Decizia civilă nr. 3753/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. 3753/2011
Ședința de la 14 O. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
G. A. B.
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de reclamanta H. N. și de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr. 2. pronunțată de Tribunalul Maramureș, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că la data de 10 octombrie 2011 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise formulate de recurenta H. N., iar la 11 octombrie 2011 concluzii scrise formulate de CAS M., transmise prin fax și, ulterior prin poștă la 12 octombrie
2011.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 11 martie
2010, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.216 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. s-a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta H. N., împotriva pârâtei C. DE A. DE S. M. și în consecință, s-a anulat în parte Decizia de impunere din oficiu nr. 4205/111/(...) emisă de pârâtă pentru plata contribuției de 7165,82 lei la F. N. U. de A. S. de S. S-a menținut decizia atacată la nivelul sumei de 4085 lei și s- a anulat în aceleași limite și Decizia 125/(...)0 .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar.
Potrivit art. 256 (1) din L. nr.9. modificată privind reforma în domeniul sănătății, F. național unic de asigurări sociale de sănătate se formează și din contribuții ale persoanelor fizice și juridice.
Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin A., în contul unic deschis pe seama C. în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către A., se efectuează de către casele de asigurări.
În speță, colectarea contribuției a fost făcută de C.
Sunt asigurați, potrivit legii nr.9. (art.211), toți cetățenii români cu domiciliul în țară. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator.
Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în R.
Prevederile art. 208 al. 3 lit.";e";și al. 6 din L. nr.9. modificată consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea F.ui N. unic de asigurări sociale de sănătate. A. voluntară de sănătate nu exclude obligația de plată pentru asigurările sociale de sănătate.
În conformitate cu dispozițiile art. 215 al.(1)și (3) din legea de mai sus,obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate,potrivit legii,să desfășoare activități independente.
În acest caz, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5% care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit. D. acest venit este singurul asupra căreia se calculează contribuția,aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar (art.257 al.( 2) lit. b)
Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația să își asigure sănătatea potrivit prevederilor prezentei legi, sunt obligate să comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii și achitării contribuției de 6,5% (art.259 al 4 ).
Din conținutul prevederilor legale de mai sus se reține că obligația de plată a contribuției sociale de sănătate subzistă independent de încheierea unui contract cu C. A.lor de S.
Împrejurarea că reclamanta, care este avocat ,plătește contribuția la C. de asigurări a avocaților nu o scutește de plata contribuției reglementate de legea nr.9.
Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a comunica CAS veniturile realizate pe perioada supusă verificării și nici nu a încheiat contract de asigurare cu aceasta.
T. a considerat că reclamanta datorează numai contribuția la nivelul sume de
4085 lei, nu și accesoriile stabilite de organul fiscal.
Pentru a justifica această statuare a relevat că următoarele :
„În cuprinsul legii există noțiuni care sunt susceptibile de a crea confuzie din partea celor chemați la plata contribuției,confuzie care în accepțiunea instanței face ca plătitorul să nu fie vinovat de plata cu întârziere a contribuției,cu alte cuvinte, acesta ar putea fi obligat numai pentru datoria principală nu și cu privire la accesoriile acesteia. C. induce o ideea greșita despre persona care are obligația de a achita contribuția, mai precis credința in existenta unei calități sau a unui fapt, relativ la un fapt juridic, calitate sau fapt care nu exista in realitate cea ce echivalează cu o eroare de drept. În cuprinsul art.259 al. 7 al legii se menționează că persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat să achite contribuția lunară în anumite condiții, prevăzute în cuprinsul aceluiași articol (pct. a,b și c ).Nicăieri în cuprinsul legii nu a fost stabilit în sarcina celui obligat să se asigure, obligația distinctă de a încheia contract cu C. Făcând aplicarea principiului autonomiei de voință în materie contractuală ,în mod rezonabil se putea ajunge le concluzia că obligația de plată se naște doar în virtutea contractului de asigurare. C. este accentuată de cele menționate în art. 259 al 8 din lege care prevede că: termenele de prescripție privind obligațiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat, după caz (termenul de „. înțeles ca reprezentând de fapt contribuția la asigurările de sănătate).În speță, notificarea reclamantei a fost făcută pentru prima dată sub nr.
806/382 din (...) (f.27-28) Protocolul încheiat cu A. potrivit căreia acesta din urmă se obliga să comunice veniturile realizate de persoanele fizice cu activitate independentă a fost încheiat la (...) ( f.31-31) dar termenul de prescripție a fost cel de
5 ani prevăzută de art.91 al.1 din OG.9. modificată privind codul de procedură fiscală";.
În concluzie, tribunalul a considerat că încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă și că nu în virtutea acestei convenții se dobândește calitatea de asigurat.
Cu privire la celelalte critici invocate de reclamantă în motivarea acțiunii, tribunalul a admis că, plata contribuției sociale nu este o obligație fiscală dar legea sănătății neavând dispoziții specifice a împrumutat din codul de procedură fiscală dispozițiile legale cu privire la colectare, prin O. P. C. nr.617/2007 situație în care natura juridică a obligației de plată nu mai are relevanță pentru soluționarea cauzei.
Înainte de apariția L. nr.9. organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost reglementat de OUG 1. care conținea, cu privire la colectare, aceleași dispoziții ca și legea sănătății situație în care neindicare ca și temei legal, pentru perioada anterioară anului 2006 a OUG nr. 1. nu poate afecta legalitatea actelor administrative atacate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. de A. de S. M.solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecândcauza în fond, respingerea cererii formulată de reclamant ca netemeinică șinelegală.
În motivele de recurs se arată că, în conformitate cu dispoz.art.257 alin.2 lit.b din L. nr.9., reclamanta realizează venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și are obligația plății unei contribuții lunare către F. N. U. de A. S. de S., stabilită sub forma unei cote procentuale care se aplică veniturilor impozabile realizate din activitatea desfășurată. Prin urmare, așa cum corect a reținut prima instanță, indiferent de încheierea contractului de asigurări cu casa de asigurări de sănătate, posibilitatea de a nu plăti contribuția în contul fondului unic este exclusă.
Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale, prin decizie de impunere, a fost efectuată, potrivit prev.art.83 alin.4 din OG nr.92/2002, pe baza informațiilor care i-au fost comunicate de organele fiscale teritoriale, întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzută atât de OG 9. și art.215 din L. 9. nici după înștiințarea efectuată potrivit adresei de la dosar.
Precizează că, reclamanta chiar dacă nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările publice de sănătate, ar fi avut în temeiul legilor organice care au reglementat sistemul de asigurări sociale de sănătate, obligativitatea de a contribui la fondul național de asigurări de sănătate, indiferent de opțiunea acesteia de a nu accesa sistemul public de sănătate.
Nu în ultimul rând apreciază că soluția pronunțată de prima instanță contravine principiului nemo censetur ignorare legem.
Recurenta mai arată că potrivit art.217 din L. 9., asigurații au dreptul la pachetul de servicii de bază, iar condițiile acordării acestuia sunt prin contractul- cadru. A. sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în M. O. atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia. Art.258 alin.2 din același act normativ stipulează modalitatea de diminuare a pachetului de servicii de bază, în situația neplății contribuției, după trecerea unui termen de 3 luni de la ultima plată efectuată. Întrucât reclamanta se afla în această situație în mod corect s-a procedat la diminuarea pachetului de bază, fără ca acest fapt să poată duce la exonerarea sa de plată, întrucât așa cum a arătat, obligația de plată există, pentru toți cetățenii români, străini, sau apatrizi cu domiciliul sau reședința în România, raportat la veniturile realizate de aceștia.
Împotriva aceleiași sentințe civile a declarat recurs și reclamanta H. N.solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii sale, așa cum a fost precizată.
În motivele de recurs se arată că decizia de impunere din oficiu emisă de intimată nu poate fi asimilată unui titlu de creanță pentru simplu motiv că este fundament pe dispoz.art.83 alin.4 din OG nr.9..
Cu toate acestea, instanța de fond, deși a apreciat că plata contribuției sociale nu este o obligație fiscală, a admis doar în parte acțiunea reclamantei, menținând decizia atacată la nivelul debitului pretins de intimată, considerând totodată că legea sănătății neavând dispoziții specifice a împrumutat din Codul de procedură fiscală dispoziții legale privitoare la colectare, situație în care natura juridică a obligației de plată nu mai are relevanță.
Consideră că instanța de fond a dat o greșită interpretare textelor legale invocate de recurenta-reclamantă în susținerea acțiunii, în condițiile în care art.83 din OG 9., la alin.4 îndrituiește doar organul fiscal să stabilească din oficiu impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat.
Or, o dispoziție împrumutată nu poate antrena răspunderea reclamantei, neexistând un raport obligațional în sensul legii, actul emis de intimată fiind lipsit de suport legal.
Ba mai mult, actul în cauză nu are nicio valoare în raport de temeiurile de drept invocate, întrucât alin.3 al art.215 din L. 9. face trimitere la alin.1 și 2 al aceluiași text de lege, alineate din care se desprinde un aspect esențial, acela al
„algerii în mod liber a caselor de asigurări";, situație în care CAS M. nu poate să-și aroge un drept peste voința ei.
În altă ordine de idei, textul de lege invocat trebuie corelat cu prev.art.217 alin.2 din același act normativ care instituie cadrul legal al drepturilor și obligațiilor asiguratorului și asiguratului pe baza unui contract cum este și firesc, astfel că în speță este operant dreptul comun.
Precizează că nu a încheiat cu CAS M. un astfel de contract și în consecință, actul la care a făcut referire este lipsit de legalitate și temeinice.
Reclamanta-recurentă consideră că atâta timp cât nu a solicitat dobândirea calității de asigurat, obligația de plată stabilită de intimată retroactiv, pentru servicii care nu i-au fost prestate și de care nici nu dorește să beneficieze în viitor, constituie un veritabil abuz, o încălcare a drepturilor legitime care îi sunt recunoscute prin însăși legea invocată de aceasta, în cuprinsul deciziei de impunere, aceea de a alege asiguratorul.
Arată că nelegal este și modul în care s-au stabilit de către intimată anumite obligații de plată aferente perioadei anterioare intrării în vigoare a L. 9. și deopotrivă
O.ui președintelui C. nr.617/2007, deși în cuprinsul deciziei a desfășutorului nu se invocă alte prevederi legale drept temei juridic al obligației de plată.
Mai arată reclamanta, că instanța de fond în mod greșit i-a admis doar în parte acțiunea în condițiile în care intimata-pârâtă nu a făcut dovada vreunui raport obligațional care să poată antrena răspunderea ei la plata vreunei sume de bani, principiul solidarității neputând substitui lipsa unui contract.
Învederează faptul că, lipsa calității reclamantei de asigurat, i-a fost confirmată de însuși intimata-pârâtă prin adresa nr.4069 din (...) comunicată de aceasta medicului de familie și prin intermediul căreia, pe lângă faptul că îi recunoaște lipsa calității de persoană asigurată, solicită și eliminarea acesteia din tabelul asiguraților începând cu data de (...), dată de la care nu a mai beneficiat de niciun serviciu medical.
În raport de cele relevate, este lesne de observat că pretențiile intimatei sunt lipsite de suport legal, deciziile atacate comportând discuții ample atât pe nelegalitate cât și pe temeinicie, motiv pentru care consideră că nu datorează niciun fel de contribuție intimatei-pârâte.
Deliberând Curtea reține următoarele:
Contribuția de asigurări sociale de sănătate având ca bază legală L. 9. reprezintă una din contribuțiile sociale obligatorii pe care angajații le datorează.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată în temeiul L. 9. nu se asimilează noțiunii de contribuție profesională obligatorie.
Contribuțiile avocaților la fondul de pensii facultativ nu se substituie obligației de a achita contribuția de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit prevederilor art.1 alin.1 din OUG 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, această categorie profesională beneficiază de un sistem unic propriu și autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale gestionat de C. de A. a A. din R.
Contribuția individuală obligatorie a avocatului la fondul sistemului de asigurări sociale al avocaților se determină prin raportare la venitul brut lunar realizat din profesie.
Această taxă intră în categoria contribuțiilor profesionale obligatorii a căror deductibilitate se realizează în limita prevăzută de art.48 alin.5 lit.n din Codul fiscal.
Totodată, asigurarea voluntară de sănătate complementară sau suplimentară este menită să asigure, să acopere riscurile individuale în situații speciale și/sau pe lângă serviciile oferite de asigurările sociale de sănătate.
Trebuie remarcat însă că, potrivit legii, încheierea unei asigurări voluntare de sănătate, nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, prevederile art.208 din L. 9. consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente.
Prin urmare, împrejurarea că reclamanta, care este avocat, plătește contribuția la C. de asigurări a avocaților, nu o scutește de plata contribuției reglementate de L. 9..
Curtea reține că din această perspectivă, prima instanță a realizat o corectă aplicare a prevederilor art.256, 208, 215, 257, 259 din L. 9..
Nu vor fi însă validate acele statuări ale instanței referitoare la caracterul neexigibil al majorărilor de întârziere și penalităților.
Reclamanta a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile.
Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute atât de OG 9. și art.215 din L. 9., iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul prev.art.83 alin.4 din OG 92/2002.
Chiar dacă reclamanta nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările publice de sănătate, ar fi avut, în temeiul legilor organice care au reglementat sistemul de asigurări sociale de sănătate, obligativitatea de a contribui la fondul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate.
Mai mult, drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art.217 din L. 9.. A. sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în M. O. atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicarea a cestuia.
Ca atare, nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora ele se calculează, ar contraveni principiului nemo censetur ignorare lege.
Obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare.
Prin urmare, nu se poate admite că reclamanta ar putea fi ținută numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.
Inconsecvența primei instanțe în alcătuirea silogismului judiciar este evidentă. Pe de-o parte, prima instanță consideră că adagiul nemo censetur legem ignorare reprezintă o prezumție irefragabilă de cunoaștere a legii în ceea ce privește obligația de plată a contribuției, iar pe de altă parte, înlătură obligația de plată a accesoriilor datoriei principale pe temeiul erorii de drept.
T. susține că realitatea la care se raportează eroarea este una juridică, eroarea privind înțelesul și sensul reglementării.
Or, nu se poate admite că nu exista posibilitatea ca eroarea de drept să funcționeze cu privire la înțelesul și sensul reglementării în ceea ce privește datoria principală de a contribui la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, dar, în același timp, să se admită că, în privința exigibilității acestei creanțe ar exista o asemenea divergență între convingere și realitate încât aceasta să îndeplinească rolul de mobil în justificarea „erorii"; în care reclamanta s-ar fi aflat cu privire la accesorii.
Atâta timp cât reclamanta nu putea invoca necunoașterea legii, falsa reprezentare asupra prevederilor legale în ceea ce privește obligația principală de a contribui la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, ea nu avea posibilitatea de a se prevala de eroarea de drept și anume de falsa reprezentare a realității în ceea ce privește modul de calcul al accesoriilor care însoțesc obligația principală.
Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
. obiective se realizează pe baza principiului solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor precum și în temeiul principiului participării obligatorii la constituirea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem și anume, principiul solidarității (decizia CC 705/(...), 1011/(...)).
Curtea Constituțională a statuat de asemenea că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie.
Prin urmare, tribunalul a reținut în mod corect că încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, dobândirea calității de asigurat realizându-se în temeiul legii și nu în virtutea contractului.
Obținerea calității de asigurat despre care vorbește art.259 alin.7 din L. 9. se referă doar la raporturile dintre C. de A. și asigurat, neavând relevanță asupra obligativității plății contribuției.
Prin urmare, organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, întrucât, potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din L. 9., Casele de A. de S. au abilitarea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente în condițiile OG 9..
Pentru aceste motive , în baza art.312 C.proc.civ instanța va respinge recursul declarat de reclamanta H. N. împotriva sentinței civile nr. 2. pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. urmând să admită recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr. 2. pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o va modifică în sensul că respinge în întregime acțiunea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta H. N. împotriva sentinței civile nr. 2. pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M..
Admite recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr. 2. pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. G. A. N. S. AL H. M. I. I. A. B.red.S.Al H./A.C.
2 ex. - (...)
| ← Decizia civilă nr. 1993/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2008/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
