.

Cu referire la cererea de suspendare a dispoziției primarului contestată, în condițiile în care s-a stabilit pe fond că această dispoziție este legală și temeinică, este evident că s-a respins cererea de suspendare, neexistând nici un caz bine justificat și nici pagubă iminentă care să determine suspendarea acesteia, măsura eliminării celor două sporuri de către P. mun.C.-N. fiind legală și temeinică. Așa fiind, în temeiul art. 15 din L. 554/2004, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă .

Totodată, în raport de considerentele sus menționate, a respins și pe fond cererea de anulare a dispoziției contestate precum și plata drepturilor salariale compuse din cele două sporuri începând cu luna aprilie 2010.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. A. L.solicitând solicitând admiterea recursului declarat și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii actiunii și dispunerii anulării Dispoziției P.ui municipiului C.-N. nr.3026 din 28 mai 2010 , ca nelegală și netemeinică.

În motivare s-a arătat că:

Consideră că în mod eronat T. a reținut că cererea sa nu este fondată rezumându-se, in esenta, la motive in functie de care a interpretat și aplicat în mod eronat și necoroborat dispozițiile legale incidente în cauză.

A., primul argument retinut de catre instanta de fond in motivarea hotararii se refera la faptul ca, contractul colectiv de munca a fost incheiat dupa publicarea in Monitorul Oficial a L. nr. 3..

Este real faptul ca L. nr. 3. a fost publicata in Monitorul Oficial la data de 9 noiembrie 2009 iar acordul colectiv de munca a fost incheiat in data de (...) si inregistrat la D. C. la data de 17.1l.2009, insa consideră ca data publicarii L. nr. 3. in Monitorul Oficial este lipsita de relevanta juridica, in conditiile in care, este de notorietate imprejurarea ca acest act normativ intra in vigoare la data de (...), astfel cum rezulta si din disp. art. 47.

Practic, instanta de fond a confundat data publicarii in Monitorul Oficial a L. nr. 3. cu data in vigoare a acestei legi, abordare care contravine flagrant disp. art. 78 din Constitutia R. si disp. art. 12 din L. nr. 24/2000.

Mai retine instanta de fond faptul ca sporul de stabilitate si cel de dispozitiv exced prevederilor L. nr. 3. si, pe cale de consecinta, nu pot fi luate in considerare la stabilirea salariului de baza, desi in cuprinsul hotararii re curate sunt invocate disp. art. 22 si ale anexei I13 din L. nr. 3..

Contrar acestor argumente, solicită Instantei a observa faptul ca nici unul din cele doua sporuri, respectiv sporul de stabilitate și cel de dispozitiv nu exced prevederilor L. nr. 3., dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa 1/2 și 1. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici, din administrația publică din municipii reședință de județ, cum este Municipiul C.-N.

A., în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază în temeiul art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) coroborat cu notele de la anexa 112 și 11112 din legea nr. 3., texte reiterate și de art. 5 alin. (1) lit. a)și art. 10 din OUG nr. 1., și mai ales confirmate de D . C. C. a R. nr. 1.. Acesta era obiectul acestei cauze. Instanța de fond a fost investită să aprecieze legalitatea și temeinicia Dispoziției P.ui municipiului

C.-N. nr 3026 din data de 28 mai 2010, prin raportare la aceste dispoziții legale, respectiv prin raportare la salariul avut în plată de reclamantă la data de 31 decembrie 2009, și cel stabilit în urma reîncadrării de această dispoziție, prin eliminare celor două sporuri.

De asemenea, ceea ce instanța de fond a "omis" să observe sub acest aspect al "încheirii și negocierii celor două sporuri după publicarea în Monitorul Oficial al L. nr. 3.", este că la nivelul P. municipiului C.-N., sporul de stabilitate și respectiv cel de dispozitiv existau și erau prevăzute și anterior, în actele de negociere colectivă, ultimul fiind A. colectiv de muncă nr. 1193/(...) ( inregistrat la D. C. la data (...) și în vigoare până la data de (...), respectiv (...) când a fost încheiat (pentru continuitate, de altfel) acest nou acord, cu clauze similare, dacă nu chiar identice.

Mai mult, legalitatea contractului colectiv de muncă și respectiv a sporului de stabilitate au fost confirmate încă din 2003, când instanța de judecată prin S. civilă nr. 1. a T. C. - hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a statuat legalitate a clauzelor acordului colectiv de muncă încheiat la nivelul P. municipiului C.-N. A. instanța a constatat că "prin clauzele ... contractului colectiv de muncă ... sunt respectate și concordă cu dispozțiile legale ", și a statuat că "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor constituie legea părților". În temeiul principiului identitătii de ratiune și a securitătii și stabilității raporturilor juridice, precum și având în vedere că legislația incidentă nu a fost modificată esențial până la 1 ianuarie 2010, au fost negociate și încheiate subsecvent contracte și acorduri colective de muncă, cu clauze contractuale similare, chiar identice celor asupra legalității cărora instanța s-a pronunțat încă din

2003. De asemenea, acordarea sporului de dispozitiv a fost stabilită încă din

2007, prin actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr. 61/(...) prin care s-a aprobat în mod expres acordarea sporului de dispozitiv personalului din Primăria municipiului C.-N.

Cât privește argumentul invocat de către prima instanță în sensul că acordarea sporului de dispozitiv si stabilitate contravine dispozițiilor art. 12 alin. (2) din L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, arată că practica Inaltei Curti de C. si Justiție și a C. C. (a se vedea D. CCR nr.

380/2004 și D. I. nr. 46/2008) a concluzionat faptul că toate convențiile colective cuprind prevederi prin care salariații beneficiază de unele drepturi suplimentare celor expres prevăzute de lege, drepturi având ca temei juridic principiul negocierilor colective, în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărei instituții care realizează venituri proprii.

În aceste condiții, interpretând sistemic și per a contrario dispozițiile art. 8 si 12 din L. nr. 130/1996, ținând seama si de principiile care stau la baza raporturilor de munca, rezultă că personalul din instituțiile bugetare poate negocia, prin acorduri/contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.

Un alt argument în susținerea validității rationamentului expus vine și din interpretarea teleologica a dispozițiilor legale mentionate. A., scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin acorduri/contracte colective de munca exclusiv în privința drepturilor a căror acordare este stabilită prin dispoziții legale, inclusiv sub aspectul cuantumului.

Apoi, pe aceeasi linie logica, trebuie reținut că salarizarea personalului din instituțiile publice este reglementată de dispozițiile art. 31 din L. nr. 1. privind statutul funcționarilor publici și respectiv art. 155 și următ. din L. nr. 53/2003 privind Codul muncii, potrivit cărora, salariul este compus din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi suplimentare.

Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale citate, rezultă ca personalul din instituțiile publice are dreptul de a negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, acele drepturi suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. În același sens a fost și soluția T. C. încă din 2003 - sentința civilă nr. 1..

În consecinta, apreciază că în mod eronat și superficial, instanța de fond a respins acțiunea sa raportându-se doar la momentul încheierii acordului colectiv de muncă "după publicarea L. nr. 3.".

În ce privește motivele de nelegalitate și netemeinicie a Dispoziției P.ui municipiului C.-N. nr.3026 din 28 mai 2010, așa cum le-a invocat la fond, înțelege să le reitereze, atât pe cele care privesc încălcarea formelor de procedură, cât și pe cele care țin de fondul raporturilor juridice deduse judecății.

În concluzie, D. P.ui municipiului C.- emisă în baza unui act normativ abrogat și a unei simple opinii, a negat două drepturi salariale câștigate prin negociere colectivă, consfințite prin acte administrative și chiar judecătorește, ceea ce a condus la diminuarea drastică a drepturilor salariale ale reclamantei.

Față de toate considerentele de mai sus, consideră că instanța de fond în mod superficial s-a limitat la un singur aspect, și în mod eronat a interpretat și aplicat prevederile legale incidente în cauză.

Deliberând asupra prezentului recurs, Curtea constată următoarele:

Instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor legale incidente în speță și a pronunțat astfel o hotărâre legală și temeinică, nefiind dat astfel motivele de recurs încadrate de recurentă la art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

În ceea ce privește critica conform căreia instanța de fond a statuat cu privire la legalitatea acordului colectiv de muncă fără a fi învestită cu acest obiect, Curtea reține că raportat la natura actului administrativ supus cenzurii, ținând seama de starea de fapt și normele de drept invocate în partea introductivă a acestuia instanța a examinat corect raportul de dreptul funcției publice dedus judecății.

Nu trebuie omis că actul administrativ contestat în litigiu rectifică dispoziția nr. 1092 din (...) în sensul că începând cu data de (...) drepturile salariale cuvenite reclamantei sunt compuse din salariul de bază, care cuprinde și sporul de vechime avut în luna decembrie 2009 la care se adaugă sporul pentru condiții periculoase (toxicitate) eliminându-se practic sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate avute în luna decembrie

2009.

Reîncadrarea în funcție publică a reclamantei și stabilirea nivelului de salarizare începând cu data de (...) sunt generate de dispozițiile L. nr. 3. privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional și de dispozițiile OUG nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.

A. conform art. 30 din L. nr. 3.: Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, însoldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.

Acest text legal trebuie însă corelat în aplicare și interpretare cu dispozițiile art. 10 din OUG nr. 1. conform cărora: În conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru nr. 3..

Așadar, cu prilejul reîncadrării în funcție a funcționarului public, ca operațiune legală în sarcina autorității publice, aceasta era în drept să cenzureze și apoi să stabilească care sunt drepturile salariale ce urmează a fi plătite funcționarului respectiv, fiind expres autorizată de lege să nu includă în salariu acele drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru nr. 3..

Din această perspectivă, dacă autoritatea publică ca parte a raportului de serviciu a fost autorizată de lege să facă o atare operațiune de verificare a legalității acordării drepturilor salariale aflate în plată în luna decembrie

2009 cu atât mai mult este abilitată instanța de contencios administrativ să facă o atare verificare în cadrul contenciosului de legalitate al actului administrativ contestat.

A. fiind, Curtea constată că instanța de fond a statuat corect și legal asupra acțiunii îndeplinindu-și astfel rolul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. f) și g) din L. contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 1 din L. nr. 303/2004 coroborat cu art. 2 din L. nr. 304/2004.

Împrejurarea că aceste sporuri au fost stabilite prin negociere ori prin altă modalitate nu are relevanță dacă nu concordă cu ordinea de drept în materia stabilirii drepturilor salariale în cadrul raportului de funcție publică.

Din această perspectivă, aprecierile, statuările și rezolvările date de instanța de fond sunt la adăpost de orice critică.

A., instanța de fond corect a stabilit că atât sporul de dispozitiv cât și sporul de fidelitate nu au bază legală pentru a putea fi legal stabilite de angajator.

A., sporul de dispozitiv nu poate fi recunoscut și acordat funcționarilor publici raportat la efectele D. nr. 3. pronunțate de Î.-SU în recurs în interesul legii iar sporul de fidelitate nu poate fi validat din perspectiva limitelor imperative de stabilire pe cale contractuală a unor componente ale salariului funcționarilor publici prevăzute de art. 72 din L. nr. 1..

A. fiind, din această perspectivă statuările instanței de fond sunt la adăpost de orice critică de nelegalitate ori netemeinicie.

Chiar dacă dispoziția criticată pentru nelegalitate în prezenta pricină a avut la bază, între altele adresa nr. 386/R/2010 a A. și cu toate că O. comun al M. și MFP nr. (...) a fost anulat irevocabil de instanța de contenciosadministrativ acest element prin sine însuși nu conduce la reținerea nelegalității actului administrativ contestat.

Curtea notează că ordinul specificat anterior a fost anulat pe considerentul că A. nu i se putea atribui prerogativa de control a aplicării L. nr. 3. dar aceasta nu exclude ca autoritatea publică, parte în raportul juridic de funcție publică, să examineze legalitatea actului administrativ de reîncadrare în funcție a funcționarului public independent de analiza legalității actului emis de A. C.

Altfel spus, afirmata nelegalitate a acestuia nu influențează legalitatea actului administrativ supus cenzurii în speța de față.

Pe fondul cauzei sub aspectul analizei legalității acordării celor două sporuri instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale pertinente incidente în materia analizată așa încât din această perspectivă nu sunt date motivele de recurs expuse de recurent și încadrate la art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Cu toate că sporul de stabilitate și de dispozitiv au fost stabilite la nivelul P. C.-N. prin A. colectiv de muncă aplicabil la data de (...), aceasta nu înlătură, așa cum s-a afirmat și în precedent, posibilitatea stabilirii legalității acordării acestor sporuri cu prilejul operațiunii de reîncadrare în funcție în aplicarea dispozițiilor L. nr. 3. coroborată cu OUG nr. 1..

Chiar dacă aceste drepturi au născut o speranță legitimă titularilor, această speranță nu se poate fundamenta decât pe o bază juridică temeinică în dreptul intern în acord cu întreaga ordine de drept.

Practica judiciară a C. E. a D. O. validează doar acele drepturi patrimoniale care au o suficientă bază legală în sistemul intern de drept, or L. nr. 3. și OUG nr. 1. sunt acte normative accesibile, previzibile și predictibile și ca atare îndeplinesc exigențele de calitate a legii în materie așa cum a fost interpretată în sens autonom această sintagmă de C. (a se vedea în special, cauza Sunday Times contra Regatului Unit, cauza Aurel R. împotriva R.).

Pentru toate aceste motive, Curtea reține că recursul reclamantei nu este fondat, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu 109 din L. nr. 1. se va respinge ca nefondat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta M. A.-L. împotriva sentinței civile nr. 881 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 octombrie 2011.

Red.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.fond: A.-M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3625/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal