Decizia civilă nr. 1296/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI COMERCIAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1296/2011
Ședința publică din data de 30 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: F. T. JUDECĂTOR: M. H. JUDECĂTOR: M. B. G.: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. M. prin A. F. P. A M. B.-M., împotriva sentinței civile nr. 3607 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamanta SC S. T.
& CO S., având ca obiect anulare act de control și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
De la dosar lipsește dovada achitării diferenței timbrului judiciar de 0,3 lei aferent fondului cauzei.
Prin serviciul registratură, la data de (...), intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare și dovada achitării diferenței de timbru judiciar de 0,3 lei, datorat pentru fondul cauzei.
Se constată că recursul este declarat în termen, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din L. nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar. CURTEA P rin Sentința civilă nr. 3607 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea precizată formulată de către reclamanta SC S. T.&CO S. împotriva pârâtelor: D. G. A F. P. M. și A. F. P. B. M. și în consecință: S-a dispus anularea deciziei nr.2359/(...) emisă de pârâta A. F. P. B. M. S-a constatat nelegalitatea încasării sumei de 16497 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria TS4B nr.0738363 din data de (...). Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 16497 lei, cu dobânda legală de la data pronunțării prezentei și până la achitarea sumei precum și la plata sumei de 1643,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";. În consecință, prevederile menționate din T. limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în R. Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în R. din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în R., în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în R., taxa nu se mai percepe. Î.e principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, se fac referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din T. și se conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale T.ului. Art. 90 alin. 1 din T. face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a R. și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în R. a autoturismului. Î.ucât instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, cu dobândă legală potrivit dispozitivului. În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtele au fost obligate să plătească reclamantaui suma de 1643,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. prin A. F. P. B. M. solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantaui. În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 și art. 3041 C.pr.civ., pârâta a arătat că la data judecării cauzei de către instanța de fond nu mai erau în vigoare dispozițiile art. 2141-3 din L. nr. 571/2003 referitoare la taxa specială de înmatriculare, ci prev. O.U.G. nr. 5., situație în care reclamanta are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa de înmatriculare și taxa de poluare, iar acest drept se poate exercita printr-o procedură necontencioasă prev. de N. metodologice emise în aplicarea O.U.G. nr. 5.. Cu privire la caracterul retroactiv al O.U.G. nr. 5., pârâta a relevat că prin deciziile nr. 499/(...), nr. 341/(...) și nr. 802/(...), Curtea Constituțională a statuat că redefinirea taxei printr-un act normativ distinct față de cel inițial, nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică, modificarea survenind doar în cea ce privește modalitateade calcul a acesteia și anume, cuantumul ei, iar aplicarea art. 11 din O.U.G. nr. 5. oferă posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus. Referitor la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală neîntemeiat, deoarece reclamanta a solicitat dobânda legală prev. de O. nr. 9. și nu dobânda prev. de C.. Totodată, pârâta a precizat că având în vedere jurisprudența Curții de A. C., în sensul că restituirea taxei de primă înmatriculare nu se circumscrie situațiilor limitativ reglementate de art. 117 C., iar la data soluționării cauzei taxa de primă înmatriculare nu mai este reglementată de C. fiscal, repararea prejudiciului pe care îl invocă reclamanta s- ar putea realiza în condițiile dreptului comun, respectiv art. 1088 alin. 2 Cod civil, cu aplicarea O. nr. 9., respectiv de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei de primă înmatriculare. Cu privire la cheltuielile de judecată, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantaui, întrucât a respectat dispozițiile legale în vigoare, a căror legalitate de altfel a fost confirmată de Curtea Constituțională. Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciatparțial fondat pentru următoarele considerente: La data de 11 iunie 2008, reclamanta a achitat suma 16.497 lei, cu titlu de taxa speciala de prima înmatriculare, conform chitanței de la fila 6 din dosar, la T. M. B. M. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei AFP B. M., cu solicitarea de a-i fi restituită, aceasta fiind respinsă, pe considerentul inexistenței unui temei legal. Ca atare, în cauză, ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al autorității, în cazul căruia nu trebuie urmată procedura plângerii prealabile și care poate fi cenzurat de către instanță. Mai mult, nu trebuie ignorată împrejurarea că simplul fapt al instituirii posibilității de a se proceda la restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și cea de poluare nu transformă natura juridică a sumei achitate inițial de către reclamantă, care rămâne cea a taxei de primă înmatriculare, supusă restituirii integrale. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, cu referire specială la prev. art. 11 din OUG nr. 5., nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Aceasta întrucât, așa cum se va arăta în cele ce urmează, restituirea parțială a sumei prelevate cu încălcarea dreptului comunitar nu este compatibilă cu exigențele impuse în practica Curții Europene de J. În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie. Așa fiind, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit nefondată și, deci, trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței. În cauza de față, tribunalul a reținut în mod corect aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90, actualul art. 110 din TFUE. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 110 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 parag. 1, în numerotarea anterioară, din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T., ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Cu referire la incidența în speță a prevederilor art. 11 din OUG nr. 5. antamate de recurentă, Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din C. fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5.. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantaui să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, sub acest aspect. În ceea ce privește dobânda acordată de către instanța de fond, obligația de restituire a taxei se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, pe temeiul prev. de OG nr. 9.. Numai în maniera acordării dobânzii legale în materie civilă de la data achitării taxei sunt respectate direcțiile pe care C. le-a stabilit în jurisprudența sa cu privire la drepturile contribuabililor cărora li s-au prelevat taxe, cu încălcarea dreptului comunitar. Vor fi apreciate însă ca fondate criticile legate de modul de soluționare al petitului privitor la acordarea cheltuielilor de judecată. Deși, de principiu, o astfel de solicitare apare ca fiind admisibilă, în același context, al angajării răspunderii civile delictuale a recurentei, Curtea constată că în cauză devin incidente prev. art. 274 alin. 3 C.pr.civ., în contextul în care, în jurisprudența constantă a I.C.C.J., instanța supremă admite că acestea sunt aplicabile ori de câte ori onorariul de avocat acordat nu apare ca fiind justificat nici din punct de vedere probator, nici din punct de vedere al valorii pricinii sau a muncii îndeplinite de avocat (decizia nr. 3.944 din 04 decembrie 2007). Așa fiind, urmare a admiterii recursului, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004, sentința fondului va fi modificată înparte, în sensul în care pârâta A. B. M. va fi obligată să plătească reclamantei suma de 393,3 lei cheltuieli de judecată parțiale la fond. Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate pentru recurs, va fi adoptată aceeași soluție, respectiv a acordării lor parțiale, pe de o parte, pentru considerentele mai sus arătate, cuantumul solicitat, de 1000 lei, fiind considerat nejustificat de mare, iar pe de alta, pentru faptul că susținerile din recurs au fost validate parțial. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. M. prin A. F. P. A M. B.-M. împotriva Sentinței civile nr. 3607 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta A. F. P. A M. B.-M. să plătească reclamantei SC S. T. & Co S. 393,3 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond. Menține restul dispozițiilor. Obligă recurenta să plătească intimatei-reclamante 150 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința din 30 Martie 2011. Red.M.B./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond: S. O.
| ← Decizia civilă nr. 394/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3293/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
