Decizia civilă nr. 2331/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 2331/2011
Ședința publică din 24 mai 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE : D. P. JUDECĂTOR : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I. GREFIER : V. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate de D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. și A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 6759 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., cauza privind și pe intimatul C. V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului C. V., prin care s-a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursurile în temeiul art. 31 alin. 3 C.pr.civ. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 6759 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. s-a admis în parte acțiunea reclamantului C. V., și a fost obligată pârâta A. F. P. Z. la plata sumei de 3.636,10 lei. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulate de D. G. A F. P. S., în nume propriu. S-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului de anulare a adresei nr. 30227/(...) a A. Z.. S-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. PENTRU M., M. M.LUI B., pe care a obligat-o la restituirea către A. Z. a sumei de 3.636,10 lei. În considerente se reține că prin acțiunea formulată reclamantul C. V. a chemat în judecată pârâtele A. F. P. Z. și D. G. a F. P. S. Z. solicitând anularea adresei nr. 30227 din (...) emisă de A. Z. și obligarea pârâtei larestituirea sumei de 3.636,10 lei reprezentând taxă de poluare, achitată conform chitanței seria TS3A nr.7396533 din (...). Prin chitanța seria TS3A nr. 7396533 din (...) reclamantul a achitat la AFP Z. suma de 3.636 lei, cu titlu de taxă de poluare. Prin cererea înregistrată sub nr. 25577 din (...) la A. F. P. Z., reclamantul a făcut dovada că a solicitat restituirea sumei, cererea fiindu-i refuzată, prin adresa nr. 30227/(...), pe motiv că nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor potrivit art. 117 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată. Potrivit art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în R., de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al Uniunii E. nici unstat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în R. nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în R. și cele existente în R.. Organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța constată că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, R. este un stat membru al Uniunii E. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2) , iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al C., dinainte de aderare. 2. Jurisprudența C. de J. E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964), CJE astabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr.343/2006 privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal ( 1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile C. nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile C. susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața C. E., fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în R., stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R. după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. La data la care reclamantul a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale Uniunii E. în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.."; Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare";, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008. De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în R., piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare. În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În urma cerinței de „. înmatriculare"; toate mașinile noi, înmatriculate în perioada (...)- (...), care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din R., circulă fără să fie impuse taxei de poluare. Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în R. în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale. Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că această formă de reglementare națională a taxei de poluare, conform căreia taxa se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din T.ul CE. Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în R.. De altfel, în cazul în care o taxă a fost încasată în baza unei legislații interne contrară normelor comunitare, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. In astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE,cazul nr.68/79 Hans Just I/S contre Ministere danois des impots et accises precum si cauza conexata nr.C-290/05 si C-333/05 Akos Nadasdi și Ilona Nemeth parag..61- 70). Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. S., invocată de aceasta, în nume propriu a fost apreciată întemeiată și a fost admisă întrucât actul atacat nu a fost emis de aceasta, iar suma achitată de reclamant nu a fost virată în contul pârâtei, D. S. nefiind implicată în procedura de restituire a sumei. Cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. a fost admisă și aceasta a fost obligată la restituirea către D.G.F.P. S. - AFP Z., care a încasat suma reprezentând taxa de poluare având în vedere că această taxă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. conform HG nr.686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr.5., art.3 alin.6-8. Chiar chitanța prin care reclamantul a solicitat taxa atestă că aceasta a fost virată în contul 51161009 care este, conform alin.8 art.3 din HG nr.686/2008, contul A. F. pentru M.. Cererea de anulare a adresei nr. 30227 din (...) a fost apreciată inadmisibilă în condițiile în care această adresă nu este un act administrativ ce poate fi atacat în instanță, ci exprimă poziția pârâtei și nu cuprinde dispoziții ce urmează a fi aduse la îndeplinire. Împotriva sentiinței a formulat recurs D. G. a F. P. a județului S.,solicitând admiterea recursului, modificarea Sentinței Civile nr.6759 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, in sensul respingerii acțiunii formulată de C. V. ca inadmisibilă. În motivarea recursului recurenta arată că stabilirea cuantumului sumei si a obligatiei platii taxei de poluare instituita prin OUG nr. 5. forma initiala aplicabila in speta au fost stabilite prin D. de calcul a taxei pe poluare nr. 44649/(...) emisa de A. F. P. Z. in urma careiareclamantul a platit suma de 3631,10 lei cu chitanta seria TS3A nr.7396533/(...). Asa cum rezulta din economia dispozitiilor art. 5 si art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv solutionarea contestatiilor privind taxa datorata de contribuabili, se realizeaza de catre autoritatea fiscala competenta potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura F., republicata cu modificarile si completarile ulterioare. A. fiind, actul autoritatii fiscale reprezinta un titlu de creanta si constituie instiintare de plata conform legii. D. poate fi contestata in termen de 30 de zile de la data comunicarii sub sanctiunea decaderii, potrivit dispozitiilor art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicata cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitii ce au fost ignorate de instanta de judecata. Natura juridica a acestui act este surprinsa de insusi legiutorul delegat in conditiile art. 7 din OUG nr. 5. si a fost determinata de initierea si desfasurarea procdurii de infringement demarata de C. E. in cursul careia una dintre criticile adresate statului a fost aceea ca taxa nu este stabilita pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi sa poata fi contestat in concret si efectiv de catre contribuabil. Se poate observa ca reclamantul nu a urmat aceasta procedura prevazuta de legea procesuala fiscala pentru a contesta in substanta legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a marginit sa declanseze un litigiu distinct de restituire a taxei de poluare fara a contesta legalitatea actului administrativ fiscal. Prin urmare calea aleasa de reclamant ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel daca s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. ( in acest sens invocă si practica judiciara , respectiv D. C. nr.1832/(...) pronuntata de CA C. in speta similara). Reclamantul a disimulat demersul sau de a pune in discutie legalitatea stabilirii si incasarii taxei de poluare prin prisma apelarii la procedura administrativa de drept comun, ignorind faptul ca pentru a se statua asupra acestui conflict exista norme procesuale speciale clare, accesibile, previzivile si predictibile compatibile cu exigentele de calitate a unei legi asa cum rezulta din jurisprudenta instantei europene de contencios al drepturilor omului. Reclamantul a platit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire si calculare a taxei. Desigur plata acestei taxe si maniera in care a fost stabilita nu inlatura dreptul contribuabilului de a contesta taxa si implicit de a se solicita verificarea in substanta a legalitatii impunerii. In aceasta ambianta factuala si procesuala, atât in faza administrativa de solutionare cât si ulterior in faza de control judecatoresc si judiciar se poate pune in discutie nu numai modalitatea factuala si legala de stabilire a taxei, ci si compatibilitatea normei interne cu norma comunitara pertinenta. Prin urmare, calea aleasa de reclamanta ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel daca s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Potrivit art. 1 din L. nr. 554/2004 "persoana care se considera vatmata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de catre o autoritatepublica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata". In acest context, demersul judiciar al reclamantului, nu se incadreaza in prevederile textelor lega le precizate, acesta urmărind repararea unei pagube fără ca in prealabil actul administrativ cauzator al pagubei sa fi fost desfiintat. Fără o analiza a actului administrativ prin care s-au stabilit in sarcina reclamantului obligatii fiscale, instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitata. Chiar daca reclamantul si-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin obiectul sau, cauza nu este de contencios administrativ, aceasta având drept finalitate restituirea unei sume. Din corobora rea dispozitiilor L. nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta ca pentru sesizarea instantei de contencios administrativ, este necesar ca situatie premisa, fie existenta unui act administrativ susceptibil prin efectele sale sa vatame un drept ori un interes legitim, fie existenta unui refuz de solutionare a unei cereri sau nesolutionarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauza, reclamantul nu s-a adresat organului fiscal cu nici o cerere si nici nu a contestat decizia de calcul a taxei pe poluare. Pe fondul cauzei solicită instantei respingerea acțiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg in întimpinarea depusa la dosarul cauzei si mentinerea cererii de chemare in garantie. Împotriva sentinței a declarat recurs și A. F. pentru M. B., solicitândmodificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În motivarea recursului recurenta arată că art. 110 din tratat prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs o taxă în exces față d un produs autohton. Evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din tratat citat mai sus și la jurisprudența C. de J. a C. E., astfel că taxarea autovehiculelor se impune a fi analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar, precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Conform dispozițiilor cuprinse în art. 1 din OUG nr. 5. sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, adoptarea ordonanței a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa de primă înmatriculare față de valoarea mult mai redusă a taxei de poluare în prima variantă, așa încât, în baza unei cereri de restituire și a chitanțelor care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, plătitorii își pot recupera diferența dintre cele două taxe. Așadar, Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot sa impună asupra mărfurilor, precum autovehiculele, un sistem de taxare al cărui cuantum crește progresiv, în conformitate cu un criteriu obiectiv (deciziile în cauzelenr. 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, parag. 12; cauza C- 132/88 Con. C. E. c. Republicii Elene parag. 17). De asemenea, Curtea E. de J. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu, iar în condițiile în care taxa pe poluare este bazată pe elemente precum capacitatea cilindrică, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt obiective și nu lasă loc de decizii arbitrare. Principală critică adusă de instanța fondului noului sistem de taxare este aceea ca, in realitate, nu s-a schimbat decât denumirea taxei, sistemul fiind în continuare discriminatoriu față de autovehiculele deja existente în parcul auto național. Sub acest aspect este relevantă decizia CEJ în cauza C-3. N. T., parag. 20, din care rezultă că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import și, în consecință, se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată, incorporată într-un vehicul national similar. Or, actualul act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă. Tot în privința comparației cu autovehicule deja existente în parcul auto național Curtea E. de J. s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art. 90 din T.ul C. E. nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor texte deja existente (decizia CEJ în cauzele conexate C-290/05 și 33305 Akoș Nadasdi și Bona nemeth, parag. 49). Pe de altă parte, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa de poluare este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabil prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște, pe baza documentelor mașinii, cuantumul posibil al taxei pentru un autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește. A., după cum se poate constata, determinarea taxei pe poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică, (luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în Anexa 4. Cota fixă de reducere prevăzută în Anexa 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei, pot fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterea de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe în condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a ordonanței. Examinând recursurile, instanța constată următoarele: 1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după oprocedură specială de către organe administrative și/sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală . Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate . Legiuitorul a statuat prin art. 7 din ORDONANȚA DE U. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă maimare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. 2. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T.ul CE. Trebuie avute în vedere o serie de circumstanțe care grefează prezenta acțiune de contencios fiscal, circumstanțe care vizează atât instabilitatea legislativă cât și lipsa, până la un moment dat, a unei practici unitare la nivelul instațelor de judecată cu privire la soluționarea unor astfel de litigii. Prin modificările aduse acestui OG 5. de Ordonanța de Urgență ale G. nr. 208/(...) și 7. se introduc, începând cu data de (...), elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate în perioada (...)-(...) de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează și ea pe acest criteriu. La data de (...), C. comunică autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în R. cu art. 90 din T.ul C. E. ). Comunicatul de presă al C. din (...) semnala: „conform legislației românești în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria E.4 cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata pe poluare în R. dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din UE în perioada (...)-(...). Aceeași legislație prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe. C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar . Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,, Rezultă așadar că o poziție fermă a C. E. cu privire la modificările legislative în materia taxei de poluare a fost exprimată doar la (...), prin declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 ). Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar. Nu în ultimul rand, trebuie avute în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare. Prin Hotararea din 4 mai 2000 in cauza Rotaru impotriva R., Curtea E. de J. a statuat: Conform art. 13: "Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale." Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata AFP Z. nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac - plângerea prealabilă - ar fi fost efectivă. Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond. 3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismuluisecond-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5.. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unorprincipii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitateafiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17). De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțelede mediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.) S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E. Jurispudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într- un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49). S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european. Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabileștecadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și segestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R.. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru toate aceste considerente se poate susține că în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantului. În consecință, Curtea va aprecia recursurile declarate ca fiind nefondate iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. le va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată. PENTRU ACESTE MOTIVE IN N. L. D E C I D E : Respinge ca nefondate recursurile declarate de D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 6759 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. P. A. I. A. C. I. V. D. Red. D.P. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: M. K.
| ← Decizia civilă nr. 5076/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5996/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
