Decizia civilă nr. 5020/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5020/2011

Ședința publică de la 24 N. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R.-R. D.

G. M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta B. M., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite înmatriculare auto fără taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 135 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta I. P. M.-S. P. C. R. P. de C. și Î. a V.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul deține un autoturism anterior înmatriculat într-un stat membru UE.

La data de (...), reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului său fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG 5. însă cererea sa a fost respinsă.

Instanța a constatat că, potrivit OUG 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin O. ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003 (art.3). Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1), iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in R. (art.4 lit.a), nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară.

Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare în vigoare la data de (...), instanța a apreciat că norma de drept intern nu este neconformă cu art.90 din TCE, actual art.110

TFUE.

Astfel, potrivit dispozițiilor OUG 5., astfel cum au fost modificate prin OUG

1. care a abrogat, cu începere de la 1 ianuarie 2010, scutirea acordată în temeiul

OUG 2., obligația de plată a taxei revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R., fără a se face nici un fel de diferențiere pe criterii de proveniență a autovehiculului, iar din sumele colectate se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare nu mai apare a fi destinată să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru;

Scopul general al art.90 TCE (art.110 TFUE) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne, ceea ce nu este cazul în speță.

De altfel, la această concluzie a ajuns însăși Comisia Europeană în urma numeroaselor sesizări pe acest aspect, din a cărei propunere de clasare a plângerii nr.2. care se referă la taxa pe poluare din R. (propunere publicată în din 5 februarie 2010, clasarea referindu-se la forma actuală a OUG 5., aplicabilă în speță), instanța a citat în continuare aspectele relevante:

„Comisiei E. i-au fost transmise numeroase plângeri având ca obiect o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor în conformitate cu legislația națională în materie, cu modificările aduse de OUG nr.2.. A.e plângeri au fost comasate la dosarul principal cu numarul de înregistrare 2..

Prin publicarea prezentei, Comisia informează publicul cu privire la intenția sa de clasare a dosarului cu numărul menționat mai sus.

Mai întâi, trebuie reamintit că din păcate nu se poate vorbi despre o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE și, ca atare, nimic nu împiedică statele membre să perceapă asemenea taxe, ele fiind libere să decidă cuantumul și metodele de calcul. T., această libertate nu poate aduce atingere dispozițiilor T.ului privind funcționarea U. E. (TFUE), în special articolului 110 (fostul articol 90 din TCE), care prevede un tratament fiscal echitabil al produselor autohtone și al celor care provin din alte state membre.

Departamentul responsabil al Comisiei, după analizarea OUG nr. 2., a conchis că aceasta nu respectă articolul 110 din TFUE, de vreme ce anumite mașini uzate par suprataxate în comparație cu autovehicule similare înmatriculate ca noi. S-a constatat că scutirea acordată în temeiul OUG nr. 2. nu pare să se bazeze pe criterii obiective, tinzând să favorizeze producătorii autohtoni de autovehicule. A. fapt a fost considerat incompatibil cu articolul 110 din TFUE și, prin urmare, la 26 iunie 2009, Comisia a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insista ca R. să modifice aceste prevederi controversate (IP/09/1012).

La 28 septembrie 2009, autoritățile române au răspuns printr-o scrisoare în care își exprimau poziția față de chestiunea în discuție și, la 12 ianuarie 2010, au informat Comisia cu privire la existența OUG nr. 1. de abrogare, cu începere de la

1 ianuarie 2010, a scutirii acordate în temeiul OUG nr. 2..

În acest context, departamentul responsabil al Comisiei este de părere că autoritățile române au luat măsurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare și, în momentul de față, se pare că legislația română privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conformă cu articolul 110 din TFUE.

Din acest motiv, departamentul responsabil va propune Comisiei clasarea cazului.RO C 29/8 Jurnalul Oficial al U. E. (...).";

Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că taxa pe care reclamantul este obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său nu apare ca fiind neconformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B. M. solicitând admiterea recursului si modificarea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.Proc.Civ.; admiterea actiunii si Î.a fără plata taxei de poluare a autovehiculului în favoarea reclamantei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat reclamanta, în esență, că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a normelor comunitare..

Pârâta intimată I. P. județului M. - S. public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor a formulat întâmpinare - fila 11.

Analizând recursul formulat Curtea reține următoarele:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E.

(T.F.U.E.) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (T.F.U.E.) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E..

Cererea de înmatriculare a autoturismului fără achitarea taxei de poluare a fost respinsă, invocându-se faptul ca nu se poate proceda la înmatricularea autoturismului in lipsa dovezii achitării taxei de poluare, cu motivarea ca prima înmatriculare a vehiculelor in R. se poate efectua doar daca sunt respectate dispozițiile art. 7 din O.M.A.I. 1501/2006, atât în sensul prezentării documentelor cât și în sensul achitării tuturor taxelor prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, stabilita de OUG 5. argumente pe care se bazează și recursul promovat.

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E., incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule deocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unorvehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Trebuie notat că la data formulării cererii de înmatriculare ca efect al OUG nr. 1. a încetat efectul art. III introdus prin OUG nr. 2. și ca atare practic s-a revenit la forma inițială de calcul și stabilire a taxei pe poluare cu mențiunea că nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5..

Or, Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

A.e statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul C.J.U.E. din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5..

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din T.F.U.E.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de

Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din L egea nr. 554/2004 rap. la 312 C. să admită recursul declarat de către reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 135 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o va modifica în sensul că va admite cererea de chemare în judecată și dispune înmatricularea autoturismului marca VOLKSWAGEN, serie sasiu WVWZZZ1JZYD035962, fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 5..

PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de către reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 135 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o modifică în sensul că admite cererea de chemare în judecată și dispune înmatricularea autoturismului marca VOLKSWAGEN, serie sasiu WVWZZZ1JZYD035962, fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 5..

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 N. 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

G., M. T.

}

Red.M.D./dact.L.C.C.

3 ex./(...).

Jud.fond: S. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5020/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal