Decizia civilă nr. 1085/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI COMERCIAL
DOSAR NR. (...)
D. C. NR. 1085/2011
Ședința publică din data de (...)
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z., împotriva sentinței civile nr. 4189 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., în contradictoriu cu reclamantul J. V. S., și chemata în garanție A. F. PENTRU M. M. M., având ca obiect anulare act de control și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin serviciul registratură, la data de (...), intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în trei exemplare.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din L. nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar. CURTEA P rin Sentința civilă nr. 4189 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea reclamantul J. V.-S. împotriva pârâtei D. S. și s-a dispus anularea adresei nr. 20298din (...) emisă de pârâtă, pe care a obligat-o la restituirea către reclamant a sumei de 2180 lei, reprezentând taxă de poluare. S-a respins cererea de chemare în garanție a M. M. - A. F. de M. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin chitanța seria TS6 nr. 6168878 din (...), reclamantul a achitat suma de 2180 lei cu titlu de taxă de poluare prevăzută de O. nr. 5. (f.7). Prin cererea sa, reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa cu nr. 20298 din (...) a A.F.P. a municipiului Z. s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Potrivit art. 2141 - 2143 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în R., de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al Uniunii E.pene nici unstat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în R. nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în R. și cele existente în R.. Organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, R. este un stat membru al Uniunii E.pene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E.pene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2) , iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr.157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare. 2. Jurisprudența Curții de Justiție E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr. 3. privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecteidentice, pe toată suprafața Comunității E.pene, fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în R., stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R. după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. A.e dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. Întrucât tribunalul a constatat că suma de 2180 lei reținută de pârâtă cu titlu de taxă poluare nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în R.. Reclamantul solicită însă majorări de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere de la data plății și până la restituirea efectivă. Penalitățile de întârziere curg conform art. 124 alin. 1 Cod procedură fiscală din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70 alin. 1 Cod procedură fiscală, termen ce în speță nu a expirat până la darea răspunsului către reclamant de către pârâtă, condiție în care acestea nu se pot acorda. Cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Finanțelor Publice, a M. M. - A. F. pentru M. ca în caz de pretenții bănești, acesta să fie obligat la plata lor, a fost respinsă, întrucât nu această instituție încasează suma din litigiu și nici nu se varsă în contul acesteia. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. a judetului S.in nume propriu si numele A. F. P. a municipiului Z. solicitând admiterea recursului , modificarea Sentintei Civile nr. 4189 din (...) pronuntata de T. S., in sensul: - admiterii cererii de chemare in garantie a A. F. pentru M., M. M., - respingerii actiunii formulata de J. V. S. ca inadmisibila, iar pe fondul cauzei ca nefondata, - respingerii capatului de cerere privind dobinda fiscală. În motivare s-a arătat că: Considera criticabila sentinta pronuntata prin prisma art. 304 punct. 9 Cod Procedura C. si in considerarea dispozitiilor art. 304 ind. 1 deoarece: instanta de fond in mod nelegal a admis actiunea si a dispus obligarea D. , AFP Z. la restituirea sumei de 2180 lei reprezentind taxa de poluare și de asemenea în mod eronat a respins cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. Totodata T. S. nu s-a pronunțat cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de recurentă. Prin cererea înregistrată pe rolul T. S. reclamantul a solicitat restituirea sumei de 2180 lei reprezentând taxa pe poluare achitată cu acest titlu, cu chitanța nr. 6168878/(...). Precizează faptul că reclamantul nu a urmat procedura administrativ jurisdicțională prevăzută de C. și nici nu atacă un act administrativ în înțelesul L. nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ. Referitor la anularea adresei contestata precizează ca aceasta nu este un act administrativ in sensul definit de art. 2 lit. C din L. nr. 554/2004, generator de efecte juridice, ci doar o simpla operatiune tehnico materiala. Stabilirea cuantumului sumei si a obligatiei platii taxei de poluare instituita prin OUG nr. 5. au fost stabilite prin D. de calcul a taxei pe poluare in urma careia reclamantul a platit taxa pe poluare. Asa cum rezulta din economia dispozitiilor art. 5 si art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea ,colectarea si executarea silita, inclusiv solutionarea contestatiilor privind taxa datorata de contribuabili, se realizeaza de catre autoritatea fiscala competenta potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura F. republicata cu modificarile si completarile ulterioare. A. fiind actul autoritatii fiscale reprezinta un titlu de creanta si constituie instiintare de plata conform legii. D. poate fi contestata in termen de 30 de zile de la data comunicarii sub sanctiunea decaderii, potrivit dispozitiilor art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicata cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitii ce au fost ignorate de instanta de judecata. Natura juridica a acestui act este surprinsa de insusi legiutorul delegat in conditiile art. 7 din OUG nr. 5. si a fost determinata de initierea si desfasurarea procedurii de infringement demarata de C. E. in cursul careia una dintre criticile adresate statului a fost aceea ca taxa nu este stabilita pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi sa poata fi contestat in concret si efectiv de catre contribuabil. Se poate observa ca reclamantul nu a urmat aceasta procedura prevazuta de legea procesuala fiscala pentru a contesta in substanta legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a marginit sa declanseze un litigiu distinct de contestare a legalitatii actului administrativ fiscal, Prin urmare calea aleasa de reclamant ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel daca s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. ( in acest sens intelege sa invoce si practica judiciara , respectiv D. C. nr .1832/(...) pronuntata de CA C. in speta similara). Reclamantul a disimulat demersul sau de a pune in discutie legalitatea stabilirii si incasarii taxei de poluare prin prisma apelarii la procedura administrativa de drept comun, ignorind faptul ca pentru a se statua asupra acestui conflict exista norme procesuale speciale clare, accesibile, previzivile si predictibile compatibile cu exigentele de calitate a unei legi asa cum rezulta din jurisprudenta instantei europene de contencios al drepturilor omului. Reclamantul a platit voluntar taxa de poluare supunindu-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire si calculare a taxei. Desigur plata acestei taxe si maniera in care a fost stabilita nu inlatura dreptul contribuabilului de a contesta taxa si implicit de a se solicita verificarea in substanta a legalitatii impunerii. In aceasta ambianta factuala si procesuala ,atit in faza administrativa de solutionare cit si ulterior in faza de control judecatoresc si judiciar se poate pune in discutie nu numai modalitatea factuala si legala de stabilire a taxei ci si compatibilitatea normei interne cu norma comunitara pertinenta. Prin urmare , calea aleasa de reclamanta ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel daca s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Potrivit art. 1 din L. nr. 554/2004 "persoana care se considera vatamata Într-un drept al sau ori Într-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea În termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata" În speta, actul contestat, respectiv adresa nu este un act administrativ În sensul dispozitiilor anterior aratate, astfel ca nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanta contencios administrativ în temeiul art. 1 alin. (1) din L. nr, 554/2004, In acest context, demersul judiciar al reclamantului , nu se incadreaza in prevederile textelor legale precizate, acesta urmarind repararea unei pagube fara insa ca in prealabil , actul administrativ cauzator al pagubei sa fi fost defiintat . Fara o analiza a actului administrativ prin care s-au stabilit in sarcina reclamantului obligatii fiscale, instanta nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitata Chiar daca reclamantul si-a Î. În drept cererea pe dispozitiile L. contenciosului administrativ nr, 554/2004. prin obiectul sau, cauza nu este de contencios aceasta având drept finalitate restituirea unei sume. Din coroborarea dispozitiilor L. nr, 554/2004,cu modificarile SI completările ulterioare rezultă că pentru sesizarea instantei de contencios administrativ, este necesar ca situatie premisa, fie existenta unui act administrativ susceptibil prin efectele sale sa vatame un drept ori un interes legitim, fie existenta unui refuz de solutionare a unei cereri sau nesoluționarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat În cauza Având în vedere că reclamantul nu a urmat procedura administrativ- jurisdicțională prevăzută de C. precum și împrejurarea că adresa nu constituie act administrativ, solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pe calea contenciosului administrativ. * Critica sentinta instantei de fond si sub aspectul respingerii cererii de chemare in garantie a A. F. pentru M. avand in vedere urmatoarele considerente: Textul OUG nr. 5. cuprinde suficiente prevederi care sa asigure si sa garanteze afectarea speciala a sumelor de bani rezultate din plata taxei pe poluare. A., art. 1 alin. (1) prevede ca taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestioneaza de A. F. pentru M., În vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului. Totodata, alineatul 2 al aceluiasi articol prevede programele si proiectele pentru protectia mediului finantate din plata taxei pe poluare, Mai departe, art. 5 alin. (4) prevede ca taxa se plateste de catre contribuabil Într-un cont distinct deschis la unitatile T. S. pe numele A. F. pentru M. A. 5(4) Taxa se plateste de catre contribuabil Într-un cont distinct deschis la unitatile T. S. pe numele A. F. pentru M. Dovada faptului ca suma platita la trezorerie a fost achitata in contul A. F. pentru M., contul 51.16.10.09 indicat in HG 686/2008 privind aprobarea metodologice de aplicare a, ART, 3, codificat cu codul de identificare fiscala a contribuabililor persoane fizice sau juridice, rezulta din chitanta nr. 1978177/(...). Potrivit HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG m. 5., A. 3 (6) În ultima zi lucratoare a lunii, unitatile T. S. transfera În contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele A. F. pentru M. la T. S. 6, sumele colectate În contul prevazut la alin. (4). (8) Concomitent cu efectuarea operatiunilor de transfer prevazute la alin. (6), unitatile T. S. transmit În sistem electronic A. F. pentru M. un fisier continând toate operatiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule". Aceeasi este situatia si in cazul restiturii sumelor reprezentând diferentele de taxa pe poluare rezultate În urma contestarii taxei. A. la art. 8 se prevede: (1) In cazul contestarii taxei platite, contribuabilul poate solicita restituirea diferentei de taxa fata de cea platita cu ocazia inmatricularii autovehiculului În R.. (5) Cererea de restituire se solutioneaza de organul fiscal competent În termenul prevazut de lege, iar restituirea sumelor reprezentând diferenta de taxa se face din bugetul F. pentru M. In concluzie, nu organul fiscal este beneficiar al platii, si prin urmare nu are obligatia legala de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamant. Din prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5., rezulta ca aceasta suma constituie venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionata de A. F. pentru M., În vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului, aspecte care au fost ignorate de instanta de fond, iar hotararea astfel pronuntata nu este opozabila si A. F. pentru M. Pe fondul cauzei solicita instantei de recurs respingerea actiunii ca nefondata, pentru motivele expuse pe larg in intimpinarea depusa la dosarul cauzei . Referitor la capatul de cerere privind acordarea dobinzii fiscale, solicită respingerea acestuia deoarece taxa de poluare a fost reținută în temeiul unui act normativ în vigoare. In concluzie, solicita admiterea recursului, modificarea Sentintei Civile nr 4189 din (...)-din eroare fiind trecut probabil anul 2009- pronuntata de T. S., in sensul: - admiterii cererii de chemare in garantie a A. F. pentru M.