Sentința civilă nr. 749/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 749/2011

Ședința publică din data de 14 decembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. B.

GREFIER: D. C.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. D. PRIN P. în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, pârât C. DE C. A J. B. N., având ca obiect - litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992) anularea încheierii nr.5. și a deciziei nr. 28/2011 emise de Curtea de Conturi a României.

La apelul nominal făcut în ședința , se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, fond.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea formulată este legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru, în valoare de 19 lei, achitată cu chitanța nr. 486 din (...), aflată la fila 5 din dosar și timbru judiciar de 1,50 lei.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) pârâta a depus la dosarul cauzei documentele care au stat la baza actului atacat, iar la data de (...) a depus întâmpinare, în două exemplare.

Se constată că la data de (...) reclamantul a formulat o cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător.

Se constată că pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

C., din oficiu, în temeiul art. 137 al. 1 C.pr.civ., raportat la art. 2 al.

1 lit. d, art. 3 pct. 1 C.pr.civ., la prevederile art. 10 al. 1 din Legea nr.

554/2004 și art. 21 alin. 4 din Constituție, invocă excepția necompetenței materiale a C. de A. C. în soluționarea prezentului litigiu și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

C.

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la (...) de reclamanta C. D. PRIN P. în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, pârât C. DE C. A J. B. N. s-a solicitat sa se admită contestatia si, pe cale de consecinta, sa se desfiinteze/anuleze incheierea nr. 5 emisa in

4 noiembrie 2011 si, pe cale de consecinta, sa se admită contestatia formulata impotriva Deciziei nr. 28/2011 in sensul anularii constatarilor prevazute la pct. 10 lit. b si pct. 11 din Decizia nr. 28/2011 ca nelegale si netemeinice si înlaturarii masurilor dispuse la punctul 2.3 pentru obiectivul "Modernizare strada principala D." privirid recuperarea prejudiciului pentru lucrari neexecutate la acest obiectiv si la punctul 2.4 privind recuperarea prejudiciului cauzat urmare a vicierii procedurii de licitatie si a C. II lit. a)pct. 2 si C. III lit. a) din Procesul de constatare nr. 3143/(...) ca nelegale si neintemeiate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că măsurile dispuse prin aceste acte sunt netemeinice și nelegale.

La termenul de astăzi, C. a invocat excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cererii, care va fi admisă, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia Camerei de C. a jud. B. N. nr. 28/2011, decizie emisă ca urmare a examinării „abaterilor de la legalitate și regularitate";, constatate prin procesul-verbal nr. 918/(...), fiind efectuat auditul financiar asupra contului anual de execuție 2010, au fost dispuse o serie de măsuri în vederea recuperării prejudiciului constatat, rezultat din modul de derulare al unor contracte pentru lucrări de construire și reabilitare a unor obiective.

Contestația formulată de către reclamant împotriva acestei decizii a fost respinsă, prin încheierea nr. 5/(...) a C. de C. a R.- C. de C. a jud. B. N..

Ulterior, petenta s-a adresat instanței, solicitând anularea ambelor acte emise de către pârâte, invocând prevederile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C. de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin H. nr. 1. a P.

C. de C. a R., în vigoare de la data de (...), care stabilește competența materială a secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.

C. constată că prin demersul judiciar inițiat reclamanta nu a formulat cereri cu caracter patrimonial.

Decizia nr. 28/2011 a fost emisă de C. de C. a jud. B. N., în exercitarea prerogativelor conferite de lege acestei autorități, această pârâtă fiind, de altfel, și emitenta încheierii nr. 5..

Această entitate are capacitate de drept administrativ având aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea și executarea în concret a legii.

Titularul unor competențe recunoscute de lege are libertatea de a stabili în ce fel își va exercita atribuțiile. În speță, camera de conturi a întocmit raportul de audit financiar și a emis decizia a cărei anulare se solicită de către reclamantă, acesta fiind, neîndoielnic, capătul principal de cerere.

Procedura premergătoare inițiată de reclamantă a fost una esențialmente administrativă și nu una administrativ jurisdicțională. De la început, ea a privit un act administrativ emis de camera de conturi a județului B. N., și nu un act administrativ jurisdicțional .

Faptul că, prin încheierea nr. 5., emisă de aceeași pârâtă, aceasta a evocat punctul său de vedere cu privire la legalitatea actului de control încheiat de C. de C. B. N., nu transformă procedura administrativă inițiată de reclamantă într-o procedură administrativ jurisdicțională.

Încheierea de soluționare a contestației, independent de faptul că ea emană de la C. de C., sau de la camerele județene, nu întrunește trăsăturile unui act de jurisdicție, nu este emis în cadrul funcției jurisdicționale și în scopul realizării acesteia, iar activitatea C. nu are la bază principiul independenței și inamovibilității specifică organelor de jurisdicție, actul nefiind emis în cadrul unei astfel de proceduri specifice.

Prin urmare, după parcurgerea procedurii administrative purtate înaintea autorității emitente sau, după caz, a autorității ierarhic superioare acesteia, sesizarea instanței cu acțiune directă în contencios administrativ se face în condițiile art. 2 alin. 1 lit. c , art. 3 pct. 1 C.pr.civ. În raport deacest criteriu, trebuie tranșat și incidentul referitor la delimitarea pe verticală a competenței instanțelor de contencios administrativ.

Regulamentul aprobat prin H. nr. 1. a P. C. de C. nu are aptitudinea de a conferi competență materială C. de A. C. în soluționarea acestei pricini.

Singurele criterii ce trebuie avute în vedere în soluționarea incidentului referitor la competența materială a C. de A. de a soluționa în primă instanță pricina sunt dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr.

554/2004, art. 2, 3 din C.pr.civ..

Actul administrativ de autoritate al cărui caracter vătămător se invocă în prezenta procedură și care exprimă o manifestare de voință destinată să producă efecte de drept este decizia 28/2011, iar aceasta nu emană de la o autoritate publică centrală, motiv pentru care C. nu este competentă să soluționeze pricina în primă instanță.

O altă abordare ar fi de natură să intre în conflict cu prev. art. 21 alin.

4 din Constituția R., precum și cu teza finală a art. 10 alin. 1 din Legea nr.

554/2004, Regulamentul invocat nefiind o lege organică, pentru a putea reglementa alte norme de competență decât cele din dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente , în temeiul prevederilor art. 158 și urm. C. proc. civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin 1 lit.d, art. 3 pct.1 din C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale a C. de A. C. invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului B. N., ca instanță specializată în materia contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

Admite excepția necompetenței materiale a C. de A. C. și în consecință: Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta

C. D. în favoarea Tribunalului B.-N..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE, GREFIER, M. B. D. C.

Red.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 749/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal