Decizia civilă nr. 2295/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIE CIVILĂ NR. 2295/2011

Ședința din data de 23 mai 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. C.

JUDECĂTOR : M. S.

JUDECĂTOR : M. I. I.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 4181 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului C., în contradictoriu cu intimatul R. A., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut cauzei, după care Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art.3 pct.3 C.pr.civ coroborat cu art. 8 și art.10 din L. nr. 554/2004 și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.4181 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al

Tribunalului C. s-a admis admis actiunea in contencios administrativ formulată de reclamantul R. A. in contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun.

C.-N. și în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5333 lei cu titlu de taxa de prima inmatriculare nedatorata cu dobanda legala in materie civila calculata de la data de 8 aprilie 2008 si pana la data restituirii efective a sumei sus indicate .

A fost obligată parata sa plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității invocate de parata prin întimpinare au fost respinse in sedinta publica din data de

(...) cu motivarea ce se regăsește in practicaua prezentei hotarari .

Pe fond s-a retinut ca reclamantul a achiziționat un autoturism marca AUDI Q 7 autoturism care era înmatriculat într-un alt stat membru al U. E. din anul 2007 (f.8,11,12).In vederea înmatriculării în R. a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 5333 lei cu titlu de taxă de prima Î. , taxă pe care a achitat-o la A. F. P. a mun. C.-N. (f.9). Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită această taxă, parata nerăspunzându-i la această cerere (f.6,7) .

Taxa de prima inmatriculare a fost perceputa in baza prevederilor art. 241 ind.1 si urm C.fiscal. Ca atare tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția R., prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul C. E.(art. 110

TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a C. de J. a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.

Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E.

Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.

Constatându-se că taxa de prima inmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a mun.Campia Turzii de a dispune restituirea acesteia.

In ce priveste retinerea acestei taxe cu titlu de taxa de poluare o asemenea retinere este ilegala .A. la data inmatricularii autoturismului erau in vigoare dispozitiile mai sus mentionate din Codul fiscal ce reglementau taxa de prima inmatriculare. Asadar taxa din speta a fost încasată în bazalegislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din

T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite Ca atare nu se poate reține justificat că S. Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .

Instanta a reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Totodata restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii legale. Tribunalul a apreciat ca in speta se poate acorda dobinda legala intrucit perceperea taxei din speta cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite adica de la data incasarii sumei din speta. Ca atare in temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data plății taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale .

Având în vedere considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 554/2004, tribunalul a admis in parte cererea reclamantului fata de AFP C.-N. si a obligat aceasta parata la plata sumelor sus indicate .

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta la 39,3 lei, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. F. P. C.-N.solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepțiilor invocate de către pârâtă și respingerea acțiunii reclamantului.

În motivele de recurs pârâta-recurentă învederează faptul că nu are calitate procesuală pasivă deoarece reclamantul nu are domiciliul în raza de competență teritorială a acesteia.

Precizează că respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive s-a datorat încălcării de către prima instanță a art.33 din OG nr.92/2003 și cap.I pct.2 din OMFP nr.1899/2004.

Solicită a se constata că pârâta, nu poate efectua restituiri de sume către contribuabili care nu au domiciliul în municipiul C.-N., astfel încât nu poate executa sentința recurată.

Apreciază că, acțiunea formulată de către R. A. trebuia respinsă ca inadmisibilă și lipsită de obiect de către prima instanță, deoarece nu există

„refuz"; din partea recurentei de a-i restitui reclamantului taxa specială de primă înmatriculare.

Mai arată că prin adresa cu nr.16568 din (...) i-a comunicat reclamantului faptul că cererea de restituire a taxei specială de primă înmatriculare a fost transmisă spre competentă soluționare Administrației F. P. a comunei B., iar această adresă, nu a fost criticată de către acesta și nu a fost analizată nici de către prima instanță.

Î.ucât aceste aspecte nu au fost analizate de instanța de fond, recurenta consideră că sentința tribunalului conține motive contradictorii și străine de natura pricinii, iar soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, s-a datorat interpretării greșite de către prima instanță, a actelor aflate la dosarul cauzei.

Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041

C. pr. civ., Curtea reține următoarele:

1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și/sau instanțe judecătorești.

Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală .

Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate .

Legiuitorul a statuat prin art. 7 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.

50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță deurgenta, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5..

Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică.

Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei.

De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a

G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe.

De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă.

Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională".

Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".

În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului.

În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că

"dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor

Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege.

Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată.

Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.

În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).

Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.

Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.

2. Compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului comunitar , în speță art. 110 din TFUE, a fost analizată prin raportare efectele produse în dreptul intern de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în procedura privind pe reclamantul T. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului.

Curtea de Justiție a U. E. a stabilit că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat art. 110 din TFUE din perspectiva neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate conchizând că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de oastfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,,

Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie.

Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III).

"Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata.

Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67).

În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac - plângerea prealabilă - ar fi fost efectivă.

Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond.

3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza

Simmenthal II din anul 1978).

Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5..

Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.

Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxăriiautovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E.

Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unorprincipii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitateafiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par.

12; C. C-132/88 Comisia C. E. c. Republicii Elene, par. 17).

De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05

Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)

S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E.

Jurispudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într- un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20).

Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90

T(...)E) nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49).

S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminaresub aspectul dreptului european.

Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabileștecadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumităîn continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E.

Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R..

Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E..

Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod directdacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).

Pentru toate aceste considerente se poate susține că în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantului.

Recurentele fiind căzute în pretenții și în consecință în culpă procesuală vor fi obligate să plătească intimatului S. C. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în recurs

În concluzie, Curtea va aprecia recursurile declarate ca fiind nefondate iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. le va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de A. F. P. C. împotriva sentinței civile nr.4181 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

A. C. M. S. M. I. I. L. F.red.M.S./A.C.

2 ex. - (...)jud.fond.B. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2295/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal