Decizia civilă nr. 2676/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 2676/2011
Ședința publică din 15 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T.
G. D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. DE P. ȘI I. PENTRU A. - C. J. M. împotriva Sentinței civile nr. 4730 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamanta B. A., având ca obiect - anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenta prin consilier juridic A. D., care depune la dosar delegație de reprezentare nr. 1. și intimata prin avocat R. E. O., în baza împuternicirii avocațiale nr. 0. din data de (...), aflată la fila 26 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), numitul B. I. D., moștenitorul intimatei, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, însoțită de înscrisuri.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Reprezentanta recurentei depune la dosar un script provenind de la moștenitorul reclamantei, d-l B. I. D., cu privire la răspunsul dat la D. nr. 488/(...). Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4730/(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș, modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii introductive ca neîntemeiată, relevând că instanța de fond a apreciat eronat probatoriul administrat în cauză, în sensul că indicarea greșită a blocurilor fizice nu constituie un motiv de neacordare a subvenției, astfel încât nu se impune excluderea de la plata subvenției cuvenite celor 3 parcele. Pentru ca un fermier să beneficieze de subvenții, parcelele declarate, chiar dacă au fost identificate în alte blocuri fizice, trebuie să aibă aceeași suprafață cu cea declarată. Conform procedurilor A., calculul este făcut de sistemul informatic și control, pe baza informațiilor introduse în sistemul informatic, în baza cererii și a raportului de control, iar pentru anumite neconformități, fermierul este sancționat. Prin cererea de acordarea a subvențiilor pentruanul 2008, intimata-reclamantă a declarat că utilizează o suprafață agricolă de 37,72 ha, însă în urma controlului pe teren, s-a confirmat pe teren suprafața de 31,97 ha, suprafață utilizată, iar suprafața de teren determinată de plată, pentru schema de plată S., fiind de 22,34 ha, aceasta fiind cea care îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute de art. 7 din OUG 125/2006. Raportat la procentul de supradeclarare, potrivit procedurii comunitare, se aplică fermierului sancțiuni, intimata-reclamantă fiind sancționată cu „sancțiuni multianulate";, în sensul că se deduce din plățile pe care fermierul le-ar avea de încasat în ultimii 3 ani, dacă-și menține suprafețele declarate. Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, fără acordarea cheltuielilor de judecată. Reprezentantul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, acordarea cheltuielilor de judecată conform chitanței depusă la dosarul cauzei, precizând că subvențiile au fost introduse în anul 2006, iar în anul 2008 reclamanta a solicitat acordarea subvențiilor pentru suprafața de 44 ha, teren aflat în proprietatea sa și utilizat pentru creșterea a 22 capete de bovine. U. pârâta s-a prezentat în vederea măsurării terenului de 44 ha într-o singură zi. În prezent se încearcă aplicarea retroactivă a unei sancțiuni, pentru subvenții solicitate în anul 2008. De asemenea precizează că potrivit regulamentului, funcționarul A. este cel care calculează dacă s-a supradeclarat sau nu suprafața de teren, iar nu sistemul informatizat, așa cum susține recurenta. Erorile evidente sunt greșeli neintenționate făcute de fermier, cu ocazia completării formularelor. În anul 2008 s-au solicitat subvenții, la sugestia A., pentru suprafața de 37 ha, iar anterior depunerii cererii reclamanta a solicitat pârâtei să se prezinte pentru a efectua măsurători și a se identifica cu claritate suprafețele de teren eligibile. Totodată critică modalitatea în care angajații A., la momentul depunerii cererii, prezintă solicitanților -fermieri cu vârstă înaintată - monitorul calculatorului, în vederea identificării parcelelor