Decizia civilă nr. 14/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 14 /2011
Ședința ta de 04 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de reclamanta T. ANA M. împotriva deciziei civile nr. 2717 din data de (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. A J. S., A. F. P. A O.
ȘIMLEU-S., și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M., având ca obiect- anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la al doilea termen de judecată, revizuire.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), revizuienta a depus la dosarul cauzei precizări, în două exemplare.
Se constată că revizuienta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 al.2 C.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA P rin Decizia civilă nr. 2717 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) s-a admis recursul declarat de D. G. a F. P. a jud. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Ș.-S. împotriva sentinței civile nr. 2901 din 10 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., pe care a modificat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă.
A menținut dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2901 din 10 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., s-a admis acțiunea reclamantei T. ANA-M. împotriva A. F. P. Z., DIRECȚIEI GENERALE A F. P. - S. și s-a dispus anularea adresei nr. 2132 a pârâtei A. F. P. Z.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 3.896 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă, de la data plății până la restituirea efectivă.
S-a respins cererea de chemare în garanție împotriva A. F. PENTRU M..
S-au respins excepțiile invocate în cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut asupra excepției inadmisibilității, următoarele:
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamanta s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamanta a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din
Legea nr. 554/2004.
În privința excepției invocate de către chemata în garanție, este de observat că prin petitele acțiunii sale, reclamantul solicită explicit anularea actului administrativ fiscal, încât nu se poate susține că cererea de restituire a taxei achitate în baza acestei decizii ar fi inadmisibilă.
Asupra cauzei pe fond:
Prin chitanța TS5 1941602/(...) reclamanta a achitat în contul pârâtei suma de 3.896 lei, cu titlu de taxă de poluare (fila 8).
Reclamanta s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, cu adresa nr. 2132/(...) aceasta din urmă comunicând refuzul său (fila 7).
Potrivit O.U.G. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în R. și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art.
14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în R., nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)].
A rezultat așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R..
Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al Comunității E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național,după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din C. R., republicată și Legea nr.
157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E..
Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).
Pentru cele ce preced tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, pe care a admis-o în sensul în care a fost formulată.
În privința cererii de chemare în garanție:
Reclamantul a achitat suma de 3.896 lei cu titlu de taxă specială pentru autovehicule, încasată și administrată de către M. F.
Adevărat, taxa de poluare, percepută în baza O. nr. 5., constituie buget la F. de M. și se gestionează de către A. F. pentru M..
În cazul de față însă, taxa de poluare a fost reținută dintr-o sumă achitată inițial bugetului de stat, fără a se proba vărsarea ei ulterioară către F. pentru M..
Așa fiind, nu s-a putut susține că, în speță, chemata în garanție este beneficiara efectivă a taxei în litigiu, pentru a fi obligată la restituirea ei, sens în care cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, D. G. a F. P. a județului S. în numepropriu și pentru A. F. P. Ș.-S.niei solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M.. De asemenea, a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă, în principal, cainadmisibilă, iar pe fond, ca nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C., pârâta a apreciat că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile O.U.G. nr. 5. și de asemenea, în mod eronat a respins cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M.. A., pârâta a arătat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, deoarece reclamanta a achitat suma reprezentând taxă pe poluare, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 5., dar instanța în mod eronat a reținut incidența disp. art. 2141-3 din Codul fiscal, interpretând taxa pe poluare stabilită și achitată conform O.U.G. nr. 5. ca fiind o taxă de primă înmatriculare. Pe de altă parte, pârâta a susținut că reclamanta nu a atacat un act administrativ în înțelesul art. 2 din Legea nr. 554/2004, deoarece adresa emisă de A. Ș.-S. și atacată de acesta, nu constituie act administrativ, fapt pentru care solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantă pe calea contenciosului administrativ. Referitor la aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a A., pârâta a arătat că în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 3 alin. 1 și art. 5 alin. 4 din ordonanță, taxa se calculează de organul fiscal, dar banii încasați constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A., astfel că în mod greșit prima instanță a apreciat că suma a fost încasată de la reclamantă este administrată de către M. F. În concluzie, pârâta a susținut că nu organul fiscal, obligat prin sentința recurată la restituirea sumei solicitate de reclamantă, este beneficiar al plății, și prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamantă. În final, pârâta a precizat că acțiunea reclamantei trebuia respinsă ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Analizând recursul formulat de pârâtă, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea a reținut următoarele: Analiza recursului reclamantei implică în mod necesar analiza excepției de Curtea a reținut că obiectul acțiunii este incompatibil cu procedura contenciosului administrativ fiscal guvernată de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 5. cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare. A., cererea de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal trebuie mai întâi precedată de anularea actului administrativ fiscal de impunere, în baza căruia a fost stabilită și încasată respectiva taxă. Cererea de anulare a adresei nr. 7024 din (...) emisă de AFP Z. nu satisface exigențele procedurale ale contenciosului administrativ fiscal. Și este așa, deoarece adresa respectivă conține de fapt soluționarea pe cale administrativă a cererii de restituire de către organul fiscal, mai precis conține refuzul de a se restitui suma solicitată de petent. Curtea a observat că taxa de poluare în sumă de 2.545 lei încasată de pârâtă prin chitanța seria TS5 nr. 4111184 din (...) a fost stabilită printr-un act de impunere, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 2986 din 24 ianuarie 2009 (f. 26 dos. fond) conform normelor legale în vigoare la această dată. A., așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De altfel, în cuprinsul deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule comunicată reclamantului s-a prevăzut in terminis că acest act reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. De asemenea, s-a mai prevăzut expres că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală. Natura juridică a acestui act este surprinsă de însuși legiuitorul delegat în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. A. fiind, decizia de calcul a taxei de poluare întrunește exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală. Curtea a observat că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a mărginit să declanșeze un litigiu distinct ce are ca obiect anularea dresei ce conține refuzul de restituire a taxei de către administrația fiscală și restituirea taxei plătite pornind de la premisa că aceasta a fost încasată nelegal de autoritatea fiscală. În fapt, Curtea a constatat că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cumrezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza Rotaru împotriva R.). Și este așa, deoarece între procedura prealabilă prevăzută la art. 7 din Legea de drept comun a contenciosului administrativ și calea contestației prev. de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. sunt importante deosebiri. Procedura prealabilă consacrată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 declanșează un control administrativ al actului administrativ contestat de către emitentul actului sau organul ierarhic superior și are ca obiect în general orice tip de act administrativ tipic pe când procedura prevăzută de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. presupune declanșarea unui control administrativ pe calea contestației ce are ca obiect un act administrativ fiscal în sensul dat de art. 41 C. care este realizat de către organul de soluționare a contestațiilor în materie fiscale după distincțiile prevăzute la art. 209 C. Curtea a constatat așadar că, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel dacă s-ar valida s- ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Ar însemna ca, în speță, validând demersul reclamantului, să-l repunem pe acesta în termenul procedural de 30 de zile prevăzut la art. 207 C. și să fie posibilă a fi examinată pe cale directă legalitatea actului administrativ fiscal, ceea ce evident iarăși nu poate fi admis. Ținând seama de aceste argumente, celelalte motive de recurs invocate de recurent nu se justifică a mai fi analizate. Având în vedere motivele de fapt și de drept reținute în precedent, Curtea în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C. a admis recursul cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul respingerii ca inadmisibile a acțiunii promovate de reclamant. Urmând aceeași rațiune, s-au menținut dispozițiile de respingere a cererii de chemare în garanție. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire T. Ana M., solicitândadmiterea acesteia așa cum a fost formulată. În motivare s-a arătat că își susține prezenta revizuire pe urmatoarele argumente: 1. Art. 148 alin. 2 din C. R. 2. Principiile U. E. regasite in art. 110 din T. 3. Jurisprudenta CJCE (cauzele Simrneuthal II, Factortame 1, C. C. Republica E., Nadasdi si Nemeth, 4. Jurisprudenta Curtii de A. C., edificatoare si constanta pana la un moment (dosarele cu nr. (...), (...), (...) ( ... ). Începând cu anul 2007 si pana in prezent, pe rolul acestei instante au fost numeroase cauze ce au avut ca obiect "taxa auto" indiferent sub ce denumire s-a regasit. In majoritatea cauzelor (cu anumite perioade in care taxa s-a considerat ca fiind compatibila cu art . 110 din T.) deciziile au fost favorabile, in sensul restituirii acestei taxe. De fiecare data instanta a inlaturat de la aplicare dreptul national retinand aplicabilitatea prioritara si directa a dispozitiilor din dreptul comunitar. A inlaturat astfel atat dispozitiile din C. cat si articolele din ordonantele care reglementau aceasta taxa auto. Exceptiile de inadmisibilitate, sau de tardivitate invocate au fost inlaturate, uneori pe considerentul ca odata efectuata procedura prealabila, fie pe temeiul art. 7 coroborat cu art. 1 din Legea nr. 554/2004, fie pe temeiul art. 205 C. actiunea este admisibila; alteori pe motivul ca dreptul comunitar produce efecte directe raportat la dreptul national, inlaturand astfel orice dispozitiie nationala contrara. Pornind de la aceste considerente susține ca instanța , in cauza dedusa judecatii, nu a mai facut aplicare dispozitiilor legale mai sus amintite si nici a jurisprudentei anterioare si oarecum constanta. S-a facut doar aplicare dreptului national, in sensul ca s-a pronuntat doar cu privire la respectarea procedurii prealabile prevazute de art. 205 C. A omis astfel sa se pronunte, considera revizuienta prioritar, cu privire la incompatibilitatea dintre actele normative nationale respectiv cele comunitare. Susține pe mai departe ca in astfel de litigii in primul rand ne raportam la dispozitiile din T.ul privind functionare U. E. (art 110) si doar in cazul in care nu se constata incompatibilitati intre cele doua categorii de norme invocate se poate face aplicare dreptului national. In concluzie, considera ca instanta nu s-a pronuntat cu privire la primul capat de cerere privind incompatibilitatea dintre cele doua categorii de norme invocate, desi era obligata (raportat la temeiurile de drept mai sus amintie), aplicand in cauza dedusa judecatii doar dreptul national in dauna celui comunitar; prejudiciind astfel dreptul particularilor prevazut de art. 110 T., iar pe de alta parte imbogățind S. Roman fara un just temei. Deliberând asupra cererii, Curtea constată următoarele: O primă precizare considerată necesară de către Curte este cea referitoare la lămurirea temeiului juridic pe care se fundamentează demersul revizuientei, în condițiile în care acesta nu a fost indicat în mod expres în cerere. Această chestiune a fost pusă în discuția părților, petenta învederând că decizia din recurs a fost dată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, iar intimata D. S., în nume propriu și pentru AFP S. S., relevând că cele arătate de revizuientă exced prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează a analiza solicitările formulate din perspectiva acestui text legal, respectiv a art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, având în vedere atât pretenția concretă invocată, cât și modul de formulare al cererii de revizuire. Fiind astfel delimitate limitele învestirii instanței, se reține că prin decizia contestată, a fost admis recursul declarat de către D. G. a F. P. a jud. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Ș.-S. împotriva sentinței civile nr. 2901 din 10 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., pe care a modificat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă. A menținut dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție. Temeiul de drept al cererii de revizuire promovate îl constituie dispozițiile art.21 alin. 2 din Legea nr.554/2004, motiv de revizuire care așa cum se evidențiază în textul legal indicat se adaugă la cele expres și limitativ prevăzute de art.322 C., în ipoteza în care hotărârea a fost pronunțată prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art.148 alin.2 coroborat cu art.20 alin.2 din C. R.. Un prim aspect controversat este cel legat de admisibilitatea cererii de revizuire astfel formulată, în condițiile în care o parte a doctrinei a admis că prin sintagma utilizată de legiuitor respectiv de motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de art.322 C. se admite că trebuie îndeplinite toate condițiile necesare pentru exercitarea cererii de revizuire. S-a arătat că interpretarea sintagmei „rămase definitive și irevocabile"; determină aplicarea acestor dispoziții derogatorii și în ceea ce privește deciziile pronunțate în recurs însă în această ipoteză se va reține că pot face obiectul unei cereri de revizuire deciziile date de o instanță de recurs doar atunci când evocă fondul potrivit exigențelor instituite prin art.322 alin.1 teza a II-a C. Condiția impusă de legiuitor referitoare la evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecatăanterioare fie aplicarea altor dispoziții legale în privința acelorași stări de fapt, raportul juridic dedus judecății având o altă dezlegare în drept. Pe de altă parte, o altă posibilă orientare ar fi aceea potrivit căreia, în cazul special de revizuire incident în materia contenciosului administrativ, în lipsa unei dispoziții exprese, condiția referitoare la evocarea fondului nu trebuie să fie îndeplinită. Raportat la specificul cauzei, instanța achiesează acestei ultime opinii, care pare a avea suport și în practica Curții Constituționale, care, prin decizia nr. 233/(...), a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prev. art. 322 pct. 9 sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, constatate de Curtea E. a D. O. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a apreciat că prin impunerea unei astfel de condiții de admisibilitate se ajunge la lipsirea de conținut al unui drept garantat de C. R., aceste statuări fiind valabile, în opinia instanței, și în prezenta speță. Pentru a aprecia astfel, s-a luat act de faptul că este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J., că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (T.) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (T.) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E.. Reclamanta-revizuientă a achiziționat dintr-un stat comunitar un autoturism second-hand, iar în baza unei decizii de calcul, s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 3896 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată la (...). Ulterior, a solicitat, prin cererea înregistrată la (...), restituirea acestei taxe, dar cererea i-a fost respinsă prin adresa nr. 2132/(...). Curtea constată faptul ca taxa de poluare a fost achitată în baza formei modificate a O.U.G. 5., conform O.U.G. 218/2008 și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T., incidente, trebuie analizata la normele în vigoare la momentul plății taxei, prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T. plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit deaceastă reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față, cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. A. fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din T.. Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de C urtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel, Curtea își îndeplinește misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din C. R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Din această perspectivă, având în vedere imperativitatea asigurării preeminenței dreptului comunitar, prin prisma efectelor produse de hotărârile C., Curtea apreciază că la acest moment sunt neavenite orice apărări care s-ar raporta la normele naționale și care ar fi de natură să pună un obstacol în calea cererilor de restituire a taxelor de poluare percepute în temeiul OUG nr. 5., cum ar fi, spre exemplu, cele referitoare la excepția inadmisibilității. Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern, fiind însă important de precizat că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Pentru a dispune astfel, s-a luat act și de faptul că, dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturileprintr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându- se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din R. trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție E. a consacrat în altfel în afaceri ,precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH, o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european. Ca atare, Curtea apreciază că orice critică care s-ar putea invoca cu privire, pe de o parte, la admisibilitatea cererii de revizuire, iar, pe de altă parte, la admisibilitatea demersului reclamantei, din perspectiva prev. art. 205 și urm. C., sunt neavenite, imperfecțiunile legislației naționale din perspectiva art.6 paragraful 1 din Convenția E. a D. Omului și a Libertăților Fundamentale și a art.13 din Convenție și care ar putea duce, în final, la situația în care reclamanta-revizuientă ar fi lipsită de dreptul la un proces echitabil și dreptul la recurs efectiv, putând fi înlăturate prin maniera de interpretare adoptată conform celor mai sus expuse. Așa fiind, se va admite cererea de revizuire, va fi schimbată în tot decizia atacată, iar având în vedere cele anterior evocate, se va constata că dispoziția tribunalului referitoare la restituirea taxei de poluare este legală și temeinică, recursul declarat de către pârâte fiind, din această perspectivă, nefondat. În ceea ce privește soluția dată cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtă, criticile sunt întemeiate, motiv pentru care, urmare a admiterii recursului, în baza prev. art. 312 C. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, sentința va fi modificată în parte, cu consecința obligării chematei în garanție A. F. PENTRU M. la plata, către AFP ȘIMLEUL S., a sumei de 3.896 lei, reprezentând taxă de poluare. Pentru a dispune astfel, s-a considerat că în cauză sunt pe deplin aplicabile prev. art. 60-63 C., întrucât textul OUG nr. 5. cuprinde suficiente prevederi care sa asigure si sa garanteze afectațiunea speciala a sumelor de bani rezultate din plata taxei de poluare. A., Curtea achiesează susținerilor din recurs, prin care sunt indicate normele legale incidente cauzei, după cum urmează: Art. 1 alin. (1) prevede ca taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, alineatul 2 al aceluiași articol prevede programele si proiectele pentru protecția mediului finanțate din plata taxei pe poluare. Mai departe, art. 5 alin. (4) prevede ca taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile T. S. pe numele A. F. pentru M.. Dovada faptului ca suma plătită la trezorerie a fost achitata in contul A. F. pentru M., contul 51.16.10.09, indicat in HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5. , rezulta din chitanța de plată depusă la dosarul de fond la fila 8. În același sens sunt și prevederile HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5., conform cărora unitățile T. S. transferă în contul deschis pe numele A. F. pentru M., la T. S. 6, sumele colectate în baza ordonanței. Aceeași este situatia si in cazul restiturii sumelor reprezentând diferentele de taxa pe poluare rezultate în urma contestarii taxei, cererea de restituire fiind soluționată de organul fiscal competent, iar restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa se face din bugetul F. pentru mediu. În concluzie, nu organul fiscal este beneficiar al plății, si prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamantă. Totodată, în privința dispoziției privind acordarea dobânzilor, această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr. 9.. Așa fiind, Curtea constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii în temeiul dispozițiilor art. 120 și art. 124 din Codul de procedură fiscală, norme care nu sunt aplicabile în cauză. În baza principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea formulată de către reclamantă, astfel încât, din această perspectivă, hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată, în considerarea disp. art. 304 pct. 6 C., în sensul în care se va înlătura și obligarea pârâtelor D. S. și A. Ș. S. la plata dobânzii legale, acordate conform dispozitivului, fiind menținute restul dispozițiilor date. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite cererea de revizuire formulată de T. ANA-M. Schimbă în tot Decizia nr. 2717/4.XI.2010 pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...). Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. ȘIMLEU-S. împotriva sentinței civile nr. 2901/(...) pronunțată de Tribunalul Sălaj pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea de chemare în garanție formulată de D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. ȘIMLEU-S. împotriva A. F. PENTRU M.. Obligă chemata în garanție la plata, în favoarea A. F. P. ȘIMLEU-S., a sumei de 3.896 lei. Înlătură obligarea pârâtei D. G. A F. P. A J. S. și A. F. P. ȘIMLEU-S. la plata, în favoarea reclamantei T. ANA M., a dobânzii legale aferente sumei datorate. Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi, (...). Red.M.B./dact.L.C.C. 3 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 4660/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2273/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
