Decizia civilă nr. 2694/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2694/2011
Ședința publică de la 16 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul V. C. E., împotriva sentinței civile nr.982 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al
T.ui M., în contradictoriu cu pârâții D. G. A F. P. A J. M. și A. F. P. S. M., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-au depus întâmpinări și concluzii scrise. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr.982 din (...) pronunțată în dosarul (...) al T.ui M. s-a respins cererea formulată de reclamantul V. C. E. în contradictoriu cu D. G. a F. P. M. și A. F. P. S. M. pentru suspendarea executării deciziei de impunere 2. din (...). T. a reținut că reclamantul nu a făcut dovada plății cauțiunii de 10% din suma pe care o contestă conform încheierii din (...) și potrivit art.215 alin.2 C. raportat la 14 alin.2 din Legea 554/2004. Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs arătând că A. F. P. S. M. a emis pe numele reclamantului două decizii de impunere, la prima decizie de impunere s-a formulat prezenta cerere de suspendare iar la a doua decizie de impunere s-a procedat la revocarea și înlocuirea cu o altă decizie de impunere pentru o altă sumă decât cea stabilită inițial. Se susține că plata cauțiunii a fost efectuată dar nu a înțeles în sala de judecată că trebuie să o plătească până la un anumit termen. Totodată, recurentul arată că paguba iminentă rezultă din recuperarea unei sume aproape duble față de salariul reclamantului în condițiile în care acesta are în întreținere o familie. D. G. a F. P. M. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului arătând și faptul că deși contestația împotriva deciziei de impunere a fost soluționată reclamantul nu a introdus acțiune în anulare împotriva deciziei finale conform art.218 C., nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.14 și 15 din Legea 554/2004 și nu a achitat cauțiunea stabilită de instanță. Asupra recursului, Curtea va reține următoarele: Reclamantul recurent a formulat o cerere de suspendare a deciziei de impunere nr.2. din (...) emisă de A. F. P. S. M. arătând că a formulat contestație administrativ fiscală în conformitate cu art.205 C.. La termenul de judecată din data de (...) Tribunalul Maramureș a pus în vedere reclamantului să consemneze o cauțiune de 10% din valoarea obligațiilor stabilite prin decizia de impunere, sens în care a amânat pronunțarea soluției pentru data de 9 martie 2011. Acțiunea a fost respinsă pentru neîndeplinirea cauțiunii la data de (...) în conformitate cu prevederile art.215 alin.2 C. care obligă partea care cere suspendarea executării unui act administrativ să depună o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate. Susținerile reclamantului nu sunt reale deoarece a consemnat cauțiunea după pronunțarea sentinței în data de (...). Raportat la momentul consemnării cauțiunii, Curtea va reține că la data pronunțării sentinței civile recurate, plata cauțiunii nu a fost efectuată de către reclamant și ca atare, în mod corect au fost aplicate prevederile art.215 alin.2 C., raportat la art.14 din Legea 554/2004 și respinsă acțiunea reclamantului. Ca atare, analiza celorlalte condiții nu mai trebuia făcută respectiv în lipsa îndeplinirii condițiilor formale și anume, dovada efectuării contestației administrativ fiscale prevăzute de art.205 C. sau a depunerii cauțiunii prevăzutăd e art.215 alin.2 C., analiza cazului bine justificat și a pagubei iminente este superfluă. Așa fiind, în conformitate cu prevederile art.312 C.proc.civ.raportat la art.20 alin.3 din Legea 554/2004, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține în totalitate sentința civilă atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul V. C. E. împotriva sentinței civile nr.982 din (...) pronunțată în dosarul (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G., D. M. R. R. D. L. U. M. T. red.RRD/AC
2 ex. - (...)
← Decizia civilă nr. 4062/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 485/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|