de teren, pe harta satelit. În replică, reprezentanta recurentei arată că un control nu se efectuează la solicitarea fermierului, anterior depunerii cererii de acordare a subvențiilor, ci ulterior, în vederea verificării dacă terenul a fost sau nu supradeclarat, precizând că sancțiunile se aplică și pentru declararea unei suprafețe de teren cu suprafață mai mică decât în realitate. Curtea reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA P rin Sentința civilă nr. 4730 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea promovată de reclamanta B. A. în contradictoriu cu pârâta A. DE P. SI I. PENTRU A. - C. J. M. și în consecință: S-a anulat D. nr. 2337416/(...) de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafața - campania 2008. A fost obligată pârâta să acorde reclamantei subvențiile cuvenite pentru anul 2008, pentru suprafața de 31,97 ha, în cuantum de 27.281,43 lei. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.204,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată P entru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea nr. 4991 din (...) înregistrată la C. Local T. L. - A. de P. și I. pentru A. (fila 49), reclamanta a solicitat pentru suprafața de 37,72 ha teren agricol subvenția cuvenită pentru campania 2008, această cerere fiind completată cu ajutorul unui specialist de la A. - C. Z. T. L.. La data de 17 iunie 2009 A. - C. Local T. L. a emis D. nr. 2337416, pentru acordarea plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafața- campania 2008, care cuprinde următoarele: suprafața determinată pentru acordarea subvenției este de 22,34 ha; diferența de suprafață stabilită față de cea declarată este de 15,38 ha; valoarea sancțiunilor multianuale ca urmare a supradeclarării mărimii terenului în valoare de 14.202,73 lei. Între suprafața declarată în cerere de 37,72 ha și suprafața determinată de către A. în vederea acordării subvenției de 22,34 ha există o diferență de 15,38 ha, care se compune din următoarele: 5,75 ha, diferența rezultată din măsurători pe teren efectuată de specialiștii A. 9,19 ha, fiind parcelele declarate pe blocuri fizice limitrofe; 0,44 ha, fiind parcele de 0,18 ha și 0,26 ha, sub 0,3 ha, pentru care se acorda subvenția. În situația de față, suprafața de 9,19 ha s-a indicat pe alte blocuri fizice limitrofe, respectiv s-a indicat greșit numărul blocului fizic pentru parcela 22 cu suprafața de 2.56 ha, parcela 23 cu suprafața de 1,01 ha și parcela 24 cu suprafața de 5,62 ha. Din rapoartele de control A. rezultă că suprafața de 9,19 ha, solicitată la plată există și este în exploatarea beneficiarului ea fiind doar indicată eronat pe hartă în solicitarea de plată inițială. Reclamanta a solicitat recalcularea sumelor cuvenite prin adăugarea la calcul a suprafeței menționate mai sus, deoarece conform metodologiei A. indicare greșită a blocurilor fizice în care se află parcelele menționate anterior nu constituie un motiv de neacordare a subvenției, fapt menționat și în întâmpinarea pârâtei. Pentru campania 2009 A. - Centru Local T. L. în baza cererii depuse de reclamantă a emis D. nr. 3253333/(...) prin care a calculat și aprobat subvenții pentru suprafața totală nr. 32,79 ha, or în perioada 2008 - 2009 reclamanta nu a mai achiziționat terenuri. Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar N. G., drepturile bănești cuvenite reclamantei pentru campania 2008 sunt de 27.281,43 lei. Având în vedere aceste considerente, faptul că reclamanta nu a supradeclarat teren ci a indicat greșit numărul blocului fizic în care se află parcelele aflate în exploatarea sa, acțiunea va fi admisă potrivit dispozitivului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A. de P. și I. pentru A. - Centru J. M. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii intimatei - reclamante ca neîntemeiată cu consecinta mentinerii deciziei nr.2..2009 ca fiind temeinică și legală. În fapt, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală apreciind pe baza raportului expertului tehnic contabil că cele 3 parcele de teren, cu suprafața totală de 9,19 ha se impun a fi plătite deoarece acestea se află în exploatarea intimatei fiind doar indicate eronat pe hartă în solicitarea de plată inițială. Se arată că indicarea greșită a blocurilor fizice nu constituie un motiv de neacordare a subvenției, preluând din concluziile expertizei o expresie scoasă din contextul întâmpinării de către expert în mod trunchiat, și interpretată în mod voit în defavoarea noastră, cum că am recunoaște acest fapt în întâmpinare. În consecință, instanța admite calculul manual, întocmit de expert prin simpla înmulțire a suprafeței de teren cu cuantumul sprijinului ce se acordă pentru fiecare schemă de plată, arătând că neexistând o supradeclarare ci o indicare greșită a blocului fizic, acțiunea urmează a fi admisă. Instanța de fond ignoră a analiza toate argumentele și contraargumentele invocate în dovedirea temeiniciei și legalității deciziei nr.2337416/(...). Astfel, împotriva concluziilor expertei a arătat că acestea sunt eronate și neconforme cu procedurile A.. - experta apreciază în mod eronat că indicarea greșită a blocului fizic este "eroare evidentă" pentru care fermierul nu trebuie sancționat. - calculul plății facut la modul contabil este greșit. Conform procedurilor A., calculul este generat de sistemul integrat de administrare și control - I. pe baza informațiilor introduse în sistem în baza cererii și a raportului de control. Pentru anumite neconformități, potrivit dispozițiilor legale fermierul este sancționat. Astfel, S. informatic este singurul care procesează informațiile, descoperă erori aplicând sancțiunea corespunzătoare erorii descoperite și generează în final decizia de plată. În consecință, ori de câte ori se constată că fermierul a declarat informații nereale, dosarul este întors în control administrativ. - suprafața de 9,10 ha aferentă celor 3 parcele indicate la controlul pe teren în alte blocuri fizice nu pot fi acceptate la plată, doar pentru simplu fapt că acestea se află în proprietatea reclamantei, și că din eroare au fost indicate în blocuri fizice greșite. Nu acestea sunt criteriile pentru care o parcelă este sau nu exclusă de la plată. Potrivit raportului de control administrativ generat de I. (fila58- 63 din dos de autorizare) poz. 16-18 este descrisă eroarea descoperită și sancțiunea ce se aplică acestor parcele ( respingerea de la plată - parcela este nouă, adăugată de fermier pe baza unui document de corecție sau în timpul asc; asc = control pe teren). Prin cererea de plată pentru schemele de sprijin pentru anul 2008, intimata reclamantă a declarat, sub angajamentele și declarațiile prev. la cap.III din cerere că utilizează o suprafață agricolă de 37,72 ha și că solicită plata pentru suprafața totală de 37,72 ha reprezentând toate parcelele menționate în declarația de suprafață (PI-9, Pll-12, P16-21) În urma controlului pe teren, s-a confirmat pe teren suprafața de 31,97 ha suprafață utilizată (prin confirmare, înțelegându-se întreaga suprafața de teren găsită în exploatarea intimatei, utilizată, inclusiv parcele adăugate în timpul controlului și care nu au fost menționate în cerere, fără a se ține cont dacă parcelele îndeplinesc sau nu condițiile de plată, dacă sunt sau nu solicitate la plată). Aceste informații sunt necesare pentru a se verifica dacă fermierul a declarat în mod real și corect întreaga suprafață agricolă de teren utilizată, potrivit dispozițiilor art.7 lit.b) OUG llf.12512006. Pentru suprafața nedeclarată fermierul este sancționat. Din această suprafață confirmată pe teren se identifică apoi "suprafata determinată pentru plată" - respectiv acea suprafață care îndeplinește toate conditiile de plată. În urma controlului pe teren suprafata determinată la plată pentru schema de plată S. este de 22,34 ha (cf. fila 66 din dos autoriz.) și se compune din următoarele parcele: - P2 - 0, 13ha + 0,32ha = 0,45 ha (două culturi pe o singură parcelă); - P3 - 1 20 ha P 4 - 0,30 ha - P5 -1 26 ha - P7 - 044 ha - P9 - 047 ha - P 11 - 1,43 ha - P12 - 14,85 ha - P16 - 0,62 ha - P20 - 0,32 ha - P21 - 1,00 ha Numai aceste parcele au fost solicitate la plată prin cerere și numai acestea îndeplinesc criteriile de eligibilitate prev. de art. 7 din OUG 125/2006 pentru schema de plată S. Potrivit dispozițiilor OUG nr.125/2006, S. - este schema de plată unică pe suprafată, prin urmare nu poate intervenii nici o compensare a parcelelor declarate în cerere și negăsite în exploatarea fermierului cu parcele aflate în exploatarea fermierului nesolicitate la plată și adăugate în urma controlului! În consecință, parcele P 1, P8 au fost excluse de la plată deoarece P 1 și P8 nu au suprafața eligibilă fiind mai mici de 0,3 ha iar P19 nu a fost găsită în exploatarea intimatei, fiind exclusă de la plată. Parcele: - P 6 în suprafață de 3,49 ha declarată în cerere în BF 1725 - P17 în suprafața de 3,00 ha declarată în cerere în BF 3100 - P18 în suprafața de 4,25 ha declarată în cerere în BF 3105 NU AU FOST GĂSITE ÎN EXPLOATAREA INTIM., ÎN BLOCURILE FIZICE DECLARATE ÎN CERERE, ASPECTE CONFIRMATE DE FERMIER PRIN ÎNSUȘIREA RAPORTULUI DE C.. Intimata a susținut cu ocazia controlului că aceste parcele se află în alte blocuri fizice după cum urmează: - P6 cu supraf. declarată de 3,49 ha este indicată în BF 3062 . Dar în urma măsurării cu aparatul GPS suprafața parcelei nu este 3,49 ha ci de 2,56 ha, fiind notată P22; - P 17 cu supraf. declarată de 3,00 ha este indicată în BF 1810. În urma măsurătorii parcela nu este de 3,00 ha ci de 1,01 ha, fiind notată P23; - P18 cu spupraf. declarată de 4,25 ha este indicată în BF 1686. La fel, și această parcelă nu este de 4,25 ha ci de 5,26 ha, fiind notată P24; Având în vedere că aceste parcele au fost găsite în alte blocuri fizice și cu alte suprafete decât cele declarate acestea sunt clasificate ca parcele noi adăugate în timpul controlului (OSC) și sunt excluse de la plată de S. I. de A. și C. (I.) potrivit legii. S-a invocat pentru aceste parcele existența unei erori evidente. Pentru a exista eroare evidentă este necesar ca: 1. parcele declarate în cerere să se regăsească sub aceeași suprafață în noile blocuri fizice; 2. parcele să aibă aceeași cultură; 3. iar blocurile fizice fără limită permanentă să aibă o asemănare geometrică asemănătoare, aspect cea creat o confuzie fermierului; 4. blocurile fizice sunt adiacente/alăturate, ușor de confundat; Ori după cum se poate observa noile parcele nu au suprafețele declarate în cerere, blocurile fizice nu au o configurație asemănătoare și nu sunt adiacente în cele 3 cazuri (a se vedea planșa fotografică). În acest caz, nu poate fi vorba de o confuzie a fermierului la identificarea parcelelor. D-na expert contabil, care nu este expert tehnic autorizat în aplicarea legislației comunitare privind procedurile de acordare a ajutoarelor financiare nerambursabile, a concluzionat depășindu-și capacitatea tehnică că în situația de față este incidentă o eroare evidentă potrivit căreia, intimata nu se impune a fi sancționată. Este adevărat în cazul unei erori evidente, fermierul nu este sancționat însă cazul de față trebuie să se circumscrie celor 4 condiții descrise mai sus. La stabilirea sumelor de plată pe grupul de plată, pe fiecare grup de cultură (S., PNDC, LFA-Zona Montană Defavorizată, ZSD-Zone semnificativ defavorizate, ZDS- Zone defavorizate de condiții naturale specifice, măsuri de agromediu) se folosește ca bază de calcul S. D. la care se aplică eventualele reduceri și excluderi în caz de supradeclarare cf. art.71 a din regulamentul CE nr.796/2004). În anexa nr.2 a raportului de expertiză, doamna expert nu a ținut cont că între suprafața declarată în cerere - 36,64 ha și cea determinată prin includerea suprafeței de 9,19 ha există o supradeclarare care se sancționează potrivit art.50 și 51 din regulamentul C. (CE) nr.796/2004 în funcție de procentul de supradeclarare rezultat. În drept, invocă art.art.299, art.304 pct.9, art.3041, art.312 cod pr. civilă, OUG nr.12S/2006, O. nr.246/2008, R. C. (CE) nr.796/2004. solicităm judecarea cauzei în conformitate cu art.242 alin.2 cod pr. civilă. Deliberând asupra recursului declarat în cauză, în condițiile art. 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea reține următoarele: Starea de fapt reținută de instanța de fond nu a fost contestată de către părți, reținându-se în esență următoarele: Prin cererea nr. 4991 din (...) înregistrată la C. Local T. L. - A. de P. și I. pentru A. reclamanta a solicitat pentru suprafața de 37,72 ha teren agricol subvenția cuvenită pentru campania 2008. La data de 17 iunie 2009 A. - C. Local T. L. a emis D. nr. 2337416, pentru acordarea plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafața- campania 2008, care cuprinde următoarele: suprafața determinată pentru acordarea subvenției este de 22,34 ha; diferența de suprafață stabilită față de cea declarată este de 15,38 ha; valoarea sancțiunilor multianuale ca urmare a supradeclarării mărimii terenului în valoare de 14.202,73 lei. Între suprafața declarată în cerere de 37,72 ha și suprafața determinată de către A. în vederea acordării subvenției de 22,34 ha există o diferență de 15,38 ha, care se compune din următoarele: 5,75 ha, diferența rezultată din măsurători pe teren efectuată de specialiștii A. 9,19 ha, fiind parcelele declarate pe blocuri fizice limitrofe; 0,44 ha, fiind parcele de 0,18 ha și 0,26 ha, sub 0,3 ha, pentru care se acorda subvenția. Problemele de drept ce se impun a fi analizate în cauză vizează următoarele aspecte: 1. dacă indicarea greșită a blocurilor fizice constituie eroare evidentă 2 dacă indicarea greșită a blocurilor fizice constituie motiv de neacordare a subvenției. Pentru ca o parcelă să fie eligibilă ea trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile generale prevăzute la art.7 din L.125/2006, respectiv: - exploatația de teren agricol a solicitantului să fie de cel puțin 1 ha; - parcela de teren să fie de min. 0,3 ha; - partea să înscrie date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor; - să fie înscrisă în sistemul de identificare a parcelelor agricole - LIPS care constituie referința pentru procesul de control și efectuare plăți (alin.3) - pentru a fi inclusă la plată parcela trebuie să fie solicitată prin cererea de suprafață. În conformitate cu ar.2 din R. CE nr.796/2004, suprafața determinată reprezintă suprafața care îndeplinește toate condițiile de plată, prin condiții de plată înțelegându-se că parcelele sunt solicitate în cererea de suprafață și îndeplinesc condițiile de eligibilitate. În situația de față, suprafața de 9,19 ha s-a indicat pe alte blocuri fizice limitrofe, respectiv s-a indicat greșit numărul blocului fizic pentru parcela 22 cu suprafața de 2.56 ha, parcela 23 cu suprafața de 1,01 ha și parcela 24 cu suprafața de 5,62 ha. Sub aspectul îndeplinirii, de către reclamantă, a condițiilor mai sus amintite, singura care poate genera eventuale discuții este cea referitoare la înscrierea datelor reale, corecte. Reclamanta, proprietară a unei S. de 41,41 ha teren agricol în loc. S. de Jos, jud. M., a solicitat, prin adresa nr. 4991/(...) depusă la A.- C. LOCAL T. L.,acordarea de subvenții, în temeiul Ordinului nr. 246/2008, pentru S. de 37,72 ha. Cu această ocazie, s-a întocmit un proces-verbal de control vizual, menționându-se:,, fără erori evidente,, La (...), urmare a unui control la fața locului, suprafața eligibilă pentru subvenție a fost stabilită la 31,97 ha iar cea determinată pentru plată la 22,34 ha. La (...), se emite de către A. C. LOCAL TG L. o notificare ,, solicitare de clarificare,, în legătură cu care însă nu s-a făcut dovada comunicării cu reclamanta. Procesul verbal invocat de către recurenta-pârâtă, poartă semnătura unei persoane neidentificate, afirmațiile potrivit cărora ar fi vorba despre ginerele reclamantei fiind contrazise de realitatea faptică - reclamanta nu are nici un ginere. În perioada 17-18 martie 2009 a avut loc al doilea control, finalizat prin raportul de control administrativ din (...) respectiv decizia nr. 2337416 din (...). În situația de față, deși reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe declarate, suprafața de 9,19 ha s-a indicat pe alte blocuri fizice limitrofe, respectiv s-a indicat greșit numărul blocului fizic pentru parcela 22 cu suprafața de 2.56 ha, parcela 23 cu suprafața de 1,01 ha și parcela 24 cu suprafața de 5,62 ha. Această împrejurare nu poate fi interpretată în mod obiectiv decât ca o ,, eroare,, neexistând intenția reclamantei de a eluda dispozițiile legale în vigoare. Faptul că la controlul vizual din mai 2008 s-a reținut că nu există erori evidente, coroborat cu împrejurarea că reclamanta este proprietare întregii S. declarate, că sunt întrunite toate celelalte condiții de la art.7 din L.125/2006, a condus instanța de fond la concluzia corectă că este vorba despre o simplă eroare, care nu poate conduce la concluzia unei supradeclarare. Nu este vorba despre parcele noi, adăugate în timpul controlului, ci despre parcele deja declarate dar identificate în mod eronat de către parte. Așa cum rezultă din adresa nr. 169.186/(...) a Ministrului Agriculturii trimisă Camerei Deputaților, în cazul fermierilor pentru care, în urma controlului, s-au depistat nereguli cum ar fi supradeclararea .. aceștia sunt invitați … să se prezinte cu documentele doveditoare ale utilizării terenului agricol implicat în supradeclarare.,, Rezultă și din acest înscris că, prin supradeclarare, se înțelege o declarare nesusținută de dovezi ale dreptului de proprietate și nu o identificare greșită a parcelelor. De altfel, în ciuda poziției exprimate prin recurs, intimata a arătat în mod neechivoc în întâmpinarea depusă la dosarul de fond că: ,, Dintr-o analiză a cerințelor actelor normative ce reglementează acordarea de subvenții pentru deținătorii de suprafețe agricole rezultă că petenta recunoaște că la data formulării cererii a indicat greșit numărul blocurilor fizice în care se află parcelele pe care le deține în folosință. Dar nici aceasta nu constituie un motiv de neacordare a subvenției ci faptul - că măsurătorile au fost făcute în prezența reclamantei care a fost de față și a indicat limitele - mejdele- de unde și până unde se întind suprafețele pe care le deține în proprietate - că măsurătorile au fost făcute cu GPS și acestea nu au fost făcute în grabă nici de oameni nepricepuți ci de specialiști topografi - Că la sfârșitul controlului s-a încheiat un proces verbal al cărui semnatar este ginerele reclamantei și care nu poate fi contestat,, Nu s-a contestat în prezenta cauză modalitatea de măsurare a terenului de către specialiști și nici performanțele sistemului GPS ci s-a învederat faptul că este vorba despre o eroare de identificare a blocurilor fizice, tocmai datorită lipsei de pregătire specifică a reclamantei, demonstrându-se că cel de-al treilea motiv de neacordare a subvenției, legat de semnarea procesului verbal de către ginerele reclamantei este nereal, deci contestabil. Afirmațiile recurentei potrivit cărora calculele expertului contabil sunt greșite pentru că singurul în măsură să calculeze corect este sistemul informatic integrat de administrare și control sunt criticabile nu doar datorită faptului că nu se indică în concret operațiunea matematică realizată în mod eronat de către expert ci și datorită faptului că se arogă competențe absolute unui sistem care este creat, utilizat și interpretat de către operatori, existând posibilitatea, cel puțin teoretică, a unor erori. Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, 20 din L.554/2004, Curtea va respinge recursul declarat de A. C. J. M. împotriva sentinței civile nr. 4730 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o va menține în întregime. În baza art. 274 alin 3 Cod proced. civilă, va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 300 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de A. C. J. M. împotriva sentinței civile nr. 4730 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime. Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 300 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). Red.M.H./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: M. P.
← Decizia civilă nr. 48/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2164/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|