Decizia civilă nr. 2438/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

D. CIVILĂ Nr. 2438/2011

Ședința publică de la 27 Mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. AL H. JUDECĂTOR G.-A. N. JUDECĂTOR C. I. GREFIER A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. J. DE O. A F. DE M. împotriva sentinței civile nr. 425/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. S. C. L., având ca obiect anulare act administrativ decizie Legea 7..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat A.

R. B. pentru intimata-reclamantă, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se mai menționează faptul că la data de 18 aprilie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

Reprezentantul intimatei arată că nu are alte cereri de formulat. Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului declarat de pârâtă și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, conform chitanței justificative pe care o depune la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.425 din 28 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C. s-a admis cererea formulată de reclamanta C. S. C. L. C.-N., în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru O.a F. de M. C. s-a anulat D. nr.210/2010 emisă de A. C. a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a subvenției prevăzute de art.80 alin.1 lit.c din Legea 7. aferentă perioadei aprilie 2009 - aprilie 2010 și a fost obligată pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1244,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de (...), reclamanta a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu Muj A. A., persoana care la data respectivă îndeplinea condițiile prevăzute de art.80 din Legea nr. 7..

Ulterior, la data de (...) reclamanta a adresat o cerere către pârâtă cu solicitarea de a beneficia de subvenția prevăzută la articolul menționat, cerere care i-a fost respinsă motivat de faptul că au atinse limitele maxime a cheltuielilor bugetare .

Potrivit art.80 alin. 1 din Legea 7., angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ superior sunt scutiți pe o perioadă de 12 luni de plata contribuțiilor datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă absolvenților încadrați, și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent: c) O sumă egală cu 1,5 valoarea indicatorului social de referință al asiguraților pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții de învățământ superior.

Reclamanta a depus toate actele pentru a beneficia de subvenția prevăzută de art.80 alin.1 lit.c din Legea 7., a depus toate documentele legale și a virat la bugetul de stat toate sumele datorate raportat la beneficiile acordate prin legea sus indicată. Nu s-a făcut dovada virării sumelor de bani cuvenite reclamantei, deși aceasta a făcut dovada depunerii documentației aferente până în luna martie 2010 inclusiv. Ulterior, reclamanta a primit decizia contestată, emisă la mai mult de un an de la data depunerii cererii inițiale de acordare a sumelor prevăzute de lege, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că solicitarea sa a fost respinsă, fiind atinsă limita maximă a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă.

Pârâta a invocat prevederile relevante ale L. 500/2002 care îi interzic să efectueze plăți după atingerea sumei maxime aprobate prin bugetul asigurărilor sociale, fiind numai ordonator terțiar de credite și se supune ordonatorului principal de credite, însă instanța apreciază că nu pot fi în niciun caz imputabile reclamantei disfuncționalitățile generale de ordin financiar sau cele legate de distribuirea fondurilor între ordonatorii de credite. A. aspecte nu pot sub nicio formă afecta existența și/sau cuantumul unor drepturi stabilite imperativ de lege care, în speță, sunt de natură a stimula încadrarea în muncă a unor anumite categorii sociale. Instanța observă că textul legal nu condiționează acordarea subvenției de prevederile bugetare sau de un acord al vreunei autorități, ci prevede că angajatorul beneficiază de acea sumă de bani prin simpla îndeplinire a condițiilor prevăzute la art.85, desigur doar dacă formulează cerere în acest sens.

Nu a putut fi reținută nici susținerea conform căreia pârâta nu și-a dat consimțământul la încheierea convenției cu reclamanta; instanța apreciază că, dacă sunt îndeplinite restul cerințelor legale pentru acordarea subvenției, aceasta nu poate fi condiționată de semnarea propriu - zisă a convenției (care poate fi refuzată pe motive neîntemeiate de agenția județeană, cum, de altfel, se și invocă în speță).

Având în vedere considerentele expuse, instanța a reținut că decizia contestată este nelegală, motiv pentru care a admis acțiunea, a anulat decizia nr.210/2010 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a subvenției prevăzute de art.80 alin.1 din Legea 7. aferentă perioadei aprilie

2009 - aprilie 2010.

În temeiul art.274 C.proc.civ, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1244,3 lei, reprezentând onorariul avocațial, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. J. pentru O.a F. de M. C. solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile recurate, cu respingerea contestației înaintată de reclamantă.

În motivele de recurs se arată că A.F.O.F.M. C. a emis D. nr.210 prin care a respins solicitarea reclamantei-C. S. C. L., solicitare enunțată în cererea înregistrată cu nr.3483 din (...) cu privire la acordarea subvenției prevăzută de art.80 din Legea 7. cu modificările și completările ulterioare.

Arată că, respingerea acestei solicitări a fost motivată în temeiul L.

500/2002 actualizată, privind finanțele publice.

Invederează astfel că, Legea 500/2002 stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar. La art.1 alin.2 lit.b) din Legea 500/2002 se prevede că dispozițiile acestei legi se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării bugetului asigurărilor sociale de stat.

Întrucât legea bugetară anuală prevede și autorizează pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementările care sunt specifice exercițiului bugetar, reiese în mod clar din textul de lege faptul că sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art.1 alin.2 în cadrul cărora se angajează, se ordonantează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, în conformitate cu art.4 alin.2. Mai mult, în conținutul art.4 alin.3 din Legea 500/2002 se prevede în mod strict faptul că angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, rezultând astfel că acest tip de cheltuieli nu poate fi depășit fiind definit și materializat ca un cuantum fix alocat și cu o destinație precisa.

Precizează că, la fel ca alte instituții, A.J.O.F.M. C., are doar calitatea de ordonator terțiar de credite și în consecință, se supune ordonatorului principal de credite, având responsabilitățile prevăzute la art.22 alin.1 din

Legea 500/2002, articol al cărui conținut prevede că ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respctive și cu respectarea dispozițiilor legale.

Mai arată că nu este obligată și nu poate să prevadă sau să anticipeze un viitor număr de convenții sau număr de persoane ce vor fi angajate, aceste acțiuni ținând cel mai mult de evoluția sectorului de activitate economică care, în unele perioade poate crește, depășind posibilitățile financiare de acordare de subvenții pentru angajatori, dintr-un buget prestabilit și limitat ca sumă.

Recurenta mai invederează faptul că din cele două modificări aduse L.

7., rezultă că legiuitorul a dorit să evidențieze strânsa legătură dintre prevederile celor douăa cte normative limitând posibiltiatea acordării de subvenții la un buget anual, cu o destinație precisă și limitat ca și cuantum financiar.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 18 aprilie 2011, intimata

C. S. C. L. solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Deliberând asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:

Reclamanta a depus cererea înregistrată cu nr.3483 la data de 1 aprilie

2009 la A. C. pentru a beneficia de subvenția pentru absolvenții instituțiilor de învățământ încadrați în muncă prevăzută de art.80 din Legea 7..

Totodată, a depus documentația solicitată pentru fiecare lună începând cu luna aprilie 2009 și încheind cu luna martie 2010, toate documentele fiind înregistrate la A. C.

Cererea înregistrată cu nr.3483/1 aprilie 2009 a fost respinsă prin decizia nr.210 din 1 aprilie 2010, fiindu-i comunicată reclamantei la data de

20 mai 2010. A. și-a fundamentat decizia pe considerentul atingerii limitei maxime a cheltuielilor bugetare.

Conform prevederilor art.80 alin.1 lit.c din Legea 7., angajatorii care încadrează în muncă pe durata nedeterminată absolvenții unor instituții de învățământ, sunt scutiți pe o perioadă de 12 luni de la plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă absolvenților încadrați și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent o sumă egală de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții de învățământ superior.

Conform dispozițiilor art.54 alin.1 și 2 din Normele metodologice de aplicare a L. 7., măsurile de stimulare prevăzute de art.80 din lege se acordă angajatorilor lunar pe o perioadă de 12 luni, respectiv de 18 luni în cazul absolvenților din rândul persoanelor cu handicap, de la data încheierii convenției prevăzute la art.52.

Cererea reclamantei a fost depusă în prima jumătate a anului

2009. Recurenta nu a făcut dovada că la data când reclamanta asolicitat acordarea măsurilor de stimulare prevăzute la art.80 din Legea 7., bugetul alocat A. C. în acest scop ar fi fost deja epuizat. D. prin care A. C. a respins cererea de acordare a măsurilor de stimulare a fost emisă cu o întârziere de un an.

Întrucât pârâta recurentă nu a făcut dovada sumelor alocate învederea acordării măsurilor de stimulare prevăzute la art.80 din Legea 7. , a celor cheltuite și momentul la care au fost epuizate, Curtea reține că apărările evocate de recurentă nu pot fi primite.

Pentru a-și putea exercita atribuția de control al legalității actelor administrative, instanța de judecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreționare, a ales soluția criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ. Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ, constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice și se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi recunoscute de lege. D. contestată afirmă generic că subvenția nu poate fi acordată datorită absenței creditului bugetar. Autoritatea nu justifică însă nici limitele bugetare, nici depășirea cheltuielilor în perioada în care reclamanta a depuscererea de acordare a subvenției.

În acest context, actul atacat apare ca fiind dat cu exces deputere.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU A. MOTIVE IN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. J. DE O. A F. DE M. C. împotriva sentinței civile nr.425 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al

Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta să plătească intimatei C. S. C. L., suma de 1240 lei cheltuieli de judecată în recurs.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, S. AL H. G. A. N. C. I. A. B.red.S.Al H./A.C.

2 ex. - (...)jud.fond. P. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2438/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal