Decizia civilă nr. 1869/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1869/2011
Ședința publică din 10 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A.-I. A.
JUDECĂTOR : C. I. JUDECĂTOR : D. P. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de A. F. P. A M. T., împotriva sentinței civile nr. 4219 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj, cauza privind și pe intimata A. C., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 10 din L. nr. 554/2004. În baza actelor și a lucrărilor de la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 4129/(...) a Tribunalului Cluj s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă. S-a admis acțiunea reclamantei A. C., împotriva pârâtei A. F. P. A M. T., în consecință : A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 3.756, 07 lei reprezentând diferență taxă primă înmatriculare cu dobânda legală de la data achitării (...) până la data restituirii integrale, A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată. În motivare se arată că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta A. C. a chemat în judecată pârâta A. F. P. a M. T., solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3756,07 lei, reprezentând diferența de taxă de primă înmatriculare, precum și dobânzile legale aferente acestei sume de la data achitării acesteia și până la restituirea sa, cu cheltuieli de judecată in sumă de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Reclamanta a cumpărat autoturismul marca Ford Mondeo, înmatriculat într-o țară a U. E., iar în momentul în care a dorit să-l înmatriculeze in R., i s-a prezentat o fișă de calcul în sumă de 6036,07 lei, pe care a achitat-o conform chitanței seria TS4A nr.2042949/(...), din care i s-a restituit doar suma de 2280 lei, reprezentând diferența dintre taxaspecială pentru autoturism și taxa de poluare, rămânând un rest de achitat în sumă de 3756,07 lei. Ulterior, s-a adresat pârâtei pentru restituirea acestei sume, însă aceasta a refuzat, motivând că taxa de primă înmatriculare este legală și nu poate fi restituită. În drept, au fost invocate dispozițiile art.148 al.2 art.15 al.2 din Constituție, art.90 paragraf din T.ul UE, T.ul de la A., interpretările C. E. de J. și art.1, 2 și 8 din L. nr. 554/2004 Pârâta prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității, motivată pe faptul că împotriva deciziei de restituire nr.26869/(...) reclamanta nu a exercitat calea administrativă de atac a contestației prevăzută de art.205 și urm. din OG 92/2003. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, invocând în acest sens prevederile Deciziei C. Constituționale nr.499/2009, arătând că reclamantul a achitat taxa specială pentru autovehicule in temeiul unor dispoziții legale in vigoare la data plății, respectiv art.1141-2143 C.fisc. coroborat cu art.311-2 din HG 44/2004, dispoziții care nu contraveneau prevederilor tratatelor europene invocate de reclamantă. Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, prin întâmpinare a fost respinsă, deoarece obiectul juridic dedus judecății nu constituie anularea unui act administrativ fiscal, astfel încât în speță nu sunt incidente prevederile art.205 și urm. din OG 92/2003. Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele: Pârâta A. F. P. a mun.T. este cea care a încasat suma reprezentând taxa specială de înmatriculare, așa cum atestă actul de la f.9, împrejurare necontestată de reprezentanta acesteia, aspect care îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia. Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanta a achitat la data de (...) suma de 6036,07 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, din care i s-a restituit suma de 2280 lei, apreciată ca fiind diferența între taxa specială pentru autoturism și taxa de poluare, ori la acea dată nu erau in vigoare prevederile OUG 5., prevederi care potrivit principiului neretroactivității legii nu puteau fi aplicate. Considerând nelegală perceperea acestei diferențe de taxe s-a adresat pârâtei, cu solicitarea de a-i fi restituită însă aceasta a refuzat, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune. Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția R., prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul C. E., aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a C. de J. a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta. Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea L. nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării învigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E. Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a C. de J. a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din T.. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a C. E., dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din T.ul instituind Comunitatea E., acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor T.. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față. Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 554/2004, va admite acțiunea formulată și va dispune în consecință. În conformitate cu dispozițiile art. 2, 3 al.1 și 3 din OG 9/2000, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a dobânzii legale aferente sumei de 3756,07 lei, dispoziții incidente speței de la data achitării (...), până la data restituirii integrale. Reținând culpa procesuală a pârâtei, conform art.274 C.pr.civ., s-a dispus obligarea acesteia să plătească reclamantei suma de 39,3 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Împotriva sentinței a declarat recurs A. F. P. T., solicitând admiterearecursului si modificarea sentintei atacate astfel: in principal, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata II. in subsidiar, in sensul admiterii in parte a actiunii si respingerea cererii de obligare a recurentei la plata dobanzii legale acordate de la data achitarii taxei ((...)) si pana la restituirea integrale. In drept, și-a întemeiat recursul pe motivul prevazut de dispozitiile art.304 pct.9 si art.304 ind. 1 Cod proc.civ. În motivarea recursului, recurenta arată că în primul rând, in mod nelegal Tribunalul s-a pronuntat asupra interpretarii dispozitiilor art. 90 din T.ul instituind Comunitatea E., intrucat singura competenta in a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție C. In al doilea rând, Tribunalul s-a pronuntat asupra neconcordantei intre prevederile art. 2141-2143 din L. nr. 571/2003 si cele ale tratatelor europene invocate, in special cu art. 90 din T.ul C. E., intrucat competenta de a constata aceste încălcari revin C. Constitutionale conform principiului constitutional reglementat la art. 20(2) "daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale ..... " Fiind vorba despre un principiu constitutional, orice lege sau ordonanta, sau prevederi ale acestora care nu sunt in acord cu legea fundamentala trebuie constatate ca atare de catre Curtea C. in temeiul art. 145 din Constitutie. In al treilea rand, pe fondul cauzei, sentinta este neintemeiata pentru urmatoarele considerente: Reclamantul a achitat taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule in temeiul unor dispozitii legale in vigoare, respectiv in baza prevederilor art. 2141 - 2143 din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 311 - 312 din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a L. nr.57l/2003. Dispozițiile art. 2141 si urmatoarele din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate: În lipsa unei armonizari la nivelul U. E. in domeniul impozitarii autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si sa stabileasca nivelurile acestora. Este binecunoscut faptul ca art.90 din T.ul C.E., reprezinta unul din temeiurile de baza ale consacrarii liberei circulatii a bunurilor si serviciilor in cadrul tarilor membre comunitare, instituind regula in conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie sa se abtina a institui, respectiv sunt obligate sa inlature orice masura de natura administrativa, fiscala sau vamala, care ar fi de natura a afecta libera circulatie a bunurilor, marfurilor si serviciilor in cadrul U. E. Norma indicata se refera la interzicerea masurilor protectioniste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse nationale, prin care s-ar putea crea o situatie de discriminare negativa sau un statut de vadit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare. In speta, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule (taxa de primă înmatriculare) nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale U., ci s-a aplicat tuturor autoturismelor noi sau second-hand inmatriculate pentru prima data in R., indiferent de provenienta lor geografica sau nationala, respectiv s-a aplicat si autoturismelor noi provenite din alte state membre ale U., autoturismelor noi si second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale U. (Asia, America, etc), precum si, cel mai important, autoturismelor noi din productia nationala a R.. Aceasta taxa s-a achitat inclusiv pentru autoturismele si autovehiculele noi din productia nationala a R., respectiv pentru marcile Dacia, Daewoo, Aro, precum si pentru orice alte marci de autoturisme si autovehicule comerciale cu masa totala maxima autorizata de pana la 3,5 tone inclusiv, supuse inmatricularii si fabricate in R., criteriul unic fiind ca aceste autoturisme si autovehicule sa se afle la prima inmatriculare in R.. Ca urmare, instituirea criteriului "primei inmatriculari in R." confera taxei speciale un caracter de maxima generalitate care nu depinde in nici un fel de provenienta geografica sau nationala a acestor autoturisme si autovehicule, situatie in care nu se poate vorbi in nici un caz de incalcareavreunui principiu fundamental inscris in tratatele europene si comunitare ( principiul nediscriminarii produselor importate cu produsele interne, principiile fundamentale referitoare la libera circulatie a marfurilor pe teritoriul U. E.) si nici de incalcarea art.90 din T.ul CE, nefiind vorba despre o masura protectionista sau de discriminare negativa a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima inmatriculare in R., in comparatie cu autovehiculele provenite din R., aflate in aceeasi situatie de prima inmatriculare in R.. Nici chiar C. E. nu este impotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei inmatriculari, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, principiul "poluatorul plateste", pe care se bazeaza instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul U. M. ca 16 state membre ale U. E. practica in prezent o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor (printre care Grecia, D.emarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda, Cipru, etc). Mai mult, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de inmatriculare, in prezent fiind in discutie la nivelul C. E. un proiect de directiva in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre. Solicită ca, in solutionarea prezentei cauze, sa tina cont de faptul ca de la data de 1 iulie 2008 a intrat in vigoare OUG nr. 5012008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule: Conform art. 11 din OUG nr. 5. " Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. " In temeiul art.11 din OUG nr.5. reclamantului i s-a restituit diferența intre taxa de prima înmatriculare achitata si taxa pe poluare (recalculata), in cuantum de 3756,07 lei, taxa de prima înmatriculare achitata fiind de 6036,07 lei. Prin urmare, suma de 3.752,01 lei, pe care o solicita reclamantul, reprezintă taxa pe poluare datorata si reținuta potrivit prevederilor O.U.G.nr. 5.. Prin sentința civilă nr. 421/0(...) instanța de fond a obligat recurenta la restituirea sumei de 3.756,07 lei cu titlu de diferenta taxa speciala de prima inmatriculare precum si dobanzile aferente acestei sume calculate de la data achitării taxei si pana in momentul restituirii efective a sumei. In considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut în mod greșit prevederile privind acordarea dobânzii legale de la data achitarii taxei ((...)) si pana la resituirea efectiva. În cauza prevederile art.1082 si 1084 cod civil nu sunt aplicabile pentru urmatoarele considerente: Cu toate ca instanta retine ca daunele-interese vizeaza o obligatie care are ca obiect o suma de bani, părând a aplica regimul juridic specific acestora, din moment ce a dispensat reclamanta de probatiunea prejudiciului, în realitate, a integrat sediul materiei propriu acestui gen de obligatii în dreptul comun al daunelor, a evaluat judiciar prejudiciul, aplicând, în consecinta, un regim juridic sui generis, exclus de a se identifica cu vreun regim juridic legal existent si deci incompatibil cu o aplicare corecta a legii. In cazul obligatiilor care au ca obiect o suma de bani, daunele - interese pentru neexecutare sau executare cu intarziere nu pot cuprinde decât daunele moratorii, adica dobânda legala, cu exceptia regulilor specialeîn materie de comert, fidejusiune si societate, asa cum dispune art. 1088 alin. 1 C.civ. Examinând recursul, instanța constată următoaarele: 1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și/sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală . Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate . Legiuitorul a statuat prin art. 7 din ORDONANȚA DE U. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementărinormative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recuperataxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. 2. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T.ul CE. Trebuie avute în vedere o serie de circumstanțe care grefează prezenta acțiune de contencios fiscal, circumstanțe care vizează atât instabilitatea legislativă cât și lipsa, până la un moment dat, a unei practici unitare la nivelul instațelor de judecată cu privire la soluționarea unor astfel de litigii. Prin modificările aduse acestui OG 5. de Ordonanța de Urgență ale G. nr. 208/(...) și 7. se introduc, începând cu data de (...), elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate în perioada (...)-(...) de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează și ea pe acest criteriu. La data de (...), C. comunică autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în R. cu art. 90 din T.ul C. E. ). Comunicatul de presă al C. din (...) semnala: „conform legislației românești în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria Euro4 cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata pe poluare în R. dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din UE în perioada (...)-(...). Aceeași legislație prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe. C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar . Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,, Rezultă așadar că o poziție fermă a C. E. cu privire la modificările legislative în materia taxei de poluare a fost exprimată doar la (...), prin declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 ). Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar. Nu în ultimul rand, trebuie avute în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organeleadministrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare. Prin Hotararea din 4 mai 2000 in cauza R. impotriva R., Curtea E. de J. a statuat: Conform art. 13: "Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale." Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. C. de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond. 3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manierăinstanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5.. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17). De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.) S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E. Jurispudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într- un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sausa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49). S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european. Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabileștecadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumităîn continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R.. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru toate aceste considerente se poate susține că în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantei. În consecință, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr. 4219/0(...) pronunțată în dosar nr. (...) a Tribunalului Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. I. A. C. I. D. P. V. D. Red. D.P. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: G.G.
| ← Decizia civilă nr. 2168/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4684/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
