Decizia civilă nr. 4485/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4485/2011
Ședința din data de 09 N. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâtul P. C. B. și C. LOCAL AL M. B. împotriva sentinței civile nr. 44 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu reclamantul H. D. I., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) - ore suplimentare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare, se prezintă recurenții prin consilier juridic M. G., care depune la dosar delegație de reprezentare nr. 78.323 din (...), lipsind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art.154 din Legea nr. 118/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Reprezentanta recurenților arată că nu are alte cereri de formulat sau excepții de invocat și depune, cu titlu de practică judiciară, copiile unor sentințe civile pronunțate de T. B.-N., în cauze similare, având ca obiect plata orelor suplimentare, învederând instanței că acestea au rămas definitive prin nerecurare. Față de solicitarea acordării concediului de odihnă suplimentar, reprezentanta recurenților arată că a fost inițiat un demers în acest sens, a fost inițiat un proiect de hotărâre, raportat la condițiile de muncă vătămătoare în care este desfășurată activitatea, însă nu a mai fost continuat și supus spre adoptare prin H. a C. Local, deoarece negocierile purtate cu sindicatul nu au dus la nici un rezultat favorabil în acest sens. Cu privire la aceeași chestiune, se relevă că petitul 4 al acțiunii introductive, privind obligarea pârâtului C. Local al M. B. să emită o hotărâre privind acordarea zilelor de concediu suplimentar conform HG nr. 2., este inadmisibil, atât timp cât nu a fost întocmită o documentație din care să rezulte că acele condiții sunt de natură vătămătoare care să justifice concediul suplimentar. La acest moment lucrătorii Poliției Comunitare beneficiază de sporul pentru condiții grele (spor de antenă), de 10% din salariu, stabilit în baza OG nr. 6/2007 și menținut prin prevederile L. nr. 3.. Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului. Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4. pronunțată de T. B.-N. și modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ promovată, apreciind că în mod greșit instanța de fond a considerat că modalitatea de desfășurare a activități Poliției Comunitare, prin asigurarea unei continuități, activitatea fiind desfășurată inclusiv în zilele de sâmbătă, duminică, în zilele considerate sărbători legale sau declarate nelucrătoare, dar fiind respectat repausul săptămânal, ar reprezenta ore suplimentare desfășurate de către reclamant. G. de planificare servicii, depus la dosarul cauzei, a fost întocmit pentru respectarea duratei normale a timpului de lucru de 8 ore pe zi și de 40 ore pe săptămână, în conformitate cu art. 33 al. 1 din Legea nr. 188/1999, asigurându-se astfel exercitarea activității Poliției Comunitare, însă ținând cont de regula că fiecare angajată să nu fie planificat mai mult de 5 zile pe săptămână, fiind asigurate zile libere corespunzătoare în cursul aceleiași luni sau în lunile următoare, pentru zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale sau declarate nelucrătoare, în care angajații și-au exercitat activitatea. Mai susține reprezentanta recurenților că în mod greșit prima instanță obligat P. M. B. să acorde reclamantului un concediu de odihnă suplimentar atât timp cât nu există o H. a C. Local al M. B. prin care să se aprobe acordarea concediului de odihnă suplimentar și să se stabilească durata acestuia. Pentru toate aceste considerente și pentru motivele expuse cu ocazia declarării recursului, solicită admiterea acestuia, fără acordarea cheltuielilor judiciare. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Prin sentința civilă nr. 44 din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul H. D. I., prin S. N. al P. „. L. B.-N. împotriva pârâților P. M. B. și C. LOCAL AL M. B. și în consecință: - a fost obligat primarul mun. B. să stabilească orele suplimentare lucrate de reclamant în zilele de sâmbătă, duminică și în zilele considerate sărbători legale sau declarate zile nelucrătoare din ianuarie 2009 și până la data introducerii acțiunii și să procedeze la acordare de compensații bănești sau la compensare cu timp liber corespunzător; - a fost obligat primarul mun. B. să acorde reclamantului concediul de odihnă suplimentar aferent sporului de antenă pentru anii 2009-2010 pe o durată cuprinsă între 3 și 10 zile lucrătoare pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare; - s-au respins petitele privind alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate la petitul nr.1, petitul privind emiterea unei hotărâri privind acordarea zilelor de concediu suplimentar și petitul privind acordarea concediului suplimentar reclamantului pentru viitor. Fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamantul a fost numit în funcția publică de execuție de referent clasa III grad superior treapta a 3-a la P. C. a mun. B. prin dispoziția P. mun. B. nr. 433/(...). Reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Siguranță P.ă, Pază Intervenții unde potrivit fișei postului are sarcini de serviciu menținerea ordinii și liniștii publice, activități de control la persoanele fizice și juridice, asigurarea pazei și siguranței obiectivelor, bunurilor și valorilor încredințate și executarea sarcinilor specifice serviciului conform fișei postului și conform dispozițiilor primite pe cale ierarhică. În exercitarea atribuțiilor specifice Poliției comunitare este necesară asigurarea unei continuități în activitatea desfășurată, potrivit unui grafic de planificare servicii, întocmit pentru respectarea duratei normale a timpului de lucru de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână, potrivit prevederilor art. 33 al. 1 din Legea nr. 188/1999, republicată. G. întocmit pentru fiecare lună în parte asigură exercitarea activității pentru toate cele 7 zile din săptămână. În aceste condiții și reclamantul la rândul său a lucrat în zilele de sâmbătă, duminică și în zilele considerate sărbători legale sau declarate nelucrătoare inclusiv în perioada vizată prin prezenta acțiune, aspect necontestat de pârâtă în întâmpinarea depusă la dosar. Potrivit prev. art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 „Pentru orele lucrate din dispoziția conducătorului autorității sau instituției publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcționarii publici de execuție au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 1. din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100 % nu poate depăși 360 într-un an"; Deoarece nu a fost retribuit corespunzător pentru activitatea prestată inclusiv în zilele de repaus săptămânal, în sărbători legale sau în zile nelucrătoare conform prevederilor legale, activitate ce rezultă din situația depusă de reclamant la dosar (f.22-24) acesta a formulat plângere prealabilă la P. mun. B. la care a primit un răspuns negativ (f. 15-17) după care a introdus prezenta acțiune în contencios administrativ. Deși pârâții afirmă în întâmpinare că reclamantului i s-au asigurat zile libere corespunzătoare în cursul aceleiași luni pentru zilele lucrate în condițiile menționate, instanța a apreciat că prin înscrisul depus la dosar în apărare referitor la reclamant nu s-a reușit să se dovedească această stare de fapt (f.29). Referitor la sporul de antenă se constată că P. comunitară în cadrul căreia lucrează reclamantul a fost apreciat de pârâți ca făcând parte din personalul ce își îndeplinește activitatea în condiții de muncă vătămătoare, câmp electromagnetic de radiofrecvență și microunde și în consecință este îndreptățit la acordarea unui spor de 10% din salariul de bază. Potrivit prev. art. 18 al. 1 din HG nr. 2. salariații ce lucrează în locuri de muncă în care există condiții vătămătoare au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu cu o durată cuprinsă între 3 și 10 zile lucrătoare, concediu de odihnă de care reclamantul nu a beneficiat, aspect ce rezultă și din răspunsul dat de pârâți la solicitarea instanței (f.160). Pentru aceste argumente instanța a admis petitele 1 și 3 respectiv cele referitoare la orele suplimentare lucrate în zilele nelucrătoare și cele referitoare la concediul de odihnă suplimentar aferent sporului de antenă astfel cum au fost formulate de reclamant. Însă instanța a respins petitul nr.2 referitor la alocarea de fonduri deoarece petitul nr.1 poate fi îndeplinit alternativ și prin compensare cu timp liber corespunzător. De asemenea instanța a respins capătul de cerere privind obligarea la acordarea concediului suplimentar pentru viitor deoarece nu este un drept actual iar modul de reglementare a sporului de antenă poate suferi modificări în viitor. Pentru aceeași rațiune respectiv posibilitatea modificării în viitor a modului de reglementare, instanța a respins capătul de cerere privind obligarea emiterii unei hotărârii în acest sens, iar concediul până în anul 2010 inclusiv pârâții îl vor acorda în baza prezentei sentințe după ce va deveni irevocabilă. Instanța nu a acordat reclamantului nici cheltuieli de judecată astfel cum se solicită prin acțiunea introductivă deoarece reclamantul nu a indicat și nu probat cuantumul acestora. Pentru considerentele expuse instanța a admis în parte acțiunea în contencios administrativ potrivit dispozitivului prezentei sentințe. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. M. B. și C. LOCAL AL M. B. solicitând raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și pct. 9 șiart. 3041 C. de proc. C., În temeiul art. 312 din Codul de proc. civ.: - să se admită recursul, să se modifice în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii în contencios promovate de reclamantul H. D. I. În motivare s-a arătat că: Prin sentința atacată instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea formulată de reclamant, apreciind greșit că modul de desfășurare a activității reclamantului, în zilele de sâmbătă, duminică, în zilele considerate sărbători legale sau declarate nelucrătoare specific Poliției Comunitare ar reprezenta ore suplimentare, efectuate peste durata normală a timpului de lucru și dispunând acordarea unui concediu de odihnă suplimentar care nu este prevăzut până la această dată în vreo hotărâre a consiliului local. În primul rând, în mod eronat instanța a apreciat că modalitatea de desfășurare a activității Poliției Comunitare, în cadrul căreia a fost încadrat și reclamantul, prin asigurarea unei continuități, activitatea fiind desfășurată inclusiv în zilele de sâmbătă, duminică, în zilele considerate sărbători legale sau declarate nelucrătoare, dar fiind respectat repausul săptămânal, ar reprezenta ore suplimentare desfășurate de către reclamant. Este real faptul că potrivit prevederilor art. 132 alin. (1) din Codul Muncii - Legea nr. 53/2003, repausul săptămânal se acordă de regulă sâmbăta și duminica, însă în situația în care modalitatea de desfășurare a activității instituției o impune, potrivit alin. (2) a aceluiași articol, repausul poate fi acordat și în alte zile ale săptămânii, astfel cum s-a întâmplat și în situația reclamantului. Or, instanța a ignorant înscrisurile depuse de pârâți în probațiune și nu a observat conținutul Adeverinței nr. 73.891/(...) prin care s-a arătat faptul că reclamantului i-a fost asigurat repausul săptămânal. În al doilea rând, în mod greșit instanța a obligat P. municipiului B. să acorde reclamantului un concediu de odihnă suplimentar, întrucât la această dată nu există o H. a C. Local al M. B. prin care să se aprobe acordarea concediului de odihnă suplimentar și să se stabilească durata acestuia. Nu în ultimul rând, invocă practica T.ui B.-N. În cauzele având același obiect, promovate de ceilalți angajați ai Poliției Comunitare B., de respingere a acestor acțiuni, completul care a pronunțat sentința atacată fiind singurulcomplet care până la această dată a admis în parte acțiunile astfel promovate. Hotărârile pronunțate au rămas definitive și irevocabile prin neatacare. În concluzie, față de cele arătate, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică, motiv pentru care solicită să se admită recursul așa cum a fost declarat și să se dispună modificarea sentinței atacate în sensul celor solicitate. Deliberând asupra recursului, Curtea constată următoarele: Prin acțiunea introductivă formulată, reclamantul H. D. I. a solicitat să fie obligați pârâții-recurenți să calculeze și să evidențieze orele suplimentare efectuate în zilele de