Decizia civilă nr. 1465/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ Nr. 1465/2011

Ședința publică de la 07 A. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător L. U.

Judecător D. M.

Grefier M. T.

S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile formulate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. A C. H. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul B. A., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA P rin Sentința civilă nr. 4514 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj îndosarul nr. (...) s-a admis acțiunea reclamantului B. A., împotriva pârâtei D. S. - A. H. și s-a dispus anularea adresei nr.2514/(...) emisă de pârâtă, pe care a obligat-o la restituirea către reclamant a sumei de 2900 lei, reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda legală aferentă de la data cererii de restituire și până la achitarea integrală.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de D. S. în nume propriu și în numele A. H. a A. F. DE M. - M. M. pe care a obligat-o la restituirea către D. S. - A. Z. a sumei de 2900 reprezentând taxă de poluare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin chitanța seria TS6 nr. 6148154/(...), reclamantul a achitat la T. M. Z. suma de 1046 lei, cu titlu de taxă pe poluare, prevăzută de O. 5..

Înscrisurile depuse la dosar atestă faptul că autoturismul a fost achiziționat dintr-un stat membru a U. E.; în urma deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, reclamantul a solicitat restituirea sumei în discuție, solicitare care i-a fost respinsă.

Argumentele de natură juridică pe care reclamantul își întemeiază acțiunea vizează două aspecte asupra cărora instanța este chemată să se pronunțe: unul se referă la libera circulație a mărfurilor în cadrul U. E., iar cel de- al doilea aspect privește interzicerea discriminării între produsele comunitare și cele naționale, sub aspectul impozitării.

Judecând pe fond cauza, tribunalul a găsit că argumentele invocate de partea reclamantă în sprijinul cererii sale sunt pertinente și convingătoare în sensul că

taxa pe poluare"; ce trebuie achitată cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, în conformitate cu prevederile O. nr. 5., are în realitate aceeași finalitate (scop) cu „taxa specială de primă înmatriculare"; prevăzută de art. 2141 - 2143 Cod fiscal, - pe care, de altfel, o înlocuiește - și anume,restricționarea la import a autovehiculelor„second-hand";, inclusiv a celor provenite din spațiul U. E.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. a județului S.în nume propriu si in numele A. F. P. H., solicitând admiterea recursului, desființarea Sentinței Civile nr. 4514 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, iar pe cale de consecință: respingerea acțiunii formulată de reclamant în principal cainadmisibilă, iar pe fond ca nefondată.

În motivare s-a arătat că:

Consideră criticabilă sentința pronunțată prin prisma art. 304 pct. 7, 9

C.pr.civ. și în considerarea dispozițiilor art. 304 ind. 1 deoarece interpretând în mod greșit dispozițiile OUG nr. 5. instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea adresei nr. 2514 din (...) emisă de pârâtă, obligarea DGFP S., AFP H. în solidar cu chemata în garanție A. F. pentru M. la restituirea sumei de 2900 lei taxă de poluare achitată cu chitanța TS6 nr.

6148154/(...), la care se adaugă dobânzile legale calculate de la data cererii și până la data restituirii.

De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității invocată de pârâtă, iar sentința recurată nu cuprinde motivele referitoare la acordarea dobânzilor legale.

Critică sentinta instantei de fond și sub aspectul respingerii cererii de chemare în garantie a A. F. pentru M. având în vedere următoarele considerente: taxa pe poluare se face venit la bugetul F. pentru mediu si se gestioneaza de A. F. pentru M., În vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului.

Solicită instantei de recurs respingerea actiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg in întimpinarea depusa la dosarul cauzei.

Referitor la admiterea de catre instanta a capatului de cerere privind acordarea dobinzii legale de la data cererii taxei până la data restituirii efective, solicită de asemenea respingerea acestuia având în vedere faptul ca taxa a fost incasata in temeiul OUG nr. 5. , act normativ care este in vigoare si pe care Curtea C. , in numeroasele D. emise cu ocazia solutionarii exceptiei de neconstituționalitate a dispozitiilor OUG nr. 5., l-a declarat ca fiind pe deplin constitutional.

Așa fiind, față de toate considerentele de fapt și de drept expuse rezultă că încasarea taxei pe poluare este legală și temeinică și nu este în contradicție cu normele europene, neputând fi reținută discriminarea invocată de reclamant.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. pentru M.(AFM), solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecintă, rejudecând cauza pe fond, să se respingă acțiunea reclamantului.

În speță, acțiunea este inadmisibilă, se arată, motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios. conform dispozițiilor legale. in termen de 30 de zile, fiind incidente dispozițiile art, 7 alin.I din L. 5. privind contenciosul administrativ.

Mai mult decât atât, soluția instanței este nefondată, raportat la prevederile

O. nr. 9. pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care are în anexa nr. 3 formularul de D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. În cuprinsul acestui formular se prevede fără echivoc: "Prezenta decizie reprezintă titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. (1) din Ordonanta G. nr. 9. privind C. de procedură fiscală, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art. 209 alin. (1) din același act normativ. Prin urmare, D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule este titlu de creanță si totodata este act administrativ fiscal, exact ca și decizia de impunere fiscală. De asemenea, în anexa nr. 1 la ordin este detaliată procedura emiterii D.i de calcul(pct. 2.7 -2.12).

De asemenea, cum D. de calcul a taxei pe poluare reprezintă un act administrativ fIscal, constatarea acesteia se face în limita termenelor și a procedurii speciale prevazută de O. 9. privind C. de P. F.. Art. 206, 207, 209 din C. de P. F. arată în mod expres forma și conținutul contestației, termenul de depunere a acestuia și organul competent de a soluționa.

Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozitiilor din Tratatul C. E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare. In privinta analizei taxei prin prisma art. 90 din Tratatul C. E. atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, astfel cum va arăta în continuare, instanta de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu orivire la întelesul si întinderea art. 90 din Tratatul C. E. în materia taxării interne. în genere. și a autovehiculelor. în special. fapt ce a condus la concluzii greșite. dar nu cu privire la legea româna. ci la cea comunitară.

2. Cât privește capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, consideră soluția instantei de fond ca fiind nelegală. În mod total neîntemeiat, instanța a dispus obligarea la plata către reclamant a dobânzii legale, aferente sumei reprezentând taxa pe poluare.

Reclamantul intimat B. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, Curteaconstată următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG

93/2003, Curtea a reținut următoarele:

Taxa de poluare a fost stabilită de către organul fiscal prin decizie emisă urmare a cererii depuse de către reclamant. D. de calcul putea fi contestată de către reclamant potrivit prev.art.207 alin.1 din OG 92/2002 la organul fiscal competent, conform dispozițiilor art.209 din același act normativ.

Cu privire la consecințele necontestării de către reclamant a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege Curtea observă următoarele :

Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale printr-o decizie de calcul. C. cererii adresate de reclamant organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare fără a solicita în mod expres anularea acestei decizii. Curtea constată că dispozițiile ordonanței de urgență 5. reglementează procedura de stabilire și de contestare a taxei de poluare făcând trimitere la dispozițiile OG 9..C. art.7 din OG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OUG 9..

Curtea reține că A. F. P. a municipiului T. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. U. prelevării taxei , administrația refuzat restituirea acestei sume.

Curtea nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant.

Problema care se ridică în speță este aceea de a determina dacă o restituire a taxei era posibilă în condițiile în care decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 205 din OG 9.

R. a relevat că una din condițiile preliminare ale reparării pagubei pretinse de reclamant și anume restituirea sumelor încasate de organele fiscale cu titlu de taxă de poluare, este aceea a anulării actului de impunere. R. a susținut că cererea reclamantului este inadmisibilă deoarece acesta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.205-207 din OUG 9..

Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M. danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C

-228/96, paragraful nr.18).

Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.

Curtea remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de OUG 5. și de C. de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general.

Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar.

Rămâne de stabilit dacă procedura reglementată respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.

Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin art.205 și următoarele C., persoana interesată poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C., iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de L.

5., respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art.11 din L. contenciosului administrativ.

Curtea consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa.

Taxa internă de poluare a fost instituită prin OUG 5. care a abrogat prevederile C.ui fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări.

Pentru prima oară a modificată prin OUG 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin OUG 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 2.. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare.

Pentru a treia oară OUG 5. a modificată prin OUG 7/(...), schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la intrarea în vigoare a OUG 2.. Pentru a patra oară, a fost modificată prin OUG 1..

Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor programe și

proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru î ncadrarea în valorile l imită prevăzute de legislația comunitară în aces t domeniu, ținând cont denecesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare OUG 2. legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 5..

În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei

financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a p iețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de s usținere a s ect orului de autom obile, afectat de criza financiară i nternațională;faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de munc ă î n economia românea scă , iar la un loc de m uncă în industria constructoare sunt 4 lo curi de muncă în industria furnizoare,, A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.

Ținând cont de aspectele anterior relevate , Curtea apreciază că OUG 50/

2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C., ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și până în prezent, fapt ce a determinat ,într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie.

În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei E. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a C. E. nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat R. să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C.

Nu trebuie ignorat faptul că la nivelul instanțelor din țară mai există o practică neunitară cu privire la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu dreptul U. E.

Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală , care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare.

Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu esteclară , previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă.

În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamant se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece ,în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității , față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia Curții.

Curtea apreciază că, față de caracteristicile litigiului, termenul de 30 de zile face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, el impunând o sarcină excesivă contribuabililor cărora li se cere o diligență maximă pentru a-și conserva dreptul de a accede la justiție.. (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck, C-312/93, Rec.p. I-

4599, pct.12, și Hotărârea din 8 februarie 1996, FMC ș.a., C-212/94, Rec.p. I-

389, considerentul 71).

Această sarcină nu poate fi justificată numai de necesitatea asigurării securității juridice. Și asta deoarece, principiul securității juridice nu poate asana neregularitățile ce decurg din încălcarea unui principiu de ordine publică.

Deși termenul de 30 de zile se aplică și în privința exercițiului drepturilor derivate din legislația internă, el nu este unul adecvat în litigiul dedus judecății.

Ținând cont natura reglementării, de circumstanțele concrete ale cauzei , considerăm că el nu asigură un just echilibru pentru regulile procedurale care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară, nefiind suficient pentru a asigura un drept de rambursare efectiv . Mijloacele procedurale necesare pentru aplicarea corectă a dreptului comunitar nu pot fi valorificate în interiorul acestui termen. Caracterul rezonabil al termenului trebuie raportat și la calitatea normei care guvernează exercițiul dreptului dedus judecății.

În primul rând, chiar nesiguranța legiuitorului în domeniul reglementării taxei de poluare explicată prin multiplele intervenții legislative justifică aplicarea unui termen mai flexibil pentru a fi asigurat pe deplin principiul efectivității.

În această procedură autoritatea fiscală mai reproșează reclamantului că nu a solicitat în mod expres organelor fiscale anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, adresându-i-se acesteia direct cu o cerere de restituire a taxei pe care o consideră contrară dreptului comunitar.

Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale.

În ceea ce ne privește, socotim că, în circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și următ. C., nu atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, ne urmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune.

Recursul administrativ, este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc deprotecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări.

În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. În materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din Tratatul privind instituirea U. E.

Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. A., statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive.

Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile ,atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații,este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale OUG 5. cu normele dreptului comunitar.

De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios.

Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței . Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire.

De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într- un mod mai rapid .

Mai mult formele inerente configurării clare a litigiului și cele necesare pentru buna administrare a acestuia sunt reperabile și,în circumstanțele date , curtea a decis că cercetarea fondul raportului juridic litigios este admisibilă chiar în absența neparcurgerii procedurii prealabile privitoare la anularea deciziei prin care s-a calculat taxa de poluare.

Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității.

Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza OUG 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci,din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată1.

De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune.

Referitor la fond:

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. si OUG 7.. In consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.

Analiza trebuie efectuata in primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. A., în preambului ordonanței de urgenta 2. se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei

financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a p iețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de s usținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară interna țională ;

- faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea lo curilor de muncă în economia românea scă , iar la un loc de

muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,

E. lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătura cu scopul declarat al adoptării O. 5., care potrivit enunțului din preambulul acstui act normativ urmarea inițial ,, asigurarea protecției mediului prin

realizarea unor pro grame și proiecte p ent ru îmbunătățire a calității aerului ș i p entru încadrarea î n valorile limită pre văzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.

Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.

5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.

Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-si înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O. 2.. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. 2., anterior analizat.

Trebuie enunțat in acest context si faptul ca, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in Romania, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.,,. Intr-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în Romania, o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.

Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O. 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90, actual 110, din Tratatul de I. a C. E.

A., in jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de

Justiție E. a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

In consecință atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate in vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.

In urma modificărilor aduse prin O. 2. si OUG 7., norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din

Tratatul CE. A., exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al U. E. si care se înmatriculează în România si autoturismele second hand deja înmatriculate în România si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Există desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către

C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din Tratatul CE. A., prin declanșarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule, insa creste pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria naționala a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la taxa de poluare în forma reglementată de OUG 7..

C. a menționat doua aspecte care ridica semne de îndoiala asupra compatibilității taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate in perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fără sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează sa fie înregistrate in România în aceeași perioada, dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că prevederile fiscale referitoare la instituirea taxei de poluare așa cum a fost ea reglementată de dispozițiile OUG 7., sunt incompatibile cu dreptul comunitar. Așa fiind, tribunalul a dispus în mod corect restituirea sumei achitate de către reclamant, nici sub acest aspect, criticile formulate prin cele două recursuri nefiind întemeiate.

Dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedcându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din România trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție E. a consacrat de altfel în afaceri precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european.

Reclamantul s-a plâns în procedura administrativă pe care a declanșat-o tocmai de viciile capitale care afectează decizia de stabilire a taxei de poluare, relevând împrejurarea că această reglementare fiscală este incompatibilă cu prevederile dreptului comunitar. E. vina autorității că din punct de vedere formal ea nu a încadrat această plângere în tiparul statuat de dispozițiile art.205 și urm.din C. de procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât nu era ținută de calificarea juridică dată de parte acestei cereri. Totuși, Curtea nu poate ignora în considerarea acestui incident formal, viciile de fond ale deciziei de calcul a taxei de poluare și faptul că organul fiscal, atunci când a făcut aplicarea normelor fiscale naționale, a nesocotit reglementările dreptului comunitar. S. că reducerea, sancționarea acestui act administrativ ilegal nu poate fi pronunțată atât timp cât în această procedură contencioasă instanța nu a fost investită cu cercetarea legalității unei decizii date de organul fiscal în soluționarea contestației administrative prevăzute de art.205 și urm.din OG 9.. Acesta este motivul pentru care instanța a verificat condițiile de legalitate internă ale acestui act administrativ pe cale indirectă. Și constatând că prin emiterea acestui act a fost violată direct o normă de drept comunitar, cu forță superioară normei naționale, va reține că acest viciu concret de ilegalitate, nu poate rămâne nesancționat, doar pentru a se da prevalență unei cerințe formale. Chiar dacă, din considerente pur formale, decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost anulată, acest act și-a pierdut ireversibil prezumția de legalitate, starea de non valoare la care a fost redus pentru viitor, fiind o consecință firească a constatării existenței viciului de ilegalitate pe cale indirectă.

Curtea constată fondat motivul de recurs referitor la lipsa de temei juridic în privința dispoziției de anulare adresei nr. 2514/2010.

Față de conținutul acestui act, Curtea reține că nu are caracterul unui act administrativ, cenzurabil, sub aspectul legalității, în procedura prev. de art. 1 al.

1 din legea nr. 5..

Pentru considerentele expuse anterior, se va admite și recursul AFM.

În consecință, față de cele menționate anterior, cu majoritate de voturi, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. rap. și ale dispoziților art. 20 din L. nr. 5. se vor admite recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. H. și de către chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva Sentinței civile nr. 4514 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. ce va fi modificată în parte în sensul că se va respinge cererea de anulare a adresei nr.

2514/(...) emisă de pârâtă.

PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Cu opinie majoritară admite recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. H., chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva Sentinței civile nr. 4514 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea de anulare a adresei nr. 2514/(...) emisă de pârâtă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07 A. 2011.

JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER, L. U. D. M. M. T.

Red.D.M./dact.L.C.C.

3 ex./(...) Jud.fond: S. M.

Cu opinie separată pentru admiterea recursurilor, modificarea sentinței, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii și respingerii cererii de chemare în garanție.

Reclamantului i s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule de către A. F. P., în vederea primei înmatriculării în România a unui autoturism .

D. de calcul este asimilată unei decizii de impunere fiind stabilită conform articolului 85 alin.1 litera b Cod procedură fiscală și fiind prin urmare un act administrativ fiscal potrivit articolului 41 Cod procedură fiscală.

Această decizie putea fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii potrivit articolului 207 Cod procedură fiscală, mențiune înscrisă în chiar decizia de calcul la organul fiscal competent.

Reclamantul nu a atacat această decizie, potrivit articolului mai sus menționat pentru a avea posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios fiscal în conformitate cu articolului 218 Cod procedură fiscală în contra deciziei emisă în soluționarea contestației administrativ fiscale la instanța de judecată.

Ca atare, suma încasată cu titlu de taxă de poluare nu mai poate fi pusă sub discuție atât timp cât actul administrativ fiscal nu mai poate fi atacat.

Formularea ulterioară a unei cereri de restituire nu mai poate fi luată în considerare în acest context întrucât raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat în lipsa raportului de drept procesual fiscal.

A. aspecte de procedură fac acțiunea reclamantului ca inadmisibilă iar problemele de conformitate a taxei de poluare cu articolul 90 paragraf 1 din

Tratatul de constituire a U. E. nu mai pot fi examinate pentru că în privința procedurii fiscale nu s-a invocat incidența unor norme comunitare de natură să înlăture această procedură așa încât ea trebuie urmată.

De asemenea cererea de chemare în garanție formulată de pârât, în ipoteza respingerii acțiunii principale se impune a fi respinsă.

JUDECĂTOR

R. R. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1465/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal