Decizia civilă nr. 926/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.ERCIALĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 926/2011
Ședința publică din 03 martie 2011
PREȘEDINTE : R.-R. D. JUDECĂTOR : L. U. JUDECĂTOR : ANA M. T. GREFIER : V. D.
{ F. | }
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanta S. M. C. G. I.
S. Z. și pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z., împotriva sentinței civile nr. 2., în contradictoriu cu chematul în garanție M.
M.- A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică} se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată că, recurenta S. M. C. G. I. S.R.L nu a depus actele solicitate, motive pentru care instanța o decade din probă și reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
{ F. | }
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2625 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului S., a fost admisă acțiunea reclamantei S. M. C. G. I. S. Z. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. A J. S. și a A. F. P. Z. și s-a dispus anularea adresei nr. 59307/(...) emisă de pârâtă care a fost obligată la restituirea către reclamantă suma de 3423 lei reprezentând taxă poluare.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a M. M. - A. F. de M.
A fost respinsă cererea privind cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin chitanța seria TS5 nr. 4084309 din (...), reclamanta a achitat la T. municipiului Z. suma de 3423 lei cu titlu de taxă de poluare prevăzută de O. nr. 5..
Prin cererea nr. 55074 înregistrată la (...), reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa cu nr. 59307/(...) a A.F.P. a municipiului Z. s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 2141 - 2143 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța constată că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2) , iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr.157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al C.unității, dinainte de aderare. 2. Jurisprudența Curții de Justiție E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C.unității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr. 3. privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesteacontravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața C.unității Europene, fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. Întrucât tribunalul a constatat că suma de 1994 lei reținută de pârâtă cu titlu de taxă poluare nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Finanțelor Publice, a M. M. - A. F. pentru M. ca în caz de pretenții bănești, acesta să fie obligat la plata lor, a fost respinsă, întrucât nu această instituție încasează suma din litigiu și nici nu se varsă în contul acesteia. În ce privește cheltuielile de judecată, acestea nu se justifică-în măsura în care au fost cerute - atâta vreme cât nu se poate reține o culpă procesuală din partea autorităților administrației publice atrase în proces, atributul interpretării legilor interne prin prisma normelor de drept comunitar, revenind exclusiv instanțelor de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta-recurentă D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z., solicitândadmiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate și rejudecând cauza pe fond să se admită cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. și să se mențină ca legală și temeinică actul administrativ fiscal reprezentând D. de calcul a taxei de poluare emisă de A. F. P. Z. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. și în considerarea dispozițiile art. 3041 C., pârâta a arătat că instanța de fond departe de a da eficiență textelor art. 2141-3 din L. nr. 571/2003 a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, astfel cum au fost prev. de art. 2141-3 din același act normativ, această soluție fiind nelegală, deoarece Codul fiscal prevedea în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare. În concluzie, raportat la aceste dispoziții legale care erau în vigoare la momentul formulării acțiunii, rezultă că suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Un alt motiv de recurs invocat de pârâtă este dat de faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la prev. art. 725 alin. 1 C., pe care le-a invocat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, dispoziții care consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche și care nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, avândîn vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată. Având în vedere aceste considerente, pârâta a învederat că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O. nr. 5., prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, iar procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială și taxa pe poluare pentru autovehicule, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp. In privința solicitării reclamantului de plată a dobânzii legale, pârâta a învederat că în mod nelegal a admis acest capăt de cerere fără nici o justificare legală și fără a avea în vedere dispozițiile C.pr.fiscală coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor și se calculează numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită . Din această perspectivă, pârâta menționează că reclamanta nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare conform art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 republicată și modificată. Față de aceste considerente, pârâta susține că instanța în mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxă specială de primă înmatriculare. Intimata S. M. C.G. I. S. