Sentința civilă nr. 762/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 762/2011
Ședința publică din data de 21 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâtul I. G. AL P. R., având ca obiect - acțiune în constatare.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) pârâtul IGPR a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la (...) de reclamantul
M. I. în contradictoriu cu pârâtul I. G. AL P. R. s-a solicitat
- in principal, sa se constate nulitatea absoluta a D. 1413/(...) emisa de I. G. al P. R., dispozitie prin care i s-a aplicat sanctiunea disciplinara a diminuarii drepturilor salariale cu 10% pentru o perioada de trei luni; motivele de nulitate absoluta invocate sunt incadrarea legala eronata ( motivele de la fila 2 ) si incalcarea art. 75 din contractul colectiv de munca la nivel national si a art. 29 alin. 2 din O. M.A.!. 4. (motivele de la filele 3 si 4 )
- in subsidiar, sa se anuleze ca neintemeiata D. 1413/(...) emisa de I. G. al
P. R. intrucat nu se face vinovat de abaterile retinute in cuprinsul sau ( motivele de 1 filele 5-6).
In fapt si in drept arată ca in data de (...) , I. B.-N. , a emis adresa
101966/(...) prin care i s-a comunicat ca urmare a comiterii abaterii disciplinare de neglijenta manifestata in : o indeplinirea indatoririlor de serviciu o indeplinirea dispozitiilor primite de la sefii ierarhici o indeplinirea dispozitiilor primite de la autoritatile anume abilitate de lege i s-a aplicat o sancțiune disciplinara constand in diminuarea drepturilor salariale cu 10% pentru o perioada de trei luni;
Solicita onoratei instante sa remarce ca emitentul adresei nu stia prea bine ce fel de ordine nu a respectat si de la cine provin acestea ".
In concret, a fost acuzat ca in calitate de responsabil cu coordonarea activitatii compartimentului de control intern nu ar fi intocmit lunar planul de munca pentru compartimentul pe care-l «. ».
A contestat pe cale administrativa dispozitia de sanctionare , invocand in cererea de anulare a ei urmatoarele argumente:
1. conform adresei 10 1966 / (...) dispozitia a fost intemeiata pe :
- prevederile art. 57 litera a din Legea 360/2002 conform caruia Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârșite În astfel de conditii Î., potrivit legiipenale, să fie considerate infractiuni, următoarele fapte săvârșite de politist, comise cu vinovătie: a) comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probitătii profesionale a politistului sau prestigiului institutiei,
- prevederile art. 12 alin 1 litera a din O. M. 4. care nu face decat sa reproduca identic art. 57 litera a din legea 360/2002 ,redata mai sus.
Celelalte articole invocate in dispozitia 1413/2011 se refera la :
Art. 58/ L 360/2002" Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițistului sunt: b) diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni
Art.60 si art. 61 din L 360/2002 care se refera exclusiv la modul de aplicare si contestare al sanctiunilor disciplinare
Art. 15 litera b si art. 17 litera b din din O. M. 4. care se refera la obligatia sefului ierarhic de a aplica preventiv sanctiuni pentru a evita ca angajatul vinovat sa comita alte abateri si respectiv la posibilitatea diminuarii drepturilor salariale cu titlu de sanctiune.
La aceste aspecte invocate de reclamant in contestatia administrativa, organul care a solutionat contestatia nu a raspuns prin O. I. din (...).
Considera ca un prim motiv de nulitate absoluta a actului administrativ este neconcordanta dintre fapta savarsita in sarcina reclamantului si textele legale pe care s-a intemeiat sanctiunea .
2. Un al doilea motiv pe care și-a intemeiat contestatia administrativa impotriva D. 1413/2011 a fost acela ca , in conformitate cu dispozitiile art. 15 litera b din O. M. 4. , aplicarea sanctiunii disciplinare se face «dupa cercetarea prealabila si consultarea consiliului de disciplina, In conditiile legii «
In raspunsul dat la contestatie prin O. I. din (...), s-a facut trimitere , in mod corect dar insuficient la O. 4. art. 18 punctul 3 care prevede ca sanctiunile prevazute la art. 17 lit. a si b se pot aplica si fara sesizarea consiliilor de disciplina. T. este similar cu art. 59.1 din Legea 360/2002 .
Acceptand ca nu era absolut necesara sesizarea consiliilor de disciplina arată insa ca nici cercetarea prealabila nu s-a efectuat in conformitate cu « conditiile legii» la care face trimitere O. 4. in art. 15 litera b .
