Decizia civilă nr. 2786/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE C. A. ȘI F.
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 2786/2011
Ședința din data de 27 iunie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : M. I. I.
JUDECĂTOR : A. C. JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. J. C. împotriva sentinței civile nr. 4322 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimatul P. J. C.- P. D. F. S., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic I. Ș. E. pentru recurent, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 03 iunie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului P. J. C.-P. D. F. S.
Reprezentantul recurentului arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și 10 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și constatând că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond .
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute în fața instanței, fără cheltuieli de judecată. În susținere se arată că instanța de fond a considerat că suplimentele salariale ca fiind drepturi salariale efective. În anul 2010 a fost interzisă majorarea salariilor care au un nivel mai mare de 705 lei. Suplimentele salariale nu reprezintă majorări salariale a căror acordare a fost interzisă în anul 2010. Salariul are un caracter constant iar suplimentele salariale se acordă doar la anumite perioade în funcție de veniturile proprii ale bugetului local. În salariu se pot cuprinde doar sporurile cu caracter permanent.
Prin urmare, apreciază că sentința atacată este neîntemeiată și solicită admiterea recursului.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4.322 din 10 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. s-a admis cererea formulată de către reclamantul P. J. C., în contradictoriu cu pârâtul C. J. C. și s-a anulat H. C. J. C. nr.87/(...).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin HCJ C. nr.87/(...) s-a aprobat acordarea suplimentelor salariale pentru funcționarii publici din aparatul de specialitate al C. J. C. pe anul 2010, egale cu până la diferența dintre salariul de bază prevăzut pentru funcțiile publice de stat si salariul de bază prevăzut pentru funcțiile publice locale în care sunt numiți. P. temeiurile legale ale acestui act, astfel cum au fost indicate în preambul, se află și dispozițiile art.11 alin.1 lit.a, alin.2-4 din Anexa III la L. 3..
Aspectul esențial care face obiectul cauzei este în ce măsură aceste suplimente salariale cad sub incidența art.8 din aceeași lege, respectiv dacă pot fi considerate o majorare a salariului, a soldei funcției de bază sau a indemnizației și deci acordarea lor este interzisă prin lege.
În primul rând, instanța de fond a observat că primul motiv invocat de reclamant nu este întemeiat, în sensul că, deși într-adevăr, în anul 2010 nu se vor utiliza coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la lege (art.12 alin.3), în speță consiliul județean nici nu a avut în vedere acești coeficienți, ci a calculat diferențele în funcție de salariile astfel cum erau în plată în decembrie 2009.
Instanța de fond a reținut că motivul de anulare care subzistă în prezenta cauză este încălcarea interdicției prevăzute la art.8 din lege - în anul 2010, majorarea salariilor, a soldelor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor se va face numai pentru acelea care au un nivel mai mic de 705 lei/lună și fără a depăși această valoare, în condițiile în care actul contestat prevede o majorare globală, pentru toți funcționarii publici, indiferent de nivelul veniturilor.
Principala apărare a pârâtului a fost aceea că suplimentele salariale astfel cum s-a intenționat a se acorda nu constituie, de fapt, majorări salariale interzise de lege, ci au caracter nepermanent, nu constituie un drept câștigat, și vor fi acordate numai în limita fondurilor de care dispune.
Instanța de fond a apreciat însă că un astfel de argument nu poate fi reținut, întrucât, indiferent de cum ar fi denumite, aceste sume de bani suplimentare constituie în fapt un venit acordat în temeiul raportului de serviciu al funcționarului public, fiind, incontestabil, un drept de natură salarială acordat în anumite condiții restrictive, dar întotdeauna în considerarea faptului că beneficiarul îndeplinește o funcție publică în cadrul autorității publice locale. În această accepțiune, instanța de fond a considerat a fi majorare salarială orice sumă de bani acordată suplimentar funcționarului public. Mai mult, acordarea acestei diferențe între salariile de bază poate fi considerată, în fapt, o majorare temporară a salariului de bază, desigur, fără a fi un drept câștigat întrucât însăși legea arată expres acest lucru.
Faptul că însuși emitentul HCJ 8. a considerat că suplimentele astfel cum au fost aprobate au fost considerate venit salarial reiese cu certitudine din art.1 alin.4 din această hotărâre de consiliu județean, care prevede că acestea se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat și reprezintă o bază de calcul pentru drepturile și obligațiile care se determină în raport cu venitul salarial.
Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută nici susținerea pârâtului conform căreia esențial este faptul că suplimentele pot fi acordate, nefiind drepturi câștigate, întrucât acest lucru nu înseamnă că nu sunt venituri de natură salarială, ci numai că se acordă în limitele veniturilor proprii, în sensul că funcționarul public nu s-ar putea prevala de faptul că i-ar fost acordate într-un anume trimestru pentru a le obține și trimestrul următor, chiar dacă nu ar exista fonduri disponibile.
Instanța de fond a înlăturat și argumentul pârâtului conform căruia legea trebuie interpretată în sensul în care produce efecte și nu în sensul neaplicării sale, reținând că textul art.11 din Anexa III nu devine inaplicabil în interpretarea astfel cum a fost prezentată anterior, întrucât nu sunt interzise toate majorările, ci doar pe cele ale veniturilor care depășesc nivelul de 705 lei/lună, fapt ce este în concordanțăcu intenția legiuitorului, astfel cum a fost declarată chiar în denumirea L. 3. - aceea de a raționaliza cheltuielile publice. De altfel, pragul de 705 lei a fost prevăzut numai pentru anul 2010, ca prim an de aplicare etapizată a legii unitare de salarizare (ulterior L. 3. a fost abrogată de o nouă lege în materie).
Având în vedere considerentele expuse, instanța de fond a constatat că cererea reclamantului de anulare a HCJ C. 8. este întemeiată și a fost admisă
Împotriva acestei sentințe, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pârâtul C. J. C. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia așa cum este formulată și respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a . că instanța de fond a dat o interpretare greșită notiunii de "majorare a salariului", considerând că suplimentele salariale acordate prin H. C. J. C. nr. 87/(...) intră în această categorie, având în vedere și dispozițiile art. 8 al L. nr. 330/2010.
Suplimentele salariale nu reprezintă majorări ale salariului, a căror acordare a fost interzisă în cursul anului 2010.
Conform legislației în vigoare, salariul reprezintă remunerația pe care o primește angajatul în schimbul muncii prestate, remunerație cu caracter repetitiv
(lunar), constant și permanent atât timp cât durează raportul de muncă. Orice majorare a salariului se include În acesta și are caracter repetitiv, constant și permanent.
Ori, suplimentele salariale se acordă ocazional, temporar și nepermanent, doar în situația în care veniturile proprii ale bugetului local sunt mai mari sau egale cu cheltuielile de personal și nu constituie majorări salariale.
Cu privire la notiunea de salariu, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. A. și F., în D. nr. 300/(...) a reținut că "Notiunea de „. lunar brut" utilizat de art. 71 din L. nr. 7/2006 ca bază de calcul a indemnizației include, pe lângă salariul de bază lunar, numai sporurile, adaosurile și drepturile bănești acordate cu caracter permanent, iar nu și drepturile bănești plătite ocazional, cum arii premiile trimestriale, primele de vacanță sau compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate. "
De asemenea, prin decizia nr. 3958/(...), tot Înalta Curte de Casație și Justiție
- Secția C. A. și F. a stabilit că „în salariu nu sunt incluse sporurile care nu au caracter permanent, cum este sporul de 25% pentru complexitatea muncii, care se acordă doar în perioada! perioadele în care se prestează o activitate complexă".
Mai mult, pe durata raportului de muncă, salariul (cu toate majorările salariale) este considerat un drept câstigat, pe când articolul 11 din Anexa nr. III a L. - cadru nr. 3. prevede expres faptul că "Suplimentele salariale nu sunt considera te drepturi câștigate și se acordă în limita fondurilor disponibile în bugetul local."
Un alt motiv pentru care pârâtul consideră că suplimentele salariale nu reprezintă majorări salariale îl reprezintă prevederile art.1 alin. 2 din L. 3., conform căruia "Începând cu data intrării în vigoare, în tot ori în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege"
Astfel, temeiul legal pentru stabilirea drepturilor salariale ale personalului bugetar (salariul de bază, sporuri, adaosuri) îl reprezintă legea.
Or, temeiul legal pentru acordarea suplimentelor salariale, conform art.11 alin. (3) din Anexa nr. III a L. - cadru nr. 3., îl reprezintă hotărârea consiliului judetean ori, după caz, hotărârea consiliului local.
Mai mult, art. 3 lit. b) a L. nr. 3. statuează cu valoare de principiu "suprematia legii în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forta legii"
Aceeași lege, fără a contrazice reglementarea precitată, stabilește la art. 11 alin. (3) din Anexa nr. III, cu referire expresă la funcționarii publici, că, la propunerea președintelui consiliului județean, pentru funcțiile publice locale pot fi stabilite suplimente salariale, însă numai dacă veniturile proprii ale bugetului local sunt mai mari sau egale cu cheltuielile de personal alocate în acest scop.
O primă concluzie care se impune din interpretarea acestor prevederi este aceea că "suplimentele salariale" exced noțiunii de "salariu", în sensul reglementărilor L. nr. 3..
Impunând anumite limitări în privința acordării suplimentelor, este evident că legiuitorul face o distincție clară între cele două noțiuni.
Așa fiind, nu se poate susține că prin adoptarea hotărârii atacate, C. J. C. s-a substituit puterii legislative, încălcând astfel prevederile legale și cu atât mai mult, nu se poate susține că legile în vigoare interzic acordarea suplimentelor salariale.
În condițiile în care atât salariul, cât și majorările acestuia se stabilesc prin lege, iar suplimentele salariale se stabilesc prin hotărâre a autorității publice locale, nu se poate concluziona nici din acest punct de vedere faptul că suplimentele salariale reprezintă majorări ale salariului.
În mod greșit instanta de fond a considerat că suplimentele salariale nu pot fi acordate în anul 2010.
Un principiu fundamental de interpretare se exprimă prin adagiul actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pacat, ceea ce înseamnă că norma juridică trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice și în acela al lipsirii lui de orice efect, principiu des întâlnit în literatura de specialitate, precum și în considerentele sau dispozitivul deciziilor Curții Constituționale (nr. 209/2003, nr.
145/2004 și nr. 70/2005).
Un alt principiu fundamental de interpretare este principiul aplicării imediate al legii, adică, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situatiilor ivite după intrarea ei în vigoare.
Mai mult, dispozițiile art. 47 din L. nr. 3. prevăd cu claritate faptul că acest act normativ (deci și anexele sale) intră în vigoare la data de (...).
Cu toate acestea, legiuitorul poate stabili o dată ulterioară pentru intrarea în vigoare a legii sau a unor prevederi din lege, ceea ce a și făcut în domeniul salarizării personalului bugetar.
Astfel, deși L. nr. 3. prevede: la art. 19 alin. 2 - dreptul personalului bugetar la plata unui spor de 75% aplicat la salariul de bază pentru munca prestată peste durata normală a timpului de muncă; la art. 20 - dreptul personalului bugetar la plata unui spor de 1. aplicat la salariul de bază pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează; la art. 24 alin.at 1 - dreptul personalului bugetar la plata unor premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcții; pentru sporurile și premiile de mai sus, legiuitorul a stabilit la art. 30 alin. 7 faptul că "Prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 și 24 nu se aplică în anul 2010", prorogând intrarea în vigoare a acestor prevederi. În același mod a prevăzut și la art. 12, alin. 3 faptul că în anul 2010 nu se utilizează coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexe.
Nu același lucru s-a întâmplat și cu prevederile art. 11 din Anexa nr. III -
Reglementările specifice funcționarilor publici din L. - cadru nr. 3., temeiul legal alaprobării Hotărârii C. J. C. nr. 87/(...), deși legiuitorul, dacă considera necesar, putea proroga intrarea în vigoare și a acestor prevederi pentru o dată ulterioară.
În aceste condiții, nu se poate concluziona că în anul 2010 această reglementare legală nu se aplică.
De altfel, acest fapt reiese și din adresele M.ui Muncii, Familiei și Protecției
Sociale nr. 150/(...) și nr. 11136/(...) (minister care a fost inițiator al L. - cadru nr.
3.), precum și din adresa nr. 508/(...) a Curții de C. a R. - C. de C. a J. V.
Dispoziția legală de care se prevalează reclamantul, respectiv art. 7 din O.U.G. nr. 1/2010, conform căruia ,În anul 2010, majorarea salariilor, ... se va face numai pentru cele care au un nivel mai mic de 705 lei/lună .... " nu face altceva decât să reitereze prevederile art. 8 al L. nr. 3.. În aceste condiții, nu se poate afirma faptul că art. 8 prorogă intrarea în vigoare a prev. art. 1l din Anexa nr. III, în condițiile în care, în L. nr. 3., legiuitorul a prorogat expres intrarea în vigoare a anumitor prevederi pentru o dată ulterioară.
Cu privire la prevederile O. de urgență a guvernului nr. 1/2010, pârâtul a arătat că acestea trebuie interpretate conform vointei legiuitorului. Astfel, voința legiuitorului reiese din preambulul ordonantei, adică din motivele care au justificat intervenția legislativă extraordinară și de urgență, respectiv:
- faptul că prin L. nr. 3., unele instituții finanțate integral din venituri proprii s-au reorganizat prin schimbarea regimului de finanțare, iar salarizarea personalului acestor instituții era realizată în temeiul unor contracte colective de muncă negociate, contracte aflate la acest moment în vigoare, fiind garantate de art. 41 alin. (5) din Constituția R., republicată;
- faptul că nici L. nr. 3. și nici L.-cadru nr. 3. nu conțin vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, situație ce nu putea fi reglementată din cauza adoptării concomitente a celor două acte normative,
- necesitatea unei reglementări exprese cu privire la modul de încadrare și salarizare a acestei categorii de personal (din instituțiile reorganizate conform L. nr.
3., n.n.) după expirarea contractelor colective de muncă, unele dintre ele urmând a înceta În lunile ianuarie și februarie 2010;
- încadrarea in cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2010 și pentru respectarea limitării cheltuielilor bugetare impuse de acordurile-cadru cu C. E. și F. M. I.
- faptul că prevederile L.-cadru nr. 3. au intrat deja în vigoare la 1 ianuarie
2010, iar încadrarea și salarizarea personalului bugetar urmează a fi făcute până la sfârșitul lunii ianuarie 2010, în absența unei reglementări extraordinare și urgente salarizarea pentru luna ianuarie a tuturor persoanelor plătite din fonduri publice urmând a fi pusă în pericol;
- existența riscului ca omisiunile de reglementare generate de adoptarea concomitentă a L. nr. 3. și a L.-cadru nr. 3. să conducă la calcularea în mod eronat și neunitar a salariilor începând cu luna ianuarie 2010, dar și faptul că modul de aplicare a celor două legi mai sus menționate este supus monitorizării/verificării de către misiunea de evaluare a F. M. I.
- absența unei intervenții legislative extraordinare și de urgență care să precizeze menținerea nivelului actual al pensiilor la fel cum este menținut și nivelul de salarizare s-ar putea crea situații discriminatorii între persoanele care ar beneficia de o pensie stabilită de la intrarea în vigoare a L.-cadru nr. 3., prin interpretarea defectuoasă a actualelor dispoziții în materie, și persoanele care arbeneficia de o pensie rezultată dintr-un act de clarificare a mecanismului de calcul, adoptat ulterior în procedură parlamentară.
Nici unul din motivele care au justificat interventia legislativă extraordinară și de urgentă nu prevede faptul că ordonanta prorogă intrarea în vigoare a vreunei prevederi din L. nr. 3..
Mai mult, în Nota de fundamentare a O. de urgență a guvernului nr. 1/2010, inițiatorii acesteia, Ministrul muncii, familiei și protecției sociale și Ministrul finanțelor publice au precizat expres faptul că "Deoarece prevederile L.-cadru nr. 3. au intrat deja în vigoare la 1 ianuarie 2010, iar încadrarea și salarizarea personalului bugetar urmează a fi făcută până la sfârșitul lunii ianuarie 2010, se impune adoptarea de urgență a acestui proiect care să instituie unele măsuri de reîncadrare în funcții și de salarizare unitară a personalului căruia îi sunt aplicabile aceste dispoziții, singurele prevederi care nu au aplicabilitate în anul 2010 fiind acelea referitoare la coeficienti; de ierarhizare a functiilor. "
Având în vedere cele de mai sus, pârâtul solicită admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată.
Intimatul P. J. C. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârât argumentat de faptul că hotărârea nr.
63/(...) adoptată de C. J. C. este nelegală întrucât se aprobă acordarea unor suplimente salariale în condițiile sfidării prevederilor legale care interzic în mod expres acordarea de majorări salariale în cursul anului 2010 pentru salariile având un cuantum mai mare de 705 lei/lună, precum și prevederile legale referitoare la modalitățile de utilizare a fondurilor publice. Mai mult, deși pârâtul își întemeiază hotărârea atacată pe dispozițiile art. 11 din Anexa III la L. nr. 3., suplimentele salariale pe care le acordă sunt stabilite ca diferență între salariile de bază prevăzute în anexa 2 și 3 la O. nr. 9. pentru modificarea O. Guvernului nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale funcționarilor publici, precum si creșterile salariale care se acorda funcționarilor publici in anul 2007, aprobata cu modificări prin L. nr.
2., si pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici in anul
2008, act normativ abrogat la data adoptării hotărârii. Astfel fiind, intimatul a considerat că actul administrativ în cauză încalcă si prev. art.14 alin.3, art.4 alin. 1, art.5 alin. 4, art.23 alin. 1 din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
În drept, s-au invocat L. nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare; L. nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare și O.U.G. nr.
34/2009.
Analizând recursul formulat în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente Curtea reține următoarele:
Reclamantul P. J. C. prin acțiunea în contencios administrativ formulată de în contradictoriu cu pârâtul C. J. C. a solicitat instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună anularea Hotărârii nr. 87 din (...) adoptată de C. J. C. privind aprobarea unor măsuri în domeniul salarizării personalului din aparatul de specialitate al acestei instituții.
În motivare s-a invocat faptul că prin hotărârea sus menționată, C. J. C. a aprobat acordarea suplimentelor salariale pentru funcționarii publici din aparatul de specialitate al C. J. C. din bugetul propriu al J. C. pe anul 2010, egale cu până la diferența dintre salariul de bază prevăzut pentru funcțiile publice de stat și salariul de bază prevăzut pentru funcțiile publice locale în care sunt numiți.
În susținerea cererii, reclamantul invocă prevederile art. 8 din L. 3. și art. 12 alin.3 din L. 3. în conformitate cu care în anul 2010 majorarea salariilor, a soldelor funcțiilor de bază și a îndemnizațiilor se va face numai pentru acelea care au un nivel mai mic de 705 lei pe lună și fără a depăși această valoare și, de asemenea, tot în anul 2010 art. 12 alin.3 din aceeași lege interzice a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la această lege. Într-o atare situație suplimentele salariale acordate ca diferențe dintre salariul de bază pentru funcțiile publice de stat prevăzute în anexa III și salariul de bază pentru funcțiile publice locale din aceeași anexă nu pot fi stabilite și acordate dacă legea prevede că indicii de ierarhizare nu se aplică în 2010.
Mai invocă faptul că hotărârea atacată încalcă și unele prevederi ale L.
273/2006 privind finanțele publice locale în conformitate cu care drepturile salariale trebuie să se încadreze în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli.
Aserțiunile recurentului referitoare la calificarea suplimentelor salariale ca nefiind din sfera drepturilor salariale nu poate fi primită atâta timp cât în chiar cuprinsul textului invocat în susținerea acestei teze, art.11 din anexa nr.III din L. nr.3. acestea sunt definite ca suplimente salariale legiuitorul menționând împrejurarea că acestea nu pot deveni permanente ulterior adoptării lor rămânând a fi temporale și doar în limita fondurilor disponibile în bugetul local.
Stabilirea unor limite în ceea ce privește cuantumul și durata de acordare a suplimentelor nu poate valida interpretarea recurentului potrivit căreia aceste suplimente salariale ar excede noțiunii de salariu.
Acordarea acestor suplimente salariale, chiar dacă este raportată la existența unor fonduri disponibile în bugetul județului C. are ca fundament și justificare tot munca prestată, circumscriindu-se astfel sferei drepturilor salariale respectiv a remunerațiilor pe care un angajat le primește în schimbul muncii prestate.
Suplimentele salariale sunt acordate pentru munca prestată neexistând o justificare externă raporturilor de muncă sau de serviciu care să poată îndreptăți la acordarea acestora.
Aserțiunile referitoare la distincția dintre salariu și indemnizație din perspectiva analizată nu pot primi valențele urmărite de recurentă iar enumerarea din art.8 a L. nr.3. include atât salariile cât și indemnizațiile, raportarea fiind realizată la nivelul de 705 lei/lună fără a depăși aceasta.
Argumentele evidențiate anterior au relevat că s-a reținut că aceste suplimente sunt acordate pentru munca prestată indiferent de denumirea lor iar instituirea prin dispozițiile art.8 din L. nr.3. a interdicției de majorare vizează toate categoriile de drepturi obținute pentru munca prestată astfel că prima instanță în mod corect a reținut încălcarea disp. art.8 din actul normativ indicat în analizarea legalității hotărârii atacate.
Recurentul ignoră prin susținerea că poate adopta această hotărâre, întrucât se încadrează în limitele prev. de art.11 din anexa 3, împrejurarea că procedând în această manieră au fost încălcate și prevederile art.14 alin.1 din L. nr.273/2006.
Prima instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu este prezent motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. invocat de recurentă și nici un alt motiv de recurs de ordine publică astfel că în baza art.312
C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul C. J. C. împotriva sentinței civile nr. 4322 din 10 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâtul C. J. C. împotriva sentinței civile nr.
4322 din 10 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. I. I. A. C. M. S.
L. F.
GREFIER,
Red.M.I.I./(...) Dact.H.C./2 ex./ Jud.fond: C. P.;
| ← Decizia civilă nr. 2135/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5195/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