- M. M.; - respingerii actiunii formulata de J. V. S. ca inadmisibila, iar pe fondul cauzei ca nefondata; -respingerii capatului de cerere privind dobinda în materie fiscală. Reclamantul intimat J. V. S. a formulat întâmpinare solicitând respingerearecursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate prin care i s-a admis acțiunea și s-a dispus restituirea taxei de poluare. Analizând recursul declarat de D. S. în nume propriu și pentru AFP Z., prin prisma dispozițiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea reține următoarele: Urmărind modificările succesive ale O. 5., Curtea constată faptul că solicitarea reclamantului intimat de restituire a taxei de poluare vizează o sumă achitată la (...), după data modificării O. 5. prin OUG 1., publicată în M.of. nr. 926/(...), potrivit căreia: ,, Autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii E.pene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind modificarea Ordonanței de u rgență a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, încondițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în R. în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere.,, Cum intrarea în vigoare a ordonanței a avut loc la (...), cele 45 zile se împlinesc la (...), acesta fiind momentul de la care se poate aprecia că taxa de poluare nu mai contravine prevederilor dreptului comunitar. Dispozițiile privitoare la înmatricularea fără taxă se aplică în mod corespunzător și situațiilor în care taxa a fost efectiv achitată după data de (...) astfel încât, solicitarea reclamantului, adresată AFP S. cu privire la taxa de 2180 lei, a depășit termenul de decădere anterior arătat. Este real faptul că modificările aduse OUG 5. prin OUG 7. și OUG 2. au fost apreciate, în mod constant ca nefiind conforme cu dreptul comunitar însă acțiunea reclamantei se circumscrie prevederilor OUG 1. care abrogă scutirile prevăzute de OUG 1.. De altfel, la această concluzie a ajuns însăși C. E. în urma numeroaselor sesizări pe acest aspect, din a cărei propunere de clasare a plângerii nr.2. care se referă la taxa pe poluare din R. (propunere publicată în din 5 februarie 2010, clasarea referindu-se la forma actuală a OUG 5., aplicabilă în speță), instanța a citat în continuare aspectele relevante:„Comisiei E.pene i-au fost transmise numeroase plângeri având ca obiect o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor în conformitate cu legislația națională în materie, cu modificările aduse de OUG nr.2.. A.e plângeri au fost comasate la dosarul principal cu numarul de înregistrare 2.. Prin publicarea prezentei, C. informează publicul cu privire la intenția sa de clasare a dosarului cu numărul menționat mai sus. Mai întâi, trebuie reamintit că din păcate nu se poate vorbi despre o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE și, ca atare, nimic nu împiedică statele membre să perceapă asemenea taxe, ele fiind libere să decidă cuantumul și metodele de calcul. T., această libertate nu poate aduce atingere dispozițiilor T. privind funcționarea Uniunii E.pene (TFUE), în special articolului 110 (fostul articol 90 din TCE), care prevede un tratament fiscal echitabil al produselor autohtone și al celor care provin din alte state membre. La 28 septembrie 2009, autoritățile române au răspuns printr-o scrisoare în care își exprimau poziția față de chestiunea în discuție și, la 12 ianuarie 2010, au informat C. cu privire la existența OUG nr. 1. de abrogare, cu începere de la 1 ianuarie 2010, a scutirii acordate în temeiul OUG nr. 2.. În acest context, departamentul responsabil al Comisiei este de parere că autoritățile române au luat măsurile necesare pentru a asigura respectarea legislatiei comunitare și, în momentul de față, se pare că legislatia română privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conformă cu articolul 110 din TFUE. Din acest motiv, departamentul responsabil va propune Comisiei clasarea cazului.RO C 29/8 Jurnalul Oficial al Uniunii E.pene (...)."; A.ea sunt considerentele pentru care, în baza art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. împotriva Sentinței civile nr. 4189 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., pe care o modifică în parte în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul J. V. S. împotriva DIRECȚIEI GENERALE A F. P. A J. S.. Dată fiind soluția pronunțată cu privire la cererea principală, cererea de chemare în garanție este neîntemeiată, impunându-se astfel menținerea soluției tribunalului cu privire la acest aspect, dar pentru considerentele anterior arătate. Fără cheltuieli de judecată. PENTRU A.E MOTIVE, ÎN N. L. D E C I D E Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. împotriva Sentinței civile nr. 4189 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul J. V. S. împotriva DIRECȚIEI GENERALE A F. P. A J. S.. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința din 14 Martie 2011. Red.M.H./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond: C. N. C.
← Decizia civilă nr. 2368/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4843/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|