Decizia civilă nr. 1243/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 1243/2011
Ședința din data de 28 martie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. I. I.
JUDECĂTOR : A. C. JUDECĂTOR : M. S.
G. : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. PRIN A. F. P. A M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3606 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimata R. A. C., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 22 martie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei R. A. C.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art.8 și art.10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A : Deliberând reține că, Prin sentința civilă nr. 3.606 din data de 04 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Maramureș s-a admis acțiunea precizată formulată de către reclamanta R. A. C., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. A M. B. M. și D. G. A F. P. A J. M. și în consecință, s-a constatat nelegalitatea încasării sumei de 5.403 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, achitată cu chitanța TS4A nr. 1144498/(...) și s-a anulat în parte decizia nr. 4674/(...) emisă de pârâta A. F. P. a M. B. M. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 2.406 lei, cu dobânda legală începând cu data pronunțării hotărârii și până la achitarea sumei precum și la plata sumei de 1.043,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din analiza dispozițiile art. 90 paragraful 1 din T.ul C. E., invocat de reclamantă, se constată că acesta prevede că, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";. În consecință, tribunalul a apreciat că prevederile menționate din T. limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în R. Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea E. în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Î.e principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, tribunalul a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din T. și conchidă că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale T.ului. Art. 90 alin. 1 din T. face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a R. și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului. Î.ucât instanța de fond a constatat că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, cu dobândă legală potrivit dispozitivului. În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 1.043,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. M. prin A. F. P. B. M. solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 și art. 3041 C.pr.civ., pârâta a arătat că la data judecării cauzei de către instanța de fond nu mai erau în vigoare dispozițiile art. 2141-3 din Legea nr. 571/2003 referitoare la taxa specială de înmatriculare, ci prev. O.U.G. nr. 5., situație în care reclamanta are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa de înmatriculare și taxa de poluare, iar acest drept se poate exercita printr-o procedură necontencioasă prev. de N. metodologice emise în aplicarea O.U.G. nr. 5.. Cu privire la caracterul retroactiv al O.U.G. nr. 5., pârâta a relevat că prin deciziile nr. 499/(...), nr. 341/(...) și nr. 802/(...), Curtea Constituțională a statuat că redefinirea taxei printr-un act normativ distinct față de cel inițial, nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică, modificarea survenind doar în cea ce priveștemodalitatea de calcul a acesteia și anume, cuantumul ei, iar aplicarea art. 11 din O.U.G. nr. 5. oferă posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus. Referitor la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală neîntemeiat, întrucât reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale prev. de O. nr. 9. și nu dobânda legală prev. de C.. totodată, restituirea taxei de primă înmatriculare nu se circumscrie situațiilor limitativ reglementate de art. 117 C., iar la data soluționării cauzei taxa nu mai este reglementată de C. fiscal pentru a cădea sub incidența procedurii fiscale, repararea prejudiciului pe care îl invocă reclamanta se realizează în condițiile dreptului comun, respectiv art. 1088 alin. 2 Cod civil, cu aplicarea O. nr. 9. potrivit cărora dobânda legală ar putea fi acordată de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei de primă înmatriculare. Cu privire la cheltuielile de judecată, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantei, întrucât a respectat dispozițiile legale în vigoare, a căror legalitate de altfel a fost confirmată de Curtea Constituțională. Intimata R. A. C. prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că sentința pronunțată de prima instanță trebuia dată în considerarea disp. O.U.G. nr. 5., deoarece taxa specială de primă înmatriculare instituită de dispozițiile art. 2141-3 din Legea nr. 571/2003 a fost percepută de către S. Român cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 25, 28 și art. 90, parag. 2 din T.ului U.E., cu cheltuieli de judecată. Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-aapreciat ca fiind parțial fondat din următoarele considerente. Recurentele susțin că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând, în principal, normele de drept intern aplicabile speței. În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (în continuare, T.), versiunea consolidată în urma T.ului de la L. din anul 2007 (ex-art. 90 din T.ul de instituire a C. E.). Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 110 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum România este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specialădiscriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Recurentele susțin că acțiunea reclamantei nu poate fi admisă pe considerentul că prin efectul adoptării OUG nr. 5. au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2143 din C. fiscal care au instituit obligația de plată a taxei speciale de primă înmatriculare, iar noua reglementare stabilește cadrul juridic cu privire la instituirea taxei de poluare, pe care reclamantul o datorează în continuare. Curtea reține că începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin dispozițiile art. 2141-2143 din C. fiscal s-a instituit regimul unei noi taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule datorată pentru prima înmatriculate a unui autovehicul sau autoturism în România, indiferent dacă acesta era nou sau folosit. Aplicarea aceste dispoziții legale în dreptul intern a determinat încălcarea dispozițiilor art. 90 parag. 1 din T.ul de instituire a C. E. constatată de jurisdicțiile interne. Această incompatibilitate a fost reținută și de C. E. care a declanșat procedura prevăzută de art. 226 din T. (procedura de infrigement). Pentru a pune de acord legislația internă cu normele T.ului și a înceta procedura de constatare a încălcării T.ului demarată de C. E., G. a adoptat OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vigoare de la 1 iulie 2008. Pentru a verifica dacă sunt incidente în speță prevederile art. 11 din OUG nr. 5. se impune a se stabili care sunt efectele juridice ale acestei ordonanțe de urgență asupra situațiilor juridice născute anterior datei de 1 iulie 2008. Conform dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5. taxa rezultată ca diferențăîntre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, acesta este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea normelor comunitare. Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauzaconexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61- 70). Ca atare, nu se poate reține justificat că S. Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are alt mod de calcul precum și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 5. nu este contrară T.ului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.ului. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor C.pr.fisc. precum și a procedurii de restituire prevăzute de acest act normativ, Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din C. de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacăadministrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentelor, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentelor, s-ar eluda însuși principiile statornicite în practica Curții de Justiție care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. Referitor la solicitarea recurentelor de înlăturare a cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, Curtea nu va da curs acestei solicitări deoarece culpa procesuală aparține pârâtelor, însă urmează să facă aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 C.pr.civ. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (2) și (3) Cod procedură civilă, instanța nu poate micșora cheltuielile efectuate cu taxa de timbru, plata experților, precum și cu orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat a dovedit că le-a făcut, însă are dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, în limitele prevăzute de tabloul onorariilor minimale. Acest text de lege dă posibilitatea instanței să modifice cuantumul onorariului de avocat în raport de volumul de muncă al acestuia în cauza respectivă și de valoarea pricinii. În cauza de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata unui onorariu în cuantum de 1000 RON, respectiv 500 RON pentru activitatea acestuia în primă instanță și în recurs. Aceste sume sunt apreciate de Curte ca fiind nepotrivit de mari în raport de complexitatea redusă a cauzei și de valoarea pricinii - restituire taxă de primă înmatriculare în sumă de 2406 lei, astfel încât suma de recuperat de la pârâte este apropiată de cuantumul onorariului solicitat. În aceste condiții, Curtea va reduce cuantumul onorariului datorat de către pârâte pentru etapa judecății în primă instanță la suma de 300 lei, iar totalul cheltuielilor de judecată la 343,3 lei, incluzând taxa de timbru și timbrul judiciar. Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de pârâtele D. G. A F. P. M. și A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3.606 din 04 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul reducerii cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 343, 3 lei. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. Ca urmare a admiterii recursului, Curtea va respinge cererea intimatei de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâtele D. G. A F. P. M. și A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3.606 din 04 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul reducerii cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 343, 3 lei. Menține celelalte dispozițiilor ale sentinței atacate. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M. I. I. A. C. M. S. G., L. FLOREA R ed.M.I.I. Dact.H.C./3 ex./ Jud.fond:S.O..
| ← Decizia civilă nr. 4783/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2179/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
