Decizia civilă nr. 1655/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 1655/2011
Ședința din data de 02 mai 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. C.
JUDECĂTOR : M. S.
JUDECĂTOR : M. I. I.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL B. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 313 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.
N., în contradictoriu cu intimatul P. J. B.-N., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale - L. nr. 330/2009.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic C. D. M. pentru recurent și consilier juridic A. R. pentru intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 08 aprilie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului P. J. B.-N., din care un exemplar se comunică cu reprezentantul recurentei.
Reprezentanta intimatei invocă excepția nelegalei timbrări a recursului promovat.
Reprezentantul recurentei arată că nu au fost citați cu această mențiune, însă în situația în care instanța apreciază că se datorează taxă judiciară de timbru se vor conforma dispoziției instanței.
Curtea, raportat la dispozițiile art. 17 din L. nr.146/1997 respinge excepția nelegalei timbrări a recursului promovat, constatând că titularul cererii este P. J. B.-N. care este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, iar în căile de atac taxa judiciară de timbru se calculează potrivit dispozițiilor art.11 din L. nr.146/1997, în sensul că se datorează 50% din taxa datorată în concret la fond.
Reprezentanții părților arată că nu mai au de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Curte, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art.3 pct.3 C.pr.civ coroborat cu art. 8 și art.10 din L. nr. 554/2004 și constatând că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond . Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în întregime a acțiunii, pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute în fața instanței, fără cheltuieli de judecată. În susținere se arată că s-au interpretat în mod greșit actele și lucrările dosarului, că prin contractul colectiv de muncă s-au negociat doar aspecte legate deprotecția sănătății și a muncii, că în privința locuințelor de serviciu și a biletelor de tratament acestea nu constituie măsuri de recompensă și că este normal să beneficieze salariații cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute în fața instanței. În susținere se arată că sumele compensatorii pentru asigurarea securității muncii nu pot fi negociate prin contractele colective de muncă, ci sunt prevăzute de L. nr.3.. Aceste sume nu se înscriu în cartea de muncă, au natura unui drept salarial încălcându-se prevederile L. nr.330/2009 și sunt vădit discriminatorii. C U R T E A Prin sentința civilă nr.313/CA din (...) pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), a fost admisă, în parte, acțiunea în contencios administrativ formulată de P. județului B.-N. în contradictoriu cu C. local al municipiului B. și în consecință au fost anulate prevederile art.13 alin.5, art.36 alin.2 lit h, art.37 alin.2 și 3 din Anexa la H. nr.59/(...). A fost respinsă cererea de anulare a prevederilor art.2 din Anexa la aceeași hotărâre, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin hotărârea nr.59/22 aprilie 2010 a C.ui local al municipiului B. s-a aprobat contractul colectiv de muncă al personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului municipiului B. și din serviciile publice de interes local, conform anexei, care face parte integrantă din hotărâre. Potrivit art.36 pct.2 lit.h cap.VI din Contractul colectiv de muncă, anexă la hotărârea atacată, pentru protecția și securitatea salariaților în procesul muncii, conducerea instituției are obligația de a asigura suma netă compensatorie de 400 lei/persoană/lună pentru asigurarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, altele decât cele prevăzute în acte normative specifice, suma reprezentând o compensație pentru serviciile medicale pentru care este prevăzută obligativitatea plății acestora, pentru achiziționarea de medicamente și suplimente nutritive în vederea prestării unui serviciu public de calitate. Conform art.8 alin.1 din Leg.nr.130/1996 republicată, privind contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege. La art.12 alin.1 s-a prevăzut că, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Aceste prevederi sunt reluate și în cuprinsul contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 în conținutul art.3 pct.2. Noțiunea de salariu este definită de art.154 din Codul muncii ca fiind contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă. Art.155 din codul muncii menționează componentele salariului, acesta cuprinzând salariul de bază, îndemnizațiile, sporurile, și alte adausuri. S-a mai prevăzut în conținutul art.157 că salariile se stabilesc prin negocieri între angajator și salariat sau reprezentanți ai acestora și că sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de labugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege. Prin OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, s-a prevăzut ca în conformitate cu prev.art.30 din L.-cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 să nu fie luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii și care excedează prevederilor L.-cadru nr.30/2009. Chiar dacă este discutabilă natura de drept salarial a sumei nete compensatorii de 400 lei lunar ce reprezintă compensație pentru serviciile medicale și pentru achiziționarea de medicamente și suplimente nutritive în vederea prestării unui serviciu public de calitate, având în vedere că această sumă a fost inclusă la capitalul securitatea și sănătatea în muncă pentru asigurarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, tribunalul reține că obligațiile angajatorilor în vederea asigurării condițiilor de sănătate și securitate în muncă sunt prevăzute expres în cuprinsul L. nr.3. și se referă, printre altele, la asigurarea echipamentelor de muncă, a echipamentelor individuale de protecție, a alimentației de protecție și a materialelor igenico-sanitare. Si în situația în care am reține că această sumă nu are natura unui drept salarial, aceasta nu putea fi acordată salariaților instituțiilor bugetare din perspectiva prevederilor existente în L. nr.130/1996 la art.12 și preluate în contractul colectiv de muncă unic la nivel național, conform cărora nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, atât drepturile salariale, cât și dreptul la securitate și sănătate în muncă fiind reglementate prin dispoziții legale distincte și specifice. In același contract colectiv de muncă, anexă la hotărârea atacată de reclamant, s-a prevăzut la art.37 alin.2 și 3 că salariații, cu excepția salariaților angajați cu contract de muncă pe perioadă determinată, care desfășoară activitate cu caracter sezonier, pot beneficia de locuință de serviciu, și de bilete de tratament și odihnă recuperatorie în stațiunile balneo-climaterice și turistice, prin sindicat. T. a reținut că prin aceste reglementări au fost încălcate dispozițiile art.2 alin.4 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin aceste excepții de la măsurile de protecție socială realizându-se o aplicare abuzivă a acestor măsuri cu privire la angajații cu contract de muncă pe perioadă determinată, fără să existe o dispoziție legală expresă în acest sens, criteriul fiind doar al duratei contractului de muncă. Aceeași discriminare s-a realizat și cu privire la concediul medical acordat salariaților cu contract de muncă pe perioadă determinată, la art.13 alin.5 din contractul colectiv de muncă prevăzându-se că salariații cu contracte de muncă pe perioadă determinată care au concediu medical mai mult de o lună cumulat într-un an calendaristic, vor beneficia de concediu de odihnă proporțional cu timpul efectiv lucrat, în timp ce salariaților cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată nu li se aplică aceste reglementări. În ceea ce privește conținutul art.2 din contractul colectiv de muncă anexă la hotărârea contestată, care se referă la perioada pentru care se impune acest contract, respectiv de 2 ani de la data înregistrării la D. M., S. S. și F., tribunalul reține că potrivit art.23 din L. nr.130/1996 contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată care nu poate să fie mai mică de 12 luni, iar în cazul prevăzut la art.3 alin.2 părțile pot hotărâri prelungirea aplicării în continuare a contractului colectiv de muncă, în condițiile în care acesta a fost încheiat sau în alte condiții ce vor fi convenite. Din aceste prevederi rezultă că contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă de cel puțin 12 luni, nefiind interzisă încheierea lui pe o perioadă mai mare. Raportat la considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, tribunalul a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de P. județului B.- N. și în consecință a anulat prevederile art.13 alin.5, art.36 alin.2 lit.h, art.37 alin.2 și 3 din anexa la H. nr.59/(...) și a respins cererea de anulare a prevederilor art.2 din aceeași anexă. Împotriva acestei soluții a declarat recurs C. Local al municipiului B. prin carea solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate iar pe fondrespingerea în întregime a acțiunii principale. În motivare se arată că motivarea sentinței este contradictorie și fără nici un suport probatoriu. Astfel, în conținutul contractului se face mențiunea expresă că „pentru activitatea desfășurată, salariații au dreptul la un salariu, în conformitate cu legislația în vigoare";. A. prin contractul colectiv nu s-a negociat si nu s-a prevăzut un drept salarial de natura a excede prevederilor L. nr. 330/2009. Ceea ce s-au negociat si s-au prevăzut sunt aspecte legate de protecția sănătății si asigurarea securității in munca, fiind menționate ca atare la cap. VI. 2 S. SI S. IN M. si, nu la cap. III salarizare. In concret s-a negociat si prevăzut ca pentru protecția și securitatea salariaților în procesul muncii, conducerea instituției are obligația de a asigura suma neta compensatorie de 400 lei/persoana/luna pentru asigurarea masurilor de sănătate si securitate in munca, altele decât cele prevăzute in acte normative specifice. Suma reprezintă o compensație pentru serviciile medicale pentru care este prevăzută obligativitatea plății acestora, pentru achiziționarea de medicamente si suplimente nutritive in vedere prestării unui serviciu public de calitate. Se observa clar ca nu este o suma de natura unui drept salarial, are o destinație precisa, nu are caracterul unui spor aplicat procentual la salariu nu se înscrie in cartea de munca si nici nu este luata in considerare pentru calculul pensiei astfel încat sa se poată afirma ca ar constitui un drept salarial. Acest lucru mai rezida si din faptul ca este in cuantum egal pentru toți salariații si nu diferă in funcție de cuantumul salariului, vechimea in munca etc. Pe de alta parte sumele menționate nici nu sunt cuprinse in bugetul de venituri si cheltuieli al municipiului B. pe anul 2010 la capitolul de cheltuieli cu salariile fiind cuprinse la capitolul bunuri si servicii. Instanța a reținut ca obligațiile angajatorilor pe parte de sănătate si securitate in munca sunt prevăzute expres in L. nr. 319/1006 ceea ce este corect. Insa ceea ce s-a prevăzut in contractul colectiv de munca este o suma compensatorie pentru neîndeplinirea de către angajator a acestor obligații or nu s-a adus nicio proba in dosar ca obligațiile prevăzute de L. nr. 3. si actelenormative in aplicarea acesteia ar fi îndeplinite in mod integral la nivelului P. municipiului B. De asemenea potrivit prevederilor art. 22 din H.G.R. nr. 833/2007 : (1) Acordul colectiv este convenția încheiată în formă scrisă între autoritatea sau instituția publică, reprezentată prin conducătorul acesteia, și funcționarii publici din cadrul autorității sau instituției publice respective, prin sindicatele reprezentative ale acestora ori prin reprezentanții aleși, în care sunt stabilite anual măsuri referitoare la: b)constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; c) sănătatea și securitatea în muncă; d) programul zilnic de lucru; e) perfecționarea profesională; e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale sau desemnați ca reprezentanți al funcționarilor publici. În concluzie negocierea si încheierea contractelor colective de munca privind stabilirea masurilor de sănătate si securitate in munca este permisa de către legislația in vigoare. În privința incidentei Ordinului nr. (...) remarcă doua aspecte. În primul rând acesta interdicția privește in mod expres acordarea drepturilor de natura salariala, or cum a arătat suma in discuție nu reprezintă un drept salarial. In al doilea rând ordinul in discuție a fost anulat prin S. civila nr. 2. a C. de A. C. A. fiind anulat, ordinul nu si-a produs efectele. In consecința toata argumentația din acțiunea introductiva legata de aplicabilitatea ordinului este fără obiect. In privința pretinselor discriminări prevăzute la art. 13 alin. 5 arată ca potrivit prevederilor art. 140 alin. 2 din Codul muncii durata efectiva a concediului de odihna se acorda proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic. Deci nu este vorba despre o discriminare. In privința locuințelor de serviciu si accesului la bilete de tratament si aici apreciază ca mențiunile din contract sunt corecte. Aceste clauze constituie masuri de recompensa si motivare a salariaților si este firesc ca la ele sa aibă acces salariații cu contract pe perioada nedeterminata cu atât mai mult cu cat contractul de închiriere privind locuințele de serviciu este accesoriu contractului de munca. Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele: P. județului B.-N. prin acțiunea în contencios administrativ a chemat în judecată pe pârâtul C. local B. solicitând anularea prevederilor art.2, art.13, alin.5, art.36, alin.2 lit.h, art.37, alin.2 și 3 din Anexa la H. nr.59/(...) adoptată de pârât. În motivare acțiunii s-a arătat că s-au încălcat prev.art.36 din L. administrației publice locale nr.215/2001, republicată, referitoare la atribuțiile consiliului local, deoarece au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă drepturi de natură salarială și alte drepturi care nu se regăsesc în actele normative care reglementează această materie. Consiliile locale nu sunt competente să aprobe drepturi salariale sau alte drepturi pentru salariații din cadrul aparatului de specialitate care exced reglementărilor legale in vigoare. S-a menționat că actele normative care reglementează salarizarea personalului contractual în anul 2010 sunt: L. nr.330/2009 privind salarizareaunitară a personalului plătit din fonduri publice; Ordonanța de U. a G. R. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și Ordinul comun nr.4(...) pentru monitorizarea și co0ntrolul aplicării prev.L.-cadru nr.330/2009. Potrivit prev.art.3 și 30 din L.-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice coroborate cu cele ale art.10 din OUG nr.1/2010 „la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care exced prevederilor L.-cadru nr.330/2009";. De asemenea în Ordinul comun nr.(...) pentru monitorizarea și controlul aplicării prevederilor L.-cadru nr.330/2009 se prevede în mod expres că pentru anul 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contracte colective de muncă sau alte acte, decât legi sau hotărâri ale G.. În aceste condiții prev.art.36 alin.2 lit.h din contractul colectiv aprobat prin H. nr.59/(...) referitor la acordarea unei sume nete compensatorii de 400 lei/lună/persoană pentru asigurarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, altele decât cele prevăzute în actele normative specifice nu sunt legale. Reclamantul, referitor la încălcarea prev.L.-cadru nr.330/2009, a OUG nr.1/2010 și a Ordinului comun nr.(...) referitor la salarizarea personalului plătit din fonduri publice a precizat că în anul 2010 la stabilirea salariului personalului contractual nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contracte colective de muncă sau alte acte, decât legi sau hotărâri ale G.. Această reglementare există deja sub o altă formă, respectiv prevederile art.3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, unde se prevede că pot face obiectul negocierii orice clauze cu excepția celor referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Suma compensatorie de 400 lei/persoană/lună prev.la art.36, alin.2, lit.h din contract este o sumă de natură salarială care se acordă cu încălcarea prevederilor legale menționate. La art.36 alin.2 lit.h teza a II_a se prevede motivarea pentru care se acordă: „suma reprezintă o compensație pentru serviciile medicale pentru care este prevăzută obligativitatea plății acestora, pentru achiziționarea de medicamente și suplimente nutritive în vederea prestării unii serviciu public de calitate";, fiind acordată pentru protecția și securitatea salariaților și încercându-se scoaterea ei din categoria drepturilor salariale. Suma compensatorie este un drept de natură salarială întrucât se acordă în fiecare lună, tuturor salariaților din cadrul aparatului de specialitate al primarului, deci are un caracter permanent și se acordă în legătură cu munca desfășurată de aceștia. P. socială și securitatea muncii nu se materializează în acordarea unei sume forfetare care să acopere eventualele cheltuieli legate de serviciile medicale, ci prin măsuri referitoare la asigurarea protecției muncii, asigurarea de echipamente de lucru, asigurarea igienei la locul de muncă, PSI, măsuri care de altfel se regăsesc la art.33-45 din contract. S-a mai arătat că au fost încălcate prev.art.3 alin.2 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările și completărileulterioare și cele ale art.2 pct.1 și 31 și art.11 din L. nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la durata contractului colectiv de muncă. La art.2 din contract se prevede că acesta se încheie pe durata de 2 ani pentru asigurarea unor drepturi colective în scopul atragerii de specialiști, a menținerii, a formării și perfecționării continue a acestora. Având în vedere faptul că toate obligațiile angajatorului prevăzute în acest contract sunt suportate din bugetul local al mun.B., în speță sunt aplicabile prev.L. nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare care la art.11 prevede că „veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condițiile legii, pe o perioadă de un an, care corespunde exercițiului bugetar";, exercițiu bugetar care este perioada egală cu anul bugetar pentru care se elaborează, se aprobă, se execută și se raportează bugetul. În conformitate cu prevederile legale de mai sus, precum și cu cele ale art.3 alin.2 din L. nr.130/1996, republicată, potrivit cărora negocierea colectivă are loc în fiecare an, se naște următoarea concluzie: contractele colective de muncă se aprobă ulterior aprobării bugetului autorității administrației publice locale, prin hotărâre a consiliului local, în vederea stabilirii destinației cheltuielilor înscrise în bugetele locale, durata contractului fiind de 1 an, respectiv perioada corespunzătoare exercițiului bugetar. Astfel, clauzele privind aplicarea contractelor colective pe mai mult de un an sunt nelegale. Reclamantul a mai menționat că au fost încălcate prev.art.2 alin.4 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, precum și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin art.2 alin.4 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, se dispune: „Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradări o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform, prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale";. La art.13 alin.5 și la art.37 alin.2 și 3 din contractul colectiv sunt prevăzute excepții de la măsurile de protecție socială și o aplicare abuzivă a prevederilor legale privind acordarea concediului de odihnă pentru angajații cu contract de muncă pe perioada determinată. În lipsa oricărei prevederi legale exprese, la art.13 alin.5 se prevede că salariatul cu contract de muncă pe perioadă determinată, care are concediu medical mai mult de o lună cumulat într-un an calendaristic i se acordă concediul de odihnă proporțional cu timpul efectiv lucrat";. Nici în Codul M., nici în alte acte normative referitoare la personalul contractual plătit din fonduri publice nu există vreo prevedere similară, nici pentru angajații pe perioadă nedeterminată, nici pentru cei pe durată determinată, astfel că în mod discriminatoriu acestora din urmă li s-a creat de către angajator o situație mai grea decât celor care sunt angajați pe termen nelimitat, doar pe criteriul duratei contractului de muncă. In mod similar înlăturarea angajaților cu contract de muncă pe perioadă determinată de la accesul la o locuință de serviciu și la biletele de tratament și odihnă recuperatorie este nelegală (la art.37 alin.2, 3 din contractul colectiv). Recurenta susține primordial că motivarea sentinței apare ca fiind contradictorie și fără nici un sport probator ori în fapt instanța de fond a analizat punctual atât susținerile reclamantei cât și apărările pârâtului recurent procedând la examinarea înscrisurilor prezentate în probațiune. Circumscrierea veniturilor stabilite în favoarea angajaților recurentului pârât în categoria veniturilor de natură salarială realizată de către prima instanță nu este eronată având în vedere că prin actul administrativ a cărui nelegalitate se contestă s-a procedat de o asemenea natură. Împrejurarea că venitul astfel determinat are aceleași cuantum pentru toți angajații distinct de nivelul de salarizare ala cestora sau vechimea în muncă nu este de natură a atrage o altă calificare acestor venituri stabilite în baza raporturilor de muncă existente. Veniturile în litigiu se circumscrie sferei disp. art.154 și art.155 din Codul muncii iar acordarea acestora într-un alt cadrul decât cel stabilit prin lege confirmă nelegalitatea acordării acestora. Chiar dacă s-ar admite teza recurentei potrivit cărora aceste sume nu reprezintă drepturi salariale întrucât nu sunt cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului B. pe anul 2010 la capitolul de cheltuieli cu salariile fiind cuprinse la capitolul bunuri și servicii s-ar ajunge la analiza subsidiară a ipotezei în care pârâta justifică acordarea sumelor prin raportare la prevederile L. nr.3.. Acordarea unor sume compensatorii pentru neîndeplinirea de către angajator a obligațiilor instituite de L. nr.3. nu poate fi admisă întrucât neîndeplinirea de către angajator a vreuneia din obligațiile stabilite prin textul legal menționat atrage aplicarea de sancțiuni penale și contravenționale împotriva persoanelor apreciate ca fiind vinovate de nerespectarea exigențelor legale. Încheierea contractului colectiv de muncă prin raportare la prevederile art.72 din L. nr.188/1999 așa cum susține recurenta ar fi presupus ca acordul să cuprindă măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă ori perfecționarea profesională care ar fi presupus luarea unor măsuri concrete de către autoritatea publică pârâtă și nu negocierea în vederea acordării unor sume lunare în favoarea angajaților, pentru cheltuirea cărora nu există un control clar și eficient în vederea utilizării sumelor în scopul stabilit. T. nu a apreciat ca fiind incidente în soluția pronunțată dispozițiile Ordinului nr.(...) care a fost anulat analiza realizată de acesta fiind în raport de dispozițiile legale de rang superior acestui act administrativ astfel că aserțiunile recurentei raportat la acesta urmează a fi înlăturate. Prevederile legale referitoare la prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare din cuprinsul OG nr.137/2000 au fost de asemenea corect aplicate și interpretate de către prima instanță iar susținerile recurentei referitoare la stricta aplicare de către pârât a prev. art.140 alin.2 din Codul muncii nu pot fi primite întrucât aplicarea acestor dispoziții legale trebuie realizată în mod identic atât pentru salariații cu contract de muncă pe perioadă determinată cât și pentru salariații cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată nefiind permisă deducerea perioadei concediului medical doar în ceea ce îi privește pe salariații cu contract de muncă pe durată determinată. Aceleași considerente justifică și înlăturarea dispozițiilor referitoare la criteriile de acordare a locuințelor de serviciu și la accesul la biletele de tratament care în mod evident apar ca fiind discriminatorii fără a se justifica în nicio manieră instituirea acestei distincții. Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă « nu are o justificare obiectivă și rezonabilă », adică dacă nu urmărește un « scop legitim » sau nu există un « raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat » (a se vedea în special, H. Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33). Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul. Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat . Estimarea caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale . În cadrul relațiilor de munca funcționează principiul egalității de tratament fata de toți salariații și angajatorii și orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasa, culoare, etnie, religie, opțiune politica, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă. Constituie discriminare directa actele și faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior , care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii. Constituie discriminare indirecta actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute , dar care produc efectele unei discriminări directe. Orice salariat care prestează o munca beneficiază de condiții de munca adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în munca, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare. Interpretarea dispozițiilor art 6 din Codul muncii , invocat în justificarea demersului judiciar de către reclamanți în sensul că în baza acestui text legal trebuie asigurată o retribuție egală pentru muncă și pregătire egală nu se poate realiza fără coroborarea cu dispozițiile legilor speciale . Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru acordarea diverselor sporuri sau drepturi salariale. În concluzie prima instanță a reținut în mod corect că prevederile art.13 alin.5 art.36 alin.2 lit.h, art.37 alin.2 și 3 din anexa la hotărârea nr.59/(...) apar ca fiind nelegale adoptarea prevederilor cuprinse în textele menționate realizându-se cu ignorarea prevederilor legale de rang superior ce ar fi trebuit luate în considerare la adoptarea acestora. Recursul formulat apare în consecință ca fiind nefundat prima instanță realizând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale determinate ca fiind incidente în cauză astfel că nu este prezent motivul de recurs invocat prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ. și nici un alt motiv de recurs de ordine publică astfel că în temeiul disp. art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul C. Local al municipiului B. împotriva sentinței civile nr.313/CA din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B. N. pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul C. Local al municipiului B. împotriva sentinței civile nr.313/CA din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B. N. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 2 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. C. M. S. M. I. I. L. F. GREFIER R ed.A.C./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.L. B.
| ← Decizia civilă nr. 2093/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5793/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
