Decizia civilă nr. 2542/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
S. COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2542/2011
Ședința publică de la 02 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător D. M.
Judecător A. C.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. N. DE A. F., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC BT L. T. IFN SA și pârâții D. G. DE A. A M. C. și D. G. A F. P. V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite și restituire taxa primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 4178 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. V. și respinge acțiunea față de această pârâtă. A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 4138, 65 lei cu titlu de taxa de prima înmatriculare nedatorata cu dobânda legala în materie civila calculata de la data de 05 iunie 2007 si pana la data restituirii efective a sumei sus indicate. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: T. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. V. pe considerentul că potrivit actului de la fila 6 reiese că taxa de primă înmatriculare nu a fost achitată în contul acestei pârâte sau prin intermediul acesteia. Pe fond a retinut ca reclamanta a achiziționat prin intermediul unui contract de leasing un autoturism marca Volkswagen Passat autoturism care era înmatriculat într-un alt stat membru al U. E. din anul 2004 (f.4, 5), utilizator fiind C. de avocat „. D. V.. In vederea înmatriculării în R. a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 6286,65 lei cu titlu de taxă de prima inmatriculare , taxă pe care a achitat-o la T . S. din cadrul unității fiscale în a căror evidență reclamanta este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe(f.6). In temeiul OUG 5. i s-a restituit suma de 2148 lei. Considerând nelegală perceperea acestei taxe in întregime, s-a adresat pârâtei A. prin D. cu solicitarea de a-i fi restituită si diferența la data de (...) parata comunicându-i refuzul sau expres de restituire (f.9,10) . Taxa de prima înmatriculare a fost perceputa in baza prevederilor art. 241 ind.1 si urm C.fiscal. Ca atare tribunalul a analizat compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar. Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția R., prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul C. E.(art. 110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta. T. a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. T. observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E. Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față. Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia. In ce privește reținerea acestei taxe cu titlu de taxa de poluare o asemenea reținere este ilegala . Astfel la data inmatricularii autoturismului erau in vigoare dispozitiile mai sus mentionate din Codul fiscal ce reglementau taxa de prima inmatriculare. Asadar taxa din speta a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fostapreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite Ca atare nu se poate reține justificat că S. Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Instanța a reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Totodata restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii legale. T. a apreciat ca in speta se poate acorda dobinda legala intrucit perceperea taxei din speta cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite adica de la data incasarii sumei din speta. Ca atare in temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale. Având in vedere considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 554/2004, tribunalul a admis cererea reclamantului fata de A. prin D. și a obligat-o pe această pârâtă la plata sumelor sus indicate. În temeiul art. 274 C.pr.civilă, a fost obligată pârâta la plata sumei de 39.3 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. DE A. F. solicitândmodificarea hotărârii atacate, ca nelegală, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că hotărârea pronunțata a fost data cu aplicarea greșita a legii. (art.304 pct.9 C.pr.civ.) Instanța de fond a admis acțiunea formulata de intimata-reclamanta si în consecința a dispus anularea actului fiscal nr. 2302/(...) și nr. 964687/(...), obligarea A. la restituirea către reclamanta a sumei de 4138,65 lei, reprezentând taxa de prima înmatriculare nedatorata cu dobânda legala in materie civila calculata de la data de (...) și pana la restituirea efectiva a sumei si obligarea paratei sa plătească reclamantei suma de 39,3 lei, cheltuieli de judecata. Astfel, apreciază ca soluția pronunțata de către Tribunalul Cluj-S. mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurări sociale este neîntemeiata si nelegala din următoarele considerente: Învederează instanței de recurs ca prin cererea formulata intimata- reclamanta a solicitat restituirea sumei de 4138,65 lei, reprezentând taxa speciala de autoturisme actualizata cu rata dobânzii legale pana la data plății si obligarea la plata cheltuielilor de judecata. Consideră ca, in mod greșit, instanța de fond a apreciat ca, "taxa de prima înmatriculare achitata este una interzisa de dispozițiile art.90 din T.ul C. E. si ca, începând cu data de 1 ianuarie 2007, reglementările comunitare sunt direct aplicabile in ordinea juridica interna …". Astfel, învederează instanței de recurs ca, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule a intrat in vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007 si a înlocuit regimul accizelor prevăzut in Codul fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale U. E., metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din L. nr. 3. pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003. Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in R. autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in R. a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. N. unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in R., tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective. Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamanta, precizam următoarele: Potrivit art. 1 - 33 din L. nr. 157/2005 pentru ratificarea T. dintre R. Belgiei, R. Cehă, R. Danemarcei, R. Federală Germania, R. Estonia, R. E., R. Spaniei, R. Franceză, Irlanda, R. Italiană, R. Cipru, R. Letonia, R. Lituania, Marele Ducat al L.ului, R. Ungară, R. Malta, R. Țărilor de Jos, R. A., R. P., R. P., R. S., R. S., R. F., R. S., R. U. al M. B. și I. de N. (state membre ale U. E.) și R. Bulgaria și R. privind aderarea Republicii Bulgaria și a R. la U. E., semnat de R. la L. la 25 aprilie 2005: " L.-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor". Totodată, precizează faptul ca art. 148 alin. (2) din Constituția R. instituie supremația tratatelor constitutive ale U. E., fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte. Cu privire la prevederile T. de instituire a C. E., invocate de reclamanta in susținerea acțiunii formulate precizează: Incidenta in cauza a prevederilor art.90 din T.ul de instituire a C. E., o apreciem ca fiind inexistenta întrucât taxa de prima înmatriculare urmează a fi plătita de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în R.. Astfel, pentru un autoturism fabricat in R. care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca si in cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existentei acelorași specificații tehnice. Prin urmare, dispozițiile art. 90 din T.ul privind instituirea C. E. devenit art.110 după consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne. In același sens, menționează ca potrivit jurisprudenței C. E., art. 110 din T.ul privind instituirea C. E. la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale U. E., cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. În susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) și prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a C.ui C. E. privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri. M. ca aceasta directiva a fost adoptata de C. C. E. având in vedere T.ul de instituire a C. E. E., precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social. De asemenea, precizează ca principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul U. E. P. de asemenea ca 16 state membre ale U. E. practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, Grecia, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru). Mai mult decât atât, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de prima înmatriculare, in prezent, fiind in discuție la nivelul C. E., un proiect de directive in acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre. În ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv ca taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, învederam următoarele: În literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a C. E., taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. Manolache - Drept comunitar, E. ALL editia a 3-a, pag. 212). Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentruprima înmatriculare a autovehiculului in R. aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta. Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in R., fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către L. nr. 3. s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in R.. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera. In aceeași ordine de idei, recurenta învederează instanței ca la data de (...), Comisia E. a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca R. sa modifice aceste prevederi controversate. La data de (...), autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care își exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de (...), au informat comisia cu privire la existenta O. nr.117/2009 de abrogare, cu începere de la (...), a scutirii acordate în temeiul OUG nr.218/2008. În acest context, departamentul responsabil al C. E. este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art.110 din TFUE. Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr.C29/8 din (...). Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare. Prin urmare, existenta unei taxe de prima înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule. 1.2. In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, în completarea celor de mai sus, învederează ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republica ta, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.). Totodată, recurenta menționează ca, în conformitate cu prevederile art. 11 din O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule: "Taxa rezultata ca diferența intre suma achitata de contribuabil in perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta". Prin urmare, reclamanta se poate adresa autorității fiscale competente in vederea restituirii taxei rezultate ca diferența intre suma achitata de aceasta, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, restituire ce se va realiza pe baza procedurii stabilite de H. nr. 6. privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. 1.3 In ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale pana la data plății efective, consideră ca, in mod greșit, instanța de fond a reținut ca "reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii in temeiul OUG nr.9/2000 ... " Astfel, in conformitate cu dispozițiile art.3 alin.3 din O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești: "(……..). (3) In toate celelalte cazuri dobânda legala se stabilește la nivelul dobânzii de referința a B. N. a R., diminuat cu 20%". Consideră ca aceste prevederi nu se aplica in prezenta speța, având în vedere dispozițiile art.10 din O.G. nr.9/2000 potrivit cărora: "Dobânzile percepute sau plătite de B. N. a R., de bănci, C. de E. si C. C.- SA, de organizațiile cooperatiste de credit si de Ministerul Finanțelor Publice, precum si modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementari specifice". In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.9212003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor". Astfel, recurenta solicită instanței de recurs sa constate ca nici una dintre condiții nu este îndeplinita in cauza, respectiv cererea nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instanței de judecata, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând nici titlul de creanța. Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibila. 1.4. Referitor la cheltuielile de judecata, învederează instanței de recurs ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila. Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu se încadrează in aceasta categorie. De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina recurentei pentru ca să fie obligată la plata cheltuielilor de judecata. Or, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamanta, fiind temeinic si legal întocmite, motiv pentru care solicită respingerea și acestui capăt de cerere. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 mai 2011, reclamanta S. BT L. T. IFN S. a solicitat respingerea recursului declarat de A. și menținerea catemeinică și legală a sentinței atacate. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele: 1. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței. În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul de instituire a C. E., actual art. 110 parag. 1 din T.ul privind funcționarea U. E. (în continuare, T.). Conform prevederilor art. 110 parag 1 din T. „Nici un stat membru nupoate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare";. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Astfel, pentru a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei speciale de înmatriculare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, Curtea a considerat că se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a C. E. în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (cauza C-345/93 Nunes Tadeu, cauza C-393/98 Gomes Valente, cauza C-101/00 Tulliasiamies și Antti Siilin, cauza C-313/05 Brzezinski și cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh Ilona). Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 parag.1 din T., s-a decis, între altele, în cauzele conexate C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh Ilona unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă: - este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentruprima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru - valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a aceleiași taxe, încorporată în valoarea de piață a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Curtea reține că taxa specială de înmatriculare reglementată de legislația națională, a fost calculată, în speță, potrivit art. 2141 alin. 3 din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la momentul de referință), în raport de capacitatea cilindrică a vehiculului, de norma de poluare și de vârsta autovehiculului, adică în raport de criterii obiective, similare, spre pildă, celor prevăzute de legislația ungară examinată de C. în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh Ilona). Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 110 alin. 1 din T., prin prisma mai sus citatei jurisprudențe a C., trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului. Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de primă înmatriculare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă în toate situațiile ipotetice posibile. Este real că motivul de nevaliditate este nerespectarea art. 110 alin. 1 din T., iar jurisprudența C. arată că taxa este invalidă doar în măsura în care excede taxa reziduală încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv. Cu toate acestea, în lipsa unor repere oferite de legiuitorul român, în lipsa unor criterii sau modalități legale, previzibile, de determinare a măsurii deprecierii reale a autovehiculelor în perioada de timp ce constituie vechimeasa, Curtea apreciază că instanța de fond în mod cu totul întemeiat a procedat la anularea întregii taxe percepută reclamantului. Și este așa, deoarece R. este stat membru al U. E. începând cu data de 1 ianuarie 2007 astfel că sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și G. însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de T. cât și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția R. unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din R. ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale". Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa. Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune. De altfel, a afirma că instanța de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 paragraf 1 din T. și o normă internă de drept (infraconstituțională) înseamnă a ocoli nepermis atribuțiile cu care este dotată Curtea Constituțională atât de L. fundamentală cât și de L. nr. 4.. Astfel, Curtea Constituțională nu poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. D. art. 148 din Constituție (și nu art. 145 cum indică greșit recurenta), nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între T. și norma internă de drept. T. remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconformității Constituției cu T. ci a neconformității legii infraconstituționale cu T.ul. Și este așa deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din L. fundamentală în Decizia nr. 148/2003 unde a constat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele T., iar în cauză s-a tranșat un conflict între T. și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus. De altfel, recurenta nici nu a invocat, în calitate de parte în proces, neconstituționalitatea dispozițiilor din L. material fiscală cu vreo prevedere din Constituție pentru a se declanșa mecanismul prevăzut la art. 29 din L. nr. 4.. 2. Cu referire la incidența la speță a prevederilor O. nr. 5., Curtea reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art. 2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 paragraf 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, mai ales că la epoca înmatriculării nu existau criterii, repere ori alte modalități legale, previzibile, în funcție de care să se stabilească măsura deprecierii reale a autovehiculelor pe perioada de timp ce constituie vechimea sa, pentru a se putea stabili în ce măsură o parte din taxa percepută de stat era legal datorată și conformă cu T.ul iar pentru surplus doar să se dispună restituirea. Curtea de A. constată, că în astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, jurisdicția comunitară a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă și având în vedere caracterul echivoc, incert și imprevizibil al normelor legale interne în baza cărora a fost calculată și percepută taxa specială, nu se poate afirma că S. Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O. nr. 5. dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T. nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.. Din această perspectivă, aplicarea O. nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. 3. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc., Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe,contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. 4. Cheltuielile de judecată au fost corect acordate de instanța de fond, întrucât pârâta, prin admiterea în parte a acțiunii, a căzut în pretenții și astfel a fost găsită în culpă procesuală. Deși se poate admite că potrivit legii interne una dintre cauzele exoneratoare de răspundere civilă este aplicarea întocmai a legii, Curtea nu poate reține că dreptul U. E. nu este opozabil prin prisma dispozițiilor art. 148 alin. 3 din Constituție și autorității executive așa cum s-a arătat mai sus. Prin urmare, nu se poate reține cu temei că respectarea de către autoritatea fiscală a dispozițiilor dreptului intern constituie o cauză de înlăturare a caracterului ilicit al faptei de vreme ce așa cum s-a arătat dreptul U. E. care are caracter obligatoriu face parte din dreptul intern și are aplicabilitate directă și prioritară față de dispoziții similare din dreptul intern. Așa fiind, cu această motivare, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a reținut culpa procesuală a pârâtei și a făcut corect tratamentul răspunderii civile delictuale a acesteia cu referire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Curtea reține că T. a făcut o corecta interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. încât și din această perspectivă recursul apare ca nefondat. Față de cele ce precedă, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 C.pr.civ. urmează a fi respins ca atare. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 4178/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 02 iunie 2011. { F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, D. M. JUDECĂTOR, A. C. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...)./Jud.fond. A.M.Budișan
| ← Decizia civilă nr. 956/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1951/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
