Decizia civilă nr. 2167/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2167/2011
Ședința publică din data de 18 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. împotriva sentinței civile nr. 5480 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC C. D. S., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recursul este declarat în termen iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și a dispozițiilor OG nr. 92/2003, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Prin SC NR. 5480/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea reclamantei SC C. D. S. împotriva pârâtelor D. G. A F. P. A J. S. și A. F. P. Z., anulată adresa nr. 30490/2010 a pârâtei A. F. P. Z. și obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 3886,92 lei, reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare - taxă poluare , cu dobânda aferentă, de la data introducerii acțiunii și până la restituirea efectivă. Pentru a dispune astfel, T. a avut în vedere următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, este de observat că direcțiile generale ale finanțelor publice au în principal atribuția de a realizastrategia guvernamentală în domeniul finanțelor publice și de a aplica politica fiscală a statului. Din această perspectivă, chiar dacă administrațiilor finanțelor publice le revine în mod nemijlocit sarcina stabilirii și încasării taxelor și impozitelor, chemarea în judecată a direcției județene a finanțelor publice apare justificată, pentru opozabilitate. Deliberând asupra excepției inadmisibilității, tribunalul reține următoarele: Art. 1 alin. (1) din L. nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată. Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal. Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din L. nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantei se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din L. nr. 554/2004, de 1 an de zile. În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din L. nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant. Asupra cauzei pe fond: La data de (...) reclamantul a achitat suma de 5727,92 lei taxă de primă înmatriculare (fila 8). La data de 13 mai 2010 , reclamanta a solicitat AFP Z. restituirea și a sumei de 3886 , 92 lei , reținută ca taxă de poluare , din suma de 5727 lei , achitată ca taxă de primă înmatriculare. Cererea de restituire a taxei reținute cu titlu de taxă de poluare a fost respinsă. T. reține că taxa specială (de primă înmatriculare) a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, când a intrat în vigoare O.G. nr. 5., care instituie taxa de poluare pentru autovehicule. Perceperea taxei de primă înmatriculare sub imperiul art. 2141 - 2143 Cod fiscal a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, în speță prevederilor art. 90, paragraful 1 din T.ul Comunității E.. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în R. nu sepercepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 2143 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în R. și cele existente în R.. Organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța constată că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, R. este un stat membru al U . E.. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectareaprevederilor actului de aderare (alin.2) , iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare. 2. Jurisprudența Curții de Justiție E. Prin D. în cazul Costa/Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca bazalegală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. De asemenea în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 5., se reține că potrivit art. 11 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H. nr. 6.. Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială, drept pentru care, pentru toate cele ce preced, acțiunea de față urmează a fi admisă, astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. a judetului S . in nume propriu si numele A. F. P. Z. solicitând admiterea recursului,modificarea Sentintei in sensul respingerii actiunii ca inadmisibilă,admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP și a D. S., respingerii capatului de cerere privind acordarea dobânzii in materie fiscala. Considera criticabila sentinta pronuntata prin prisma art. 304 punct 7, 8,9 Cod Procedura Civila si in considerarea dispozitiilor art. 304 ind. 1 Cod proced. civilă. Asa cum rezulta din economia dispozitiilor art. 5 si art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea ,colectarea si executarea silita, inclusiv solutionarea contestatiilor privind taxa datorata de contribuabili, se realizeaza de catre autoritatea fiscala competenta potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura F. , republicata cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel fiind, actul autoritatii fiscale reprezinta un titlu de creanta si constituie instiintare de plata conform legii. D. poate fi contestata in termen de 30 de zile de la data comunicarii sub sanctiunea decaderii , potrivit dispozitiilor art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicata cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitii ce au fost ignorate de instanta de judecata. In acest context, demersul judiciar al reclamantului , nu se incadreaza in prevederile textelor legale precizate, acesta urmarind repararea unei pagube fara insa ca in prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei sa fi fost defiintat . Fara o analiza a actului administrativ prin care s-au stabilit in sarcina reclamantului obligatii fiscale, instanta nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitata Chiar daca reclamantul si-a întemeiat în drept cererea pe dispozitiile L. contenciosului administrativ nr. 554/2004,prin obiectul sau, cauza nu este de contencios administrativ, aceasta având drept finalitate restituirea unei sume. Din coroborarea dispozitiilor L. nr. 554/2004,cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta ca pentru sesizarea instantei de contencios administrativ, este necesar ca situatie premisa, fie existenta unui act administrativ susceptibil prin efectele sale sa vatame un drept ori un interes legitim, fie existenta unui refuz de solutionare a unei cereri sau nesolutionarea acesteia În termenul legal, ceea ce nu s-a constatat În cauza. Pe fondul cauzei solicită instantei de recurs respingerea actiunii ca nefondată , pentru motivele expuse pe larg in intimpinarea depusa la dosarul cauzei . Reclamanta intimată, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-aprezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că sunt fondate în partepentru următoarele considerente: Soluționarea excepțiilor procedurale s-a realizat în mod judicis de către instanța de fond, neimpunându-se reluarea argumentelor de fapt și de drept care au condus judecătorul fondului la respingerea lor. Prin cererea introductivă de instanță, intimata SC C. D. S. a solicitat instanței obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3886,92 lei, diferenta ramasa neplătită din suma de 5727,92 lei, acchitata cu titlu de taxă de primă înmatriculare la data de (...). În susținerea celor solicitate s-a arătat în esență că a fost obligata să achite în mod ilegal suma menționată în petitul cererii pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al CE, că deși s-a solicitat restituirea, pârâta a respins cererea iar acest refuz este nelegal întrucât încalcă prevederile hotărârilor constitutive ale U. și celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu și în contextul în care din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi compatibil cu art.90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele impozitate să fie supuse unor taxe maimari decât produsele similare naționale și prin urmare să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Plecând de la cele invocate , în raport de actele depuse tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art.90 din Protocol. Cele susținute de recurentă nu pot fi primite întrucât este unanim admis în practica judiciară internă și cea a CJCE că art.90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din T.. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a C. E., dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90din T.ul instituind Comunitatea E., acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor T.. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 5. antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta intimata are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61- 70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5. dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. In acest sens, sustinerea recurentei potrivit careia decizia de restituire a sumelor reprezentind diferente intre taxa speciala achitata pentru autoturisme si autovehicule si taxa pe poluare nr. 695/(...) trebuia atacata cu contestatie administrativa si doar decizia pronuntata in contestatia administrativa putea fi atacata cu actiunea in contencios fiscal conform art. 218 cod procedura F. este eronata, nefiind aplicabile, asa cum s-a aratat anterior, prevederile OUG 5.. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat. Prima instanță a rezolvat în mod corect raportul juridic litigios, făcând aplicarea prioritară și directă a dispozițiilor din tratat, recunoscând reclamantei dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. Ca atare, problema legată de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2141-2142 C.pr.civ., este o problemă falsă, nefiind necesar ca în această chestiune să se exercite un control de constituționalitate. Chiar dacă legiuitorul a calificat această obligație a particularului ca taxă, această taxă specială reprezintă în realitate un impozit, așa cum această noțiune a fost definită de legiuitorul român. Și din această perspectivă, apărările invocate de recurentă referitoare la neaplicarea dispozițiilor T. C. E. nu sunt pertinente, întrucât tratatul se referă în mod expres la impozite interne de orice natură. Cu toate acestea, sunt greșite reținerile instanței referitoare la anularea adresei si la dobândă. Astfel, anularea de catre instanta de fond a adresei nr. 30490/2010 este neintemeiata, aceasta nefiind un act administrativ, in sensul definit de art. 2 lit. C din L. nr. 554/2004, generator de efecte juridice, ci doar o simpla operatiune tehnico materiala. Pe de altă parte, acordarea dobânzii reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară asumată de R. ca stat membru justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea la repararea prejudiciului patrimonial cauzat celor cărora li s-au perceput taxe ce contravin normelor comunitare. Așa cum s-a arătat mai sus obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabil numai jurisdicțiilor ei și executivului, organelor competente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Acest context al reparării se impune a fi aplicat doar in masura in care reclamanta ar fi sesizat instanta cu o astfel de cerere iar această cerere ar fi fost fundamentată, în drept, pe dispozițiile OG 9.. In speta insa, reclamanta a solicitat dobânzi fiscale, astfel încât susținerile recurentelor, sub acest aspect, sunt fondate. Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, art. 20 din L.554/2004, Curtea va admite recursul declarat de D. S. în nume propriu și pentru AFP Z. împotriva SC nr. 5480/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o va modifica în parte în sensul că va înlătura dispoziția privind anulare adresa nr. 30490/2010 și obligarea pârâtei privind dobânda. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate. Fără cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. L. DECIDE: Admite recursul declarat de D. S. în nume propriu și pentru AFP Z. împotriva SC nr. 5480/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția priind anulare adresa nr. 30490/2010 și obligarea pârâtei privind dobânda. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 18 Mai 2. F. Președinte, F. T. Judecător, M. H. Judecător, M. B. Grefier, D. C. }Thred./M.H./3 ex./(...) Jud. fond:I. D. D.
| ← Decizia civilă nr. 431/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5577/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
