Decizia civilă nr. 1451/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1451/2011
Ședința publică de la 07 A. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. F. P. C. N., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr.
(...), în contradictoriu cu reclamantul C. R. C. și pârâta A. F. P. B., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 4112 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost admisă excepția invocată din oficiu de instanță. A fost respinsă acțiunea reclamantului C. R. C., împotriva pârâtei A. F. P. B., pe excepția lipsei calității procesuale pasive. Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilității și tardivității acțiunii invocate de pârâta AFP a M. C. N. A fost admisă în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtei A. F. P. A M. C. N., în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 4.136 lei cu titlu de diferență taxă de primă înmatriculare. A fost respins petitul privind obligarea la plata dobânzilor aferente în conformitate cu art. 124 Cod procedură fiscală. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Probațiunea administrată în cauză atestă că reclamantul a cumpărat un autoturism VW PASSAT înmatriculat în Germania, iar în momentul în care a dorit să-l înmatriculeze în R. i s-a prezentat o fișă de calcul a taxei de primăînmatriculare în sumă de 6.287 lei pe care a achitat-o la T. M. C. N. cu chitanța seria TS 4A nr. 2247822/(...). Actul de la fila 21 atestă că din cuantumul sumei achitate i s-a restituit suma de 2.151 lei în baza deciziei de restituire nr. 2140/(...) astfel încât a rămas nerestituită diferența de 4.136 lei. După achitarea acesteia, apreciind-o nelegală a formulat cerere de restituire la pârâta de rândul 1 prin care a solicitat restituirea sumei achitate, însă în răspunsul primit i s-a comunicat că nu poate fi restituită. Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul C. E., aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de J. a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta. T. a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în C. fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din C. fiscal. T. observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E.. Nu a putut fi reținută susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de J. a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din T.. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a C. E., dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din T.ul instituind Comunitatea E., acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor T.ului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față. Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E. și că,începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 554/2004, a admis în parte acțiunea în sensul că a dispus: obligarea pârâtei de rândul 1 să restituie reclamantului suma de 4.136 lei, reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare. Petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente în conf. cu art.124 C.pr.fiscală a fost respins pentru următoarele considerente: Este de principiu că potrivit disp. art.21 alin.4 C.pr.fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot așa, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil deoarece numai așa se poate realiza o just reparație a prejudiciului cauzat acestuia prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Dispozițiile legale care prevăd posibilitatea unei astfel de reparații sunt cele de drept comun în materie, respectiv O. nr.9/2000 - art.2, art.3 alin.1 și 3 astfel încât temeiul de drept invocat de reclamant - art.124 C.pr. fiscală nu este incident speței. Reținând culpa procesuală a pârâtei, potrivit prevederilor art. 274 Cod proc. civ. s-a dispus obligarea acesteia să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (f.2). Din considerentele expuse, acțiunea reclamantului a fost admisă în parte conform dispozitivului prezentei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A. F. P. a municipiului C.-N.solicitând casarea sentinței atacate pentru nelegalitate, prevăzută de art.304 pct.6 C.pr.civ., iar în subsidiar solicită modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă pentru aceleași motive pe care le-a detaliat în întâmpinare, precum și diminuarea sumei acordate reclamantului și restituirea către acesta a sumei de 3721 lei și nu a sumei de 4136 lei, așa cum a acordat prima instanță. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că totalul sumei de 6.287 lei reprezentând taxa de prima înmatriculare a cărei restituire a solicitat- o, reclamantului i se cuvenea doar 4.136 lei întrucât suma de 2151 lei i-a fost deja restituită, așa cum rezultă din copia Deciziei de restituire nr.2140/(...). Cu toate acestea pârâta solicită să se observe că reclamantul a solicitat restituirea doar a sumei de 3.721 lei și nu a sumei de 4136 lei așa cum a dispus instanța de fond. Analizând recursul formulat de pârâtă, raportat la probele administrate încauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: 1. Cât privește admiterea cererii reclamantei de restituire a sumei de 4.136 lei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Curtea reține că în cererea introductivă reclamantul a solicitat să i se restituie suma de 6.287 lei cu titlu de taxa specială de primă înmatriculare. Împrejurarea că la finalul cererii sale, în ultimul paragraf, a solicitat restituireasumei de 3.721 lei nu-i poate fi opusă reclamantului deoarece eroarea acestuia îi profită cu atât mai mult cu cât prin notele scrise depuse de recurentă la dosarul instanței de fond (f. 42) chiar aceasta recunoaște că obiectul cauzei ar putea fi constituit din suma de 4.136 lei deoarece din suma inițială de 6.287 lei ce face obiectul acțiunii introductive plătită de reclamant cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare în baza chitanței nr. 2247822/(...), reclamantului i-a fost restituită deja suma de 2-151 lei în temeiul deciziei de restituire nr. 2140/(...) emisă de AFP a comunei B. jud. C.. Pe cale de consecință, greșeala de calcul ori diferența dintre cele două sume ce fac obiectul acțiunii introductive nu se poate imputa nici reclamantului și nici instanței de fond care a soluționat cauza cu respectarea limitelor învestirii și pe baza probelor administrate în cauză. Așa fiind, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 cu ref. La art. 129 alin. 6 C.pr.civ. nu este dat în cauză în ceea privește capătul principal al cererii. 2. Pe fond, sub aspectul criticii axate pe art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea reține că în cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul de instituire a C. E., A. art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E.. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într-un autovehicul național similar (A se vedea Decizia Curtii de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru, iar valoarea taxei este determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile normele T.ului de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Recurenta susține că acțiunea reclamantei nu poate fi admisă pe considerentul că prin efectul adoptării OUG nr. 5. au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2143 din C. fiscal care au instituit obligația de plată a taxei speciale de primă înmatriculare, iar noua reglementare stabilește cadrul juridic cu privire la instituirea taxei de poluare, pe care reclamantul o datorează în continuare. Curtea reține că începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin dispozițiile art. 2141-2143 din C. fiscal s-a instituit regimul unei noi taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule datorată pentru prima înmatriculate a unui autovehicul sau autoturism în R., indiferent dacă acesta era nou sau folosit. Aplicarea aceste dispoziții legale în dreptul intern a determinat încălcarea dispozițiilor art. 90 parag. 1 din T.ul de instituire a C. E. constatată de jurisdicțiile interne. Această incompatibilitate a fost reținută și de C. E. care a declanșat procedura prevăzută de art. 226 din T. (procedura de infrigement). Pentru a pune de acord legislația internă cu normele T.ului și a înceta procedura de constatare a încălcării T.ului demarată de C. E., G. a adoptat OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vigoare de la 1 iulie 2008. Pentru a verifica dacă sunt incidente în speță prevederile art. 11 din OUG nr. 5. se impune a se stabili care sunt efectele juridice ale acestei ordonanțe de urgență asupra situațiilor juridice născute anterior datei de 1 iulie 2008. Conform dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5. taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, acesta este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea normelor comunitare. Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Ca atare, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are alt mod de calcul precum și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 5. nu este contrară T.ului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.ului. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse. Nu poate fi opus și paralizat astfel demersul particularului prin aceea că autoritatea fiscală a emis o decizie de restituire parțială a sumei solicitate de reclamant conform procedurii prev. la art. 11 din OUG nr. 5., deoarece așa cum s-a relevat anterior aceste dispoziții legale prevăd doar o restituire parțială și ca atare parcurgerea procedurii administrative prevăzute de textul legal nu poate paraliza demersul judiciar în vederea obținerii întregii satisfacții ce decurge din constatarea ca fiind incompatibile a bazei legale de impunere cu dreptul U. E.. Din această perspectivă, decizia de restituire parțială nr. 1042 din (...) în ceea ce privește respingerea restituirii sumei de 3636 lei nu poate fi privită ca producătoare de consecințe juridice ale paralizării demersului judiciar în vederea obținerii restituirii integrale a sumei percepute nelegal. De altfel, se poate pune sub semnul întrebării legalitatea și eficacitatea unui astfel de act administrativ în raportul dedus judecății, cu atât mai mult cu cât autoritatea fiscală a arătat pe fond care sunt argumentele pentru care a respins cererea de restituire. A obliga pe contribuabil să parcurgă calea de atac a contestației împotriva unei astfel de decizii știind de fapt că este o pură formalitate și cunoscând de fapt care este poziția organului de soluționare a contestațiilor înseamnă a paraliza demersul judiciar și a paraliza eficacitatea dreptului la restituire și în final a încuraja o conduită contrară dreptului din partea organului fiscal care-și disimulează demersul prin invocarea unei excepții care tinde la paralizarea în fond a acțiunii. De asemenea, Curtea reține că procedura de restituire nu este stabilită prin lege și nici nu există o dispoziție legală care să consacre că împotriva deciziei de restituire se poate exercita calea de atac a contestației în conformitate cu prevederile art. 205 din OUG nr. 92/2003. O atare normă, dacă ea există în dreptul secundar sau este înserată în actul administrativ de către autoritatea fiscală nu poate fi socotită ca fiindopozabilă, deoarece conform dispozițiilor art. 126 alin. 2 din Constituția României, procedura de judecată se poate stabili exclusiv prin lege. Or, dreptul la contestația administrativă împotriva deciziei de restituire fundamentată pe art. 11 din OUG nr. 5. și posibilitatea angajării controlului administrativ de către organul de soluționare a contestațiilor prevăzut de normele C. de procedură fiscală nu este conținut în nicio normă legală accesibilă, previzibilă și predictibilă. Așa fiind, Curtea socotește drept suficient faptul că prealabil sesizării instanței reclamantul a intentat o procedură prealabilă pentru cere și obține o revocare parțială a actului administrativ, prin aceasta fiind pe deplin îndeplinite exigențele procedurale în materie consacrate de dreptul comun în art. 7 din L. nr. 554/2004. Așa fiind, Curtea poate statua că obiectul acțiunii demarate de reclamant este compatibil cu dispozițiile art. 2 alin. 2 rap. la art. 8 alin. 1 din L. nr. 554/2004, context în care instanța analizând refuzul de a recunoaște dreptul poate să oblige și la repararea prejudiciului cauzat părții vătămate conform art. 18 alin. 3 din L. nr. 554/2004. 3. În ceea ce privește motivul de recurs prev. la art. 304 pct. 6 C.pr.civ., Curtea l-a analizat și în ceea ce privește soluționarea capătului accesoriu al cererii reclamantului. Din această perspectivă Curtea reține că este fără suport legal și probator cererea de plată a dobânzilor în materie fiscală, deoarece cererea de restituire nu a urmat strict procedura de restituire prevăzută de C. de procedură fiscală încât singurul temei care poate fi utilizat în materia despăgubirilor sub forma dobânzii legale este OUG nr. 9/2000, care nu a fost solicitat de reclamant. Așa fiind, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă va modifica parțial sentința în sensul că înlăturării obligației de plată a dobânzii fiscale. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE A dmite recursul declarat de pârâta A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4112 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în sensul că înlătură obligația de plată a dobânzii fiscale. Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 07 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. M. R.-R. D. L. U. M. T.cu opinie separată,în sensul admiterii recursului și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii R ed.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...). Jud.fond. G.G. Cu opinie separată in sensul admiterii recursului,modificării sentinței cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă. Reclamantului i s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule de către A. F. P., în vederea primei înmatriculării în R. a unui autoturism . Decizia de calcul este asimilată unei decizii de impunere fiind stabilită conform articolului 85 alin.1 litera b Cod procedură fiscală și fiind prin urmare un act administrativ fiscal potrivit articolului 41 Cod procedură fiscală. Această decizie putea fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii potrivit articolului 207 Cod procedură fiscală, mențiune înscrisă în chiar decizia de calcul la organul fiscal competent. Reclamantul nu a atacat această decizie, potrivit articolului mai sus menționat pentru a avea posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios fiscal în conformitate cu articolului 218 Cod procedură fiscală în contra deciziei emisă în soluționarea contestației administrativ fiscale la instanța de judecată. Ca atare, suma încasată cu titlu de taxă de poluare nu mai poate fi pusă sub discuție atât timp cât actul administrativ fiscal nu mai poate fi atacat. Formularea ulterioară a unei cereri de restituire nu mai poate fi luată în considerare în acest context întrucât raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat în lipsa raportului de drept procesual fiscal. Aceste aspecte de procedură fac acțiunea reclamantului ca inadmisibilă iar problemele de conformitate a taxei de poluare cu articolul 90 paragraf 1 din T.ul de constituire a U. E. nu mai pot fi examinate pentru că în privința procedurii fiscale nu s-a invocat incidența unor norme comunitare de natură să înlăture această procedură așa încât ea trebuie urmată. JUDECĂTOR R. R. D.
| ← Sentința civilă nr. 642/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4529/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