Pare evident faptul ca prin expresia "in conditiile legii" legiutorul a inteles sa coreleze prevederile legii 360/2002 privind statutul politistilor cu dispozitiile codului muncii si ale contractului colectiv de munca la nivel national (in ceea ce priveste raporturile de munca) si cu dispozitiile legii contenciosului administrativ ( in ceea ce priveste regimul actelor emise de autoritatea angajatoare ) . Se tine cont deci de faptul ca politistul este in primul rand un angajat al unei autoritati si din aceasta perspectiva beneficiaza de toate drepturile prevazute de legislatia muncii , drepturi care-si gasesc corelatia in obligatiile pe care orice angajator ( indiferent daca este o persoana juridica de drept public sau privat) le are in raport cu proprii angajati cu care a semnat un contract individual de munca . Politistii nu sunt angajati speciali ale caror drepturi sau obligatii exced dispozitiile codului muncii si contractului individual de munca la nivel national . Stabilita fiind aplicativitatea legislatiei muncii in speta de fata , este clar ca din motive de tehnica legislativa, acceptandu-se ideea ca politistii sunt tot angajati, in cuprinsul legii 360/2002 nu s-au mai inserat decat cateva prevederi cu titlu
"special cu privire la cercetarea prealabila", restul dispozitiilor generale din legislatia muncii fiind direct aplicabile In conformitate cu prevederile contractului colectiv de munca la nivel national pentru anii 2007 -2010 publicat in MO partea a V-a nr. 5 din (...) , care prevede:
Art. 75 (1) Sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2) Pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fără drept de vot, în calitate de observator, și un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru este salariatul cercetat.
(3) Comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Convocarea va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii.
(4) În cadrul cercetării se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției. Ascultarea și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii.
Fata de aceste prevederi , dispozitia de sanctionare este lovita de nulitate absoluta intrucat :
- urmarile pretinsei sale « neglijente» nu au fost mentionate intrucat ea nu a existat, toate activitatile fiind realizate la nivelul compartimentului.
- nu a existat nici o convocare transmisa reclamantului cu 5 zile inainte;
- nu au fost respectate nici disp. art. 29 alin. 2 din O. 4. conform carora
«ascultarea politistului cercetat , consemnarea cererilor si sustinerilor sale sunt obligatorii « iar reclamantul nu a fost audiat nefiind intocmit nici un proces verbal in conformitate cu art. 30 din O. 4. .
A mai invocat si faptul ca dispozitia 1413/(...) a fost emisa de o autoritate inexistenta respectiv M. internelor si reformei administrative.
In solutionarea contestatiei M. A. si I. a considerat ca indicarea eronata a emitentului dispozitiei de sanctionare este o simpla eroare de forma, neesentiala . Lasa la aprecierea C. de A. acest aspect care, chiar daca nu va fi precumpanitor in solutionarea spetei , va ilustra totusi graba si insuficienta implicare in cauza a celor care au emis sanctiunea.
In ceea ce priveste motivele de fond pentru care solicită anularea dispozitiei
1413/2011 , arată ca :
- nu a fost numit niciodata coordonator al compartimentului « C. intern» din cadrul I. de P. al judetului B.-N.; a aflat despre aceasta «avansare» abia in timpul controlului in urma caruia am fost sanctionat.
- nici in fisa postului 50.149/(...) si nici in Regulamentul de O. si F. ( ROF) nu se regaseste obligatia reclamantului de a intocmi vreun plan de munca sau de a analiza rezultatele compartimentului de « C. intern» .
In cadrul I. de P. al judetului B.-N. , compartimentul «control intern» este constituit din 2 politisti: reclamantul si colegul său S. P. A.; ambii au functia de ofiter specialisti . Nu este seful lui S. si nici el nu este seful reclamantului. Nu exista nici o deosebire de salariu dintre ei . Evaluarea lor anuala s-a facut de catre adjunctul sefului I.
Daca reclamantul ar fi fost coordonatorul compartimentului, el ar fi trebuit sa-și evalueze colegul de birou aflat in subordinea sa (conform D. I.G.P.R.
4587/(...) evaluarea este o obligatie de serviciu a sefilor) ceea ce nu s-a intamplat niciodata.
De asemnea repartizarea lucrarilor catre reclamant si catre colegul său s-a facut de catre seful I., fara ca reclamantul sa pună vreodata o rezolutie prin care sa atribuie vreo lucrare subordonatului său coleg.
Raspunsurile adoptate in urma cercetarilor efectuate in baza petițiilor au fost semnate de seful I. si nu de reclamant desi conform art. 15 alin 1 din O. M.
190/2004 rezultatul cercetarii aspectelor semnalate in petitii si masurile luatevor fi comunicate petentului sub semnatura sefilor structurilor și a compartimentului care a solutionat petitia.
Corpul de control al M. a efectuat cercetari la B. In perioada 06.09 - (...) .
La acea data, asa cum a aratat mai sus nu-i fusese comunicata vreo decizie prin care ar fi primit functia de coordonator al compartimentului . Procedura PRO PG
04/2008 , in dispozitiile finale ale sectiunii VI arata ca orice procedura se difuzeaza, de catre emitent, personalului care exercita sau participa la activitatile respective.
In I. orice procedura se difuzeaza pe baza de liste de diseminare insa nici o asemenea lista nu arata ca vreodata i s-a comunicat ca este sef de compartiment
. Mentinandu-se sanctiunea care i s-a aplicat ( si pe care o contestă prin prezenta) s-a aratat ca ar fi existat o Dispozitie cu nr. 2/(...) a sefului IPl B.-N. prin care ar fi fost numit «. cu coordonarea compartimentului » insa subliniază din nou ca niciodata un asemenea document nu i-a fost adus la cunostinta. In data de (...) a fost emisa doar dispozitia nr. 1 , fapt care exclude emiterea unui alte dispozitii in aceeasi zi . Abia dupa efectuarea controlului, in data de (...) , a fost emisa D. 245/(...) aducandu-i-se la cunostinta ca este responsabil cu coordonarea activitatii C. C. I. .
Se ridică întrebarea la ce ar fi fost necesara emiterea D. 245/2010 daca D.
2/2009 ar fi fost legal intocmita si comunicata?
In conformitate cu procedura PRO PG 04 planul de activitate se intocmeste in baza dispozitiei scrise a sefului nemijlocit de intocmire a planului de activitate. O asemenea dispozitie nu exista.
Raportat la aceste aspecte, intrucat recursul ierarhic nu a avut nici un rezultat fiind respins de M. A. si I., este obligat sa solicite desfiintarea ca nelegala si netemeinica a dispozitiei 1413/2011 .
Pârâtul I. G. al P. R. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingereaacțiunii.
Asupra cauzei de față, Curtea constată următoarele:
Prin D. I.G.P.R. nr. 1413 din 2l.03.2011, comisarul de poliție M. I., având funcția de ofițer specialist I la I. de P. J. B.-N., a fost sancționat disciplinar cu
"diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de trei luni" pentru comiterea abaterii disciplinare de "neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege", prevăzută de art. 12 alin. (l) lit. b) din O. ministrului nr. 4. privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor și art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, ambele cu modificările și completările ulterioare.
În fapt, i se impută reclamantului că, în perioada octombrie 2009 - august
2010, nu a întocmit planuri lunare de activitate și evaluări ale activității desfășurate, conform prevederilor PRO-PG04/2008;
Întrucât pentru neîntocmirea planurilor de muncă aferente perioadei octombrie 2009 - martie 2010, faptele sunt prescrise conform prevederilor art. 59 alin. 9 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, trecând mai mult de un an de la comiterea acesteia, s-a reținut numai perioada aprilie-august 2010.
În drept, în vederea sancționării reclamantului, s-a reținut încălcarea prevederile legale în materie, referitoare la modul de elaborare a planurilor de muncă în structurile I.G.P.R., respectiv O. nr. S..08.l990, PRO-PG04/2008 și D. nr. 2/2009 a șefului LP.l.B.-N. privind coordonarea activităților C. C. I.
În vederea legalei soluționări a acțiunii, Curtea a dispus depunerea la dosarul cauzei a tuturor acestor documente, în privința acelora care sunt clasificate ca fiind secret de serviciu, făcându-se aplicarea prevederilor Legii nr.
182/2002.
De asemenea, în privința cadrului procesual, instanța a apreciat că acesta a fost corect stabilit de către reclamant, în acord cu prev. art. 61 alin. 3 teza finală din Legea nr. 360/2002, ordinul nr. I. din (...) emis de M. A. și I. nereprezentând altceva decât răspunsul la contestația prealabilă administrativă înaintată de către petent.
În susținerea legalității actului de sancționare, pârâtul a arătat, în mod corect, cu privire la motivul de nulitate constând în neefectuarea cercetării prealabile și neascultarea reclamantului, că toate argumentele invocate de reclamant pe parcursul cercetării disciplinare au fost verificate și înlăturate motivat pe parcursul acesteia. Conform procesului-verbal de prezentare a conținutului raportului de cercetare prealabilă din data de (...), atașat dosarului disciplinar, reclamantul nu a avut de formulat cereri în apărarea sa ori obiecțiuni de formulat, într-o astfel de situație neputându-se susține că nu ar fi fost ascultat.
Pe de altă parte, în condițiile existenței situației de excepție cuprinse în textul art. 59 alin. 1 teza finală din Legea nr. 360/2002, lege specială, nu se poate susține aplicabilitatea dreptului comun în materie, respectiv a C. M. sau a contractului colectiv de muncă.
În egală măsură, nu pot fi reținute nici argumentele privind greșita indicare a emitentului actului contestat, din moment ce în antet apare și denumirea instituției pârâte, ea fiind semnată de către I. G. al P. R.
Vor fi însă validate criticile referitoare la netemeinicia dispoziției contestate, iar pentru a dispune astfel, Curtea a apreciat că petentul a fost sancționat pentru neîndeplinirea unor atribuții, în calitate de coordonator al C. C. I. a IPJ B.-N., deși nu i-a fost adusă la cunoștință, în mod efectiv, această numire.
Astfel, pârâta arată că prin D. nr. 2 din (...), a șefului I. B.-N., emisă, în fapt, la data de (...), cu privire la data emiterii ei susținându-se că a intervenit o eroare materială, în cuprinsul art. 1 se specifică că: "pentru eficientizarea activității în cadrul compartimentelor subordonate nemijlocit conducerii inspectoratului se numesc responsabili cu coordonarea activității acestor compartimente următorii ofițeri": ... control intern - comisar șef M. I. -ofițer specialist…";.
Se mai relevă că invocarea în apărare a necunoașterii D. nr. 2 din (...), a șefului I. de P. J. B.-N. este înlăturată motivat de documentele de la dosarul disciplinar, conform cărora rezultă faptul că la (...) dispoziția prin care comisarul de poliție M. I. a fost desemnat responsabil cu activitatea C. C. I., a fost postată în rețeaua județeană Intranet.
Or, reclamantul invocă cu temei faptul că o astfel de modalitate de comunicare nu este de natură să ateste că această desemnare, în urma căreia i se nășteau în sarcină responsabilități și atribuții suplimentare, i-a fost adusă la cunoștință.
Astfel, se reține că art. 5 alin. 2 al O.ui M.ui de I. nr. 382 din (...) privind redactarea dispoziției zilnice a șefului unității prevede că "Persoanele stabilite de șeful unității iau cunoștință de conținutul D. zilnice a șefului unității sub semnătură și răspund de comunicarea acestuia întregului personal din subordine în părțile cel privesc" , fapt care nu s-a realizat cu D. 2 din (...), aceasta nefiindu-i comunicată sub semnătură.
În plus, reclamantul subliniază corect că, în situația în care D. 2 din (...)/2010 ar fi fost emisă conform O.ui M.ui de I. nr. 382 din (...), și-ar fi găsit aplicare și prev. art. 5 din Legea 360/2002 privind statutul polițistului, care prevede: "Șefii ierarhici din cadrul poliției R. răspund pentru legalitatea dispozițiilor date subordonaților. Ei sunt obligați să verifice dacă acestea au fost transmise și înțelese corect și să controleze modul de îndeplinire a lor". Or, ladosarul cauzei nu există nici un element care să ateste că această prevedere a fost respectată, în sensul în care reclamantul să fi fost informat în ce constă coordonarea compartimentului.
În acest sens, petentul învederează și că, pe parcursul cercetării prealabile nu a fost solicitat nici punctul de vedere al șefului I. de la aceea dată, căruia i se subordonează direct lucrătorii din cadrul C. C. I. și care este singurul abilitat conform PRO PG 04/2008 de a desemna prin dispoziție persoana pentru elaborarea planului de muncă. Totodată, aceasta era persoana care să lămurească și împrejurările care au dus la necomunicarea către reclamant, în mod direct și prin semnătură, a D. nr. 2 din (...)/2010, cu toate că este prevăzut că aceasta se aduce la cunoștință prin grija S. C.
Pârâta s-a prevalat în apărare și de împrejurarea că reclamantul a participat în mod constant la ședințele C. de C. organizate la nivelul I. B.-N. în calitate de invitat permanent și de responsabil cu coordonarea activității compartimentului din care făcea parte. Înscrisurile depuse la dosar, respectiv D.
218/(...) și 7/(...) ale șefului IPJ B.-N., Regulamentul privind organizarea și funcționarea C. de C. al I. de P. J. B.-N., prin prevederile art. 2 alin. 2 pct. 5 și art. 3 alin.1, confirmă calitatea reclamantului de coordonator al C. C. I.
Aceste susțineri nu pot fi însă validate, întrucât reclamantul relevă în mdo întemeiat că, începând cu luna octombrie 2006, și-a desfășurat activitatea la C. I. I. devenit Compartiment C. I. din cadrul I. J. de P. B. N., din această structură făcând parte și comisarul șef de poliție P. F. M., acesta participând la sedințele C. de conducere, fără ca între cei doi să existe relații de subordonare, ulterior rămânând doar reclamantul în cadrul acestuia, fapt care a dus la participarea sa la ședințele consiliului, fapt care s-a continuat și după venirea comisarului șef de poliție S. P. A.
Aceste aspecte au fost confirmate prin depoziția martorului S., care a indicat instanței, în esență, că între el și reclamant nu au existat nici un fel de relații de subordonare, că petentul nu i-a comunicat niciodată că ar fi fost desemnat coordonator al compartimentului și nici nu i-a stabilit în sarcină atribuții, nesemnând niciuna dintre lucrările pe care le-a efectuat, deși dacă susținerile pârâtei ar fi reale, o astfel de contrasemnare ar fi necesară, în baza prev. art. 15 alin. 1 din OMAI nr. 190/2004.
Ca atare, nu se poate reține, așa cum subliniază pârâta, că martorul ar fi infirmat apărările reclamantului, faptul că acesta verifica, în mod uzual, reteaua județeană Intranet, nefiind în măsură, în sine, să ateste realizarea unei comunicări efective, sub semnătură.
Curtea nu poate achiesa afirmațiilor pârâtei conform cărora, în urma emiterii dispoziției 2/2009, nu s-ar fi modificat raportul de serviciu al reclamantului, dar chiar dacă ar fi așa și ar fi vorba, în fapt, doar despre atribuții suplimentare, nu se înțelege cum ar putea fi acestea executate, din moment ce nu s-a dovedit că necesitatea îndeplinirii acestora a fost adusă la cunoștința petentului.
În plus, acesta relevă că, așa cum rezultă din cele două Regulamente privind organizarea și funcționarea C. de conducere al I. J. de P. B. N., la
ședințele de comandă participă, conform art. 2 alin. 2, "reprezentantul C. C. I." și nu "coordonatorul compartimentului", cu statut de invitat permanent. Astfel, curtea constată că participarea la aceste ședințe nu îi poate conferi calitatea de șef și nici nu poate atesta că i-a fost adusă la cunoștință D. 2 din (...)/2010.
Drept consecință, Curtea constată că reclamantului nu i se poate imputa încălcarea prev. pct. 2 lit. b) din PRO-PG04/2008 și a O.ui nr. S/102/(...), respectiv neîntocmirea planurilor de muncă lunare, a notelor de sarcini sau aanalizelor privind activitățile desfășurate de ofițerii compartimentului în cadrul căruia își desfășoară activitatea.
Neexistând fapta ilicită și nici culpa reclamantului, acestuia ni se poate angaja răspunderea disciplinară, actul atacat urmând a fi anulat, în baza tuturor celor mai sus expuse, cu aplicarea prev. art. 1, 8 și 18 LCA.
Cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată va fi respinsă, nedovedindu-se plata unor sume cu titlu de onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. I., cu domiciliul în B., str.G. D. nr.3, ap.1, jud.B.-N. în contradictoriu cu pârâtul I. G. AL P. R. cu sediul în B., str.M. V. nr.6, sector 5.
Dispune anularea dispoziției nr. 1413/(...) emisă de I. G. AL P. R. privind sancționarea disciplinară a reclamantului.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. B. D. C.
Red.M.B./dact.L.C.C.
4 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 2008/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5003/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|