Decizia civilă nr. 2059/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIE CIVILĂ NR. 2059/2011

Ședința din data de 16 mai 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : M. I. I. JUDECĂTOR : A. CHIC.AN

JUDECĂTOR : M. S.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. V. împotriva sentinței civile nr. 4207 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu intimata I. P. J. C. - S. P. C. R. P. DE C., I. A. C., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - înmatriculare auto fără taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat M. T. pentru recurent, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut cauzei, după care reprezentanta recurentului arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art.3 pct.3 C.pr.civ coroborat cu art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și constatând că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond .

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, arătând că prin decizia C. din aprilie 20011 a fost tranșată în mod definitiv această dispută.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 4207 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. V., în contradictoriu cu pârâta I. P. J. C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul deține un autoturism marca Audi A6, cu nr. de identificare W., anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în R. i s-a pus în vedere să achite, în temeiul OUG 5., o taxă de poluare.

La data de (...), reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului său fără plata acestei taxe, cerere care a fost respinsă motivat de faptul că trebuia să achite taxa de poluare.

Instanța de fond a constatat că, potrivit OUG 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin O. ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003 (art.3). Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1), iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in R. (art.4 lit.a), nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară.

Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare în vigoare la data de (...), instanța apreciază că norma de drept intern nu este neconformă cu art.90 din TCE, actual art.110 TFUE.

Astfel, potrivit dispozițiilor OUG 5., astfel cum au fost modificate prin OUG 1. care a abrogat, cu începere de la 1 ianuarie 2010, scutirea acordată în temeiul OUG

2., obligația de plată a taxei revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R., fără a se face nici un fel de diferențiere pe criterii de proveniență a autovehiculului, iar din sumele colectate se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului.

T. a apreciat că, reglementată în acest mod, taxa pe poluare nu mai apare a fi destinată să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru;

Scopul general al art.90 TCE (art.110 TFUE) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării C., respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne, ceea ce nu este cazul în speță.

De altfel, la această concluzie a ajuns însăși Comisia E. în urma numeroaselor sesizări pe acest aspect, din a cărei propunere de clasare a plângerii nr.2. care se referă la taxa pe poluare din R. (propunere publicată în din 5 februarie 2010, clasarea referindu-se la forma actuală a OUG 5., aplicabilă în speță), instanța va cita în continuare aspectele relevante:

„Comisiei E. i-au fost transmise numeroase plângeri având ca obiect o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor în conformitate cu legislația națională în materie, cu modificările aduse de OUG nr.2.. A.e plângeri au fost comasate la dosarul principal cu numarul de înregistrare 2..

Prin publicarea prezentei, Comisia informează publicul cu privire la intenția sade clasare a dosarului cu numărul menționat mai sus.

Mai întâi, trebuie reamintit că din păcate nu se poate vorbi despre o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE și, ca atare, nimic nu împiedică statele membre să perceapă asemenea taxe, ele fiind libere să decidă cuantumul și metodele de calcul. T., această libertate nu poate aduce atingere dispozițiilor Tratatului privind funcționarea U. E. (TFUE), în special articolului 110 (fostul articol 90 din TCE), care prevede un tratament fiscal echitabil al produselor autohtone și al celor care provin din alte state membre.

Departamentul responsabil al Comisiei, după analizarea OUG nr. 2., a conchiscă aceasta nu respectă articolul 110 din TFUE, de vreme ce anumite mașini uzate par suprataxate în comparație cu autovehicule similare înmatriculate ca noi. S-a constatat că scutirea acordată în temeiul OUG nr. 2. nu pare să se bazeze pe criterii obiective, tinzând să favorizeze producătorii autohtoni de autovehicule. A. fapt a fost consideratincompatibil cu articolul 110 din TFUE și, prin urmare, la 26 iunie 2009, Comisia a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insista ca R. să modifice aceste prevederi controversate (IP/09/1012).

La 28 septembrie 2009, autoritățile române au răspuns printr-o scrisoare în careîși exprimau poziția față de chestiunea în discuție și, la 12 ianuarie 2010, au informat C omisia cu privire la existența OUG nr. 1. de abrogare, cu începere de la 1 ianuarie

2010, a scutirii acordate în temeiul OUG nr. 2..

În acest context, departamentul responsabil al Comisiei este de părere că autoritățile române au luat măsurile necesare pentru a asigura respectarea legislațieicomunitare și, în momentul de față, se pare că legislația română privind taxa deînmatriculare a autovehiculelor este conformă cu articolul 110 din TFUE.

Din acest motiv, departamentul responsabil va propune Comisiei clasareacazului.RO C 29/8 Jurnalul Oficial al U. E. (...).";

Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că taxa pe care reclamantul este obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său nu apare ca fiind neconformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. V. solicitând admiterea recursului, cu consecința modificării în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. art. 299 rap. la art. 312 alin. 1,2 și 3 C.pr.civ. reclamantul a arătat, în esență, că soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 90 parag. I din Tratatul C.E., deoarece taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second-hand deja înmatriculare într-un stat membru al U.E.

Astfel, taxa de primă înmatriculare auto a fost introdusă la data de (...) prin modificările C. fiscal, iar instituirea taxei pentru autovehicule s-a făcut prin O. nr.

5., iar în urma modificărilor aduse prin O. nr. 218 și O. nr. 7., norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din

Tratatul de instituire a C. E. deoarece dispozițiile Trataului U.E. se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare sau de poluare pentru autoturisme, pentru achizițiile intracomunitare pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul circulației mărfurilor.

Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul R. T. de poluare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului.

În sprijinul susținerilor sale, reclamantul a invocat și dispozițiile art. 148 alin.

2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară prevalează legii interne, astfel că dispozițiile Tratatului au prioritate față de dispozițiile O. nr. 5., cu toate modificările și completările ulterioare.

Invocând dispozițiile Tratatului de A. al R. la U. E., reglementări C.. precum interpretările Curții E. de Justiție, reclamantul susține că taxa de poluare are un vădit caracter ilicit, iar instanțele judecătorești au obligația de a respecta dispozițiile dreptului comunitar.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:

In cazul concret dedus judecații, reclamantul-intimat a solicitat înmatricularea autoturismului marca Audi fabricat în 1996 la data de (...) data la care era in vigoare ultima formă a O. nr. 5., după modificările introduse prin O. nr.

2. si prin O. nr. 7..

La data de (...), (f. 7 din dosarul de fond) intimata I. P. J. C. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a A. a respins solicitarea reclamantului, cu motivarea că prima înmatriculare a vehiculelor în R. se poate efectua doar dacă sunt respectate dispozițiile art. 4 din O. nr. 5.. În conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. a din OUG nr. 5. taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului.

Plecând de la cele arătate mai sus, problema ce trebuia lămurită este aceea dacă taxa de poluare prevăzută de OG nr.5. (în vigoare la momentul solicitării înmatriculării - august 2010) în baza căreia se solicita achitarea taxei pentru a se proceda la înmatriculare este contrară normelor comunitare.

Cu titlu preliminar, trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie

2011 Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat-o în ce privește modul de soluționare a cererilor de înmatriculare a autoturismelor fără plata taxei de poluare înregistrate la I. P. după data de 15 februarie 2010 ca urmare a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva Statului Român. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Întrucât O. nr. 5. în forma aplicabilă după data de 15 februarie

2010 nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), concluzia incompatibilității taxei de poluare cu dreptul comunitar se impune și pentru intervalul de timp ulterior datei de 15 februarie 2010.

Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.

Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în R., fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul

„poluatorul plătește";.

Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția R., instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T..

Întrucât Guvernul român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curții, interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare. Prin urmare de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte.

A.e statuări sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât la data formulării cererii de înmatriculare, nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5..

Ca atare se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă înmatriculării unui vehicul importat menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru toate aceste considerente, in baza art. 304 alin. 1 pct. 9 C.p.c., recursul declarat de reclamantul C. V. va fi admis, iar sentința civilă nr. 4207 din 3 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. va fi modificată în tot în sensul admiterii acțiunii reclamantului și obligării pârâtei I. P. J. C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A A. să procedeze la înmatricularea autoturismului reclamantului marca Audi, număr de identificare W., an de fabricație 1996, fără plata taxei de poluare.

PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamantul C. V. împotriva sentinței civile nr.

4207 din 3 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea reclamantului C. V. în contradictoriu cu

I. P. J. C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A A. și obligă pârâta să înmatriculeze autoturismul marca Audi, număr de identificare W., an de fabricație 1996, fără plata taxei de poluare.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

M. I. I. A. CHIC.AN M. S.

L. F.

GREFIER,

Red.M.I.I./(...) Dact.H.C./2 ex./ Jud.fond: P. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2059/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal