Decizia civilă nr. 2168/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2168/2011
Ședința ta de 18 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 5891 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul P. A., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - înmatriculare fără plata taxei de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin S. Registratură, la data de (...), intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recursul este declarat în termen iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și a dispozițiilor OG nr. 92/2003, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.5861 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui S. a fost admisă acțiunea reclamantului P. A. și obligată pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. să înmatriculeze în condițiile legii fără plata taxei de poluare autovehiculul marca Wolkswagen serie sașiu WV2Z(...)130604 ; fără cheltuieli. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că art.90 pct.1 din T.ul de instituire a C. E. prevede că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare";. De altfel, Curtea de Justiție a C. E. a stabilit pentru prima oară, în anul 1974 (cauza Dassonville) că toate regulile comerciale instituite de statele membre care au capacitatea de a împiedica, direct sau indirect, în fapt sau potențial comerțul intercomunitar sunt considerate măsuri echivalente cotelor vamale, în speța de față taxa specială de primă înmatriculare, ceea ce contravine prevederilor T.ului Constitutiv al U. E.. Noțiunea de taxă cu efect echivalent a fost dezvoltată în jurisprudența CJCE în sensul că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, și care reprezintă o taxă specială de înmatriculare propriu-zisă constituie o taxă cu efect echivalent în sensul articolelor 23 CE și 25 CE (a se vedea, în special, hotărârile din 17 iulie 1997, Haar Petroleum, C-90/94, Rec. p. I- 4085, punctul 20, din 2 aprilie1998, Outokumpu, C-213/96, Rec. p. I-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi-Nameth). După cum a statuat deja Curtea, articolul 90 CE reprezintă în cadrul T.ului CE o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, încă republicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, citată anterior, punctul 45). De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat că articolul 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (a se vedea hotărârile din 29 aprilie 2004, Weigwl, C-387/01, Rec. p. I-4981, punctul 66 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi si Nemeth, citată anterior, punctul 46). În plan intern, Constituția R. prevede în mod expres (art. 148), că urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin. 4). Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), CJCE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto (taxa de poluare) a fost introdusă în legislația internă prin O. nr. 50/(...) privind modificarea Codului Fiscal. De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJCE a stabilit că"; judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale."; Un alt motiv de inaplicabilitate al O. nr.5. este legat de împrejurarea că acest act normativ tinde să modifice Codul fiscal, după cum rezultă din prev. art. 14 alin.(2) care spune că";la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență( adică, 1 iulie 2008-n.n.) se abrogă art.214/1-214/3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal(…)"; deși art.4 alin.(1) Cod fiscal prevede fără echivoc că acesta „se modifică și se completează numai prin lege(…)"; și că „orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege"; Prin urmare codul nu poate fi modificat decât prin lege, în sensul strict al acestei noțiuni și nicidecum printr-o ordonanță, fie chiar și de urgență, astfel încât și din această perspectivă taxa de poluare, care practic a înlocuit taxa de primă înmatriculare-în contextul mai sus arătat- apare la rândul său ca nelegală, chiar și prin raportare la ordinea de drept internă. În concluzie, tribunalul, apreciind că „taxa de poluare"; instituită prin O. nr. 5. reprezintă pentru autovehiculele second-hand provenite din spațiul U.E. și reînmatriculate în România, o măsură (indirectă) cu efect echivalent cotelor vamale, ce contravine legislației comunitare. Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea interpretare și aplicarea greșită a OUG nr.5.. Astfel în dezvoltare se arată că potrivit dispozițiilor OUG nr.5. România, stat membru al C. E., nu supune direct sau indirect produsele altor state membre (în speța autovehiculele provenite dintr-un stat membru a U. E.) prețuri sau taxe, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Mai mult, măsurile stabilite prin OUG nr.5. sunt pe deplin compatibile cu prevederile art.85 și 90 din T.ul UE taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal ala cum rezultă din hotărârile Curții E. de Justiție, după cum urmează - Cauza nr.112/84 Humblot - Hotărârea din (...), cauza nr.C-47/88 Comisia UE în contradictoriu cu Danemarca - Hotărârea din (...), cauza nr.C -345/1993 Nunes Tadeu- Hotărârea din (...), cauza nr.C -375/95 Comisia în contradictoriu cu Grecia - Hotărârea din (...), cauza nr.C-393/1998 Gomes Valente- Hotărârea din (...), cauza C313/2005 Brzezinsk - hotărârea din (...), cauza nr.C-74/2006 Comisia în contradictoriu cu Grecia - Hotărârea din (...). Or, taxa pe poluare instituită prin O. nr.5., nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului, tuturor proprietarilor de autovehicule care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul nostru, contribuind astfel la poluarea mediului. Pe de altă parte, această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importante din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze un autovehicul, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei, instituit de O. nr.5. ca fiind unul pe poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, în care urmează să fie finanțate urmare a aplicării acestui act normativ. Prin urmare, chiar dacă legislativul nu a găsit o formulă mai potrivită, prin condiționarea înmatriculării autovehiculelor de plata acestor taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare, cum era cea prevăzută de dispozițiile art.2141 C.fisc. Și apreciată ca nelegală de practica judiciară. Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea că în pronunțarea soluției instanța a respectat dispozițiile art.110 din TUEprincipiile dreptului comunitar, principiul solidarității și cel al egalității dar și jurisprudența Curții. Cu privire la acestultim articol Curtea precizează că jurisdicțiile naționale sunt obligate să supună Curții toate chestiunile de interpretare ridicate în fața lor, totuși precizează această instanță este inutilă o interpretare atunci când chestiunea prejudicială ridicată este materialmente identică cu o chestiune care a făcut deja obiectul unei hotărâri cu titlu prejudicial intro speta analoaga. Curtea Europeană de Justiție, confruntându-se cu astfel de situații a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor T.ului CE pentru a da astfel prioritate principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirii fără justă cauză. Analizând recursul declarat, Curtea reține că este nefondat pentruurmătoarele: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E.. Intimatul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN model Golf, cu nr. de identificare WV2Z(...)130604. În mai 2010, reclamantul a adresat o cerere recurentei pârâte, I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a A. prin care a solicitat înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare. Cererea a fost respinsă, invocându-se faptul ca nu se poate proceda la înmatricularea autoturismului in lipsa dovezii achitării taxei de poluare, cu motivarea ca prima înmatriculare a vehiculelor in România se poate efectua doar daca sunt respectate dispozițiile art. 7 din OMAI 1501/2006, atât în sensul prezentării documentelor cât și în sensul achitării tuturor taxelor prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, stabilita de OUG 5. argumente pe care se bazează și recursul promovat. Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare. Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în aceststat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare. Trebuie notat că la data formulării cererii de înmatriculare ca efect al OUG nr. 1. a încetat efectul art. III introdus prin OUG nr. 2. și ca atare practic s-a revenit la forma inițială de calcul și stabilire a taxei pe poluare cu mențiunea că nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5.. Or, Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Față de cele ce preced, raportat la considerentele menționate soluția de admitere a acțiunii și obligare a autorității administrative de resort la îndeplinirea operațiunii administrative de înmatriculare a autovehiculului, fără plata taxei pe poluare, este corecta. Se susține însă de intimatul reclamant că se justifică cererea sa pentru dobânda dat fiind că s-a realizat o îmbogățire fără justă cauză. Susținerea sa nu poate fi susținută deoarece pe lângă faptul că nu afostpromovat recurs,prin demersul introductiv niciodată nu a făcut referire la eventuale alte pretenții decât referitor la înmatriculare fără taxă. Ca atare susținerile sunt nefondate și vor fi respinse. Așadar față de cele mai sus arătate în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 5891 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din data de 18 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI F. T. M. H. M. B. GREFIER D. C. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.M. S.
← Decizia civilă nr. 1127/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1869/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|