Decizia civilă nr. 2693/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2693/2011

Ședința publică de la 16 I. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. M.

Judecător R.-R. D.

Judecător L. U.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta P. D., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) reîncadrare în funcție anterioară.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 4103 din 26 noiembrie 2010 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta P. D. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

În privința reclamantei s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale stabilite de lege pentru activitatea depusă de aceasta în calitate de funcționar public, fiind emisă dispoziția nr. 3145/2010 a cărei anulare se cere.

A reținut instanța de fond că drepturile salariale ce se cuvin reclamantei pot fi stabilite numai în baza legii, în speță Legea nr. 330/2009 și OUG nr. 1/2010.

A mai reținut instanța de fond că art. 72 din Legea nr. 188/1999 prevede aceleași dispoziții referitoare la drepturile salariale, iar cu referire la acordurile colective de muncă acest text legal prevede că aceste acorduri pot cuprinde numai măsuri referitoare la aspecte de ordin social, condiții de muncă, sănătate și perfecționarea funcționarilor publici.

Cererea de suspendare a fost respinsă în considerarea dispozițiilor art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea hotărârii recurate, cu consecința admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului reclamanta arată că cele două sporuri de care a fost privată prin dispoziția atacată nu exced prevederilor Legii nr.

330/2009, dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa I/2 și I. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici din administrația publică.

Mai susține reclamanta că în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază, în temeiul art. 3 lit. c, art. 7 alin. 2, art. 30 alin. 5 coroborat cu notele de la anexele I/2 și I. din Legea nr. 330/2009.

A mai arătat recurenta că din punct de vedere procedural dispoziția atacată a fost emisă în urma adresei nr. 386/R din 31 martie 2010 emisă de către A. de P. J. C. în baza unui control efectuat în urma O.ui comun nr. (...).

Referitor la acest ordin, precum și la adresa nr. 3. reclamanta a arătat că A.J.P.S. a efectuat un control nelegal neavând nici un fel de atribuții asupra activității și actelor administrației publice locale.

Mai mult, arată reclamanta, la data emiterii dispoziției atacate O. nr. (...) era deja abrogat.

În privința sporului de dispozitiv și a sporului de stabilitate reclamanta arată că acestea au fost acordate în baza acordului colectiv de muncă legal încheiat și înregistrat conform legii

În privința forței juridice a adresei nr. 3. reclamanta susține că aceasta nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor legii contenciosului administrativ, ci este o simplă operațiune tehnică.

În continuarea motivării recursului reclamanta arată că dispoziția atacată încalcă două principii esențiale susținute de legislația salarizării, respectiv ca la trecerea la noul sistem de salarizare nicio persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficia potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009 (art. 7 alin. 2 din Legea nr.

330/2009), precum și principiul luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau a altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale (art. 3 lit. c din Legea nr. 330/2009)

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Pârâtul prin întâmpinare - fila 51 a solicitat respingerea recursului.

Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:

Prin dispoziția 3145 din (...) s-a eliminat sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate al reclamantei fiind stabilit salarul fără includerea acestor sporuri, modificându-se astfel dispoziția 1046/2010. Potrivit acordului colectiv de muncă încheiat la nivelul P. municipiului C.-N., aceste sporuri au fost negociate pentru funcționarii publici și pentru personalul contractual, situație confirmată și prin hotărâri ale Consiliului local al municipiului C.-N. A. acte normative și acordul colectiv de muncă nu au fost atacate în justiție însă din perspectiva legalității, tribunalul a aplicat în mod corect prevederile stipulate în art.10 din OUG 1/2010 în conformitate cu prevederile art.30 din Legea cadru 330/2009.

A. prevederi arată că începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierilor sau prin alte acteadministrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care exced prevederilor Legii cadru 330/2009.

Prin urmare, prin lege s-a stabilit nevalabilitatea unor astfel de acorduri și unor acte administrative, astfel că tribunalul a procedat în mod corect neluând în considerare aceste acte, din moment ce a constatat că sporurile au fost stabilite peste prevederile legale în vigoare. De asemenea, chiar dacă O. (...) a fost abrogat de O. (...), actele emise în baza acestui ordin rămân în vigoare fiind emise și în raport cu prevederile Legii 330/2009 și OUG 1/2010.

În acest sens, sunt și prevederile art.71 din Legea 188/1999 și ale art.22 din HG 833/2007 care stabilesc faptul că acordurile colective de muncă cuprind aspecte de ordin social privitor la condițiile de muncă, sănătate și perfecționare profesională, fără să dea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor prime sau sporuri neprevăzute de lege.

Așa fiind, doar sporurile legal stabilite care se aflau în plată la finalul

2009 urmează să fie acordate și nu cele care au fost stabilite contrar dispozițiilor legale pentru că în sensul acesta sunt prevederile legale ale Legii

330/2009.

Așa fiind, în conformitate cu prevederile art.312 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de reclamanta P. D. și va menține în totalitate sentința civilă atacată.

PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de către reclamanta P. D. împotriva sentinței civile nr. 4103 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE,

D. M.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

GREFIER, M. T.

}

Red.D.M./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: C. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2693/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal