Decizia civilă nr. 2578/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 2578/2011
Ședința ta de 06 iunie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. I. I. JUDECĂTOR : A. C. JUDECĂTOR : M. S. GREFIER : L. F.
S-au luat în examinare recursurile declarat de pârâta D. G. A F. P. A J.
S. ÎN N. A. F. P. A M. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M.-M. M. împotriva sentinței civile nr. 6514 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimatul S. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 08 martie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului S. I..
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și 10 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr.6514 din 9 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea reclamantului S. I., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. S. și A. F. P. A M. Z., și s-a dispus anularea adresei nr. 24837/2010 a pârâtei A. F. P. Z. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2556 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda aferentă, de la data introducerii acțiunii și până la restituirea efectivă. A fost respinsă excepția invocată în cauză. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut prin chitanța TS5 nr. 4094952/(...) reclamantul a achitat în contul pârâtei suma de 2556 lei, cu titlu de taxă de poluare (fila 14). Reclamantul s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, cu adresa nr. 24837/2010, aceasta din urmă comunicând refuzul său. Potrivit O.U.G. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în R. și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în R., nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)]. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R.. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant în valoare de 2556 lei nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită cu dobânda legală aferentă, de la data plății ((...)) până la restituirea efectivă a sumei. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în R.. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, D. G. a F. P. S. emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată. Pentru cele ce preced, tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, pe care a admis-o în sensul în care a fost formulată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. pentru M. solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului. În dezvoltarea motivelor de recurs arată că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a legii invederând că acțiunea este inadmisibilă motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului gratios, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente dispozițiile art.7 alin.1 din L. 554/2004 privind contenciosul administrator. De asemenea, cum decizia de calcul a taxei de poluare reprezintă un act administrativ fiscal, constatarea acesteia se face în limita termenelor și a procedurii speciale prevăzută de OG 9. privind Codul de procedură fiscală. Art.206, 207, 209 din Codul de proc. fiscală arată în mod expres forma și conținutul contestației, termenul de depunere a acestuia și organul competent de a soluționa. Or, reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă fiind incidentă sancțiunea decăderii, astfel încât acțiunea este inadmisibilă. Apreciază că soluția instanței de fond este nelegală și nefondată întrucât instanța fondului în mod eronat a reținut o distincție între proveniența autovehiculelor, în fapt legea nefăcând o atare distincție și instituind obligația de plată a taxei de poluare pentru orice autovehicul, la prima înmatriculare în R.. De altfel, nici la art.3 (2) și 9 care prevăd scutiri și excepții de la plata taxei, nu se prevede soluția reținută de instanța fondului. Singura distincție este în funcție de gradul de poluare al autovehiculului, de vechimea acestuia și de cilindree. În funcție de aceste criterii se stabilește nivelul taxei de poluare, conform anexelor la OUG nr.5. și se datorează pentru toate autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în R., indiferent de țara de producție. Atât timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare a autoturismului este egală cu valoarea reziduală a taxei pentru un autoturism identic cu cel cumpărat de reclamant, scos din parcul auto național în aceeași zi cu cea în care s-a solicitat înmatricularea primului, exigențele stipulate de C. cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi și C 33/2005 Nemeth sunt respectate. Cu alte cuvinte, nu se poate invoca discriminarea dobânditorilor autoturismelor înmatriculate sub incidenta OUG 5. față de dobânditorii autovehiculelor înmatriculate sub incidența altor acte normative, pentru a reclama încălcarea art.90 din T., taxa pe poluare percepută pentru cu ocazia primei înmatriculări restituindu-se atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național. Recurenta mai arată că, așa cum menționase anterior, Comisia E. a apreciat OUG 5. aplicabilă raportului juridic dedus judecății, a fi conformă normelor dreptului comunitar, drept pentru care procedura de infringement declanșată împotriva R. drept urmare a instituirii taxei de primă înmatriculare prin prevederile art.214 Cod fiscal, a fost ridicată odată cu adoptarea OUG nr.5.. Cât privește capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, consideră soluția instanței de fond ca fiind nelegală. În mod total neîntemeiat, instanța a dispus obligarea la plata către reclamant a dobânzii legale, aferente sumei reprezentând taxa pe poluare. A. au prevederile OG nr.9. privind Codul de proc.fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva acestei sentințe a mai declarat recurs și pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței fondului în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul S. I. ca inadmisibilă, și admiterea cererii de chemare în garanție a A.F.M. Consideră criticabilă sentința pronunțată prin prisma art. 304 punct.9 Cod P. Civilă si în considerarea dispozițiilor art. 304/1 deoarece interpretând greșit dispozițiile art. 1 din OUG nr.5., instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea Deciziei calcul a taxei de poluare din emisă de A. F. P. Z. și obligarea instituției noastre să-i restituie reclamantului suma de 2556 lei cu dobânda aferentă de la data plății până la achitarea integrală. Conform art.4 din O.U.G. nr.SO 12008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Motivele invocate de către reclamant în cuprinsul acțiunii sunt neîntemeiate având în vedere faptul că în Infograma nr.5899/(...) trimisă de R. P. a R. pe lângă UE -B.,se arată că expertul DG T. a menționat că prevederile privind taxa pe poluare pentru autovehicule sunt conforme cu criteriile europene. Această informație a fost transmisă DGFP S. de Ministerul Finanțelor Publice- C. S. de stat. O. nr.5. a fost emisă ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile,inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. și pentru evitarea oricărei consecințe negative ale situației create. Această taxă este aplicabilă în statele membre ale U.E.,s-a aliniat la regulile liberei concurențe "Noua formă a taxei ,care se referă la gradul de poluare,este asemănătoare cu ce există și în alte state și cu ce se va implementa în altele." Măsurile stabilite prin O. sunt compatiblie cu prevederile art.90 din tratatul de instituire a C. E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, așa cum rezultă din Hotărârile C. E. DE J. și anume: C. nr.112/84Humblot,hotărârea din 09.mai 1985;cauza nr.C-4 7 /88 Comisia În contradictoriu cu Danemarca,hotărârea din (...);cauza nr.C-3. N. T.,hotărârea din (...);cauza nr.C-375/95 Comisia în contradictoriu cu Grecia, hotărârea din (...);cauza nr.C-393/98 Gomes Valente, hotărârea din (...) ;cauza nr.C313/05 Brzezinsk, hotărârea din (...);cauza nr.C-74/06 Comisia În contradictoriu cu Grecia,hotărârea din (...). Caracteristicile fiscalității aplicate autovehiculelor sub incidența dreptului comunitar, astfel cum sunt acestea determinate prin jurisprudența C. de J., se regăsesc în trăsăturile taxei stabilite prin actul normativ menționat mai sus. Alt document care a fost relevant în fundamentare actului normativ (respectiv O.) este și Rezoluția parlamentului European din 11 martie 2008 privind politica europeană în domeniul transportului durabil, ținând seama de politicile europene în domeniul energiei și a mediului , În care se subliniază că pentru atingerea scopurilor acestei politici este deosebit de important să se recurgă la instrumente de piață pentru promovarea vehiculelor cu un consum redus de carburant și nivel redus de emisii, pentru care s-a recomandat adoptarea directivei privind taxarea autovehiculelor. Măsurile stabilite de O. sunt compatibile cu prevederile art.90 din T.ul de instituire a C. E.,taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Prin noua taxă de poluare se asigură condițiile necesare respectării obiectivelor de lectie a mediului prevăzute în Protocolul de la K., al cărui semnatare este și R.. În domeniul taxării autoturismelor și al autovehiculelor nu există încă o directivă europeană care să impună taxarea autovehiculelor pe baza unor criterii unice. Această Isle și explicația faptului că încă 16 State Membre practică sisteme de taxare a mașinilor Iprintre care :Ungaria, Grecia, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru, Austria, Finlanda), modalitatea de calcul fiind cea care diferă de la un stat la altul. În concluzie ,având în vedere că raporturile juridice în speța de față nu sunt pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a OUG nr. 5.,aceste raporturi nu se pot consolida decât în limitele determinate de noul act normativ și nu vor putea produce decât efectele prevăzute prin acesta referitor la restituirea taxei de primă înmatriculare, astfel ca solutia instantei de fond trebuia pronuntata in raport de noile prevderi ale OUG nr. 5. . De asemenea, prin sentinta civilă recurată instanța de fond în mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobînzii legale aferentă sumei achitate de reclamant, având în vedere dispozitiile Codului de P. F. coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, dispozitii care prevăd: P. de acordare a dobânzi/or cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199(în prezent art. 70) alin. (1) și (2) sau de art. 112 alin. (2) din Ordonanta G. nr. 9., republicată, după caz,contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispozițiilor art. 119 din aceeași ordonanță. Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirărăii termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit. Dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operațiunii de compensare, care se Înmulțește cu numărul de zile determinate conform pct. 2 și cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin (5) din Ordonana G. nr. 9., republicată. Analiza recursurilor formulate în raport de prevederile legale evidențiazăurmătoarele: 1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și /sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectulacțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală . Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate . Legiuitorul a statuat prin art. 7 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestațiepotrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. 2. Compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului comunitar , în speță art. 110 din TFUE, a fost analizată prin raportare efectele produse în dreptul intern de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în procedura privind pe reclamantul T. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.. Curtea de Justiție a U. E. a stabilit că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea de Justiție a interpretat art. 110 din TFUE din perspectiva neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate conchizând că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,, Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac - plângerea prealabilă - ar fi fost efectivă. Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond. 3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5.. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 Comisia C. E. c. Republicii Elene, par. 17). De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele demediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Mos N ădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.) S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E. Jurispudența C. a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într-un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 T(...)E) nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49). S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european. Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabilește cadrullegal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită încontinuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R.. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conformart. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). 4. Curtea constată, însă, că instanța de fond în mod greșit a reținut că înscrisul intitulat adresă și înregistrat sub nr.24837/2010 este un act administrativ fiscal și, ca atare, a dispus anularea acestuia. Potrivit art. 41 C.pr.fiscală, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. În speță se constată că înscrisul a cărui anulare se solicită nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal întrucât acesta nu este emis de către organul fiscal competent cu scopul stabilirii, modificării sau stingerii drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantei. 5. Critica privind soluționarea cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtă a fost apreciată ca fiind fondată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 lit.t din OUG nr. 5. prezenta ordonanta de urgenta stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestioneaza de A. F. pentru M., în vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului. Conform art . 3 alin. 1 din același act normativ, taxa se calculeaza de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de A. F. (...). Coroborând dispozițiile legale enunțate mai sus rezultă că organul fiscal din subordinea ANAF în speta DGFP S. are doar atribuții privind calculareataxei , iar banii astfel încasati se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestioneaza de A. F. pentru M. . Se poate conchide astfel că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin art.60 C. este întrunită în speță iar cererea de chemare în garanție fondată întrucât pârâta ar putea să se îndrepte împotriva Administrației F. de M. cu o cerere în garanție sau despăgubire dacă va cădea în pretenții. Este, însă, de principiu că odată admisă cererea de chemare în garanție, chematul în garanție nu poate fi obligat să plătească vreo sumă direct reclamantei, neexistând un raport obligațional între aceste părți, singura parte față de care se poate realiza interesul din raportul juridic dedus judecății fiind pârâta. În consecință, Curtea va aprecia că din această perspectivă, recursul pârâtei este fondat și în temeiul art.312 alin.1 C. îl va admite, va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că va admite cererea de chemare în garanție și va respinge cererea de anulare a adresei nr.24837/2010 emisă de A. F. P. Z. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII DECIDE: Admite recursurile declarate de chemata în garanție A. F. pentru M. B. și pârâta D. G. a F. P. S. împotriva sentinței civile nr.6514 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea de anulare a adresei nr.24837/2010 emisă de A. F. P. Z. și admite cererea de chemare în garanție. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 06 iunie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. I. I. A. C. M. S. L. F. GREFIER R ed.A,.C./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.C. N.
← Decizia civilă nr. 1932/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 200/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|