Decizia civilă nr. 1487/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1487/2011

Ședința la 08 A. 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G.-A. N.

JUDECĂTOR S. AL H.

JUDECĂTOR D. M.

GREFIER A. B.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - plângerea formulată de către petenta SC S. S. SRL împotriva deciziei nr. 403/57C10/265 din (...) pronunțată de C. în contradictoriu cu intimata S. S. DE T. C., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 1 aprilie 2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.

CURTEA P rin D. nr. 403/57C10/265 din (...) adoptată de C. N. de S. a C. s-arespins excepția inadmisibilității contestației formulată de SC S. S. SRL, invocată de autoritatea contractantă.

S-a respins ca tardiv formulată contestația formulată de SC S. S. SRL în contradictoriu cu Compania N.ă de T. a E. E. SA - S. de T. C.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere petenta S. S. S. S. P. solicitând ca prin hotărârea se va pronunța să se dispună: - anularea deciziei atașate și soluționarea pe fond a contestați ei În sensul de a o admite ca fiind temeinică și legală; - cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că:

În fapt, prin decizia 4. 0/266/(...) C.N.S.C a respins ca tardiv formulată contestația depusă de societatea recurentă În contradictoriu S., S. de T. C.

Soluția de respingere ca tardivă a contestației este nelegală și netemeinică, motivat de faptul că respectiva contestatie s-a formulat În termenul legal și cu respectarea clauzelor din Documentația de atribuire voI.

1 , cap.1 - căi de atac.

De asemenea, contestația s-a formulat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute În O. U. G. 34/2006, respectiv art.266-2, alin.1, lit.a și 271, alin.1, dispoziții care stabilesc termenele în care se pot formula contestațiile.

Astfel, împotriva deciziei autorității contractante prin care a fost declarată neconformă oferta societății recurente privind achizitionarea serviciilor specializate de pază și interventie, a formulat contestatie înaintatăconform cerințelor din caietul de sarcini inițial, către autoritatea contractantă, C.N.T.E.E. - S. de T. C., conform adresei înregistrată sub nr.

112/(...), la care ulterior a primit răspunsul din partea autorității contractante, înregistrat sub nr. 322/(...) prin care i s-a comunicat menținerea deciziei de respingere a ofertei ca neconformă.

Împotriva acestei decizii finale, a formulat contestație adresată C. în termenul legal de 10 zile înregistrată sub nr. 160/(...) .

Drept urmare consideră că s-a respectat întocmai termenele de depunere a contestațiilor, cât și ordinea instituțiilor la care trebuiau depuse conform OUG 34/2006 și respectiv a D. de atribuire; initial contestația s-a depus la autoritatea contractantă, iar În funcție de decizia acesteia, pe care a considerat-o nelegală și netemeinică, contestatia s-a înaintat către C., instituție abilitată să soluționeze respectarea contestației.

Față de considerentele de mai sus solicită în principal admiterea contestatiei și anularea deciziei C. de respingere a contestației ca tardiv formulată.

Pe fond solicită admiterea contestației, anularea măsurii dispuse de autoritatea contractantă și obligarea acesteia de a constata că oferta depusă de societatea recurentă Întrunește condițiile de eligibilitate, iar oferta tehnică și financiară se Încadrează În condițiile caietului de sarcini, fiind admisibilă cu cerintele din documentația de atribuire și obligarea autorității contractante de a reevalua ofertele potrivit legislației În vigoare și de a relua procedura de atribuire a serviciilor specializate de pază și intervenție.

Motivele pentru care solicită admiterea contestației sunt următoarele:

În fapt, S. S. S. S. a depus la autoritatea contractantă S. C. T. S.- S. de T. C. oferta de participare pentru achiziția serviciilor specializate de pază și intervenție respectând întocmai cerintele din documentatia de atribuire și a C. de S. înregistrată sub nr. 7220 /(...)

Documentația a fost Întocmită cu respectarea legislației OG - 34/2006,

L 333/2003 cu modificările și completările ulterioare; HG - 1010/2004; Codul fiscal aprobat prin L 5. cu modificările și completările ulterioare și a Adresei nr. 428/(...), din partea societății recurente, către IPJ Prahova și a răspunsului nr. 6./(...) emis de instituția sus menționată.

Motivele pentru care autoritatea contractantă a respins oferta recurentei au fost neîntemeiate și nelegale, punct de vedere pe care l-a comunicat autorității prin adresele (...) și 1121(...) prin care a răspuns solicitărilor de clarificare și elucidare a tuturor nelămuririlor.

În acest sens a clarificat situația privind protocolul încheiat cu S. Dia G. P. S., arătand prin formularul nr.14 si documentele autovehicolelor pe care le folosea la interventie, depuse o data cu oferta ca rezulta in mod clar ca interventia este asigurata de catre S. S. S. S., societate pentru care s-au depus documentele solicitate.

