Decizia civilă nr. 25/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 25/2011

Ședința publică de la 18 M. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. AL H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER A. B.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de către contestatoarea POP I. E. împotriva deciziei civile nr. 2281 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., în contradictoriu cu intimatul P. DE PE L. T. B.-N., având ca obiect cerere de revizuire sentință.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea Pop E. personal, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciare aferente contestației în anulare.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei contestații, în temeiul dispozițiilor art. 319 alin 1

C.pr.civ.

Contestatoarea depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,5 lei, precum și un set de acte în probațiune.

Curtea, constatând că nu sunt alte cereri de formulat, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.

Contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, pentru motivele invocate în scris.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin contestația în anulare înregistrată în 17 noiembrie 2010 contestatoarea Pop I. E. în contradictoriu cu intimatul P. de pe lângă T. B.- N. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei civile nr. 2282 din 06 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C.

În motivarea contestației arată că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită în cauză.

A mai arătat contestatoarea că nu au fost respectare regulile de competență, că nu i-au fost primite dosarele și nici nu au fost date spre cercetare, iar din 2008 și până în prezent nu s-a rezolvat situația.

Potrivit art. 317 și 318 C.pr.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestației în anulare pentru anumite motive concrete.

În raport de susținerile contestatoarei rezultă că doar o eventuală neîndeplinire a procedurii de citare pentru ziua când s-a judeca pricina arputea fi analizată de către Curte ca temei juridic al contestației în anulare formulată.

Prin Decizia civilă nr. 2282 din 06 octombrie 2010 pronunțată de

Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) s-a respins recursul declarat de Pop I. E. împotriva Sentinței civile nr. 35 din 5 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., care a fost menținută în întregime.

Sub acest aspect Curtea constată că Decizia civilă nr. 2. a fost pronunțată în ședința publică din 06 octombrie 2010, iar pentru acel termen procedura de citare a fost îndeplinită cu contestatoarea în data de 10 mai

2010, aceasta semnând personal dovada de îndeplinire a procedurii de citare

- fila 11 din dosarul nr. (...) al Curții de A. C., fiind îndeplinite dipozițiile art. 89 c.pr.civ., referitoare la termenul de înmânare a citației.

Se constată așadar că nu sunt îndeplinite cerințele art. 317 alin. 1 pct.

1 C.pr.civ.

Referitor la restul motivelor prezentate de către contestatoare în motivarea contestației în anulare Curtea constata că ele nu pot fi încadrate în motivele unei contestații în anulare obișnuită sau specială, așa cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 317 și 318 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea POP I. E. împotriva deciziei civile nr. 2282 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

{ F. |

Președinte,

S. Al H.

Judecător,

D. M.

Judecător,

F. T.

Grefier, A. B.

}

Red.D.M./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.reviz.: G.A. N., F. T., M. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 25/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal