Decizia civilă nr. 2014/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2014/2011
Ședința publică de la 13 Mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. AL H. JUDECĂTOR G.-A. N. JUDECĂTOR D. M. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 5. pronunțată de Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite înmatriculare fără plata taxei de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat. CURTEA Prin sentința civilă nr.5880 din 26 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. s-a admis acțiunea reclamantului A. V. și a fost obligată pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. la înmatricularea, fără plata taxei pe poluare, a autovehiculului marca Mitsubishi, serie șasiu JMBO(...)001034, proprietatea reclamantului. P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut argumentele invocate de reclamant în sprijinul cererii sale sunt pertinente și pe deplin lămuritoare în sensul că „taxa de poluare"; ce trebuie achitată cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicol în România, în conformitate cu prevederile O. nr. 5., are în realitate aceeași finalitate (scop) cu „taxa specială de primă înmatriculare"; prevăzută de art. 2141 - 2143 Cod fiscal, - pe care, de altfel, o înlocuiește - și anume, restricționarea la import a autovehiculelor, în special a celor „second-hand";, inclusiv cele provenite din spațiul U. E.. Prin această măsură restrictivă la import, se încalcă însă normele primare de drept comunitar, obligatorii și cu aplicabilitate directă de către statele membre ale U. E., așa cum sunt ele interpretate și dezvoltate în jurisprudența Curții de Justiție a C. E. (CJCE) de la L. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. SI I. A V. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și cu ocazia rejudecării în fond, respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamant. În motivarea recursului, pârâta a arătat că prin hotărârea atacată, prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantul-intimat și în consecință a obligat serviciul specializat din cadrul P. J. S. la înmatricularea autoturismului proprietate personală, fără achitarea taxei de poluare. Pârâtul consideră criticabil acest mod de interpretare a legii deoarece O. nr.5. stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la fondul pentru mediu și se gestionează de A. F. P. M., în vederea finanțării proiectelor și programelor pentru protecția mediului. Conform art.4 din O. nr.5., obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Analizând compatibilitatea textului citat cu normele dreptului comunitar, apreciază că în speță nu sunt încălcate prevederile art.90 din T.. Astfel, potrivit dispozițiilor O. nr.5., România, stat membru al Comunității E., nu supune direct sau indirect produsele altor state membre (în speța autovehiculele provenite dintr-un stat membru a U. E.) prețuri sau taxe, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Or, taxa pe poluare instituită prin O. nr.5., nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului, tuturor proprietarilor de autovehicule care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul nostru, contribuind astfel la poluarea mediului. Pe de altă parte, această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second- hand, importante din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze un autovehicul, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei, instituit de O. nr.5. ca fiind unul pe poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, în care urmează să fie finanțate urmare a aplicării acestui act normativ. Prin urmare, chiar dacă legislativul nu a găsit o formulă mai potrivită, prin condiționarea înmatriculării autovehiculelor de plata acestor taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare, cum era cea prevăzută de dispozițiile art.2141 C.fisc. și apreciată ca nelegală de practica judiciară. În final, pârâta a mai precizat faptul că instituirea taxei pe poluare a fost rezultatul negocierilor și acordului dintre România și Comisia Europeană, astfel încât aceasta nu contravine legislației comunitare. P. considerentele arătate, pârâtul solicită în condițiile art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza în fond, respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantului-intimat. Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-aapreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E.. Reclamantul a achiziționat din Franța un autoturism marca MITSUBISHI, cu nr. de identificare JMBO(...)001034. La data de (...), reclamantul a adresat o cerere recurentei pârâte, I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a A. prin care a solicitat înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare. Cererea a fost respinsă, invocându-se faptul ca nu se poate proceda la înmatricularea autoturismului in lipsa dovezii achitării taxei de poluare, cu motivarea ca prima înmatriculare a vehiculelor in România se poate efectua doar daca sunt respectate dispozițiile art. 7 din OMAI 1501/2006, atât în sensul prezentării documentelor cât și în sensul achitării tuturor taxelor prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, stabilita de OUG 5. argumente pe care se bazează și recursul promovat. Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare. Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare. Trebuie notat că la data formulării cererii de înmatriculare ca efect al OUG nr. 1. a încetat efectul art. III introdus prin OUG nr. 2. și ca atare practic s-a revenit la forma inițială de calcul și stabilire a taxei pe poluare cu mențiunea că nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5.. Or, Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. P. a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Față de cele ce preced, raportat la considerentele menționate în precedent care înlocuiesc sentința pronunțată de instanța de fond, soluția de admitere a acțiunii și obligare a autorității administrative de resort la îndeplinirea operațiunii administrative de înmatriculare a autovehiculului, fără plata taxei pe poluare, este întemeiată. Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 rap. la 312 C. să respingă recursul ca nefondat. P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 5880 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER S. AL H. G.-A. N. D. M. A. B.red.S.al H./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.Moldova S.
← Decizia civilă nr. 166/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 439/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|