Decizia civilă nr. 2334/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2334/2011
Ședința publică din 24 mai 2011
Completul compus din: PREȘED.TE: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în numele A. F. P. S., împotriva sentinței civile nr. 5825 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., cauza privind și pe intimata SC D. I. SRL, recurent având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
P. de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 31 alin. 3 C.pr.civ.. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 5825 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.UI F. P. ȘI A DIRECȚIEI GENERALE A F. P. A J. S., precum și excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. 3675/(...), emisă de pârâta A. F. P. S. Prin aceeași sentință s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. D. I. SRL în contradictoriu cu pârâta A. F. P. S. și, în consecință, a fost obligată pârâta la restituirea în favoarea reclamantei a sumei de 2345 lei încasată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria TS3A nr. 7426921/2008, cu dobânda legală în materia fiscală de la data de 13 mai 2010 și până la restituire. S-a respins cererea formulată de reclamantă pentru anularea adresei nr. 3675/2010 emisă de pârâta A. F. P. S., ca inadmisibilă și s-a respins acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâților MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ȘI D. G. A F. P. A J. S., pentru lipsa calității procesuale pasive. Fără cheltuieli de judecată. Prealabil analizei fondului pricinii, prima instanță a soluționat cu prioritate cele 3 exceptii absolute, conform art. 137 alin. 1 C.Proc. Civ.. Excepția inadmisibilității anularii adresei nr. 3675/(...) a fost admisa, instanța reținând că aceasta nu reprezintă un act administrativ in sensul art. 2 din L. nr. 544/2004. Exceptia lipsei calității procesuale pasive a pârâtului de rândul I și II a fost admisă, instanța reținând ca, asa cu rezulta din dispozitiile art. 3 alin. 1 pct. 6 din H.G. nr. 34/2009, M. F. P. nu are atributii în colectarea veniturilor bugetului de stat, iar înscrisurile a căror anulare se solicita nu au fost emise de acesta. Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei municipiului Z. suma de 2345 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria TS3A nr. 7426921/2008. Prin cererea înregistrată sub nr. 3599/(...), reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa cu nr. 3675/(...) a Agenției Naționale de A. F. - A. F. P. S., s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141 - 2143 din Codul fiscal. Contestația formulată împotriva acestui răspuns a fost respinsă prin D. nr. 74 din data de 4 iunie 2008 a Direcției Generale a F. P. S. pe motiv că în mod corect organele fiscale au aplicat legislația specifică în R., cu privire la perceperea și modul de calcul al acestei taxe. Potrivit art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în R., de către persoana fizică s-au juridică care face înmatricularea , atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în R. nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 2143 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în R. și cele existente în R.. Organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța de fond a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, R. este un stat membru al U. Europene. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin. 4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare. 2. Jurisprudența Curții de Justiție E. Prin D. în cazul Costa/Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o rodine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior -or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr.343/2006 privind Codul fiscal. De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața Comunității Europene, fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în R., stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R. după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone. Î.ucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în R.. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, D. G. a F. P. S. emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată. Î.ucât reclamanta a solicitat restituirea sumei doar în data de 13 mai 2010, instanța a admise cererea reclamantei pentru acordarea dobânzii în materie fiscală de la aceasta dată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. S., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Sălaj, iar pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca inadmisibilă și respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii în materie fiscală. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7,8 și 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond în mod nelegal a dispus restituirea sumei de 2.345 lei cu dobânda aferentă în materie fiscală, reclamanta nesolicitând acest lucru, ci a solicitat acordarea dobânzii legale. În această situație, pârâta apreciază că instanța de foind a mod nelegal a schimbat obiectul acțiunii determinat de reclamant prin cererea de chemare în judecată și anume acțiune în contencios administrativ , în obligația de a face, respectiv restituirea unei sume, sumă ce a fost achitată în prealabil în temeiul legii conform deciziei de restituire, iar aceasta nu poate fi soluționată de instanța de contencios administrativ, care esențialmente este chemată să cenzureze acte administrative emise de autorități publice. Astfel, pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii, instanta de fond trebuia să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii conditiilor specifice de exercitare rezultate din dispoziiile art. 1 coroborat cu art. 8 din L. nr. 5.. Î.e conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numără si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al Legii nr. 5. si, respectiv, ca acest act să vatame un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Rezulta din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din L. nr. 5. care reglementează solutiile pe care le poate da instanta, ca judecătorul de contencios administrativ este obligat sastabilească dacă actiunea priveste un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi. Având în vedere aceste dispoziții legale, demersul judiciar al reclamantei nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, aceasta urmărind repararea unei pagube fără însă ca în prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei să fi fost desfiintat. Astfel, fără o analiză a actului administrativ, respectiv decizia de restituire, prin care s-au reținut în sarcina reclamantei obligații fiscale, instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. În privința capătului de cerere privind acordarea dobânzii, pârâta consideră că în mod netemeinic instanța de fond a admis și acest capăt, deoarece taxa de poluare a fost încasată în temeiul unui act normativ, respectiv O. nr. 5., forma inițială, variantă în vigoare la momentul reținerii sumei, act care a fost adus în conformitate cu principiile jurisprudenței europene și astfel respectă exigențele de compatibilitate cu art. 110 parag. 1 din T.ul C.E. Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente: Reclamanta a achiziționat un autovehicul second-hand marca Renault Megan Scenic, Iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în R. a plătit suma de 3.494 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare prin chitanta seria TS3A nr. 742692/(...). Prin decizia de restituirea nr. 5.463/(...), pârâta A. S. a dispus restituirea sumei de 1.149 lei. Prin cererea înregistrată sub nr. 3.599 din (...) reclamanta a solicitat pârâtei restituirea diferenței de 2.345 lei reținută cu titlu de taxă de poluare, dar cererea sa a fost respinsă de către pârâtă prin adresa nr. 3.675/(...), cu motivarea că suma solicită nu se încadrează în sumele de restituit contribuabililor potrivit art. 117 din O. nr. 92/2003.. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie însă enunțată starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecatii si plecând de aspectele concrete ale speței trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar. În ceea ce privește critica privind greșita soluționare a excepției de tardivitate și a celei de inadmisibilitate motivată de faptul că nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal, Curtea reține că excepția invocată nu este întemeiată deoarece taxa de primă înmatriculare nu a fost percepută în baza unui act administrativ fiscal ci doar în baza unei simple chitanțe de plată care nu îndeplinește exigențele de fond și de formă ale unui act administrativ fiscal, așa cum sunt reglementate de art. 43 din Codul de procedura fiscală. Aceasta este una dintre criticile principale care s-au adus de către C. E. atunci când a demarat procedura de infringement împotriva R. pentru instituirea aceste taxe de primă înmatriculare. În consecință, restituirea aceste taxe care nu a fost percepută în baza unui act administrativ fiscal nu poate fi condiționată de urmarea procedurii administrative prealabile instituită de codul de procedură fiscală (pentru că în concret nu există un act administrativ fiscal care să poată fi contestat) și nici de termenele instituite de L. 5. a contenciosului administrativ așa cum pretinde recurenta. Mai mult, conform art. 11 din O. 5. contribuabilul care a plătit taxa de primă înmatriculare are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare care ar fi datorată pentru aceelași autoturism fără ca textul enunțat să impună vreo limită de timp în care să fie necesară formularea cererii. În consecință nicirestituirea taxei de către instanță nu poate fi condiționată de formularea cererii de chemare în judecată într-un anumit termen. În lipsa reacției ferme a autorității legislative la presiunea exercitată de executivul U. și în pofida demarării procedurii de infrigement, la nivelul instanțelor judecătorești s-a conturat o practică unitară și ulterior previzibilă și predictibilă în materie în sensul stabilirii că dispozițiile legale interne de drept fiscal încalcă dispozițiile art. 90 parag. 1 din T.ul instituind Comunitatea E. (astăzi art. 110 din T.ul privind funcționarea U. Europene). Î.-o astfel de ipostază și ținând seama de caracterul lacunar și deficitar al normelor procesual fiscale în temeiul cărora a fost percepută această taxă fiscală (fără să fie reglementată expres încasarea acesteia pe baza unui act de impunere, fără să fie reglementată expres sau măcar printr-o normă de trimitere, o procedură fiscală de contestarea pe cale administrativă și/sau judiciară a unei astfel de taxe) împrejurarea că reclamantul s-a adresat pe calea dreptului comun în materia contenciosului administrativ printr-o cerere de restituire și apoi instanțelor judecătorești urmând aceleași dispoziții avute la îndemână nu poate fi opusă cu succes pentru a-i paraliza acesteia accesul la judecător. Așa cum rezultă dintr-o jurisprudență clară, consacrată și o interpretare evolutivă a textului art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea trebuie să fie accesibilă și previzibilă iar cerințele de ultimă oră în materie impun ca ea să fie și predictibilă, adică stabilă (pe larg, CEDO, cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit din 1979 și Rotaru împotriva R. din 2000). O lege este accesibilă atunci când este redactată în termeni clari și conciși astfel încât cel care intră în contact cu normele ei să fie capabil să-și regleze conduita, chiar apelând la profesioniștii dreptului, de așa manieră încât să înțeleagă conținutul dispozițiilor sale și să prevadă efectele care le generează încălcarea acesteia. În cauza de față normele C. fiscal privind încasarea taxei speciale de primă înmatriculare în lipsa unor norme de procedură fiscală adecvate au fost insuficiente, incerte și neclare pentru ca orice contribuabil să înțeleagă mecanismul de percepere a unei astfel de taxe și să fie astfel capabil să utilizeze anumite mecanisme procesuale pentru contestarea legalității taxei. D. această perspectivă și cu această motivare care se adaugă considerentelor primei instanțe, Curtea constată că reclamantului nu i se poate opune cu succes excepția tardivității introducerii acțiunii termenul de decădere de un prevăzut de art. 11 alin. 2 și 5 din L. nr. 5. nefiind împlinit la data sesizării instanței de fond. Cu privire la fondul pretenției, Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 paragraful 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. D. această perspectivă reclamantul - intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). D. această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul privind instituirea Comunității Europene. Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar (astăzi dreptul U. Europene) nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. D. această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Așa fiind, în cauza de față este pe deplin aplicabil art. 90 parag. 1 din T.ul CE actual art. 110 din TFUE. Cu privire la despăgubirile la care are dreptul reclamantul pentru încasarea nelegală a acestei taxe, instanța de recurs reține următoarele: instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii așa cum este reglementată de dispozițiile art. 124 din Codul de P. F. până la data plății efective. În ceea ce privește incidența în speță a dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc., Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Pe de altă parte însă, nu sunt incidente dispozițiile referitoare la dobânzile de întârziere reglementate de dispozițiile art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 Cod P. F., deoarece taxa de primă înmatriculare nu a fost recuperată în baza unei proceduri de contestare a vreunui act administrativ fiscal, situație în care nu sunt incidente penalitățile de întârziere reglementate de textul anterior enunțat și nici termenul de 45 zile reglementat în domeniu pentru a fixa momentul de debut al intervalului pentru care curg aceste penalități. În consecință, devin incidente normele de drept comun în materie de dobândă legală în materie civilă reglementate de O. 9.. În baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 9 C.p.c. sentința recurată va fi modificată sub acest aspect al înlocuirii dobânzii legale în materie fiscală cu dobânzile legale în materie civilă. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul pârâtei D. G. A F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. S. este întemeiat în parte, impunându-se modificarea hotărârii recurate în sensul obligării recurentei la plata dobânzii legale în materie civilă de la data efectuării plății și până la achitarea efectivă a sumelor. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 5.823 din 19 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în sensul că obligă pârâta la plata dobânzii legale în materie civilă a sumei de 2.345 lei de la data efectuării plății și până la achitarea efectivă a sumelor. Menține în rest dispozițiile sentinței. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 24 mai 2011. PREȘED.TE, JUDECĂTORI, D. P. A. A. I. C. I. V. D. GREFIER, Red.A.A.I. Dact.H.C/3 ex./(...) Jud.fond: P. A.;
| ← Decizia civilă nr. 994/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5915/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
