Decizia civilă nr. 5183/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ nr. 5183/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Completul compus din:

Președinte: A. A. M.

Judecători: A. C.

C. P.

G.: C. C.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta S. B. F. S. C. împotriva sentinței civile nr. 1575 din data de (...) pronunțată de Tribunalul

Maramureș în dosarul nr. (...), care privește și pe intimatele D. G. A F. P. M.,

A. F. P. C. și A. F. P. M., având ca obiect restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat

R. E. O. din cadrul Baroului M. cu delegația la dosar, în reprezentarea intereselor recurentei, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Reprezentantul recurentei depune la acest termen taxele de timbru datorate, aspect față de care, la termenul de azi se constată că recursul este legal timbrat cu 43 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. pr. civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. pr. cv. și art. 20 din L. nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

De asemenea, în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei din partea intimatei D. G. a F. P. M. întâmpinare, care se comunică un exemplar cu reprezentantul recurentei.

{ F. | } Instanța acordă cuvântul părții prezente asupra recursului formulat.

Reprezentantul reclamante-recurente solicită admiterea recursului potrivit motivelor invocate în scris, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive și pe cale de consecință a se dispune obligarea intimaților la restituirea sumei reținute cu titlu de taxă poluare și acordarea dobânzii legale în materie fiscală, fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A :

Prin sentința comercială nr. 1575/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui M. s-au respins excepțiile invocate de pârâte.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC B. F. S. în contradictoriu cu pârâții D. G. a F. P. M. - A. F. P. C. și M. M. - A. F. pentru

M..

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Excepția lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. M., a fost admisa, instanta retinand ca înscrisurile a caror anulare se solicita nu au fost emise de aceasta.

Asupra fondului cauzei, instanta a reținut următoarele:

În vederea efectuarii primei înmatriculări în R. a autovehiculului cu nr. de identificare W., reclamanta SC B. F. S. a solicitat pârâtei A. F. P. C. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost inregistrata în data de (...), sub nr.

6990 si a fost solutionata prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr.1742/(...) prin care s-a stabilit pentru plata suma de

3990 lei.

În data de (...), reclamantul a achitat la T. din cadrul Administrației F. P. C., suma de 3990 lei, cu titlu de taxa de primă înmatriculare, conform Ordinului de P. nr. 57 din (...).

Aceasta taxă a fost stabilita prin aplicarea elementelor de calcul prevazute de O..

A constatat instanța de fond, că actul normativ menționat, în forma în vigoare la data plății taxei nu încalcă dispozțiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC B. F. S. solicitând admiterea recursului, și modificarea sentinței comerciale nr.1575 din (...) pronunțată în dosar nr. (...), în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 al. 1 din Codul de procedură civilă.

În motivare s-a arătat că taxa a fost incasata în baza unei legislatii interne contrară normelor comunitare, astfel încât, în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, există obligația de restituire

În drept, își intemeiază cererea de chemare în judecată pe dispozitiile art 110 din T.ul Uniunii Europene, art. 148 Constitutia R.iei, art. 117 , 120 si 124 C.proc.fisc.

În cauză a depus întâmpinare părâta D. G. a F. P. M. prin care a solcitat respingerea recursului.(f.8)

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T..

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale

Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Din aceasta perspectiva nu se poate retine nici inadmisibilitatea actiunii pornind de la imprejurarea ca nu s-a atacat decizia de restituire nr.

1. sau ca aceasta suma s-a retinut cu alt titlu respectiv cu titlu de taxa de poluare .

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-handsimilare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie

2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru.

Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefundat și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 5. antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată cadiferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6..

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie

2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:

CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie

2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea

și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

In ce priveste cererea pentru dobanzi este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.

Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsuraînsărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. raportat și la dispozițiile art. 20 din L. nr. 554/2004, se va admite recursul formulat și se va modifica hotărârea recurată în sensul că se va admite în parte cererea de chemare în judecată și va fi obligată pârâta A. F. P. C. să restituie reclamantului taxă de prima inmatriculare achitata in februarie 2008 cu dobanda legala aferenta .Se vor respinge restul capetelor de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamanta SC B. F. S. împotriva sentinței civile nr. 1575/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată .

Obligă pârâta A. F. P. C. să restituie reclamantei suma de 6990 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare achitată de către reclamantă cu ordinul de plată nr. 57/(...) cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data plății taxei și până la restituirea integrală.

Respinge restul capetelor de cerere. Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. A. M. A. C. C. P.

G. C. C.

Red.A.A.M/dact.GC

2 ex./(...) Jud.fond: S. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5183/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal