Decizia civilă nr. 205/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 205/2011
Ședința publică din data de 21 I. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR M.-I. I. GREFIER A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele A. F. P. A M. T. și A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 2490 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj, privind și pe intimata-reclamantă S. M. E., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează faptul că recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 2490 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj, a fost respinsă, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității invocată de pârâta A. F. P. T. și a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Ș. M. E. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a municipiului T. și A. F. pentru M.. Prin aceeași sentință, a fost admisă cererea de chemare în garanție și au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 3.105 lei, reprezentând taxa de poluare și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția invocată de pârâta A. F. P. T., aceasta a fost respinsă, pentru următoarele argumente: Instanța observă că reclamanta nu contestă însăși decizia AFP de calcul a taxei, care, în fapt, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci compatibilitatea acestora cu legislația comunitară. Reclamanta a adresat, ulterior achitării taxei (formalitate necesară în vederea înmatriculării), ocerere către organul încasator - AFP T., care a fost respinsă, invocându-se aceleași prevederi naționale, iar ceea ce se contestă în prezenta cauză este refuzul de restituire, față de care reclamantei nu i se pot opune excepțiile invocate, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea. Pe fondul cauzei, instanța constată că, potrivit OUG 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin O. ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003 (art.3). Autoturismul reclamantei nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art.3 al.2 și art.9 al.1), iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in R. (art.4 lit.a), nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară. Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, instanța apreciază că norma de drept intern nu este conformă cu art.90 din TCE, actual art.110 TFUE, ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acesteia. A., potrivit dispozițiilor OUG 5., cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în R. sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în R., dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în R.. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în R.. Ca urmare a adoptării OUG 2., intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă, aspect care reiese fie și numai din simpla lecturare a preambulului acestui act normativ, al cărui scop este protejarea locurilor de muncă în economia românească. Scopul general al art.90 TCE (art.110 TFUE) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării C., respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. A., în forma în vigoare la data depunerii documentelor prevăzute la art.5, OUG 5. este contrară art.90 din Tratatul de I. a C. E., întrucât este destinată să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru UE, precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în R. și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în R.. Or, după aderarea R. la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJCE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co - Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato - în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în I.). De altfel, la această concluzie a ajuns însăși C. E. în urma numeroaselor sesizări pe acest aspect, din a cărei propunere de clasare a plângerii nr.2009/2002 care se referă la taxa pe poluare din R. (propunere publicată în din 5 februarie 2010, clasarea referindu-se la forma actuală a OUG 5. și nu la cea aplicabilă în speță), instanța va cita în continuare aspectele relevante: Mai întâi, trebuie reamintit că din păcate nu se poate vorbi despre o armonizare ataxelor pe autovehicule la nivelul UE si, ca atare, nimic nu împiedica statele membre sa perceapă asemenea taxe, ele fiind libere sa decidă cuantumul si metodele de calcul. T., această libertate nu poate aduce atingere dispozițiilor Tratatului privind funcționarea Uniunii E. (TFUE), în special articolului 110 (fostul articol 90 din TCE), care prevede un tratament fiscal echitabil al produselor autohtone si al celor care provin din alte state membre. Departamentul responsabil al Comisiei, după analizarea OUG nr. 2., a conchis că aceasta nu respecta articolul 110 din TFUE, de vreme ce anumite mașini uzate parsuprataxate în comparație cu autovehicule similare înmatriculate ca noi. S-a constatat că scutirea acordata în temeiul OUG nr. 2. nu pare să se bazeze pe criterii obiective, tinzând să favorizeze producătorii autohtoni de autovehicule. A. fapt a fost considerat incompatibil cu articolul 110 din TFUE și, prin urmare, la 26 iunie 2009, C. a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insista ca R. să modifice aceste prevederi controversate (IP/09/1012). Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.90 din TCE, motiv pentru care atât cererea reclamantului, cât și cererea de chemare în garanție a AFM (beneficiarul taxei) au fost admise, pârâtele urmând a fi obligate să-i restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele A. F. P. T. și A. F. pentru M.. Prin recursul declarat, A. F. pentru M. a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulate. În motivarea recursului, se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a legii. Acțiunea formulată este inadmisibilă, motivat de faptul că reclamanta ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios în termen de 30 de zile, conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004. Mai mult, sentința instanței de fond a fost dată printr-o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudenței CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al Tratatului CE întrucât taxa pe poluare nu poate contraveni tratatelor comunitare pentru motivele arătate de instanța de fond în motivarea soluției. Cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată recurenta-chemată în garanție arată că nu poate fi obligată la plata acestora pentru că nu ea este cea care a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ D. de calcul și în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă. În mod eronat a reținut instanța fondului o distincție între proveniența autovehiculelor, legea nefăcând o atare distincție și instituind obligativitatea taxei de poluare pentru orice autovehicul înmatriculat în R.. În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ. , OUG nr. 196/2005, și dispozițiile Legii nr. 554/2001. Prin recursul declarat de pârâta A. F. P. T., s-a solicitat în principal, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției inadmisibilității cu consecința respingerii în întregime a acțiunii formulate. În motivare se arată că excepția inadmisibilității acțiunii invocată este întemeiată și trebuia admisă de instanța de fond întrucât reclamanta avea obligația parcurgerii procedurii administrative prealabile prevăzută de art. 205 și urm. din O G nr.92/2003 iar atât timp cât decizia de calcul al taxei pe poluare nu a fost desființată prin exercitarea căii speciale de atac a contestației administrative prealabile prevăzută de art. 205 și urm. din OG nr.92/2003 reclamanta nu se putea adresa cu o cerere de restituire a taxei pe poluare și nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat din partea Administrației F. P. T.. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 C.pr.civ și 3041 C.pr.civ. Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoareleconsiderente: Referitor la excepția inadmisibilității: Legiuitorul a statuat prin art. 7 din Ordonanța de U. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în ansamblu, si, în special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgență, publicată în Monitorul Oficial nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 al.(2) din Legea nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". A.e prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantei să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamanta este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prevăzută de art.1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Referitor la fondul cauzei: Analiza trebuie efectuată, în primul rând, prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor două ordonanțe de urgență. A., în preambulul Ordonanței de U. nr. 2. se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și econo mice în luna octo mbrie, care relevă o scădere importan tă a p iețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a s ectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională ; - faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească , iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare ,, Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării O. nr. 5., care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,, asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătă țirea calității aerului și pentru î ncadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitara în acest domeniu, scopul declarat al O. nr. 5. s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de munca angrenate în producția de autovehicule. Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. nr. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-si înlăturarea discriminărilor între contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior și ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a O. nr. 2.. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. nr. 2., anterior analizat. Trebuie enunțat în acest context și faptul ca, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor în R., indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second-hand, prin modificările O. nr. 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale Uniunii E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr . 5.,,. Intr-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în R., o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O. nr. 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de I. a C. E. A., în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produseleimportate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturata de la aplicare. In urma modificărilor aduse prin O. nr. 2. și O. nr. 7., norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. A., exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii E. și care se înmatriculează în R. și autoturismele second-hand deja înmatriculate în R. și mai mult, exista și o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în R. și restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speța fie spre cele deja înmatriculate în R., fie spre cele produse în R.. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa în discuție și prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de (...), în temeiul art. 226 din Tratatul CE. A., prin declanșarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislației romanești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule insa creste pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare. C. a menționat doua aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, în urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fără să fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează sa fie înregistrate în R. în aceeași perioada dar nu pentru prima data și care intra în concurenta directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. Aceleași considerenta vor fi reținute și în privința recursului declarat de către AFM, referitoare la fondul cauzei. În privința criticii referitoare la dobânda acordată, Curtea reține: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație aprejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare. În consecință, față de cele menționate anterior se vor respinge recursurile și se va menține în întregime hotărârea recurată. PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge recursurile declarate de A. F. P. T. și A. F. pentru M. împotriva sentinței civile nr. 2490 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, G.-A. N. JUDECĂTOR, D. M. JUDECĂTOR, M.-I. I. GREFIER, A. B. } Red. DM D act. D.C/2ex/(...) Jud.prima inst. C.P.
← Decizia civilă nr. 39/2010, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3041/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|