sâmbătă, duminică, în zilele considerate sărbători legale sau declarate nelucrătoare, din ianuarie 2009 și până la data formulării acțiunii și să procedeze la acordarea de compensații bănești sau la compensarea cu timp liber corespunzător, precum și să fie obligat C. Local al municipiului B. să aloce fondurile necesare plății compensațiilor solicitate. De asemenea, reclamantul a solicitat să fie obligat pârâtul de rând I să-i acorde, începând cu anul 2009, concediu de odihnă suplimentar aferent sporului de antenă, pe o durată cuprinsă între 3 și 10 zile lucrătoare, pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, precum și să fie obligat C. Local al municipiului B. să emită o hotărâre conform dispozițiilor HG nr. 2.. Prin sentința atacată, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, obligând P. mun. B. să stabilească orele suplimentare lucrate de reclamant în zilele de sâmbătă, duminică și în zilele considerate sărbători legale sau declarate zile nelucrătoare din ianuarie 2009 și până la data introducerii acțiunii și să procedeze la acordare de compensații bănești sau la compensare cu timp liber corespunzător și să acorde reclamantului concediul de odihnă suplimentar aferent sporului de antenă pentru anii 2009-2010 pe o durată cuprinsă între 3 și 10 zile lucrătoare pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare. S-au respins petitele privind alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate la petitul nr.1, petitul privind emiterea unei hotărâri privind acordarea zilelor de concediu suplimentar și petitul privind acordarea concediului suplimentar reclamantului pentru viitor. Pentru a dispune astfel, s-a reținut, în esență, că reclamantul a fost numit în funcția publică de execuție de referent clasa III grad superior treapta a 3-a la P. C. a mun. B. prin dispoziția P. mun. B. nr. 433/(...), iar în baza prev. art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 188/1999 și art. 18 alin. 1 din HG nr. 2., s-a considerat că este îndreptățit la acordarea drepturilor ce au făcut obiectul judecății, conform dispozitivului. Prin recursul declarat, pârâții critică această abordare, relevând, în privința primului petit, că în situația în care instanța nu a considerat lămuritor conținutul probațiunii administrate în susținerea afirmațiilor conform cărora s-a respectat durata normală a timpului de lucru al reclamantului, avea obligația să pună în discuția părților necesitatea depunerii altor înscrisuri care să dovedească cele arătate prin întâmpinarea formulată și necontestate de reclamant. Astfel, în recurs, au fost depuse Graficele de planificare servicii a personalului Poliției Comunitare (f. 6-119), din conținutul cărora rezultă faptul că reclamantul a beneficiat de zilele de repaus în alte zile ale săptămânii. Recurenții relevă cu temei că acest grafic a fost întocmit pentru respectarea duratei normale a timpului de lucru de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână, potrivit prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, pentru fiecare angajat. Această modalitate de planificare a asigurat exercitarea activității Poliției Comunitare, potrivit specificului acesteia, pentru toate cele 7 zile din săptămână, însă ținând cont de regula ca fiecare angajat să nu fie planificat mai mult de 5 zile pe săptămână, fiind asigurate zile libere corespunzătoare în cursul aceleiași luni sau în lunile următoare pentru zilele de sâmbătă, duminică, zilele considerate sărbători legale sau declarate nelucrătoare în care angajații și- au exercitat activitatea. Totodată, se arată că această modalitate de exercitare a activității Poliției Comunitare prin asigurarea unei continuități, nu are nici un fel de legătură cu modalitatea de aprobare, efectuare și compensare/plată a orelor suplimentare, efectuate peste durata normală a timpului de lucru. Astfel, în mod eronat instanța a considerat că activitatea efectuată de reclamant în zilele de sâmbătă, duminică, în zilele considerate sărbători legale sau declarate nelucrătoare ar reprezenta ore suplimentare efectuate, astfel cum sunt reglementate de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată. În această interpretare a instanței, raportat la modul în care reclamantul și-a exercitat efectiv activitatea, acesta nu ar mai avea efectuate un număr de 40 ore pe săptămână, întrucât pentru sâmbetele și duminicile în care acesta a fost de serviciu ar însemna să primească un număr de 4 zile de repaus săptămânal, ori să aibă atât zile libere, cât și să fie remunerat pentru activitatea astfel prestată. În plus, se relevă că, în vederea efectuării de ore peste durata normală a timpului de lucru era necesară întocmirea unei Note de chemare la ore suplimentare și a unei Note de confirmare a efectuării orelor suplimentare, ambele întocmite de către șeful ierarhic superior, care să stea la baza menționării acestora în pontaj, astfel cum este prevăzut în Procedura operațională aprobată la P. municipiului B. și depusă la dosarul de fond, ceea ce nu a avut în vedere tribunalul. Or, Curtea constată că reclamatul nu a invocat faptul că ar fi fost întocmite astfel de documente, astfel că acesta nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de vreun spor sau de timp liber corespunzător. În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere ce a fost admis de către tribunal, se constată că sunt întemeiate criticile de nelegalitate legate de acordarea concediului de odihnă suplimentar, în condițiile în care se relevă că nu există o hotărâre a C. Local al M. B. prin care să se aprobe acordarea concediului de odihnă suplimentar și să se stabilească durata acestuia. Norma legală care prevede posibilitatea acordării unui concediu de odihnă suplimentar pentru anumite categorii de salariați, astfel cum a solicitat și reclamantul prin acțiunea promovată, este prevăzută de art. 18 și urm. din HGR nr.2., conform cărora: "(1) In afara concediului de odihna, prevazut la art. 1, salariatii din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, care presteaza muncii grele, periculoase sau vatamatoare, ori lucreaza in locuri de munca in care exista astfel de conditii, stabilite potrivit L. nr. 31/1991, au dreptul in fiecare an calendaristic la un concediu de odihna suplimentar, cu o durata cuprinsa intre 3-10 zile lucratoare. (2) Salariatii nevazatori si cei incadrati in grade de invaliditate beneficiaza de drepturile de concediu de odihna suplimentar prevazute la 2 alin. (2) si (3) din Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor. (3) Concediile de odihna acordate potrivit art. 1 din aceasta hotarire se cumuleaza cu cele stabilite la alin. (1) sau, dupa caz, la alin. (2) din prezentul articol. ART. 19 Stabilirea categoriilor de personal, a activitatilor si a locurilor de munca pentru care se acorda concediu de odihna suplimentar, precum si existenta conditiilor de munca vatamatoare, grele sau periculoase se fac potrivit prevederilor art. 2 si art. 3 alin. 1 din Legea nr. 31/1991. ART. 21 (1) In baza criteriilor si a determinarilor facute in conditiile art. 19, durata efectiva a concediului suplimentar de odihna se aproba dupa cum urmeaza: - de ministrii sau de conducatorii celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, cu avizul M.ui Muncii si Protectiei Sociale, pentru salariatii din aparatul propriu si din unitatile subordonate; - de prefectul judetului, cu avizul Departamentului pentru Administratia P.a Locala, pentru salariatii aparatului prefecturii; - de consiliul judetean sau local, pentru salariatii din serviciile publicejudetene, respectiv locale, precum si din unitatile subordonate…."; La rândul său, art. 2 din Legea nr. 31/1991 prevede următoarele: " (1) Stabilirea categoriilor de personal, a activităților și locurilor de munca pentru care durata timpului de munca se reduce sub 8 ore pe zi se face pe baza următoarelor criterii: a) natura factorilor nocivi - fizici, chimici sau biologici - și mecanismul de acțiune a acestora asupra organismului; b) intensitatea de acțiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori; c) durata de expunere la acțiunea factorilor nocivi; d) existenta unor condiții de munca ce implica un efort fizic mare, în condiții nefavorabile de microclimat, zgomot intens sau vibratii; e) existenta unor condiții de munca ce implica o solicitare nervoasa deosebita, atentie foarte incordata și multilaterala sau concentrarea intensa și ritm de lucru intens; f) existenta unor condiții de munca ce implica o suprasolicitare nervoasa, determinata de un risc de accidentare sau de imbolnavire; g) structura și nivelul morbiditatii în raport cu specificul locului de munca; h) alte condiții de munca vătămătoare, grele sau periculoase, care pot duce la uzura prematura a organismului. (2) Durata timpului de munca se va reduce tinindu-se seama de acțiunea factorilor prevăzuți la lit. a) - h) de mai sus asupra stării de sănătate și capacității de muncă și de măsura în care consecințele acțiunilor acestor factori pot fi diminuate sau eliminate prin micșorarea timpului de expunere."; Conform art. 3 alin. 1 din același act normativ: "(1) Existenta condițiilor deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase - lalocurile de munca se stabilește, pentru fiecare unitate, de inspectoratele de stat teritoriale pentru protecția muncii, pe baza determinarilor ffectuate de către personalul încadrat în unitățile specializate ale M.ui Sănătății din care rezulta depășirea limitelor prevăzute de normele naționale de protecție a muncii. Inspectoratele de stat teritoriale pentru protecția muncii au obligația de a verifica dacă la data efectuării determinarilor s-au aplicat toate măsurilepentru normalizarea condițiilor de munca și dacă instalațiile de protecție a muncii funcționează normal."; Din lectura acestor texte legale rezultă că sunt fondate criticile conform cărora hotărârea de guvern prevede doar modalitatea în care pot fi stabilite categoriile de personal, activitățile și locurile de muncă pentru care se acordă concediu de odihnă suplimentar, precum și autoritățile care pot să aprobe acordarea acestuia. Ea nu obligă autoritățile care au atributul de a aproba acordarea unui astfel de concediu, stabilind doar modalitățile în care acestea pot dispune acordarea concediului suplimentar. Prin urmare, prin HG nr. 2. este stabilită modalitatea în care poate fi aprobată acordarea unui concediu suplimentar și nu obligația consiliilor locale de a prevedea acordarea acestuia, cu atât mai mult cu cât se relevă că, pentru perioada în litigiu, nu există un document întocmit în conformitate cu prevederile art. 19 din hotărârea de guvern. Deși se relevă că au fost efectuate anumite măsurători, ele au avut în vedere o altă situație, respectiv acordarea sporului prev. de art. 16 alin. 1 din OG nr. 6/2007, constatându-se că nu există o suprapunere perfectă între ipotezele celor două norme legale. Ca atare, în vederea stabilirii efective a incidenței în cauză a prev. art. 18 din HG nr. 2., și, mai ales, a criteriilor de acordare, în interiorul limitelor legale, a numărului de zile de concediu, este nevoie de efectuarea unor formalități prealabile, care nu au fost îndeplinite până în prezent, recurenții susținând că negocierile cu sindicatul pe marginea acestei chestiuni au eșuat. În concluzie, sunt reale afirmațiile recurenților legate de faptul că, întrucât până la această dată nu a fost emisă o astfel de hotărâre, care să aprobe acordarea acestui concediu și să stabilească durata acestuia, obligația instituită de instanța de fond P. municipiului B. reprezintă o obligație imposibil de realizat, cu atât mai mult cu cât, în mod cel puțin ciudat tribunalul a respins ultimul petit al cererii, privind obligarea la emiterea unei hotărâri de consiliu, în baza prev. HG nr. 2., iar reclamantul nu a înțeles să declare, la rândul lui, recurs. Așa fiind, în baza prev. art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recursul va fi admis, iar sentința va fi modificată, în sensul respingerii acțiunii. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE Admite recursul declarat de P. M. B. și C. LOCAL AL M. B. împotriva sentinței civile nr. 44 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul H. D. I. prin S. N. AL P. „. L. B.-N. împotriva pârâților P. M. B. ȘI C. LOCAL AL M. B. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2011. Red.M.B./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond: V. C.
| ← Decizia civilă nr. 3309/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3659/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