Referitor la solicitarea de a incheia contract de inchiriere cu S. Dia G.

P. S., privind preluarea tehnicii de dispecerat, a dovedit raportul juridic prin, "Protocolul" incheiat cu S.Dia G. P. S. inregistrat sub nr. 2180/(...) ca detinea utilizarea dispeceratului pe perioada nedeterminata, fara a reiesi necesitatea de subcontractare, inchiriere sau sprijin tehnic.

Aceasta sustinere este certificata si prin dispozitia IGPR-DOP nr. 1. din data de (...) la care nu are acces dar, prin adresa nr. 428 din (...) in care solicita unui organ legal al statului de drept o explicatie privind modul in care poate sa functioneze un dispecerat, oriunde in Romania si limita teritoriala pana unde se poate intinde, a primit raspunsul cu nr. 6. / (...),prin care se arata ca un centru de monitorizare apartinand unei societati licentiate acopera ca zona, obiectivele situate atât pe raza judetului, cat si a judetelor limitrofe acestuia.

Prin formularul 14, a clarificat situatia privind interventiile care se efectuau cu echipaje proprii ale S. S. S. S. si nicidecum cu ale altei societati nemaiexistand obligatiile de depunere a altor declaratii sau certificate de conformitate.

A aratat in sustinerea punctului său de vedere faptul ca S. S. S. S. R. L. executa servicii de paza si interventie pentru autoritatea contractanta folosind aceiasi formula si rapoarte juridice agreate de catre S. C. T. S., fara a aduce vreun prejudiciu ca urmare a serviciilor prestate.

A solicitat autoritatii contractante respectarea L 53/2003 - Codul Muncii si a L 5.-Codul Fiscal cu completarile si modificarile ulterioare in vederea respectarii dispozitiilor legale privind salarizarea minima a personalului ce presteaza astfel de servicii.

Mentionează ca in urma desfasurarii procedurii de A. a serviciilor specializate de paza si interventie derulata de catre autoritatea contractanta C. T. S. - S. de T. C., societatea recurentă a fost incunostiintata de finalitatea acestei proceduri (stabilirea operatorilor pentru incheierea acordului cadru) abia prin adresa din (...).

Față de considerentele de mai sus solicită admiterea contestației, anularea măsurii dispuse de autoritatea contractantă prin care s-a respins oferta recurentei ca neconformă și obligarea autorității contractante de a relua procedura de atribuire a serviciilor specializate de pază și intervenție prin reanalizarea ofertelor depuse.

In drept, invoca dispozitiile OUG 34/2006, L 53/2003, L 5. cu modificarile si completarile ulterioare, L 333/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, HG 1010/2004, Raspunsul IPJ Prahova nr. 6./(...).

In dovedirea Contestatiei formulate anexează in copii xerox urmatoarele:

- D. nr.403/57C10/265/(...), a C.; Contestatia nr. 160/(...)

Adresa nr. 137 / (...); Adresa nr. 332/(...) Adresa nr. 3141/(...) Adresa nr. 112/(...)

Adresa catre IPJ Prahova nr. 428 /(...)

Adresa raspuns IPJ Prahova nr. 6./(...) Solicitari Clarificare nr. 9028/(...)

Protocol S. S. S. S. - S. Dia G. P. S., nr.2180/(...).

Intimata Compania N.ă de T. a E. E. "T." S., S. de T. C. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea "Contestației - Plângere" depusă de SC S. S. SRL P. ca netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, menținerea Deciziei nr. 403/57C 1 0/265/(...) a C.ui N. de S. a C. șiobligarea petentei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Asupra cauzei de față curtea constată următoarele I n conformitate cu O.U.G. nr. 34/2006, art. 16 alin.l, Compania N.a de

T. al E. E. T." S. - S. de T. C., în calitate de autoritate contractantă a organizat procedura de atribuire a acordului cadru, având ca obiect "S.specializate de pază și protecție" . Pana la data limita de depunere, (...) ora

1200, au depus oferta urmatorii operatori economici: SC MIKE S. SRL, SC TOTAL S., SC NEI G. SRL, SC S. S. SRL, SC GARDIENII SRL, și SC SCORSEZE S. INTERN. SRL.

Principalele date au fost mentionate in procesul verbal de deschidere al ofertelor nr. 7858/(...), care a fost semnat de membrii comisiei de evaluare si de reprezentantii imputerniciti ai ofertantilor. Comisia de evaluare a verificat documentele depuse de ofertanți, procedura finalizandu-se prin incheierea R. procedurii nr. 131 din data de (...), in aceeasi zi fiind transmise catre ofertanti si comunicarile privind rezultatul procedurii.

La data de (...), SC S. S. SRL P. a comunicat prin fax contestatia nr.

160, inregistrata la sediul autoritatii contractante cu nr. 438 din aceeasi data.

SC S. S. SRL P. contesta masura de respingere a ofertei sale, ca neconforma, masura comunicata de catre intimată prin adresa nr. 137 din data de (...). La adresa nr. 112/(...) formulata de SC S. S. SRL P., autoritatea contractanta i-a comunicat acesteia, prin adresa nr. 332 din data de (...), doar câteva precizări suplimentare referitoare la comunicarea de respingere a ofertei din data (...), menținându-se decizia inițială. Contestatorul considera "masura de respingere ca fiind nelegala si netemeinica" si solicita "anularea masurii dispuse de autoritatea contractanta si obligarea acesteia de a constata ca oferta depusa ... intruneste conditiile de eligibilitate iar oferta tehnica si financiara se incadreaza in conditiile caietului de sarcini".

Prin D. nr. 403/57C10/265 din (...) adoptată de C. N. de S. a C. s-arespins excepția inadmisibilității contestației formulată de SC S. S. SRL, invocată de autoritatea contractantă. S-a respins ca tardiv formulată contestația formulată de SC S. S. SRL în contradictoriu cu Compania N.ă de

T. a E. E. SA - S. de T. C.

În mod justificat, C. N. de S. a C., prin D. nr. 403/57C10/265/(...), a respins ca tardivă contestația introdusă de SC S. S. SRL P.

Astfel, art. 256/2 din OUG nr. 34/2006 prevede urmatoarele:

( 1) Persoana vătămată poate sesiza C. N. de S. a C. în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, despre un act al autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art. 23 și ale cap. 11 secțiunea a 2-a, este egala sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2); Masura de respingere a ofertei ca fiind neconforma, a fost hotarata prin raportul procedurii nr. 131 din data de (...) si comunicata contestatorului prin adresa nr. 137 din data de (...), reprezentand "Comunicare respingere oferta".

In data de (...) contestatorul transmite adresa nr. 112 inregistrata la sediul autoritatii contractante cu nr. 288/(...) prin care considera decizia de respingere a ofertei ca fiind nelegala si netemeinica si solicita reanalizarea documentatiei pentru a evita eventualele contestatii adresate organelor abilitate care ar atrage o responsabilitate in ce priveste modul de solutionare a ofertei si eventualele daune morale pe care societatea ofertantă ar solicita in cazul unui aviz nefavorabil".

La aceasta solicitare autoritatea contractanta a raspuns prin adresa nr. 332 din data de (...), prin care s-a comunicat catre SC S. S. SRL P. ca isimentine decizia comunicata anterior, intrucat aceasta a fost legala si temeinica.

Prin urmare, data pana la care SC S. S. SRL P. avea posibilitatea conform art. 256/2 din OUG 34/2006, sa conteste masura de respingere a ofertei sale este (...), adică 10 zile de la data de (...), data primirii comunicatului privind respingerea ofertei.

Chiar dacă ar accepta că adresa nr. 112/(...) comunicată de S. S. SRL este o notificare în sensul art. 256/1 din OUG 34/2006, răspunsul la o astfel de notificare transmis de autoritatea contractantă nu are ca efect curgerea unui nou termen de contestație de 10 zile, deoarece: adresa de răspuns nr. 332 din data de (...), face doar câteva precizări suplimentare referitoare la comunicarea de respingere a ofertei din data (...), fără a modifica decizia inițială de respingere. Ori rațiunea articolului 256/1 din OUG 34/2006 este de a oferi autorității contractante posibilitatea de a adopta eventuale măsuri de remediere, inclusiv de a suspenda procedura sau a revoca anumite acte.

Așa cum în mod corect reține CNSC în decizia atacată, "prin adresa de răspuns nr. 332/(...), autoritatea contractantă face doar câteva precizări suplimentare referitoare la comunicarea de respingere a ofertei din data de (...), fără a modifica decizia inițială de respingere, astfel că singurul act administrativ vătămător, în măsură să producă efecte juridice de natură să lezeze interesele contestatorului, este adresa nr. 137/(...) ... În aceste condiții, nu are nicio relevanță faptul că SC S. S. SRL susține în mod formal contestarea adresei de răspuns nr. 332/(...), întrucât prevederile pretins nelegale sunt cuprinse în adresa nr. 137/(...) ce reprezintă comunicarea rezultatului procedurii, și nu în actul mai sus menționat".

Fata de cele ce preced curtea va respinge plângerea formulată de petenta SC S. S. SRL împotriva Deciziei nr. 403/57C10/265 din (...) pronunțată de CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

Respinge plângerea formulată de petenta SC S. S. SRL împotriva Deciziei nr. 403/57C10/265 din (...) pronunțată de CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

3 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1487/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal