Decizia civilă nr. 2008/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 2008
Ședința publică din 13 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: AL H. S. JUDECĂTORI : A.-G. N.
D. M.
GREFIER: M. ȚÂR
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta A. F. P. A M.
T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva Sentinței civilă nr.
195 pronunțată în data de (...) , în dosarul nr. (...) al T.ui C. în contradictoriu cu intimata SC E. & E S. T. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art. 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare Curtea respinge cererea de suspendare a cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului ce se află pe rolul C. de Justiție a U. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza C-402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa pe poluare cu dreptul comunitar, înregistrată la C. ca urmare a demersului T.ui S. reținând că această din urmă procedură a fost finalizată. Totodată apreciază recursul ca fiind în stare de judecată și rămâne în pronunțare. C U R T E A P rin sentința civilă nr.195 din 14 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și s-a admis acțiunea reclamantei SC E.&E S., împotriva pârâtei A. F. P. A M. T., cu obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 7.750 lei reprezentând taxă pe poluare cu dobânda legală de la data achitării (...) până la data restituirii integrale. S-a admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. și a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 7.750 lei reprezentând taxă pe poluare cu dobânda legală de la data achitării (...) până la data restituirii integrale. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în urma modificărilor aduse prin OUG 2. și OUG 7. norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art.90 din T.ul CE deoarece: Exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al U. E. și care se înmatriculează în R. și autoturismele second-hand deja înmatriculate în R. și pe de altă parte exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în R. și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului. Există un raport de concurență intre produsele importate și produsele naționale astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumita categorie de produse fie înspre cele deja înmatriculate în R. fie înspre cele produse în R.. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de ". de către C. E. la data de (...) în temeiul art.226 din T.ul CE. Prin declanșarea acestei proceduri , C. consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria naționala a autovehiculelor noi. C. a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei pe poluare, în ultima formă a acesteia motivând, declanșarea procedurii pe argumentele: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre,pe de altă parte în urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară circulă fără a fi supuse acestei taxe iar mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în R. în aceeași perioadă dar nu pentru prima dată și care intră în concurentă directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. În condițiile în care R. a semnat T.ul de aderare la U. E. are obligația să respecte dreptul comunitar și să-și alinieze legislația la reglementările europene. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. T. solicitândadmiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, în principal pentru inadmisibilitate, iar în subsidiar, pentru netemeinicie și înlăturarea recurentei de la plata cheltuielilor de judecată. În motivele de recurs se arată că excepția invocată de către A. F. P. T. este întemeiată. Taxa de poluare în sumă de 7750 lei a fost stabilită de către A. F. P. T. prin D. de calcul pentru autovehicule nr.34518/(...), decizie emisă urmare cererii depuse de către reclamanta. Așa cum se menționează în cuprinsul ei, D. de calcul putea fi contestată de reclamant în termen de 30 d ezile d ela comunicării sub sancțiuniid ecăderii, potrivit art.207 alin.1 din OG nr.92/2003 republicată și modificată, la organul fiscal competent potrivit art.209 alin.1 din același act normativ. Precizează că reclamanta nu a exercitat însă calea administrativă de atac a contestației prevăzută de art.205 și urm.din OG nr.92/2003, împotriva deciziei de calcul a taxei dpe poluare pentru autovehicule. Mai arată că în conformitate cu art.218 alin.2 din OG 92/2003, actul care ar fi putut fi atacat la instanța de contencios administrativ competentă ar fi fost decizia prin care D. G. a F. P. C. ar fi soluționat contestația prevăzută de art.205 și urm.din ordonanță, în cazul în care o astfel de contestație ar fi fost formulată de către reclamantă. Actul care a produs efecte juridice este decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie titlu de creanță și în baza căreia reclamanta a achitat taxa pe poluare în sumă de 7750 lei cu chitanța seria TS6 nr.2004202/(...). În ce privește fondul cererii reclamantei, consideră că nu este întemeiată, soluția de admitere a acțiunii neputându-se reține încălcarea normelor comunitare. În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) sesolicită suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului ce se află pe rolul C. de Justiție a U. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza C-402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa pe poluare cu dreptul comunitar, înregistrată la C. ca urmare a demersului T.ui S.. O primă critică formulată de recurentă se referă la faptul că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, deoarece reclamantul trebuia să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind astfel incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu referire și la disp. O. nr. 9. pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule și la cele ale art. 206, 207 și 209 din C.pr.fiscală, Pe fondul cauzei, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pârâta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și fără temei legal, deoarece instanța de fond nu s-a referit la practica C. relevantă cu privire la înțelesul și întinderea art. 110 din T.ul C.E. în materie taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română cu privire la cea comunitară. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T.ului CE, impunându-se modificarea sentinței și respingerea acțiunii. Analizând recursul formulat, Curtea constată următoarele: Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C., că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E.. Reclamantul a achiziționat dintr-un stat comunitar un autoturism second-hand, iar în baza unei decizii de calcul, s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 7.750 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată la (...). Ulterior, a solicitat, prin cererea înregistrată la (...), restituirea acestei taxe, dar cererea i-a fost respinsă prin adresa nr. 31983/(...). Instanța de recurs, constată faptul ca taxa de poluare a fost achitată în baza formei inițiale a O.U.G. 5.. În consecință, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente, trebuie analizata la normele în vigoare la momentul plății taxei, prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocaziaprimei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel, Curtea își îndeplinește misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal). Din această perspectivă, având în vedere imperativitatea asigurării preeminenței dreptului comunitar, prin prisma efectelor produse de hotărârile C., Curtea apreciază că la acest moment sunt neavenite orice apărări care s-ar raporta la normele naționale și care ar fi de natură să pună un obstacol în calea cererilor de restituire a taxelor de poluare percepute în temeiul OUG nr. 5., cum ar fi, spre exemplu, cele referitoare la excepția inadmisibilității. Deși Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile S., în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței C. E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nufacă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Așa fiind, în ceea ce privește dispoziția referitoare la restituirea taxei de poluare, se va constata că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, criticile din recurs fiind nefondate. Pentru a dispune astfel, s-a luat act și de faptul că, dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din R. trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție E. a consacrat în altfel în afaceri ,precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH, o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european. În ceea ce privește dispoziția referitoare la acordarea dobânzilor, această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr. 9.. În consecință, Curtea va respinge recursurile declarate de către pârâtăși chemata în garanție și va menține sentința pronunțată de către prima instanță, în baza prev. art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. 1 C.pr.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâta A. F. P. T. și A. F. pentru M. împotriva sentinței civile nr.195 din 14 ianuarie 2011, pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, S. AL H. G.-A. N. D. M. M. TÂRred.S.Al H./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.G. G.
← Decizia civilă nr. 3753/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 762/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|