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale. Analizând recursul formulat de pârâtă, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: Cu titlu preliminar Curtea remarcă faptul că instanța de fond a soluționat pricina fără a se preocupa de administrarea probatoriului cu înscrisuri relevat în astfel de cauze. Curtea, uzând de rolul activ impus de art. 129 alin. 4-5 C. rap la art. 305 C. a solicitat intimatei reclamante să depună la dosar înscrisurile relevante: decizia de calcul a taxei pe poluare, chitanța doveditoare prin care s-a plătit suma de 3.423 lei stabilită prin decizia de calcul și solicitată a-i fi restituită precum și actele doveditoare care fac proba provenienței de pe piața internă a Uniunii Europene ori AELS a autoturismului din litigiu (f. 18 dos. rec.). Cum reclamanta intimată recurentă, legal citată (f. 19) nu a depus la dosar aceste probe, Curtea decăzut-o din probă cu toate consecințele ce decurg din această sancțiune. Dincolo de aceasta, Curtea a procedat la analiza recursului prin prisma celor statuate de instanța de fond. Analiza recursului pârâtei implică în mod necesar analiza excepției de inadmisibilitate, Curtea reținând astfel că obiectul acțiunii este incompatibil cu procedura contenciosului administrativ fiscal guvernată de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 5. cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile O UG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare. Astfel, cererea de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal trebuie mai întâi precedată de anularea actului administrativ fiscal de impunere, în baza căruia a fost stabilită și încasată respectiva taxă. Cererea de anulare a adresei nr. 59307 din (...) emisă de AFP Z. nu satisface exigențele procedurale ale contenciosului administrativ fiscal. Și este așa, deoarece adresa respectivă conține de fapt soluționarea pe cale administrativă a cererii de restituire de către organul fiscal, mai precis conține refuzul de a se restitui suma solicitată de petent. Curtea observă că taxa de poluare în sumă de 3423 lei încasată de pârâtă prin chitanța seria TS5 nr. 4084309 din (...) a fost stabilită printr-un act de impunere, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule conform normelor legale în vigoare la această dată. Astfel, așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De altfel, în cuprinsul deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule comunicată reclamantului s-a prevăzut in terminis că acest act reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. De asemenea, s-a mai prevăzut expres că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală. Natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală, a deciziei de calcul a taxei de poluare este surprinsă de însuși legiuitorul delegat (Guvernul) în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. Având în vedere că acest motiv este decisiv în economia rezolvării recursului pârâtei, Curtea este dispensată să mai cerceteze și celelalte motive invocate pe calea recursului de pârâte, analiza acestora devenind inutilă. Nu în ultimul rând, Curtea reține că obiectul acțiunii introductive de instanță este incompatibil cu procedura contenciosului administrativ fiscal guvernată de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 5. cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare. Astfel, cererea de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal (art. 117 alin. 1 lit. d) C.) trebuie mai întâi precedată de anularea actului administrativ fiscal de impunere, în baza căruia a fost stabilită și încasată respectiva taxă. Așa fiind, stabilirea că plata taxei de poluare s-a realizat cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale nu se poate realiza prin apelarea la procedura de drept comun în materia contenciosului administrativ, formularea unei cereri și dacă răspunsul este negativ prin atacarea refuzului plecând de la premisa că este nejustificat (art. 2 alin. 2 din L. nr. 554/2004) ci așa cum s-a relevat mai sus prin contestarea actului de impunere pe calea contestației administrative de competența organului de soluționare a contestațiilor după distincțiile prevăzute la art. 209 C. și apoi în funcție de decizia acestui organ persoana nemulțumităori ce se pretinde vătămată poate să supună contenciosului administrativ fiscal respectivul act conform art. 218 alin. 2 C. În fine, Curtea are în vedere că în practica secției de profil a Î. s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205-218 C. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din L. nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de P. judecătorilor Secției de C. A. și fiscal a Î. la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a Î., precum și D. nr. 409/2004 a Curții Constituționale). Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de T. IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007). Ținând seama de aceste argumente, celelalte motive de recurs invocate de recurent nu se justifică a mai fi analizate. Având în vedere motivele de fapt și de drept reținute în precedent, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C. să admită recursul pârâtei cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul respingerii ca inadmisibile a acțiunii promovate de reclamant, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 2625 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului S. pe care o modifică în totalitate, în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă. Menține celorlalte dispoziții ale sentinței. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 03 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G REFIER R .-R. D. L. U. ANA M. T. V. D. Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...). Jud.fond. M. K.
| ← Decizia civilă nr. 2262/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 6046/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
