Decizia civilă nr. 2674/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2674/2011
Ședința ta de 15 I. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.
JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. R. S. C. N. împotriva sentinței civile nr. 6166 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul M. Z. - D. E., având ca obiect - anulare act administrativ înștiințare de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta prin avocat A. A., care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială nr. 4. din
(...), lipsind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, aferente recursului declarat.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C., raportat la art.21 din
Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Reprezentanta recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în valoare de 4 lei, achitată cu chitanța nr. 671012690 din (...) și timbru judiciar de 1,5 lei.
Instanța comunică părții prezente, prin reprezentant, un exemplar al întâmpinării depusă de intimat.
Se relevă de către reprezentanta recurentei că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării, nu are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, iar la interpelarea instanței referitoare la împrejurarea dacă înștiințarea de plată reprezintă un act administrativ, se precizează că este un act administrativ fiscal, care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 41 C. pr.fiscală, fiind emis de organul fiscal competent. Relevă că decizia de impunere a fost emisă anterior raportului de evaluare, iar după depunerea acestui raport nu s-a mai emis vreo altă decizie de impunere.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 6166 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, astfel cum acesta a fost formulat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond, în vederea rejudecării, pentru considerentele expuseîn motivele de recurs. A. că instanța de fond în mod greșit a interpretat că actul dedus judecății este o simplă înștiințare de plată, adusă la cunoștința contribuabilului, deși în speță este vorba despre un act administrativ fiscal, care întrunește cele două condiții prevăzute de art. 41 C., în sensul că este emis de organul fiscal competent, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, în mod concret fiind vorba de stabilirea unor obligații fiscale.
Cu privire la excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii introductive, reprezentanta recurentei susține că această excepție este neîntemeiată, actul dedus judecății este o somație de plată prin conținutul său. În urma emiterii acestui act se impunea societății reclamante o datorie pe care apreciază că este inexistentă. De asemenea arată că suma specificată în înștiințarea de plată a fost achitată de către societatea reclamantă nu ca o recunoaștere a pretinsei datorii ci pentru a evita penalitățile. A. că interesul este legitim, născut și actual, mai mult interesul este de natură juridică, nefiind unul pur economic sau teoretic, întrucât efectele pe care le produce somația de plată sunt de natură juridică. Totodată depune la dosar, cu titlu de practică judiciară, copia Deciziei civile nr. 77/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...).
Pentru considerentele expuse solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și acordarea cheltuielilor judiciare, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6166 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al
T.ui S. a fost admisă excepția lipsei de interes și respinsă ca atare acțiunea formulată de reclamanta S. R. SRL împotriva pârâtului M. Z. - D. E..
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că într-adevăr înștiințarea de plată în sine, nu este un act administrativ apt să angajeze în mod efectiv reclamanta într-un raport administrativ fiscal în cadrul căruia aceasta să fie constrânsă la achitarea sumei acolo menționate, în caz de refuz.
Legislația fiscală în vigoare nici nu enumeră înștiințarea de plată printre actele care preced executarea silită ori sunt emise în cursul executării silite.
La data de 23 septembrie 2009 pârâta a întocmit raportul de inspecție fiscală care stabilește obligațiile fiscale constând în impozitul pe clădiri datorat de reclamantă. Raportul a fost atacat cu contestație, soluționată prin dispoziția nr. 1..
Reclamanta are interes în a solicita anularea acestor acte administrativ- fiscale, căci numai prin efectul lor ea a devenit debitoare față de fisc, iar nu prin adresa de înștiințare, fără valoare juridică.
Din aceeași perspectivă, prin anularea înștiințării de plată, reclamanta nu s-ar găsi în situația de a fi exonerată de plata impozitului fixat prin raportul de inspecție fiscală, ceea ce dovedește că acțiunii sale îi lipsește interesul.
Actul contestat nu vatămă în vreun fel drepturile ori interesele legitime ale reclamantei, din perspectiva prevederilor art. 1 din L. nr. 554/2004, pentru argumentele sus prezentate urmând ca tribunalul să admită excepția lipsei de interes, sens în care urmează a respinge acțiunea reclamantei.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta S. R. SRL solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei în vederea rejudecării.
În susținerea celor solicitate se arată că înștiințarea de plată nu poate fi interpretată ca o simplă înștiințare atâta timp cât conține elementele definitorii ale unei somații de plată cum ar fi somarea societății să achite suma de 84.490 lei în termen de 25 de zile, sancțiunea executării silite în cazul neachitării, ceea ce este evident că actul este o veritabilă somație. Natura juridică a unui act este dată de conținutul său nu de determinarea acestuia. luând în considerare trăsăturile somației precum și conținutul actului denumit
„. de plată"; rezultă în mod cert că împotriva societății a fost demarată o executare silită actul fiind unul premergător executării. Drept urmare opinia instanței în considerarea că înștiințarea este o simplă atenționare este greșită.
Tot astfel arată recurenta că instanța a omis să analizeze interpretarea cu privire la înștiințare în sensul că este o veritabilă somație pornind de la premisa că înștiințarea nu poate produce efecte juridice. Nu a susținut vreodată că o înștiințare de plată produce efecte juridice sau că un astfel de act este prevăzut de legislația fiscală ca fiind printre actele ce preced executarea silită.
În speța de față nu a fost dedusă judecății o simplă înștiințare ci o somație. Chiar dacă actul poartă denumirea de înștiințare el conține elementele specifice somației de plată iar aceasta ar fi trebuit a fi avute în vedere și analizat aspectul evocat de instanță ceea ce nu a făcut.
Mai mult, chiar dacă s-ar considera că nu este vorba de o somație, chiar dacă actul dedus judecății nu este un titlu de creanță în mod cert înștiințarea este un act administrativ fiscal întrucât întrunește condițiile impuse de art.41
C. și anume este un act emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale în concret fiind vorba de stabilire de obligații fiscale.
Totodată arată recurenta că excepția reținută este neîntemeiată deoarece în urma emiterii ar putea fi executată silit pentru o creanță care nu există. Interesul societății în procedura demersului îndeplinește condițiile impuse în doctrină: este legitim, născut și actual, personal și direct. Mai mult interesul este unul de natură juridică nefiind unul pur economic sau teoretic întrucât efectele pe care le produce somația de plată sunt de natură juridică. Din acest punct de vedere interesul societății vizează nu numai exercițiul dreptului la acțiune ci mai degrabă privește temeinicia cererii deoarece pentru a afla dacă un interes este sau nu în conflict cu legea este necesar să se dezbată fondul cererii de chemare în judecată. Societatea justifică un interes evident în promovarea acțiunii anulare acte de executare fiind un mijloc de evitare a executării silite, atâta timp cât creanța pretinsă de intimat nu corespunde realității motiv pentru care excepția este neîntemeiată și trebuie respinsă.
Răspunzând celor invocate intimatul solicită respingerea recursului în considerarea că actul evocat înștiințare de plată reprezintă o simplă adresă neconținând cerințele cerute actului fiscal de art.41 din OG nr.92/2003 și nici ale actului administrativ în accepțiunea Legii nr.554/2004. Actul ce stabilește obligațiile este raportul fiscal și decizia privind nemodificarea bazei de impunere, raportul fiind de astfel contestat în condițiile OG nr.92/2003 și în contextul căruia recurenta are deschisă cale de atac.
Cât privește lipsa de interes se arată că întrucât înștiințarea nu conține un act fiscal anularea acestuia nu ar avea nici o consecință în planul raportului fiscal și ca atare acțiune este lipsită de interes.
Mai mult în condițiile în care potrivit Codului de procedură fiscală nu mai este prevăzută ca act premergător anularea acestui act nu ar schimba cunimic situația fiscală a recurentei de unde lipsa de interes în promovarea acțiunii.
Analizând argumentele aduse în raport de actele dosarului de normele juridice incidente de art.304 C. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii.
Astfel se reține că între condițiile de exercitare a acestuia în contencios se enumeră și acela ca actul să fie un act administrativ astfel cum este definit de L. nr.554/2004 - art.2 alin.1 lit.c respectiv act administrativ fiscal astfel cum este definit de dispozițiile OUG nr.92/2003, art.41, art.88 .
Aceste acte normative definesc actele ca fiind acte emise de autoritățile publice în vederea executării și organizării legii dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice. În formularea noțiunii de act administrativ/fiscal se folosește constantele trăsături ale acestora conturate în doctrină și evocate de practica judecătorească.
Tot astfel în conformitate cu art.218 alin.1 din OUG nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.212 la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă în condițiile legii.
De asemenea în conformitate cu art.18 alin.2 din L. nr.554/2004 instanța competentă să se pronunțe în afara situațiilor prevăzute la art.1 alin.6 și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății .
Din dispozițiile legale anterior arătate reiese că actul administrativ fiscal care poate și trebuie să fie contestat în fața instanței de contencios administrativ și fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art.205 C.. In nici un caz nu se poate contesta în instanță alt act administrativ fiscal (raport inspecție etc) fără a se ataca și decizia emisă în soluționarea contestației potrivit dispozițiilor art.218.
Cu alte cuvinte în contextul actelor normative respectiv a normelor menționate instanța este obligată să stabilească dacă acțiunea privește un act administrativ fiscal - respectiv decizia în sensul legii și respectiv o operațiune, act premergător care poate fi atacat numai odată cu actul administrativ fiscal sau o simplă adresă, notificare cu caracter tehnic administrativ exceptate controlului judiciar.
În speță se observă că nu se atacă decizia în soluționarea contestației ci un act prin care se comunică existența datoriei fiscale în condițiile în care s-a recurs la contestarea rezultatelor controlului și existând o decizie. Prin urmare nefiind contestată decizia - act fiscal supus cenzurii potrivit normelor arătate demersul așa cum corect a reținut instanța este inadmisibil..
Pe de altă parte nu trebuie omis că actul contestat în fața instanței nu este un act administrativ fiscal în sensul art.41 deoarece nu dă naștere modifică sau stinge raporturi juridice prin el însuși. Actul ce dă naștere obligației fiscale este decizia dată în soluționarea contestației impotriva raportului de inspecție, decizia de impunere, decizia de nemodificare a bazei de impunere și respectiv aceste din urmă ca operațiuni administrative dată fiind contestarea și refuzul de soluționare a acesteia prin decizie. Ca atare în condițiile în care actul administrativ fiscal sau operațiuni nu se poate vorbi de o admisibilitate în sensul evocat de recurentă.
În strânsă legătură cu aceasta susține recurenta că actul contestat direct de instanța poate fi privit ca un act de executare însă omite a avea în vedere că în condițiile în care se contestă un act de executare competența soluționăriinu poate aparține instanței de contencios, în acest sens fiind și decizia pronuntata in interesul legii de I.C .C J.nr.XIV din(...).
În prezentul litigiu recurenta nu a înțeles să precizeze acțiunea în sensul contestației la executare, al anulării actului de executare deși a fost pus în discuție aspectul ci prin reprezentant a relevat că demersul său vizează anularea unui act fiscal în fața instanței de contencios o ipoteză distinctă de cea de executare. Ori sub acest din urmă aspect recurenta este ținută să supună cenzurării instanței actul fiscal în sensul definit de art.218 C. sau operațiunea anterioară definită de legea contenciosului administrativ atfel acțiunea este inadmisibilă.
Din circumstanțele în care s-a derulat demersul rezultă că recurenta nu atacă decizia ci o adresă care chiar dacă ar putea fi considerată „alt act fiscal"; ca operațiune administrativă nu poate fi atacat direct în instanță ci odată cu decizia în soluționare a contestației. Prin urmare cererea de anulare a operațiunii anterioare în lipsa contestării deciziei emise în soluționarea contestației apare ca fiind inadmisibilă.
Așadar față de cele arătate constatând că nu sunt motive întemeiate în temeiul art.312 C. Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S. R. S. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 6166 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. H. M. B. F. T.
D. C.
GREFIER R ed.F.T./S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond.I. D.
| ← Decizia civilă nr. 104/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 902/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
